Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 7 iulie, 2012

Vecernia, Catedrala Patriarhală din București, 7 iulie 2012

Lipsește partea de început…și e transmisia live a Radio Trinitas.

72.5 MB

A fost inclusă în arhiva TPA 2.

Predică la Duminica a V-a după Rusalii

„În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.

Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci.

Atunci El le-a zis: Duceţi-vă!

Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi, iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.

Şi, iată, toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Şi, intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa”.

[Matei 8, 28-34; 9, 1]

*

Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii ne spune în puţine cuvinte modul în care Mântuitorul Iisus Hristos îşi arată iubirea Sa milostivă faţă de oamenii care sunt chinuiţi de demoni.

În Evanghelia de astăzi se arată că omul stăpânit de duhurile rele se înstrăinează de Dumnezeu, de semeni şi de el însuşi.

Locuirea în morminte era simbolul faptului că aceşti oameni îndrăciţi se aflau într-un fel de moarte spirituală.

Au căzut din starea de comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii, s-au însingurat şi s-au înstrăinat. Însingurarea şi înstrăinarea exprimă o existenţă chinuită, o existenţă diminuată, o existenţă la limita vieţii umane.

Omul posedat de demoni nu mai este o persoană liberă. Facultăţile sale mintale şi simţirile sale sufleteşti sunt folosite de demon. Nu mai sunt folosite de omul propriu-zis. Omul posedat este înstrăinat de el însuşi. Nu mai este el subiectul acţiunilor sale, nu mai este el însuşi subiectul gândirii sale, al vorbirii sale şi al mişcării trupului său. Sufletul şi trupul său sunt folosite de către duhurile necurate ca instrumente de a face lucruri rele.

Însă, într-un sens mai larg, oamenii chinuiţi de demoni nu sunt numai cei posedaţi de aceştia asemenea demonizaţilor din Evanghelie, ci şi oamenii stăpâniţi de păcate şi patimi egoiste ca înstrăinare de Dumnezeu şi de semeni.

Adică oamenii care ascultă mai mult de ‘sfatul diavolului’ şi de slujitorii lui, se despart de Dumnezeu Cel milostiv, deoarece folosesc în mod rău, egoist, libertatea lor, trăind în păcate şi mai ales în indiferenţă faţă de suferinţa celor din jurul lor şi faţă de milostivirea lui Dumnezeu, care trebuie arătată oamenilor prin lucrarea noastră milostivă, prin faptele milosteniei, ale bunătăţii.

Deci, omul se apropie de existenţa demonică sau diavolească prin lipsa de iubire faţă de oameni şi, asemenea celor doi demonizaţi din Evanghelia de astăzi, devin înfricoşători pentru semeni prin răutatea pe care o manifestă în relaţiile lor cu aceştia.

‘Când deci sufletul, supunându-se patimilor, predă virtutea deprinderii păcătoase, respinge împărăţia lui Dumnezeu şi trece sub stăpânirea aducătoare de stricăciune a diavolului’ (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia rom., Vol. II, p. 188).

Înţelegem, aşadar, că viaţa creştină înseamnă şi o luptă cu duhurile rele. Încă de la Botez, avem un program duhovnicesc, acela al lepădării de satana şi de toţi slujitorii lui şi al unirii cu Hristos. Acest program arată că în viaţa creştină există o luptă între Duhul lui Hristos, primit la Botez, şi duhurile rele care-l ispitesc pe om şi-l îndeamnă să săvârşească răul.

În Biserica noastră, prima dintre rugăciunile începătoare este rugăciunea ‘Împărate ceresc’ adresată Duhului Sfânt. Cerem ca Duhul lui Dumnezeu să locuiască în noi şi să ne dăruiască putere ca să luptăm împotriva duhurilor celor rele nevăzute, care invidiază pe omul smerit şi iubitor de Dumnezeu şi caută să-l împiedice în urcuşul său spiritual spre sfinţenie, astfel încât ‘lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri’ (Efeseni 6, 12).

‘Diavolul este şi duşman şi răzbunător al lui Dumnezeu. Este duşman, când din ură faţă de El îşi dă aparenţa unei iubiri pierzătoare faţă de noi, oamenii, îndemnându-ne prin patimile de bunăvoie ale plăcerii să alegem în locul bunurilor veşnice lucrurile vremelnice. Prin aceasta furându-ne apoi toată dorirea sufletului, ne desface cu totul de la dragostea de Dumnezeu, făcându-ne duşmani cu voia ai Făcătorului’ (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia rom., Vol. III, p. 124).

Păcatul şi consecinţa sa, moartea (cf. Romani 6, 23), sunt realităţile cele mai contrare firii omeneşti, care este creată după chipul lui Dumnezeu Cel sfânt şi veşnic viu. Sfânta Scriptură consideră păcatul ca fiind o perturbare sau o dezordine a creaţiei şi un obstacol permanent în participarea omului la viaţa şi fericirea veşnică a lui Dumnezeu.

Păcatul primilor oameni s-a manifestat ca neascultare faţă de Dumnezeu şi rupere a comuniunii de iubire faţă de El. Îndemnul la păcat însă a venit din partea ‘şarpelui’, prin care a lucrat diavolul (Înţelepciunea lui Solomon 2, 24; Ioan 8, 44; I Ioan 3, 8; Apocalipsa 12, 9).

Demonii caută să-i piardă pe oameni, adică să-i despartă de Dumnezeu prin tot felul de păcate săvârşite cu gândul, cu vorba, cu fapta. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ‘diavolul face toate eforturile sale pentru a ne ispiti, el ne încearcă de aproape şi ne întinde din toate părţile piedici şi curse pentru ca să ne piardă. Trebuie deci să priveghem şi să-i închidem porţile; dacă el află cea mai mică intrare, imediat o face şi mai mare, şi, puţin câte puţin, el va face să treacă toate forţele lui. Dacă avem ceva virtute pentru mântuire, să nu-l lăsăm să se apropie nici în cele mai mici lucruri, pentru a ne scăpa şi în cele mai mari. Va fi în sfârşit de-o extremă nebunie, ştiind cât este el de veghetor şi atent pentru a pierde sufletul nostru, de a nu fi la fel de veghetori şi a pune o grijă egală pentru mântuirea noastră’ (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXIII, 1).

Dacă demonii caută să-i piardă pe oameni prin păcate, îngerii lui Dumnezeu, mai ales îngerul de la botez, îndeamnă pe oameni să le pară rău de păcate, să se întoarcă la Dumnezeu, să pună început bun vieţii lor. De aceea, viaţa creştinului este o permanentă luptă duhovnicească, o lepădare de satana şi o unire cu Hristos, după cum se spune în slujba Tainei Sfântului Botez.

Vedem în Sfintele Evanghelii că Mântuitorul Iisus Hristos nu vindecă doar pe unii oameni care sufereau de boli ale trupului sau pe alţii care erau posedaţi de duhuri necurate, ci, prin prezenţa Sa iubitoare şi prin cuvântul Său mântuitor, vindecă şi patimile păcătoase ale unor oameni, ca lucrare a duhurilor rele în sufletele lor.

Astfel, Hristos-Domnul vindecă sufletul cel iubitor de argint al vameşului Zaheu: ‘Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut‘ (Luca 19, 9).

În casa fariseului Simon, Hristos vindecă pe femeia păcătoasă, care a spălat cu lacrimi picioarele Lui şi le-a şters cu părul capului ei, zicându-i: ‘Iertate îţi sunt păcatele…Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace’ (Luca 7, 48 şi 50). Iar odată cu iertarea femeii, Mântuitorul vindecă şi sufletul lui Simon fariseul, care judeca în sinea lui pe Iisus şi osândea pe femeia păcătoasă.

De asemenea, vindecă de patima ei păcătoasă pe femeia prinsă în adulter, pe care fariseii voiau să o ucidă cu pietre. Iisus i se adresează prin cuvintele: ‘Mergi, de acum să nu mai păcătuieşti’ (Ioan 8, 11).

Din aceste câteva exemple putem înţelege că, pentru ridicarea din robia patimilor, omul căzut are nevoie de harul iubirii milostive a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre.

Aşadar, omul singur nu poate lupta împotriva patimilor şi a duhurilor necurate care îl chinuiesc din invidie şi din ură faţă de el, ci este nevoie ca omul să fie în stare de comuniune vie cu Dumnezeu prin rugăciune şi prin post.

De ce? Pentru că demonii nu se tem nici de cuvinte frumoase, nici de cuvinte aspre sau autoritare, ci se tem de smerenie, deoarece ei sunt mândri, dar mai ales se tem de prezenţa Duhului Sfânt în om, întrucât numai Duhul Cel Sfânt şi Bun poate alunga duhurile necurate şi rele din oameni.

Numai prin rugăciune şi post pot fi alungaţi demonii, pentru că ei se tem numai de prezenţa lui Dumnezeu în om. Adică, numai de harul Sfântului Duh prezent în om se tem demonii înşelători şi chinuitori de oameni.

Demonii îi fac pe oameni să sufere în primul rând prin faptul că oamenii demonizaţi sau posedaţi nu mai sunt ei înşişi în gândirea, simţirea, voinţa şi lucrarea lor proprie, ci facultăţile sufletului lor se află sub stăpânirea demonilor, iar în al doilea rând, pentru că demonii pun viaţa oamenilor în primejdie de moarte trupească şi sufletească.

Din invidie şi din ură, ei caută să umilească şi să desfigureze fiinţa umană creată după chipul lui Dumnezeu şi chemată la asemănarea cu El, la sfinţenie.

Deci, din invidie şi din ură faţă de oameni, demonii născocesc tot felul de ispite, pun stăpânire asupra oamenilor şi îi chinuiesc. Dar de unde această ură şi invidie a demonilor faţă de oameni?

Ne spune Sfântul Vasile cel Mare: ‘… fiind vasul întregii răutăţi, el (satana) a primit şi boala pizmei şi a invidiat cinstirea noastră. Căci nu a suportat viaţa noastră fără supărări în rai. De aceea amăgind prin vicleşuguri şi meşteşuguri pe om şi dorinţa ce acesta o avea de a se asemăna cu Dumnezeu, şi folosindu-se de ea spre înşelarea lui, i-a arătat pomul şi i-a făgăduit că va deveni asemenea cu Dumnezeu prin mâncarea din acela.

Nu a fost creat ca duşman al nostru, ci a devenit duşman al nostru din pizmă. Căci văzându-se pe sine aruncat dintre îngeri, n-a suportat să vadă pe cel pământesc înălţându-se la treapta îngerilor prin înaintare’ [* n. 1].

Lupta lui împotriva noastră durează apoi continuu. ‘Căci nimic nu-i atât de dulce duhurilor vrăjmaşe decât să rostogolească pe omul invidiat, cinstit cu chipul dumnezeiesc, până la o astfel de stare de batjocură’ [*n. 2].

Dar Dumnezeu a făcut şi din această luptă a diavolului un prilej pentru noi de a ne întări în bine, cu ajutorul harului dumnezeiesc [n. *3].

Iată, aşadar, de ce este necesar să înmulţim şi să cultivăm rugăciunea noastră, ca ea să devină, dintr-o rugăciune adesea formală şi superficială, o rugăciune fierbinte şi stăruitoare, care încălzeşte inima, luminează mintea şi pacifică simţirile. De asemenea, trebuie să postim mai ales hrănindu-ne în primul rând cu prezenţa iubitoare a lui Hristos prin citirea Sfintei Scripturi, a Scrierilor şi Vieţilor Sfinţilor, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin săvârşirea faptelor bune.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne îmbrăcăm în Iisus Hristos, iar grija pentru trup să nu o facem spre pofte (cf. Romani 13, 12-14), adică să devenim interiori lui Hristos în aşa fel, încât viaţa noastră să fie luminată de viaţa lui Hristos.

Apostolul nu spune să nu mâncăm deloc, ci spune doar ca grija pentru trup să nu o facem spre pofte. Altfel spus, postul semnifică o renunţare la ceea ce este îmbuibare, la ceea ce este exces, la acele elemente care ne îngreuiază fizic şi duhovniceşte, care nu ne predispun la rugăciune, ci mai mult la comoditate.

În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că ‘atunci când afectele naturale sunt satisfăcute peste trebuinţă, sunt calea pe care vine diavolul în suflet’, dar ‘când sunt satisfăcute potrivit cu trebuinţa sunt calea pe care acela (diavolul) e nevoit să se întoarcă în ţara lui’ (Răspuns către Talasie 49).

Deci, ‘puterile răului îşi ascund lucrările în sânul afectelor naturale, pentru ca biciuindu-le pe acestea să le facă a se transforma din pricina necesităţilor firii în afecte contrare firii’.

Aşadar, postul este o alegere, un discernământ al valorilor spirituale. Preferăm lucrurile spirituale celor materiale, hrănim mai mult sufletul decât trupul, îl hrănim mai mult duhovniceşte cu rugăciunea intensă, cu citirea Scripturii, cu citirea din vieţile sfinţilor şi cu dialoguri duhovniceşti, dar mai ales cu participarea la sfintele slujbe ale Bisericii, cu ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, cu îmbogăţirea sufletului nostru prin cântare, prin milostenie şi prin toată fapta cea bună.

De asemenea, fără rugăciune, expresie desăvârşită a iubirii de Dumnezeu, nu ne putem izbăvi de patimi şi nici nu putem ieşi de sub influenţa duhurilor celor rele. Rugăciunea este o armă, adică un izvor de putere spirituală împotriva ispitelor şi împotriva uitării de Dumnezeu, care este începutul păcatului ca înstrăinare de Dumnezeu.

Însă postul şi rugăciunea trebuie să aibă ca temelie dreapta credinţă. Dreapta credinţă este mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi de asemenea ea este vedere duhovnicească sau mod de cunoaştere şi trăire a realităţilor netrecătoare, a vieţii din Împărăţia lui Dumnezeu.

În multele vindecări pe care le-a săvârşit, Mântuitorul Iisus Hristos cere credinţă de la oameni când îi tămăduieşte, pentru că nu voieşte să săvârşească vindecări spectaculoase, magice, fără participarea omului la lucrarea harului Său divin.

Mântuitorul cere credinţă vie şi oamenilor din jurul celui suferind, pentru că El voieşte ca la vindecările pe care le săvârşeşte din iubire milostivă pentru însănătoşirea bolnavilor, cei ce se află în jurul bolnavilor să nu fie pasivi, ci receptivi, să nu fie spectatori, ci rugători, având credinţă puternică şi iubire milostivă faţă de cei care se află în suferinţă şi caută vindecarea.

Deci, cele mai bune arme pentru izgonirea patimilor demonice din sufletul omului sunt lucrarea faptelor luminoase şi virtutea, ştiind că ‘aşa cum liliecii nu iubesc soarele şi lumina, ci le socotesc duşmani, iubind, însă, noaptea şi întunericul, tot aşa şi demonii, împreună cu aceia pe care-i poartă în rătăcire, iubesc viclenia şi toate nelegiuirile, socotindu-le potrivite cu firea lor, iar duşmanii lor sunt virtutea şi lucrările luminii. Când acestea strălucesc, celelalte se întunecă, încât cel ce-şi petrece viaţa în virtute nu mai are trebuinţă a se nevoi, de vreme ce e de ajuns să apară virtutea şi toată răutatea va dispărea şi se va desfiinţa’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Isaia, cap. II, în vol. Diavolul şi magia, p. 58).

Înţelegem că Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii este o Evanghelie a vindecării şi o Evanghelie a înţelepciunii lui Dumnezeu. Evanghelie a vindecării, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat doi oameni îndrăciţi, stăpâniţi de duhuri rele sau necurate, precum şi pe locuitorii cetăţii Gadarei de duhul lăcomiei, de prea multă lăcomie după cele materiale şi de uitare a vieţii spirituale sau a vieţii duhovniceşti.

Este însă şi o Evanghelie a înţelepciunii lui Dumnezeu Care uneori nu pedepseşte direct omul, ci îl privează, îl lipseşte de lucruri din jur pentru ca să-şi aducă aminte că toate cele din jurul său sunt trecătoare şi că netrecător este numai harul lui Dumnezeu care se dobândeşte prin credinţa în Iisus Hristos, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin săvârşirea faptelor bune.

Însă Dumnezeu nu îngăduie niciodată ca omul să fie ispitit peste puterea lui şi fără un scop anume. Astfel, ‘trebuie ca Însuşi Dumnezeu să îngăduie, precum singur ştie, în grija Lui de lume şi în iubirea de oameni, diavolului să aducă, prin slujitorii lui, diferite pedepse asupra noastră pentru păcatele săvârşite. Aceasta se arată limpede în istoria lui Iov, unde se spune că diavolul n-a putut să se apropie de Iov fără îngăduirea lui Dumnezeu’ (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia rom., Vol. III, p. 124).

Iată de ce Evanghelia ne îndeamnă la mai multă credinţă în Hristos. Deci, dacă suntem uniţi cu Hristos, duhurile rele nu au putere asupra creştinului.

Dacă un creştin se roagă dimineaţa, la prânz şi seara şi foarte adesea spune ‘Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!’, duhurile rele nu au putere asupra celui care este plin de harul iubirii lui Hristos.

Dacă săvârşim fapte bune, dacă mergem la biserică, dacă ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine, ne întărim duhovniceşte şi putem lupta împotriva duhurilor necurate, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria îngerilor din ceruri şi mântuirea noastră. Amin.

 † Patriarhul Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

***

Note:

1. Sfântul Vasile cel Mare, De Spirito Sancto, cap. 16, citat de pr. prof. Dumitru Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă (I), E.I.B.M.O. Bucureşti, 2011, p. 479.

2. M. Psellos, De daemonum operatione P. G. 120, col. 829, citat de pr. prof. Dumitru Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă (I), E.I.B.M.O. Bucureşti, 2011, p. 479.

3. Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă (I), E.I.B.M.O. Bucureşti, 2011, p. 480.

Când comentez predica lui Cruceru [4]

Prima parte, a doua și a 3-a.

*

„Respectul pentru înaintași”. Care…înaintași? Baptiști, bineînțeles…

Și înainte de baptiști…când „a murit” istoric Biserica lui Hristos…de a fost nevoie de „reinventarea ei”?

*

Tema „tradiției” baptiste continuă cu nevoia de „bătrâni” și „patriarhi” în biserică. Fără ei „biserica e bolnavă”…Și dacă nu ai „autoritatea bătrânilor”…spune Cruceru senin…„trebuie să îți cauți o altă biserică”.

Pentru că Biserica, se pare, nu rezidă la Cruceru în harul Treimii…ci în câțiva bătrâni/ bătrâne…„adâncite” în baptism.

Și de aici antopocentrismul baptist…care gândește totul „pe măsura” minții limitate a omului căzut…dar cu mare părere de sine.

*

Profesorul Cruceru spune fals apodictic: „o Biserică fără Cristos, fără o cristologie sănătoasă și fără o Evanghelie sănătoasă este destinată, în scurt timp, disoluției”.

Vă dați seama cum pune Cruceru problema Bisericii? El gândește Biserica în termeni de alternativitate, în termenii în care „ar putea să existe” și o Biserică…incompletă. Sau milioane de „incomplete”.

Eu niciodată nu pot să gândesc relativist Biserica. Adică să presupun că „ar mai putea să existe” una, două, 49…pe lângă Biserica lui Hristos. Dar Cruceru, da!

El nu pleacă de la Biserica Lui…spre prezent…ci de la o hristologie și o predicare evanghelică în jurul cărora se poate construi o biserică. Adică pornește de la ideea de biserici alternative cu duiumul vizavi de prima și singura Biserică, neînvechită, a lui Hristos.

Păi asta e esența mentalității eretice: a gândi că în afara Bisericii lui Hristos, cea apostolică și patristică, „poate exista” viață, gândire, teologie și cult creștin veritabil.

Și toți ereticii au pornit de la a-și crea o teologie…pe baza căreia și-au făcut o biserică.

De aceea Cruceru gândește în termeni relativiști și nu absolutiști despre Biserică.

*

Însă Scriptura, cea atât de „evidențiată” lingvistic de Cruceru dar neînțeleasă în Duhul ei deloc, vorbește în termeni absolutiști despre Biserică: ea e una…și va fi mereu una…adică fără întrerupere. Dacă te situezi în afara ei…nu ești „în Biserică”…ci, vorba lui, care îmi place și mie, „pe coclauri”.

*

Și în min. 27 Cruceru se referă la dogma de la Calcedon în mod efeminat, pe jumătate, adică citând doar deoființimea și nu și relațiile dintre cele două firi.

Dar ce are „în comun” Cruceru cu Calcedonul de la 451…când baptismul lui e de secol. 18?

Calcedonul e al Bisericii lui Hristos, e moment absolut important al Tradiției Bisericii Ortodoxe…și nu are nimic de-a face cu eretici târzii/ întârziați…

*

Și Cruceru, „și la trei noaptea” dacă e trezit…știe „crezul despre Hristos” (min. 27)…care e ortodox și nu baptist.

Și el, ereticul Cruceru, „se mișcă” între Crezul de la Niceea și cel de la Calcedon…dar are „o altă biserică”…decât aceea care a stabilit, a păstrat și a mărturisit și mărturisește dogmele sinodale ecumenice.

Asta, pe când face apel „la istoria Bisericii”, parcă necitind niciodată motivele pentru care ereticii Bisericii una au fost condamnați. Și cum, Părinții sinodali, îndepărtau din start orice formațiune religioasă…care se despărțea de Biserică.

„Uită”…sau „se face că n-a auzit”…că din primele secole creștine…au existat secte destule paralele cu Biserica, ca și baptismul lui, și cu care Biserica nu avea nicio relație comunională.

*

Da, unii dintre noi, dintre ortodocși, ar putea să aibă astăzi aversiune, oarecum „întemeiată”, când vine vorba de relațiile cu eterodocșii…atâta timp cât Biserica, de două mii de ani, s-a delimitat pas cu pas…de toți cei din afara ei.

N-a spus că adevărul se află „pe toate drumurile”…fapt pentru care în sinaxarele Bisericii sunt numai Sfinții ortodocși de 2.000 de ani…și niciunul post-1054 din calendarul romano-catolic.

Da, toți Sfinții Bisericii una, cinstiți și de noi și de romano-catolici și care au adormit până la 1054 sunt Sfinții Bisericii lui Hristos.

După 1054…nu mai avem de-a face cu romano-catolicismul care a căzut de la Biserica lui Hristos.

*

Și ereticii de tot felul se pot automăguli cu faptul că Biserica Ortodoxă îi bagă în seamă în discuțiile „ecumenice”.

Însă deschiderea iconomică a Bisericii Ortodoxe de astăzi, mai greu „de înțeles” pentru toți, nu e pentru a spori încrederea în toți ereticii pământului că se află „pe picior de egalitate” cu Biserica sau pentru că „dorim”, în mod nebunește, „să diluăm Biserica Ortodoxă”, ci pentru a le da o șansă spre întoarcerea la adevărata Biserică.

Și se văd roadele benefice ale întâlnirilor la nivel teologic cu alte biserici…pentru că încep să se problematizeze față de lucruri „nestatutate” în programul lor teologic inițial.

*

Și ne întoarcem la Cruceru, căruia de 6 ani de zile îi spun să vorbească despre „teologia baptistă”, să ne arate și nouă, filologic și teologic și istoric…cât de doxată e teologia baptistă și cât de „apostolică” este…iar dumnealui „mă refuză” cu obstinație.

Ce zice Cruceru? Că hristologia „baptistă” e hristologia Calcedonului. Da: minutul 28!

Cu alte cuvinte, dacă Cruceru e „mai ortodox” decât ortodocșii…înseamnă că, poate, fără să știu, oi fi mormon sau penticostal.

Dacă poți să ajungi colonel „fără să știi”…tot la fel, poate că poți să fii „baptist”…dar, în neștiința ta, „să fii ortodox”.

*

Așadar, recapitulăm, Cruceru e „ortodox” baptist în materie de hristologie…pentru că el „știe” dogma de Calcedon…dar nu iubește Biserica în care se perpetuează adevărul și sfințenia Calcedonului.

Adică e un „paradoxal” ca toți ereticii demagogi…care presupun că sunt una…pe când sunt alta.

*

Însă „orice baptist din lumea asta trebuie să dea socoteală de Evanghelia pe care o propovăduiește” (min. 28).

Încă puțin, Cruceru!…

Judecata Domnului va veni și vei da…răspuns…pentru anti-evanghelizarea pe care ai făcut-o toată viața. Pentru anti-evanghelizarea non-eclesială de care nu te pocăiești deloc.

*

Și din minutul 29…baptismul românesc e „intrat în criză”. Da, în cea financiară…

Cu voce joasă adaugă: „dar și alte culte”.

*

Da, Cruceru, tot mai mulți ortodocși, din păcate, nu mai înțeleg viața și teologia Bisericii…și de aceea Biserica suferă.

De aceea „crește” baptismul pe ici, pe colo: pentru că e multă prostie și sărăcie printre ortodocșii români, și cu o apă, cu o țoală, cu un loc de muncă…le luați mințile.

Nu pe bază de Evanghelie…ci de produse comestibile!

Dar oricât de mulți baptiști, penticostali, mormoni sau romano-catolici ar exista în lume…nu au mai mult „adevăr” decât au…și nu „uzurpă” Biserica lui Hristos multitudinea lor…pentru că Biserica stă în adevărul și în harul Treimii.

De aceea când vorbești…și vorbim despre „criză”, adică despre „nevenirea oamenilor la Biserică”…asta nu înseamnă că dacă nu mulți mai înțeleg adevărul și sfințenia…adevărul și sfințenia Bisericii Ortodoxe „s-au diminuat”. Ci s-au diminuat, din păcate, înțelegerea și viața ortodoxă.

Oamenii nu mai vor sfințenia nu pentru că ea nu se poate trăi…ci pentru că le place lenea păcatului.

De aceea Biserica Ortodoxă, Biserica lui Hristos nu e „în criză” de adevăr dogmatic, de Taine, de sfințenie, de Tradiție…în așa fel încât „să o iei pe arătură”, adică să cauți în altă parte.

Ci Biserica suferă din cauza neștiinței multor ortodocși, a vieții lor laxe, a lipsei lor de conștiință eclesială…pentru că i-am botezat de mici…și nu după ce i-am îndoctrinat. Și de aceea fiind liberi să își aleagă viața…aleg tot ce îi vatămă profund.

*

Deci „criza” e a moravurilor și nu a eclesialității!

Însă dumneata, Cruceru, ești în afara eclesialității…chiar dacă „te spoiești” cu toată „buna purtare” de pe lume. Și albul de pe zidurile feței, grimasele occidentale, studiile „grăbite”…nu fac alb negrul din inimă.

*

Minutul 29: motivele crizei baptiste.

Și le enumeră:

1. baptiștii din vechime își vindeau boii…ca să își cumpere o Scriptură. Și ei „citau din Scriptură versete memorate”, atunci când îi întâlneau pe ortodocși.

Deci, în concluzie, cei de acum nu mai vor să își descarce un set de „Biblii” din online…și nici nu mai au capacitatea de a memora niște versete din Scriptură. Au memoria scurtă

2. și cateheza la baptiști, în vechime, era de 1 an de zile. Probabil înainte de „botezul” baptist. Lucru din care înțelegem că astăzi e „pe rapid”.

*

Îi catehizau din paști în paști baptist…și apoi îi botezau în râu (min. 30). Pe cine? Pe ortodocșii manipulați și corupți „cu Biblia” în mână.

Pe ortodocșii ideologizați pe baza unei ideologizări și destructurări oribile a Sfintei Scripturi.

Pentru că Sfânta Scriptură, cea mai frumoasă și sublimă operă a eclesialității, este acum „manual de manipulare” pentru orice eretic al pământului…prin care luptă împotriva Bisericii care a scris și păstrat Scriptura.

Adică suntem omorâți cu propriile noastre arme.

De aceea orice cădere din Biserică, orice jefuire a Bisericii de fiii ei înseamnă un scuipat în fața lui Hristos Domnul. O rănire a Capului Bisericii. O insultă bădărană la adresa Celui care i-a curățit și sfințit prin sângele Său cel prea scump.

*

Asta faci, pastore Cruceru: furi și omori mădularele lui Hristos…scuipându-L și batjocorindu-L  prin orice anti-predică a ta și prin orice corupere a unui ortodox la baptism!

*

Minutul 30. 02…

O țară pentru un bine real

  • După ce am văzut jertfa lui Crin, ieri [6 iulie 2012], în Parlament, dacă românii vor hotărî demiterea lui Băsescu și alegerea peste trei luni a lui Antonescu, atunci România pare că va avea, în sfârșit, șansa unui Președinte”.
  • Revista La drum, nr. 21-23.
  • Fani Băsescu „pân’ la moarte”: Victor Roncea, Tiberiu Lovin, Constantin Codreanu, Cristian Dorombach, Ion Cristoiu, Elena Udrea, Grigore Cartianu, Andreea Pora, Emil Boc, + etc.
  • Baptiștii și penticostalii online pe care îi urmărim au intrat „în tăcere” de ieri…prin „schimbarea subiectului”. Acesta e modul lor de a-ți spune că sunt „răniți”: nu vorbesc niciodată despre subiectele care îi dor…ci doar despre cele care „te-ar putea răni”.
  • Joi [5 iulie 2012] spunea în Parlament că le mulțumește senatorilor și deputaților pentru că îi dau ocazia să-l trimită în fața românilor și că demersul de suspendare este unul constituțional iar vineri seară [6 iulie 2012] a spus fix pe dos. La o oră după ce a fost suspendat de Parlament, a tunat și fulgerat spunând că este o măsură abuzivă și că se încalcă statul de drept. Care stat de drept, domnule Băsescu??!! Ăla pe care timp de opt ani de zile l-ai călcat în picioare după bunul plac la orice oră?! Un om mai mincinos și manipulator nu am văzut în viața mea”.
  • Referendumul va costa circa 95 de milioane de lei.
  • Mărturisesc că niciodată după 1989 ca în regimul Băsescu nu am avut tot mai apăsat sentimentul fricii şi spaimei. Stilul său adesea grobian, hăhăiturile ori bătăile pe burtă la Cireşica nu înseamnă popularitate ori mod deschis de comportament prezidenţial. S-a făcut atâta caz despre izolarea lui Ceauşescu pe plan internaţional din ultima parte a vieţii sale, dar acest fapt păleşte absolut în faţa izolării active şi manifeste a lui Băsescu prezent la reuniuni internaţionale, dar ignorat de mai marii Europei. Măcar cel împuşcat la Târgovişte a avut câteva iniţiative internaţionale de anvergură – în Orientul Mijlociu, în domeniul dezarmării -, în timp ce, în cei aproape opt ani de mandat, Băsescu nu a făcut mai nimic pe plan extern. Faptul e de toată jena pentru un om politic care, aflat la ceas de cumpănă în ţară, a recurs la arsenalul lui Stalin, ce-şi condamna senin colaboratorii în numele „trădării idealurilor nobile ale bolşevismului””.
  • Pentru prima data in istoria lumii, presedintele unui stat este suspendat de doua ori”.
  • Au guvernat cu ură, au guvernat pentru ei. Au ocupat România până la ultima consecinţă. Ne eliberăm ţara, pentru toţi, pentru fiecare cetăţean român, chiar şi pentru cei care nu sunt de acord cu noi, chiar şi – sau mai ales – pentru minoritatea care îl vrea înapoi pe Băsescu. Cei care nu fac parte din gaşca lor, cei care nu sunt în cârdăşie penală se vor convinge ce frumos e să ai o viaţă normală în ţară. Se vor convinge că sunt minţiţi şi folosiţi”.
  • 256 rimează cu Năstase”. A spus Cristian Preda. Cum de nu rimează 256…cu: „ați rămas fără oase”? Eu cred că ar fi mult mai logic…să răspundeți la nemulțumirile românilor…și nu să căutați strategii de evacuare. Subterfugiile nu…spală realitatea de facto.
  • Banca Naţională a României pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 9 iulie [2012], o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt. Monedele sunt din argint, cu o valoare nominală de 10 lei. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 340 lei/bucată. Monedele sunt din argint, au formă rotundă, cu diametrul de 37 de milimetri şi o greutate de 31,103 grame. Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză”.
  • Iranul cere Rusiei despăgubiri de 4 miliarde de dolari „pentru rezilierea unor contracte privind achiziţionarea de armament rusesc”.
  • Evenimentul zilei, 7 iulie 2012, ora 11. 18:
  • Cu alte cuvinte: „pân’ la moarte” și Evenimentul zilei.
  • Andrei Udișteanu, în același ziar, având focusare, în fotografia supra, pe Cătălin Voicu, despre care, ieri, pe Twitter, a scris Mihail Neamțu și la care Traian Băsescu s-a referit de două ori în luările sale de cuvânt. Deci al treilea om care „gândește la fel”. Dixit: „In timpul asta, Traian Băsescu s-a ținut distant de discursurile care ori l-au susținut, din partea PDL-iștilor, ori l-au acuzat (USL). A ridicat capul de puține ori din foile pe care le-a avut pe un dosar întins în față. Momentul în care n-a mai rezistat a fost când Crin Antonescu s-a ridicat să țină un discurs. A părăsit atunci sala, sub aplauzele PDL. A mai ieșit și când Călin Popescu Tăriceanu a început să vorbească. Votul a fost însă doar punctul culminant al unei zile lungi la Parlament, presărată cu tensiune, dar și cu accente demne de o comedie”.
  • Iar Traian Băsescu, de fapt, a părăsit plenul, de două ori, în momente cheie, pentru că nu suportă adevărul…și nu pentru că avea „probleme urgente”. Nu suportă demnitatea de tip Crin Antonescu și Tăriceanu…
  • Articolul prim al Revistei 22 de azi e format din transcriptul declarației de presă al lui Traian Băsescu, de aseară, de la Cotroceni. Sub care, pe fond negru, e „plagiatul” lui Ponta.
  • Andreea Pora, ieri, 6 iulie 2012: „retragerea PDL in opozitie nu lasa nimanui un gust amar, isi merita soarta”…dar: „Ponta si Antonescu ne tirasc pe un drum extrem de riscant intr-o perioada de criza care nu se anunta deloc usoara”.
  • Al doilea articol de azi din Observatorul cultural: „Măsurile USL provoacă îngrijorare şi chiar spaimă. Destui intelectuali – tăcuţi în vremea guvernării PDL – reacţionează. O reacţie civică este necesară, chiar dacă aceasta compensează cumva şi tăcerea din ultimii 8 ani, lejeritatea cu care s-au justificat acţiunile contra statului de drept întreprinse de Traian Băsescu şi de guvernul PDL. Au fost destule momente cînd o reacţie civică la impostura şi abuzurile guvernării trecute era de dorit. Aceasta n-a venit („de ce să ne legăm la cap?“), cauţionînd acele strîmbe alcătuiri („aşa e preşedintele, impulsiv, n-are stilistica funcţiei, e grobian, dar veghează“). Poate că experienţa acestor zile va duce la o resuscitare a spiritului critic, care să se manifeste faţă de orice putere, fără discriminare, fără tăceri, fără scuze şi fără justificări. Un spirit critic – avuţia de preţ a intelectualilor – ca o formă de manifestare a libertăţii şi a dreptăţii”.
  • Numai că „spiritul critic”  al intelectualilor reacționează când „nu au bani” sau „li se iau banii de la gură”…și intră în adormire…când se scaldă în bani. Intelectualii români „tăcuți” din ultimii 8 ani…au fost osanalici/ hiper-lăudători…de aceea și-au pierdut critica. Cu alte cuvinte: banii și funcțiile îți tumefiază uzul rațiunii…dacă nu ai coloană vertebrală.
  • Un al 4-lea om…care îl pune în prim-plan pe Voicu…Toți gândesc „cu aceiași neuroni”?
  • Preşedintele suspendat mai are dreptul la vilele Lac, Dante, etc. în care a băgat vreo 3 milioane de euro din banii furaţi românilor?”.
  • Realitatea TV și Evenimentul zilei vorbesc despre mituirea unor protestatari ca să scandeze anti-PD-L. Aseară, în Piața Universității. Întrebați însă cine le-a promis bani…doi dintre cei filmați cu camera ascunsă au spus că li s-a promis „pe internet, pe feisbuc”. Numai că nici televiziunea și nici ziarul nu au arătat…netul, feisbucul sau promisiunea de bani. Nu ne-au trimis la nicio sursă online. Jurnalismul însă, cel real, se face pe bază de probe.
  • Exclusiv News vorbește despre un referendum de 21 de milioane de euro.
  • Elena Udrea îl dă „învingător” pe Traian Băsescu la referendumul din 29 iulie 2012 (tot pe feisbuc…acolo unde „se ia mită” de miting)…și „victoria lui” îi va face „istorie” pe Antonescu și Ponta.
  • A se vedea „dovada”:
  • Elisa, în vârstă, cititoare și comentatoare „statornică” de blog creat de Marius Cruceru: „N-avem motive sa ridem;
    nu e vorba de o persoana, ci de inmormintarea Statului de drept;
    Crin nu are nici macar figura de presedinte, dar nu asta e problema;
    poate dormi linistit la Cotroceni in patul presedintelui doua saptamini, sau maximum doua-trei luni.
    ca de mai mult nici vorba;
    s-au modificat legile Statului, s-au desfiintat atributiile CC;
    s-au desfiintat comisii din care faceau parte academicieni;
    nici macar Elena Ceausescu nu si-a permis asta,
    “academiciana cu renume”
    care pe acea vreme putea face orice.
    Daca si Lucia Hossu Longin a indraznit sa exprime dorinta de a-l incadra pe inculpatul
    Nastase la Memorialul Durerii, cred ca este o DURERE dincolo de orice limita.
    Auzi MANIU..bietul si chinuitul domn Nastase…
    Vai ce tara..bine ca nu suntem de pe pamint,
    avind o alta TARA.
    Il voi alege pe Basescu pt ca noi nu avem voia s[a] aluptam impotriva stapinirii pamantesti.
    Nu suspendam ceea ce Domnul ne da.
    Il voi alege pentru ca ma simt frustrata sa am asa un prim ministru si asa un guvern;
    asa o majoritate”.
  • Am păstrat, în mare parte…grafia și aranjarea în pagină a autoarei. Însă observați „motivația” biblică…ce nu are nimic de-a face cu aversiunea față de Crin Antonescu.
  • De ce însă baptiștii români „se regăsesc” atât de mult „în personalitatea” lui Traian Băsescu? Și de ce țin „doliu” în acest zile pentru el? Nu le-a dat nimic…și e dragoste „pro bono”? E dragoste motivată „teologic”…în indiferență maximă față majoritatea românilor, care o duc „de la foarte bine la maxim” din cauza sărăciei? E o iubire…„în afara” realității?
  • Varujan Vosganian îi dă replica lui Cristina Preda: „Faptul ca 256 rimeaza cu Nastase nu poate tine loc de argument. Si Basescu rimeaza cu Eminescu, dar putem, oare, sa tragem vreo concluzie de aici?”.
  • Idem: „Noua putere politica din Romania trebuie sa dea un triplu raspuns: romanilor care au votat-o, opiniei publice internationale si institutiilor europene care suspecteaza o lovitura de stat si agendei publice, care e urgenta si neinduplecata. Nici o ezitare, dar, in acelasi timp, nici un exces nu trebuie permise”.
  • TVR Cultural transmite în direct concertul simfonic în memoria lui Sergiu Celibidache. 20. 02. Ateneul Român e plin de oameni.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén