Urme ale tradiției literare vechi în Țiganiada [13]

Prima, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a și a 12-a parte.

Am vorbit altădată de o cu totul neașteptată similaritate de viziune, pe tema cosmogenezei, între Budai-Deleanu și Eminescu – și atrăgeam atenția asupra influenței din partea Psaltirii versificate și, în speță, a perspectivei tradiționale.

Apropierile de Eminescu, din sfera…cosmică, nu se opresc însă aici. Putem aduce și un alt exemplu, cel al zborului cosmic al lui Parpangel:

Așa trecurăm prin pământ ș-ape

Păn’ ajunsăm la văzduhul rar,

Ne-înălțarăm apoi păn’ aproape

Colo, de-unde zodiile răsar,

Trecând pintre nește locuri puste,

Noao vămi și noao punți înguste.

(Cântul IX)

Locul de-unde zodiile răsar se poate traduce prin răsărirea stelelor eminesciană, care este menită să rememoreze geneza lor și a cosmosului: răsare lumea, lună soare şi stihii /…/ colonii de lumi /…/ în roiuri luminoase izvorând din infinit (Scrisoarea I); Pân’ ce izvorăsc din veacuri stele una câte una / Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna (Scrisoarea III); răsărirea stelei în tăcere (Sunt ani la mijloc…); Stelele-n cer mișcă-auritele zodii (Ecò).

Coincidența de viziune este totuși tulburătoare…

Cu atât mai mult, cu cât călătoria lui Parpangel până acolo unde zodiile răsar (adică acolo unde se află Izvorul/ Sursa vieții și a lumii) ne rememorează zborul Luceafărului până acolo unde Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi, / Cum izvorau lumine [lumine = luminători, stele, aștrii].

Deși ascensiunea Luceafărului depășește acest punct…și poate că această secvență ar merita un comentariu mult mai amănunțit.

Cu toate că zborul cosmic, în sine, nu-și are sursa în tradiția literară românească sau răsăriteană, viziunile poetice ale celor doi se puteau însă inspira dintr-un alt fel de zboruri cosmice, ale minții și ale contemplației, temă care își are locul în literatura pe care o numim generic bizantină.