Prima parte

*

Textul în engleză e cf. Baptism, Eucharist and Ministry, Faith and Order, Paper No. 111, World Council of Churches, Geneva, 1982, p. 1-30.

*

Textul tradus în română e citit și comentat…cu ajutorul textului în engleză.

p. 23:

În primul comentariu al textului BEM apare ideea că diversitatea religioasă compromite „mărturia” Bisericilor. Însă multitudinea de „instituții religioase” a apărut tocmai ca reacție adversă la singularismul universalist al romano-catolicismului.

De ce căutăm acum nod în papură diversității religioase…dacă ea a stat la baza formațiunilor religioase de tot felul? Atunci când au apărut noi și noi „biserici”…de ce nu s-a pus problema alterării creștinismului?

Înseamnă că trebuie să se autodesființeze bisericile care nu au de-a face cu unitatea inițială a Cincizecimii.

*

Căci dacă Cincizecimea e un anti-Babel…ea unind limbile/ neamurile despărțite…de ce încercăm noi, doar prin discuții, să Îi luăm locul lui Dumnezeu, Cel care unește, în mod paradoxal, pe cele despărțite?

*

Și, tot aici, găsim faptul că „activitatea ecumenică” are drept scop de „a regăsi unitatea baptismală”. Cu alte cuvinte: ea nu există…E doar o dorință…lucru pe care îl știm cu toții.

*

În I. 7, Botezul „initiates the reality of the new life”/ „inițiază realitatea noii vieți”, pe care o putem trăi încă de aici.

Și apare aici, pentru prima dată, sintagma: „comunitatea Sfântului Duh”.

E tot una cu Biserica această comunitate…sau nu? Nu ni se dau explicații…

Însă Botezul e afirmat și ca „a sign of the Kingdom of God and of the life of the world to come”/ „un semn al Împărăției lui Dumnezeu și al vieții lumii ce va veni”.

Semn mistic…sau simbolic?

Căci dacă e mistic…atunci Botezul e Taină…pentru că e spațiul liturgic unde Dumnezeu ne umple cu slava Sa.

Dar dacă e simbolic, adică ritual fără har, fără sens, fără prezența reală, energetică a lui Dumnezeu nu are nicio racordare cu Împărăția lui Dumnezeu și cu lumea transfigurată ce-o să fie.

*

Credința, nădejdea și dragostea sunt prezentate ca daruri dinamice. E adevărat: ele sunt pline de un mare dinamism transfigurator.

Dar dacă dinamismul nu constă în har…ci sunt văzute în sens activist…atunci dinamic de aici nu are sensul de har îndumnezeitor sau lumină necreată îndumnezeitoare și, în consecință, nu are de-a face cu soteriologia ortodoxă.

*

În afară de Botezul în numele Treimii de la I. 1 numai la finalul lui I. 7 se mai vorbește despre o relație între Tatăl și Fiul…dar fără referire la Sfântul Duh. Adică remarc o reticență trinitară a autorilor.

Și tot la finalul lui I. 7 se vorbește despre „the glory of God the Father” și nu despre slava Treimii.

*

Sentimentul profund că BEM e un colaj. Că nu are unitate internă. E și normal să fie așa, dacă e rodul la a 50 de ani de discuții teologice inter-religioase.

*

În I. 8, Botezul e văzut ca darul lui Dumnezeu și ca răspuns uman la acest dar. Tocmai prin această afirmație intrăm pe tărâmul postmodernității…dar și al sinergiei ortodoxe.

Postmodernitatea e avidă de experiențe, e adevărat: personale, cu mare grad de subiectivism. De aceea nu mai are timp de teoretizări care nu coboară până la nasul muritorului de rând.

Însă dacă îi spui cuiva că Botezul e darul lui Dumnezeu…la care noi ne putem face părtași…înțelege că Botezul e invitație dumnezeiască…adică e ceva „de bine”. Nu e: rejectare.

*

p. 24:

Și e nevoie de creștere după Botez, cf. Efes. 4, 13.

La baza Botezului stă credința…dar și „personal commitment”/ „angajamentul personal”. Iar dacă nu te ții de treabă cu Biserica, dacă nu te simți „eclesial”, nu ești nici „responsabil”, spune documentul.

Însă cât de responsabil trebuie să fii pentru ca să…trăiești o viață sfântă?

Și față de ce teologie, Tradiție, interpretare trebuie să fii responsabil…dacă înțelegi că teologia, tradiția și interpretarea ta „eclesială” sunt înguste, subțiri, fără reverberații până în primul secol creștin?

Adică ce te faci…dacă nu te simți creștin…ca cei de la început?

E depărtarea istorică de Cincizecime un handicap sau un lucru în plus?

*

I. 9 distinge între Taina ca ritual și Taina văzută în consecințele ei mistice continue. Pentru că Botezul nu e numai „momentary experience”/ „experiență momentană”, trăită cândva, în trecut ci „life-long growth into Christ”/ „creștere pe tot parcursul vieții întru Hristos”.

Cu totul adevărat…în litera exprimării!

Însă ce înseamnă creștere întru Hristos, adică prin puterea lui Hristos…în afara experierii slavei lui Dumnezeu?

Cum înțelegi, de fapt, sintagmele Scripturii și ale Părinților…dacă nu ai experiența care stă la baza lor…în spatele cuvintelor?

*

Căci creșterea întru Hristos e tot una cu îndumnezeirea noastră și nu cu creșterea în înălțime sau în lățime…Și creșterea în har e conștientă, e reală, e înțeleasă de cel care o trăiește, pentru că e dorită de el în mod total...și nu se petrec lucrurile „pe nesimțite”.

*

Din urmărirea textului în paralel de până acum…a rezultat faptul că Anca Manolache nu și-a dorit o traducere literalistă…ci, dimpotrivă, chiar „îmbunătățește” textul. Mai adaugă…și lucruri care nu există.

Spre exemplu, la I. 9, traducătoarea noastră vorbește despre „în comuniunea”, cu referire la Hristos, care nu există în textul în engleză.

Și e „inexplicabil” cum un text „integrativ” ca acesta, care vrea „să unească teologia Bisericilor despre Botez”…nu a folosit  niciodată până acum cuvântul comuniune.

Păi vrem comuniune…fără să vorbim despre ea?

*

Alt lucru necesar în viața ortodoxă: cei botezați trebuie „to reflect the glory of the Lord”/ „să reflecte slava Domnului”.

Însă ca să reflecți lumina dumnezeiască…trebuie ca ea să treacă prin tine.

Trebuie să ai experiența slavei Prea Sfintei Treimi, a vieții lui Dumnezeu în viața ta eclesială, adică de după Botez.

Însă ce îi străbate…pe cei care nu cred în harul necreat și nici nu se curățesc de patimi ca să vadă slava lui Dumnezeu, ca toți Sfinții Bisericii?

*

Dar aici, la I. 9, găsim amintită relația dintre Hristos și Duhul Sfânt.

Pentru că cei botezați trebuie „to reflect the glory of the Lord as they are transformed by the power of the Holy Spirit, into His likeness”/ „să reflecte slava Domnului întrucât ei sunt transformați prin puterea Duhului Sfânt, întru asemănarea Sa”, a lui Hristos.

Însă Anca Manolache traduce transformed prin transfigured și în loc de a reflecta traduce cu a oglindi.

*

Dar care e diferența dintre slava Domnului și puterea Duhului Sfânt?

Și în ce constă asemănarea cu Hristos?

Și pentru ce Hristos și Duhul conlucrează la transformarea noastră interioară, așa cum se poate subînțelege?

*

În I. 9 viața creștinului e descrisă ca „o luptă continuă” deși este, totodată, și „o experiență continuă a harului”.

Pentru prima dată ideea de experiență/ experiere a harului…temă pe care am să o dezvolt în studiul pentru colocviu.

Însă ce fel de har experiem…acolo unde nu se crede în har? Sau acolo unde nu i se dă nicio importanță?

*

Viața bisericească e văzută ca „o nouă relație”. În care cei botezați trăiesc „pentru/de dragul lui Hristos, al Bisericii și al lumii pe care El o iubește”.

Iar trioul Hristos [nu Treimea!], Biserica și lumea/ societatea e pus în ambianță eshatologică, pentru că se așteaptă noua făptură a lui Dumnezeu și vremea în care Dumnezeu va fi totul în toți.

Numai că până la eshatologie…documentul teologic BEM nu rezolvă deloc problema experienței harului care ne îndumnezeiește/ ne înnoiește pe noi.

Did you like this? Share it: