Documentul BEM…după 30 de ani [6]
Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a.
*
p. 26:
În comentariul de după 1. 14 se afirmă faptul că „în unele tradiții” eclesiale, Botezul ne face conformi cu Hristos, pe când prin Mirungere „receive the gift of the pentecostal Spirit from the anointed Son”/ „primim darul Duhului Cincizecimii de la Fiul Cel uns” de Duhul.
Da: aceasta e credința ortodoxă!
Care pune în evidență legătura interioară a Fiului cu Duhul în mântuirea noastră sau a întregii Treimi în mântuirea noastră.
Asta e afirmația de la punctul a al comentariului.
La punctul b, Botezul e denumit drept „incorporation into the body of Christ”/ „încorporare întru Trupul lui Hristos”…dar se pune întrebarea asupra „legitimității” introducerii Mirungerii între Botez și Euharistie.
Iar Mirungerea e denumită aici, la punctul b al comentariului, drept: „separate rite”/ „rit separat/ distinct” de cele două.
Însă pe baza căror texte scripturale și tradiționale s-a dedus faptul că Mirungerea a fost introdusă posterior relației eclesiale dintre Botez și Euharistie?
*
p. 27:
Însă finalul punctului b este surprinzător. Pentru că el constă în afirmația: „Acele biserici care botează copii (those churches which baptize children) dar le refuză [faptul] de a se împărtăși din Euharistie înainte de un asemenea ritual [și se referă la Mirungere] (but refuse them a share in the eucharist before such a rite) poate că e de dorit să reflecteze [la faptul] (may wish to ponder) dacă ei au apreciat în mod deplin și au acceptat [integral] consecințele Botezului (whether they have fully appreciated and accepted the consequences of baptism)”.
Însă biserica ce administrează mirungerea la maturitate e romano-catolicismul. Care nu face parte din WCC. Nu știu cum se poziționează vechii catolici vizavi de cele trei taine ale inițierii…
Pentru ce au ținut scriitorii documentului să atragă atenția asupra acestui fapt…când el se practică de către o biserică neparticipantă la dialogul inter-religios?
*
Afirmația însă are multă greutate. Pentru că Botezul îl curățește pe om de păcate…și Mirungerea îl umple de har…și astfel copilul sau adultul botezat și miruns e apt/capabil/ în stare de împărtășire.
De ce să amâni mirungerea la maturizare…după cum amână neoprotestanții botezul la maturizare…dacă consideri botezul ca având consecințe curățitoare continue?
Sporirea de luciditate și de cunoștințe teologice te fac mai apt de har decât în pruncie?
Întrebarea e complet justificată…și face parte din modul de a gândi al ortodocșilor. Pentru că în Biserica Ortodoxă cele trei Taine ale inițierii eclesiale sunt cele care te fac creștin…și ele vizează ontologia umană în ansamblul ei și nu doar mintea umană.
Pentru că omul în întregime, trup și suflet se îndumnezeiește…și nu se îndumnezeiește doar mintea sau doar sufletul nostru.
*
Și nu e aversiunea față de trup prezentă aici…sau neluarea întregului om în serios?
Ce spui, de fapt, când afirmi, că pentru botez sau mirungere e nevoie de maturizare, decât că omul nu e om până când nu gândește deplin? Dar ce e până atunci: un animal ambulant?
Și cum de îl hrănim pe copil și îl creștem și îl educăm…adică îl creștem doar fizic, ca pe o plantă de glastră, dar nu vrem să îl creștem și duhovnicește, haric, prin Sfintele Taine?
De ce nu încep baptiștii să își educe copiii după ce se botează, pentru că atunci „sunt mântuiți”…și până atunci să îi lase să crească precum buruienile?
De ce școala e mai importantă decât botezul, atâta timp cât școala începe devreme…iar botezul e primit la 20-30 de ani?
*
Sau romano-catolicii de ce consideră că pentru Hristos nu îți trebuie „minte” și de aceea îi botează în pruncie, dar pentru Sfântul Duh îți trebuie „minte”, atâta timp cât „confirmarea”/ „mirungerea” lor o administrează la vârste mai mari?
De ce mintea e singurul element definitoriu al umanității atât pentru romano-catolici cât și pentru protestanții și neoprotestanții de toate felurile?
Poate mintea umană să gândească independent de sufletul și de trupul în care există? Poate mintea să se salveze…de una singură?
Și dacă din suflet e importantă doar mintea…de ce ne-a mai dat Dumnezeu și simțire și voință? Ce nevoie mai avem de trup…sau de ce Hristos Dumnezeu a luat/Și-a asumat și trup și suflet…dacă nouă ne trebuie doar minte…luciditate?
Suntem oare atât de lucizi pe cât ne închipuim că suntem?
Și cum am putea să creștem în luciditate…în afara vieții sacramentale a Bisericii?
Putem să ne sfințim în afara harului Treimii, care lucrează în Biserică, așa, oriunde…sau neprimirea Tainelor Bisericii ne usucă cu totul ființa interioară, atâta timp cât nu suntem hrăniți duhovnicește ci doar trupește?
*
Punctul c al comentariului începe prin sublinierea că Botezul are nevoie de „reafirmare constantă”.
Foarte corect! Pentru că nicio Taină a Bisericii nu e doar un „eveniment trecut” ci unul care se actualizează continuu în viața noastră.
Însă, mai departe, se afirmă că „the most obvious form”/ „forma cea mai clară/ evidentă” a reactualizării Botezului este „celebrarea euharistică”.
Dar lucrurile nu stau așa în viața ortodoxă!
Pentru că toate Tainele Bisericii se actualizează în modul lor propriu în viața noastră liturgică și ascetică…pentru că ele nu sunt incluse într-un sistem concurențial.
Sau noi nu primim Botezul pentru ca el să fie confirmat de către Euharistie sau de către Preoție sau de către Mărturisire…ci noi primim Tainele Bisericii pentru că ele, fiecare în parte și toate la un loc ne sădesc în noi viața lui Dumnezeu.
*
Așadar Botezul nu confirmă Euharistia mai mult decât confirmă Mirungerea sau Preoția. O Taină nu o poate exclude pe alta și nici nu o poate înlocui.
În fiecare Taină și slujbă a Bisericii harul lui Dumnezeu lucrează într-un anume fel…dar același har le lucrează pe toate.
Dumnezeu, prin harul Său, m-a hirotonit pe mine preot, prin mâna episcopului meu…dar tot El m-a botezat, m-a miruns, m-a sfințit în unirea euharistică cu Hristos, m-a unit tainic cu soția mea în Căsătorie, m-a vindecat și mă vindecă de păcate și de boli în Maslu.
La orice slujbă a Bisericii eu voi trăi, ca slujitor sau ca participant la slujbă, dacă mă curățesc de patimi în mod conștient, harul lui Dumnezeu într-un anume fel. Și ori de câte ori mă voi spovedi, mă voi împărtăși, voi plânge pentru păcatele mele, mă voi lupta cu patimile mele voi simți că harul lui Dumnezeu mă ajută, mă curățește, mă luminează, mă bucură.
*
Da, în Botez și în Euharistie voi trăi harul lui Dumnezeu în felul propriu al Tainei! Însă Euharistia nu confirmă Botezul în sensul că exclude Botezul. Ci în Euharistie, ca și în Mirungere, ca și în Spovedanie voi trăi același har al lui Dumnezeu…cel care mă unește tot mai ființial cu Dumnezeul meu treimic.
*
Însă la I. 15 se afirmă, în mod fals, că „Churches are increasingly recognizing one an-other’s baptism” / „Bisericile sunt [în stare] din ce în ce mai mult să recunoască una alteia botezul”.Se înțelege: ca „valid”, ca „bun”, ca „real”.
Prin ce metode s-a ajuns la această „performanță” inexistentă? Doar prin „dialog” relativizator?
Cum au ajuns bisericile să își recunoască botezul drept „valid” una alteia…când „botezul” ăsta rodește, la fiecare biserică în parte o altă învățătură despre Hristos și Biserică…deși, cu toatele, spun că botezul se face în Hristos?
Cum poate Hristos să învețe lucruri diferite pe ortodox, pe romano-catolic, pe adventist, pe luteran? Și ce fel de botez „comun” avem noi sau „general valabil”…dacă, fiecare în parte, după credința noastră, creștem diferiți și antagonici în credință?
*
Și iarăși sărim, în I. 15, de la realitate la misti-ficțiune (termen inventat de Prof. Mircea Anghelescu): „Mutual recognition of baptism is acknowledged as an important sign and means of expressing the baptismal unity given in Christ”/ „Recunoașterea reciprocă a botezului este înțeleasă ca un semn important și înseamnă o expresie a unității baptismale date în Hristos”.
„Recunoașterea reciprocă” a botezurilor tuturor confesiunilor creștine e o relativizare a Botezului.
Și e o recunoaștere formală, din gură…fără relevanță practică.
El nu e un „semn important” ci o „catastrofă importantă”.
Pentru că „unitatea baptismală în Hristos” există, e un fapt eclesial și se manifestă.
Ea, în termeni practici înseamnă că toți creștinii ortodocși, din toate timpurile și locurile, sunt în unitate, toți sunt ai lui Hristos…și s-au botezat și se botează cu Botezul lui Hristos.
Însă noi nu putem „să recunoaștem” că există Botez, Botez valid în afară de Biserica Ortodoxă…pentru că nu putem să concepem Taine care să nască și să cauționeze erezii și moduri a-eclesiale de existență.
*
Și chiar dacă autorii și cosemnatarii acestui text au spus că există „recunoaștere reciprocă” a Botezului, când s-au dus în bisericile lor…au slujit fiecare botezul…în indiferență și aversiune clară față de celelalte biserici, pentru că botezul uneia îl exclude pe al celeilalte.
*
Care e soluția discuțiilor inter-religioase? Disoluția…anumitor biserici.
Pentru că o discuție din ce în ce mai aplicată, adică mai sinceră între membrii la dialog…duce la concluzia că bisericile apărute mult mai târziu de Cincizecime…nu au de-a face cu Biserica și viața eclesială contemplată și prezentată în Scriptură și în Tradiția Bisericii.
Dacă vrem discuție serioasă…ea trebuie să aibă realism istoric.
Așa cum nu putem stipula înființarea Bisericii lui Hristos la nașterea Sfântului împărat Solomon…sau în anul 3000 d. Hr. tot la fel nu putem pune semnul de egalitate între Biserica lui Hristos, apărută la Cincizecime și biserici apărute la distanța de secole de momentul zero.
Dacă batem apa în piuă cu literalitatea Scripturii, cu faptul că trebuie să cunoaștem manuscrisele Scripturii pentru a avea un text critic/ argumentat/ cât mai aproape de realitate…tot la fel trebuie să pornim în discuția inter-religioasă de la datele istorice și liturgice ale Bisericii secolului 1 pentru a vorbi despre ce și cum arăta Biserica. Și apoi să o urmărim în călătoria ei prin istoria celor 2000 de ani de Creștinism.
Dar pentru asta trebuie să citim Scriptura în Tradiție, să ne asumăm afirmațiile Tradiției ca și pe cele ale Scripturii și să aflăm astfel cum au trăit, propovăduit și murit Apostolii, cum a trăit și ce a făcut Maica Domnului, ce documente avem din secolul I, cum descrie Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Clement al Romei și alții ca ei viața Bisericii de secol 1…pentru ca să știm pe ce ne bazăm.
Nu putem face referiri la Scriptură tot timpul, în care nu avem rânduiala liturgică a Botezului, a Mirungerii, a Euharistiei, a Cununiei, a Preoției, a Mărturisirii, a Maslului, a înmormântării, a monahismului, Liturghia etc. și apoi să fabulăm despre cultul Bisericii de secol 1…fiecare imaginându-și cum a fost…deși Scriptura nu spune cum a fost…dar în Tradiție avem detalii mai multe în acest sens.
Deci dacă vrem discuții teologice serioase…trebuie să vrem discuții complexe, cu toate probele tradiționale pe masă, oferind încredere tuturor la un loc…iar nu doar Scripturii…fără să iei în calcul pe oamenii care au scris Scriptura sau Biserica care a scris și păstrat Scriptura.
Pentru că până acum s-a spus: nu ne interesează Picasso și nici cum și nici unde a trăit Picasso și nici mama lui…ci ne interesează doar opera lui Picasso.
Adică ne interesează Scriptura, pentru că vrem să o desființăm prin comentariul nostru, dar nu și oamenii care au scris-o și nici Biserica care a girat pentru ea și în care și-a văzut realitatea.
