Urme ale tradiției literare vechi în Țiganiada [14]

Prima, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a și a 13-a parte.

  • chiar (p. 301) – clar;
  • sobor (p. 302, 310, 319) – adunare;
  • cazania (p. 302) – predica;
  • curat/ curate (p. 301-302) – limpede, de înțeles;
  • lămurată (p. 302) – lămurită, clară (filosofia cea lămurată = învățăura cea clară);
  • ajun (p. 303, 305) – ajunare, post;
  • măcrie [rădăcini măcrie] (p. 303) – de la macru, însemnând slab;
  • gingașe [obiceiuri gingașe ale oamenilor din orașe] (p. 304) – fine, rafinate; având în vedere însă și contextul în care se face, parodic, apologia pântecelor pline în care stă toată / Filosofia cea lămurată, putem lua în considerare și o intenționată interferență semantică cu semnificația veche a cuvântului gingaș, care însemna gras (în Letopiseţul lui Grigore Ureche, spre exemplu, se face referire la caii gingaşi ai turcilor, în bătălia de la Podul Înalt).
  • lavirint (p. 305, n. 1) – labirint (forma veche se regăsește la Cantemir);
  • rânduială (p. 306, 309) – ierarhie, ordine;
  • tocmală (p. 306) – ordine;
  • divan (p. 307) – consiliu;
  • asemene (p. 307) – aceeași (asemene vrednicie);
  • pricire (p. 309, 317) – stârnire, motiv;
  • îndesine (p. 310) – singură, de la sine;
  • supțiri (p. 311) – subtile (voroave supțiri = cuvinte/ cuvântări/ discursuri subtile, abile);
  • de-amăruntul (p. 311) – cu de-amănuntul;
  • amegei (p. 314) – amăgitori;
  • volnicie (p. 314, 319) – voință (liberă voință);
  • să strămută (p. 315) – se schimbă;
  • răpace (p. 316) – lacome;
  • nime (p. 317) – nimeni;
  • vechie (p. 318) – veche;
  • pravile (p. 320) – legi, legislații;
  • soiu (p. 320) – neam;
  • în pripă (p. 320) – în grabă;
  • ispitire (p. 326-327) – încercare, experiență;
  • mișel (p. 328) – sărman, amărât;

Ioan Budai-Deleanu amintește în câteva rânduri de istoria veche, arătându-se un pasionat cercetător și cunoscător al istoriei antice și al istoriei în general.

Titulaturi vechi ale unor demnități: vozi, vornici, spătari, / Logofeți, visternici și păharnici (p. 306).

Contextul dezbaterilor pe teme politice, pentru alegerea unei forme de guvernământ de către țigani, îi oferă autorului prilejul de a introduce în text mai multe neologisme decât de obicei, ca spre exemplu: modă (p. 307), delegat (p. 309), soțietate (p. 311, 324), democrație (p. 313, 321), republică (p. 315, 316), democrateca (p. 316), predeștinat, aristocrație (p. 317), autoritate, energhie, anarhia (p. 319), pragmatece (p. 320), proprietăți [sufletești], monarh absolut (p. 325), demanții, eleganții, visuitori [visători] (p. 326), patrioți (p. 327), etc.

Autorul nu ocolește nici grecismele: protimisire (p. 321), metahirisind (p. 328).

Gâlceava (un termen pe care autorul îl utilizează de câteva ori, fiind posibilă și o aluzie la Divanul sau Gâlceava lui Cantemir) țiganilor are ceva din Caragiale, mai precis din O noapte furtuoasă și din Conu Leonida…, cu monologurile lor pe tema guvernării ideale și a reacționarilor:

Unii poftea ca nice-un sărac

Să nu fie-în țara țigănească,

Alții, ca de bir și dare-în veac

Nimic să nu să mai pomenească.

Ceștea, ca nice-o slujbă să fie,

Ceia, ca-alții să le lucre moșie!… /…/

 *

Mulți oameni înțălepți să sculară

Cu voroave supțiri ș-învățate,

Carii de-amăruntul arătară

Că monarhia este din toate

Cea mai bună și mai potrivită

Pentr-o soțietate-omenită. /…/

 *

Ș-adevărat! ori că nu-i viață

Fericită,-ori numa-în republecă;

Aceasta speriența ne-învață,

Dar’ nice toate mă înduplecă

Ce-adusă Baroreu pentru monarhie,

Măcar adevărată să fie.

 *

În republecă-omul să rădică

La vrednicia sa cea deplină,

Fie de viță mare sau mică,

Aibă-avuție multă sau puțină,

Totuș’ asemene drepturi are

Cu cela care este mai mare.

*

Lui e patria ca dulce mamă,

Iar’ el patrii ca ș-un băiat;

Și nu-în zădar fiiul ei să cheamă,

Căci îi dă hrană, viață, stat,

Om slobod îl face și viteaz,

Ba-l mângăe-în vreme de năcaz.

*

De-ar fi monarhia cât de bună,

Cu vreme să mută-în despoție

Care-apoi pe tirani încunună;

Acești duc pe norod la șerbie,

Apasă-în țărână ș-ovilesc

De-a-purure neamul omenesc.

*

În răpublecă-s toți cetățenii

Frați și fii a unii maice bune,

Ei sunt a țării deobște moștenii,

Legea pre toți asemene-i pune,

Și, de-are carevaș’ osăbire,

E sângur cel cu-îmbunătățire.

*

Care-i mai vrednic dregătorește,

Ales fiind cu deobște voință,

Însă nu dă porunci volnicește,

După-a sa părere și putință,

Ci fieștecare dregătoriu

E numa de legi-împlinitoriu., etc.

(Cântul X)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *