Zi: 8 iulie 2012

Când comentez predica lui Cruceru [5]

Leave a comment

Prima parte, a doua, a 3-a și a 4-a.

*

Și „cateheza” [a se citi „îndoctrinarea”…că adevărata cateheză te luminează…te duce la adevăr…și nu te lasă în minciună] , zice pastorul Cruceru, consta în „versete memorate” (min. 30).

Vă dați seama încuiere de minte!

Ca și când memorarea de versete ar fi tot una cu…înțelegerea lor.

Eu știu mulți oameni care au memorat Tatăl nostru, Crezul, chiar psalmi și slujbe întregi…dar nu prea știu să îți zică o boabă despre înțelesurile duhovnicești ale textelor.

*

Mai pe scurt: cateheza e străvedere de sensuri…și nu literalitate!

Cateheza e un fel de „meditație la Limba Română”, unde profesoara îți spune niște chichițe, niște sensuri care nu îți sar în ochi de la simpla lectură a textului…și nu memorizare idioată.

*

Iar Cruceru deplânge memorizarea!

Și pune audienței sale întrebarea: „de ce suntem baptiști?”. O întrebare hilară…dar necesară, pe moment.

Dar după ce râde de un pastor penticostal…care a răspuns că e penticostal pentru că „așa s-a nimerit”, Cruceru pune, ca și altădată, semnul de egalitate între baptist și evanghelic.

Iar dacă nu știi de ce ești „baptist”…Cruceru spune că „cel mai bine e la popa”.

Niciodată preot…ci popa.

Considerând că prin asta devine „mai frumos” în ochii lui Dumnezeu…

*

Și aversiunea față de ierarhia Bisericii Ortodoxe o simți dintr-o ocheadă…când stai de vorbă cu un baptist, un adventist, un penticostal.

Pentru că sunt hrăniți de pastorii lor „cu ura față de ortodocși”, ei, care se simt „discriminați” în România.

Fac pact comun la o adică…dacă e să râdă de un ortodox.

Însă o scaldă reciproc, dacă îi întrebi întrebarea dureroasă: când a luat ființă baptismul, adventismul, penticostalismul? Și la astfel de întrebări nemiloase…pun placa cu „Bisericile tradiționale”…care „nu au nimic de-a face” cu Scriptura.

Adică diversiune. Îi întrebi una…și îți răspund prin trei întrebări.

*

Nu, predica de față nu e „o magnificiență” de predică…și de aceea eu îmi pierd timpul cu ea!

E o predică banală, cu minciuni înșirate pe ață…dar care puse în evidență arată așa cum trebuie să arate: minciuni negre.

Și câteodată trebuie să pierzi timp, dar cu folos, pentru ca să destructurezi drăcisme inepte sau, mai alambicat spus: „păreri teologice eterodoxe”.

*

Min 31…minut în care Cruceru prezintă viața Bisericii Ortodoxe Române prin prisma ortodocșilor care vin de 5 ori în viața lor la Biserică…adică definește academia prin cei mai non-academicieni posibili și nu prin elite…ca și cum aș caracteriza eu facultatea lui baptistă…prin primul prost care îmi iese în față și nu știe să răspundă la o întrebare cu tâlc…dar baptismul îl prezintă la cote abisale: ca o viață de Evanghelie.

Păi, pastore Cruceru, dacă vrei să știi cum trăiesc ortodocșii…nu ăia care vin de 5 ori la Biserică în viața lor…îți spun eu!

Vii la mine, postim împreună, facem metanii, te des-drăcim, facem cateheze, slujbe, vorbim despre patimi și virtuți, traducem, scriem, ne nevoim ortodox…și, după o lună, îmi spui dacă ții ritmul cu…Ortodoxia.

Sau dacă viața ortodoxă ți se pare că e „floare la urechi” sau „o povară incalificabilă”.

Eu te cred când spui că ai citit Patericul egiptean, că ai aflat despre Rugăciunea lui Iisus, că l-ai citit pe Steinhardt și pe Stăniloae…dar ai citit și ai înțeles ce ai vrut tu…

Dacă vrei să te ucenicesc…vei vedea cum stă treaba în materie de realism teologic ortodox.

*

Mai pe scurt: Cruceru prezintă Biserica lui Hristos în termeni dizgrațioși…dar elogiază, în mod infam, erezia baptistă la cote inimaginabile.

Un fel de odă emetiralică (dumnealui știe cum se folosește medicamentul ăsta, Emetiralul…dar și Furazolidonul) adusă „marei savante” Elena Ceaușescu…sau Elena Udrea, în mod actualizat.

*

Prezintă viața baptistă „cu Domnul” ca „chinuire de zi cu zi”…când baptismul nu are sărbători, nu are posturi, nu are asceză, nu are monahism…ci doar duminici…și mergeri predicatoriale.

Îl înțeleg pe un musulman…că postește de ramadan și îi e greu.

Îl înțeleg pe un fachir indian care postește și se usucă…pentru „a scăpa” de karmă.

Îl înțeleg pe un preot romano-catolic…neînsurat…că are probleme genitale…

Dar cum să înțeleg „asceza” lui Cruceru, formată din memorări de versete? Înseamnă că cei care au învățat pentru BAC au făcut „asceză baptistă”…

*

Să fim serioși: a vorbi despre asceză în neoprotestantism e ca și cum am vorbi despre feciorie la bordel.

Asceza nu are niciun sens în baptism…pentru că baptiștii se „mântuiesc” prin pseudo-botezul lor, prin erezie și prin interpretarea Scripturii cum le dă „duhurile”…nu Duhul.

*

Să ne dea Cruceru, chiar așa, exemple, exemple dureros de ostenitoare…din „tradiția baptistă a ascezei”…și apoi „îl credem”.

Țin posturi de o săptămână? Se îmbracă cu haine de păr? Se roagă 10 ore pe zi? Muncesc și se roagă în același timp până cad lați? Care asceză?

*

Și ajunge la binomul: „Hristos și Biserica”…fără să ne fi spus care sunt „trăsăturile definitorii” ale baptismului.

Și afirmă că Sfânta Evanghelie e puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Da, e adevărat! Numai că ea „nu funcționează” pe coclauri ci în Biserica lui Dumnezeu.

Acolo unde a fost scrisă Evanghelia, Cruceru, acolo se și interpretează și trăiește Evanghelia!

Nu prin dughene baptiste…se trăiește Evanghelia…ci acolo, în Biserica lui Hristos…și cine o trăiește…Sfânt ajunge. Cu Sfinte Moaște din alea, care nu-ți plac ție, pline de har și făcătoare de minuni…și care unesc planeta în jurul lor.

*

Pentru că Sfinții lui Dumnezeu sunt aceia care rămân fideli Bisericii și Părinților de dinaintea lor. Sunt cei care „nu și-au schimbat eclesialitatea”…ci o au pe cea apostolică…

*

Min. 32: pleonasmul în antichitate.

Și lui Cruceru i se pare că „darul harului” e un pleonasm.

Asta pentru că are nevoie de catehizare…

Însă darul lui Dumnezeu e ceea ce naște harul în om, prin conlucrarea cu harul.

E ca și cum am zice „mărul mărului”.

În loc de măr (fructul) punem darul/ darurile Duhului Sfânt…iar în loc de har…punem mărul (pomul care face mere), ca să înțeleagă și Cruceru că nu e pleonasm.

Harul rodește daruri și harisme.

Mărul rodește mere.

Și astfel, înțeles ortodox, autentic, duhovnicește versetul paulin, nu mai dai cu bâta în baltă în mod filologic.

*

Și tot pleonasm i se pare și expresia paulinică „lucrarea puterii”. Lucrarea puterii lui Dumnezeu.

Însă poate să fie putere dumnezeiască fără lucrare, adică fără har, fără energie necreată?

Poate să existe BMW mergător fără…mergere…fără mobilitate?

Căci așa cum la nivel fizic avem energii și forțe și atracții între lucruri, ființe și obiecte…și la nivel duhovnicesc avem energie dumnezeiască, adică har…prin care Domnul ține toată creația legată de El și prin care har trăim, viem și suntem. Adică avem și ontologie și viață și dinamism al vieții.

*

Numai că Cruceru nu le are cu…harul necreat.

Nu îl simte, nu îl vrea…nu îl propovăduiește.

Că dacă l-ar fi mlădiat vreodată harul…nu mai era acum baptist…ci un ortodox spășit, pocăit, cumințit, cuminte la minte…și fără atâtea ifose de neam prost (îmi cer scuze pentru sinceritatea brutală!).

Pentru că harul lui Dumnezeu îl luminează pe om…îl aduce la pocăință și îl conduce spre curățirea sa de patimi.

Iar harul se coboară în noi la Botezul ortodox…și începe să lucreze în noi daruri și lucrări…fără ca darurile și lucrările harului să fie…pleonasme.

*

Min. 32. 28.

Lasă-mă să te îmbrățișez cu toate verbele!

Leave a comment
  • „Potrivit sondajului de opinie realizat în perioada 5-7  iulie [2012], 64% dintre românii cu drept de vot sunt pentru demiterea lui Traian Băsescu. În timp ce doar 27,4% sunt împotriva demiterii lui Băsescu”.
  • „În București, doar 38.975, dintre elevii care au susținut examenul [de BAC] l-au și promovat”.
  • „Rezultatele de la bac, similare cu cele de anul trecut, dovedesc politica represivă a regimului Băsescu. Un sistem de educaţie care să scoată, la propriu, tâmpiţi. De mici, chiar din clasa pregătitoare. Introdusă aberant, în manieră nazisto-stalinistă. Salarii mizerabile pentru profesori este egal nivel slab (majoritatea au plecat în alte activităţi, care să le asigure un venit decent sau au plecat din ţară)”.
  • Buletinul de vot pentru Referendum va arăta așa:
  • Harta non-promovabilității la BAC.
  • Da, Cristian Boureanu, aseară, și la Antena 3 și la Realitatea TV a țipat și s-a contrat cu Șova…de ne-a distrus piuitul. În comparație cu liniștea de până acum, de la Antena 3, când nu mai călca picior de pedelist…acum e un adevărat vacarm când vine unul. Unde îi găsesc „atât de locvaci” PD-L-ul și, în același timp, atât de dizgrațioși?
  • „Pe numele întreg George Crin Laurenţiu Antonescu, proaspătul preşedinte interimar al României, după suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, s-a născut la Tulcea, pe 21 septembrie 1959. La 52 de ani, Antonescu poate spune însă că a trăit mai multe decât alţii într-o viaţă de om. Divorţul părinţilor, survenit când el avea trei ani, moartea primului său copil, la scurt timp după naştere, dispariţia tragică a primei soţii, la numai 44 de ani, sunt doar câteva repere din încercările pe care a trebuit să le depăşească, de-a lungul timpului, cel devenit acum primul om în stat”.
  • Idem: „În 1981 i-a murit tatăl, iar în 1982, la 23 de ani, a cunoscut-o pe Aura, studentă la Politehnică, în vârstă de 22 de ani. Cei doi s-au căsătorit un an mai târziu”.
  • Idem: „în 2001, a adus-o pe lume pe Irina, copilul celor doi, astăzi în vârstă de 11 ani”.
  • Idem: „Devastat de dramă, Antonescu s-a mărginit să declare, acum doi ani, într-un cotidian: “Acest copil, care e cea mai mare bucurie a vieţii mele, a fost 90% dorit de mama lui, care a şi riscat foarte mult să-l aibă. Îi sunt recunoscător pentru asta!””.
  • Idem: „Astfel, Crin şi Adina şi-au unit destinele pe 25 septembrie 2009, la Bruxelles (Belgia), nunta desfăşurându-se pe 10 octombrie, în acelaşi an, la Tivoli (Italia), în prezenţa unui grup foarte restrâns de invitaţi”.
  • Idem: „Crin Antonescu, despre Aura, prima soţie: «Ea mi-a spus un lucru tulburător. Bine, mi-a spus multe lucruri tulburătoare, mai ales în ultima perioadă. Eu o întrebam, când ea era aproape de sfârşit: “Ce-o să fac…cum să îmi duc viaţa după…cum o să am grijă de asta mică?”. Şi ea mi-a spus: “Când n-ai să mai ştii, ai să înveţi de la ea!”»”.
  • „Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, crede că deplasarea ortacilor la Bucureşti în data de 14 iunie 1990 s-a făcut pentru ca această categorie socială să fie discreditată. El spune că acest lucru s-a făcut la ordinul lui Ion Iliescu. Mai mult, fostul lider al ortacilor din Vale declară că garniturile de tren au fost puse la dispoziţia minerilor din ordinul lui Traian Băsescu”.
  • caricat-6iulie2012.jpg
  • „Ştiu – inutil să le înşir aici – zeci de minciuni dovedite ale lui Traian Băsescu. Fireşte, unii îşi pot îngădui luxul de a le uita. Eu nu. Fiindcă minciunile lui au săpat adânc în carnea şi fiinţa poporului din care fac parte”.
  • Idem: „Crin Antonescu, cel care-ţi va lua locul, spui că vrea să pună mâna pe Justiţie, fiindcă se teme de ea. Nu, Băsescule. Toţi ştim că tu ai a te teme de Justiţie, fiindcă ai furat mult, enorm, neîntrerupt. Şi ai tăi care-ţi vor acompania ultimul demers al prostirii, au a se teme de Justiţie. Aţi furat enorm iar banii trebuie să se întoarcă la popor”.
  • Așa sunt ele: mai gălăgioase. „Pe terenul de tenis și în timpul partidelor de sex femeile fac cea mai mare gălăgie”. Ca să atragă atenția asupra lor…sau pentru că se bucură prea intens?
  • „Sloganul PDL pentru referendum: “Vara asta se poartă alb!””. Prieteni, eu pot să port și alb la cămașă…Însă la vot votez…privind ce n-a făcut Traian Băsescu pentru România, cum a umilit România, unde se află România. Votul e pe bază de realitate…nu de alb!
  • Băselandia…ține cu poporul. Sau comicsuri pentru înțelegeri rapide.
  • Corala bărbătească Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului a fost medaliată cu aur.
  • Șerban Foarță omagiat de Dorin Tudoran la împlinirea a 70 de ani de viață.
  • Părinte Petru Pruteanu, Maica Domnului nu: „ar fi ajuns” în secolul 1 pe Sfântul Munte Athos ci: a ajuns acolo! Dubitațiile/ îndoielile nu au ce căuta în citirea Tradiției. De aici încolo…nu am mai ascultat interviul…Pentru că nu îmi plac monahii, care neagă datele Tradiției…în timp ce își dau cu pumnul în piept că sunt mari „apărători” ai ei.
  • Jurnalul Național, sondaj online, 8 iulie 2012, la ora 17. 44:
  • 100% Traian Băsescu: “Scoala romaneasca produce tampiti”/ “20 la suta dintre romani sunt homosexuali”/ “Criza economica este numai la televizor”/
  • „Adevăratul continuator al lui Băsescu va fi Antonescu, nu MRU, aşa cum crede preşedintele suspendat”.
  • Dan Diaconescu votează împotriva lui Traian Băsescu, individualizându-l ca „răul cel mai mare”, deși, din perspectiva lui, „USL = PDL”.
  • „Olimpicul la fizică Alexandru Botu, elevul de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București care a protestat în luna mai [2012] față de profesoara lui postându-și teza pe internet, a reușit performanța de a obține 10 pe linie la examenul de bacalaureat din acest an. Elevul apare pe lista celor 67 de absolvenți care au luat toate examenele de la bacalaureat cu notă maximă”.
  • Și Cruceru i-a lăsat să copieze…pentru ca baptiștii lui să aibă promovabilitate 100%…și să aibă motive de reclamă suplimentare. Are curaj să dea la verificat…foile de concurs?

Interviul lui Breban

Leave a comment

Trei lucruri care mi-au plăcut, în mod special, din interviul lui Nicolae Breban dat postului Trinitas TV.

Urmărit astăzi, 8 iulie 2012, în reluare.

Primul: sunt de acord cu faptul că marile genii literare ale lumii au scris „prost”. În sensul că nu i-a interesat excesiv de mult estetica exprimării…dar, în același timp, s-au scufundat în realitățile despre care au scris.

Când te ocupi doar de finisări…e semn că nu știi ce să mai zidești.

În al doilea rând: da, sunt de acord cu faptul că la Dostoievski tema fundamentală e suferința, suferința transfiguratoare și nu păcatul.

Și că el însuși, Dostoievski, s-a transfigurat prin suferința brută dar și prin cea a înțelegerii, fără de care suferința de facto nu are sclipiri iluminatoare.

Și în al treilea rând: da, cred și eu, că bătrânețea reală e un loc înalt, un loc care îți dă perspectivă.

Însă în orice parte a vieții ai perspectivă…pe măsura la cât urci în curățirea de patimi și în experiența existențială.

M-am simțit bine să îl ascult…și să îi intuiesc gândurile.

Urme ale tradiției literare vechi în Țiganiada [16]

Leave a comment

Prima, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a și a 15-a parte.

Budai-Deleanu explică uneori la subsol neologismele pe care le introduce în text. Ne-a atras atenția faptul că, pentru un derivat neologic, face trimitere la Minei: „Organisită va să zică rânduită [Organisită va fi cetatea]. Vine acest cuvânt de la orgán, care cuvânt se află și în Meneiul nostru. […] Filologos” (p. 358, n. 1a).

Ne întrebăm dacă – având această mărturie a lecturii Mineelor, din partea lui Budai-Deleanu – autorul Țiganiadei, în care am sesizat în câteva rânduri (vezi aici, aici și aici, fără a fi singurele ocazii) o sensibilitate preromantică la adresa naturii, nu cumva avea în vedere deopotrivă perspectiva și expresivitatea prefețelor din cărțile liturgice evocate.

Reamintim că, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, tocmai unele prefețe ale Mineelor lui Chesarie Râmniceanul, tipărite începând cu 1776, alături de alte texte de factură ecleziastică[1] (urmate ulterior, în prima parte a secolului al XIX-lea, de textele de întâmpinare a noului an, din revistele vremii – Albina românească și alte periodice –, ale lui Asachi, îndeosebi), reprezintă primele meditații (pre)romantice din literatura noastră.

Mai departe…dezbaterea țiganilor pe tema alegerii formei de guvernământ ajunge la o concluzie neașteptată, în care din nou recunoaștem o ironie ascuțită la adresa politicii românești:

După ce mult capete-și bătură

Și minții îș’ frânsără-acești aleși,

În urmă-un mare fără măsură

Așezământ alcătuiră-și,

Ce păn’ astezi la noi, țigănește

Anti-barorea să numește.

*

Din care va vedea fieștine

Că țiganii din toate știute

Forme de chivernisiri streine,

N-au așezat vruna, ci din tute

Luând cel mai bun și de folos,

Toate cele-întoarsără pe dos.

*

Adecă puseră să nu fie

Stăpânia lor nici monarhică,

Nici orice feliu de-aristocrație,

Dar’ nici cu totul democratică,

Ci demo-aristo-monarhicească

Să fie ș-așa să să numească.

 *

Era toate-înțălepte și bune

Rândueli, după-a lor socotință;

Ș-acum sfătuiea pe cine-ar pune

Plinitoriu ceștii deobște voință,

Care toate să chivernisască

După-astă lege-anti-barorească.

(Cântul XI)

Încercând să aleagă ce era mai bun din toate, rezultatul n-a fost cel scontat, ci acela că: Toate cele-întoarsără pe dos.

O realitate pe care o recunoaștem până în ziua de astăzi în încercările și pretențiile de emancipare care nu țin seama de condițiile practice asupra cărora trebuie aplicate principiile și teoriile propuse.

Numai că nici această soluție nu rezistă prea mult, pentru că intervin lăieții și goleții /…/ și ciurarii sumeți (p. 363) care se declară nemulțumiți și care cer să-și aibă un vodă, cu divan și boerie (p. 367).

Adică, fără prea multă filosofie politică: Ce ne trebue noao sfat mult? (p. 366).

Armata de țigani nu a apucat o înfruntare cu turcii, dar se decimează singură în încăierarea care urmează disputelor politice…la finalul epopeei, în care cele șapte cete ale țiganilor se războiesc între ele până la auto-lichidare.

Toată aventura lor ar putea fi rezumată prin versurile (dacă acceptăm să le oferim un alt sens, decontextualizat): Din chaos, Doamne-am apărut / Și m-aș întoarce-n chaos…

Și cred că ne putem întoarce la descifrarea autorului însuși, conferită alegoriei sale, în Cântul I:

 *

Apoi zică cine câte știe,

Eu cu mândru Solomòn oi zice:

Toate-s deșerte și nebunie!…

Căci numa de-acel este ferice

Care pe sine-a cunoaște-începe.

Și firea lucrurilor pricepe.

 *

Dela miază noapte mai departe,

Sus, în văzduhul întunecos,

Este-un loc (precum scrie la carte)

Cărùi zic filosofii haòs,

Unde neîncetata bătălie

Face-asupra stihii stihie!…

*

Heraclit susținuse că războiul e părintele tuturor lucrurilor.

Poate că asocierea lui Solomon cu Heraclit nu este întâmplătoare: primul spusese Nimic nou sub soare (Eccl. 1, 9), iar al doilea că Soarele este în fiecare zi nou.

Și că: Totul curge și nimic nu durează…

O filosofie care a gravitat îndelung pe orbita literaturii române, caracterizând existența pământească efemeră…

De asemena, cunoașterea de sine socratică este pusă, în descendență patristică, tot sub semnul deșertăciunii: în sensul că omul trebuie să-și recunoască nimicnicia/ vanitatea.

Însă opera lui Budai-Deleanu nu se termină în cheie parodică.

Autorul părăsește încăierarea țiganilor pentru a reveni la destinul lui Vlad Țepeș și al românilor.

Ceea ce ne avertizează încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne-am aflat tot timpul în mijlocul unei ficțiuni alegorice.

Și în final apare un nou personaj, Romândor, care – decriptând alegoric și profetic situația – reprezintă viitorul românilor, speranța de a se elibera de sub stăpânirea păgână.

Dacă…dacă nu se mai ceartă ca țiganii. Mai pe scurt.

Dincolo însă de această simplificată concluzie, Țiganiada e o alegorie complexă, având o simbolistică ramificată și multiple paliere de semnificație.

[1] Encomionul lui Gherasim Putneanu (1770) și miscelaneele lui Gherasim Clipa, cf. N. A. Ursu, Contribuții la istoria literaturii române, Ed. Cronica, Iași, 1997, p. 285 ș. u. și Mircea Anghelescu, Mistificțiuni. Falsuri, farse, apocrife, pastișe, pseudonime și alte mistificații în literatură, Ed. Compania, București, 2008, p. 57.

Cei care introduc un nou limbaj și nuanțe literare în care se exprimă o filosofie mai veche (altfel spus, cum ar zice Budai-Deleanu, un gust nou de poesie romănească) sunt, nu de puține ori, fețe bisericești. Cazul prefețelor la Minei, în care episcopul Chesarie de Râmnic introduce fragmente din Enciclopedia franceză ar trebui să ne facă să regândim iluminismul românesc, în lumina tradiției și a istoriei românești. Succesul deosebit al lui Voltaire pe piața literară românească (de care vorbește Paul Cornea), trebuie bine cântărit, din această perspectivă.

M. Anghelescu sesizase în altă parte, cu privire la poezia anotimpurilor: „Adevărata viziune preromantică a primăverii, poezia blândă dar nelipsită de măreție a peisajului, a cărui descriere se confundă cu expresia unui sentiment complex și nedefinit, o reverie melancolică cuprinzând într-o îmbrățișare universală cerul și pământul, lumina divină a zilei ca și culorile necunoscute ale asfințitului, foșnetul frunzelor și cântecul îndepărtat al păstorilor, apare nu în versurile poeților consacrați [Conachi, Iancu Văcărescu, Ioan Cantacuzino, etc.] […], ci în proza întâmplătoare [s. n., în sensul că nu era literatură pură] a ieromonahului Eufrosin Poteca, fost student la Pisa și Paris, într-o predică de Paști din 1826”, cf. M. Anghelescu, Există un preromantism românesc?, în vol. Istoria literaturii române. Studii, 1979, p. 96.