Prima parte, a doua, a treia și a 4-a.

*

Poarta de fier…a băiatului. Și un bătrân foarte bucuros, bunicul tânărului, îi iese în întâmpinare lui Titus.

Bunicul deschide larg porțile. Căci așa e bucuria din toată inima: largă.

Mașina intră până în fața casei cu etaj…dar și cu câine care latră.

Perspectivă vizuală dinspre car…spre mașină. Și Livia dă „bună ziua”…

Nepotul își îmbrățișează bunicul.

Apoi aleargă spre bunica…

Se pupă în cerdac…în timp ce Livia s-a așezat pe iarbă.

După care bunica îl întreabă dacă le e foame…o întrebare principală în România…și care face parte din ospitalitatea noastră.

Îi sărută mâna bunicii…

*

Titus îi dă Liviei să șadă pe un scăunel cu trei picioare. Pentru ca nu cumva „să răcească”…

Se pare că a nimerit-o bine cu el…și nu e un șarlatan.

*

Liviei îi place aici…și începe să deseneze casa. Însă tânărul o întrerupe…pentru că o invită la masă.

O ia și puțin în brațe…în drum spre masă…

*

Dar cerdacul e de oameni gospodari…după toate semnalmentele [49. 12].

Usturoiul, ceapa, dovlecii românești…sunt un lux în România actuală…atâta timp cât alții au să ne vândă lucruri…de la depărtare.

*

Masă la aer liber. Ouă de țară. O fotografie de sus…înainte de masă…pe zi cu soare.

Vreme schimbătoare.

Bunicul nu se lasă nici el mai prejos…și aduce niște vin…la înălțime. „De ăla bun”. Adică „trăsnet”. Și vinul ăsta merge chiar și după…lapte…că veceul e „ecologic” la munte.

*

Dar Titus nu bea…pentru că conduce. Aviz amatorilor cu „doi ani cu suspendare”!

Îl cheamă bunicul…și îl urmează.

*

Nepotul e mai înalt cu un cap…și merge cu mâna stângă pe umărul stâng al bunicului. Intră în casa de vizavi, tot a lui. Adică îl duce în camera…unde ar vrea ca nepotul lui să locuiască.

*

50. 31: cei doi în mașină. Bunica îi dă ceva de îmbrăcat.

Îi sărută mâna dreaptă bunicii și apoi…o sărută pe ambii obraji…pe geamul de la șofer. Și încă odată mâna…

Cine nu înțelege că tânărul îi datorează multe bunicii sale…crede că „așa e obiceiul pe la noi”: să ne pupăm în neștire.

Sau că noi, românii, de fiecare dată, sărutăm odată mâna, apoi obrajii…și iarăși mâna.

*

Îi lasă cu bine…și li se urează de bine.

Iese cu spatele din curte…deși putea să întoarcă.

*

Pe stradă…case în construcție…și Livia e „curajoasă”.

Se filmează în grabă. În graba mașinii…

Detalii fără sens…adică „filmări de voie”…povârniș…intră în pădure…șoferul are ceas la mână.

*

Nu știu cum se face că cineaștii români știu să se piardă în detalii care nu au nimic de-a face cu tema filmului. Sau evadează mereu din cadru.

*

Șofat pe teren accidentat…deși nimeni nu-i grăbește.

Virări tinerești…mult praf degeaba…fata surâde. E o încercare băiețoasă de a-i arăta că el „se pricepe” la mașini.

Însă, în viața reală, încercările astea juvenile de a ieși în evidență devin, adesea, virări…în copac.

*

52. 05: tinerei îi e sete. Și o asigură că o conduce…spre apă.

Surâd amândoi…și observăm numărul mașinii [52. 22]: W · 1019 · AG.

Din nou ceasul lui Titus…și încălțările din picioare.

*

Opresc. „Ea” e mașina. O feminină…Pentru că Titus simte mașina uneori drept „o ființă vie” [52. 41] și o iubește. Și el îi arată Liviei „împărăția” lui, adică munții împăduriți.

Ecoul…și fotografia fetei întreruptă de mâna lui…bărbătească…și de ochii lui impunători.

Ce face un copilot?

Îi va spune altă dată.

Sau cum întrebările și răspunsurile banale…curg pe deasupra unor sentimente mai profunde.

*

Vasile îi dă raportul lui Șoimu, adică lui Tudor. Prima drăcuitură.

Și informația e…că „subiectul este în pericol”. E chemat de urgență…ca să ajute „cazul”.

Tudor cade pe gânduri.

Începe să vadă în negru.

Amintiri despre Livia.

*

Pe când Livia, cea reală…nu din gând…stă sub razele soarelui. Se învârte în jurul camerei de luat vederi. Senzația de beție…și Titus o strânge în brațe.

Livia nu se lasă sărutată…îl respinge…și îi spune lui Titus că a făcut o greșeală…atunci când s-a urcat în mașina lui.

*

Ea coboară în fugă…el se pune pe iarbă enervat.

Livia aleargă…și sperie o turmă de oi. Își ia bagajul din mașina lui…și pleacă…trântind cu piciorul portiera.

Merge în fugă spre grupul ei. Se oprește când o vede pe profesoară. Și se întoarce…fără să o vadă nimeni.

*

Însă Tudor a venit…dar nu vrea să vorbească cu ea. Se întoarce supărată…pe scări. Aruncă schițele…și se așează pe scară. Cu mâna dreaptă la falcă…

Apoi cu ambele.

*

Schimbare de cadru. În altă parte…tot singură…

Un bărbat îi aduce de mâncare și un suc. Un chelner…Nu îi răspunde…nu vrea să mănânce. E cu o floare în mână…cu cea luată de pe câmp înainte de a încerca Titus să o sărute cu forța.

*

Livia privește în zare. Din nou cetatea pe vârf de munte. Grupul ei o strigă. Îi privește dar nu le vorbește. Espadrilele negre din picioarele ei…

*

Și-au uitat creioanele în cabană. Din nou cetatea…cred că a treia oară. Tudor a cântat la caval. Ecoul. Ceață peste munți. Păsărele.

Livia urcă spre cetate. Cu greu…

Muzică cu suspans. Oftările fetei. Ajunge să privească printr-un ochi de fereastră.

Și acum înțelegem de ce s-a repetat cetatea de pe colină: pentru că acolo trebuia să ajungă!

*

Muzica nu a avut nimic de-a face cu derularea acțiunii. Vede cavalul lui Tudor. Ceață. Și când ia cavalul în mână…Tudor e în spatele ei. Îl privește. Se privesc. El se apropie și o ia de mână.

O duce pe o stâncă…și își închipuie că e într-o situație reală din vechime.

Și Livia îl întreabă de ce trebuie să facă…pe bufonul.

*

Când începe viața? Tună. Începe ploaia. Îi dă geaca lui. Și fiind amândoi sub geacă…Tudor vorbește despre începutul vieții

Viața începe când te naști…când înțelegi că exiști…când îți pui întrebări asupra sensului vieții…și când bărbatul își întâlnește femeia și femeia bărbatul…

Suntem în plină filosofie…sub ploaie.

Responsabilitatea celor doi…care naște o altă viață.

*

Fetei îi place perorația „ca la teatru”…dar o întrerupe. Însă „timpul ne grăbește” [1. 04. 46]. Și de la ei…Tudor trece la renovarea cetății. Pudoare…

„Munca lui” e considerată „orgoliul lui”. Îl felicită…

Ea „navighează pe ploaie”…Fumul focului…și Livia pleacă.

*

El vrea să se lămurească. Ciondăneli, cad la pământ…și râd. Se sărută…și aflăm că Livia a venit sus pe munte…pentru că Tudor a sunat din bucium ca „plăieșii lui Ștefan”.

Adică: dragoste!…

Cunoștințele culturale…care ajută dragostea. Sărutări…și ruine. Coboară împreună…el fiind în tălpile goale…

*

Vasile îi vede pe cei doi.

Pomul de iarnă „în plină toamnă”: semn de nebunie.

Însă scrisoarea din pom îi asigură…că ei vor să fie nașii lor…dacă doresc să se căsătorească.

*

Îi face fular din beteală. Se sărută în fața bradului. Și Vasile e bucuros că „a salvat” cuplul.

Grupul servește masa. Vin și cei doi. Primire călduroasă. Și pictorul primește acceptul să danseze cu Livia. Dans nefiresc…Vor să-l facă gelos.

Tudor vine și dansează cu Livia.

Iubirea, ca să zic așa, plutește în tot restaurantul.

*

De la restaurant la fotbal. Pentru că filmul ăsta nu are nicio cursivitate.

Livia face galerie.

Îl cheamă pe Tudor. Și îl întreabă despre proiectul urbanistic. Trecerea pe sub șosea. Propune „celule solare” pentru încălzirea apei din piscină. Vine și Sile și e de acord cu proiectul.

Soluția despre lungimea pârtiilor.

*

Discuția dintre Livia și prietena lui Vasile. Vede o familie…apoi intră cu Tudor într-o cameră…și Vasile e în spatele ușii.

Lucrul în echipă.

*

Familia e „a Liviei”…și au venit să o mărite cu…Tudor. Toți încep să râdă…semn că „toți își doresc același lucru”.

Bentița la cap…și dorește să se căsătorească.

Și Vasile se ridică „să oficializeze” căsătoria…printr-un veritabil „discurs de lemn de bambus”. Grupul le cântă „mulți ani trăiască” proaspeților „miri”.

*

Îmbrăcatul frumos. Zarva tinerească.

Și tinerii „proaspăt” regăsiți…vin la picnicul familiei.

Mirele în sacou alb…mireasa cu o bluză albă.

„Liviuca” e văzută de familie…pe când grupul privește „de după” copaci.

Regăsire, îmbrățișări, pupări.

Și Tudor o cere de nevastă părinților ei[1. 16. 08]!

*

Unchiul îi pune o coroniță pe cap Liviei. Lacrimi. Îmbrățișări. Felicitări. „Să fie într-un ceas bun, copii!”.

Și tanti Lili îi pupă năprasnic „pe amândoi”. După care pe soru-sa. Pe toți…pentru că bucuria dragostei e contaminantă.

Însă al ei, cel cu mustață, a-l lu’ tanti Lili, deee…scoase din mașină un aparat de fotografiat…ca să tragă evenimentul în poză…

Un pahar…cu fericire…și momentul trebuie imortalizat.

Intră și „bunicuța” în poza de familie. Cu paharul „mai sus”.

Dar Liviuța și Tudor…s-au făcut nevăzuți…printre atâta bucurie.

*

Fuga familiei după cei doi.

Însă cei doi…fug de familie.

Călătoria cu bacul. Și li se urează fericire.

Se termină pe cântec. Cu bucurie și zâmbet.

*

Dacă ei sunt doi…două păsări sunt și pe lac. Livia își aruncă coronița în apă. E îmbrățișată din spate de Tudor.

Râd bucuroși. Apa plină de soare. Și ei privindu-se nas în nas.

*

Și, la final, vedem ambarcațiunea cum face un rotocol în apă…

Același cântec de la început…

Genericul între apă și nori.

*

O poveste banală pentru oameni comuni. Sau dragostea comunistă la arhitectură se termină cu o familie tipizată, strânsă cu ușa…care nu dorește mai mult de la viață…decât un salariu mizer la sfârșit de lună.

Did you like this? Share it: