Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181, 181-184, 184-187, 187-191, 191-195, 195-198, 198-205.

***

Predică la Duminica a 10-a după Rusalii. Vindecarea lunaticului [Mt. 17, 14-23]

*

Iubiți frați și surori întru Domnul[1],

În duminica a 10-a după Rusalii avem minunea vindecării lunaticului de la Mt. 17, 14-23…

O Evanghelie din celebrul capitol 17 de la Sfântul Matei, care începe cu pasajul Schimbării la față a Domnului.

Și vom încerca, ca de obicei, cu harul Preacuratei și Preasfintei Treimi și cu mijlocirile Preacuratei Stăpâne, să ne ocupăm, spre folosul dumneavoastră și al nostru, de înțelegerea Evangheliei dumnezeiești de astăzi.

În traducerea ÎPS Bartolomeu Anania, textul nostru, conform ediției BOR 2001, este următorul:

14. „Și mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om căzându-I în genunchi

15. și zicând: „Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, că deseori cade în foc și deseori în apă;

16. și l-am adus la ucenicii Tăi și ei n-au fost în stare să-l vindece”.

17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi?…Aduceți-Mi-l aici!”.

18. Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.

19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, L-au întrebat deoparte: „De ce noi n-am fost în stare să-l scoatem?”.

20. Iar Iisus le-a răspuns: „Din pricina puținei voastre credințe; că adevăr vă grăiesc: Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo!, și se va muta și nimic nu va fi vouă cu neputință.

21. Căci soiul acesta de demoni nu iese decât numai prin rugăciune și prin post”.

22. Întorcându-se ei din Galileea, Iisus le-a spus: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor

23. și-L vor omorî și a treia zi va învia”. Și ei foarte s-au întristat”.

Of, Doamne!…

O Evanghelie…unde începem cu statul în genunchi și sfârșim în întristare…Și ambele sunt expresii ale stării noastre de păcătoșenie.

Pentru că, cu toții, trecem prin vederea păcatelor personale…și prin multe întristări. Prin multe dureri…Dureri mai mult sau mai puțin…dorite. Sau meritate

Fapt pentru care suntem încercați, căliți prin focul atâtor dureri…atâtor netrebnicii câte se petrec în viața noastră.

Și prin care trebuie să trecem…plecându-ne fruntea, smerindu-ne cugetul și acceptând…acceptând voia lui Dumnezeu cu noi.

Voia lui Dumnezeu cu noi, lucru care e cea mai mare pedagogie dumnezeiască în viața noastră. Pentru că aceasta reprezintă însăși traiectul/ drumul nostru spre Împărăția lui Dumnezeu.

Și acum încercăm, ca de obicei, așa cum v-am învățat pe dumneavoastră, cititorii și ascultătorii noștri în sistemul online, o cunoaștere exegetică a textului evanghelic.

Pentru ca astfel să percepem și mai mult…măreția cuvintelor lui Dumnezeu și a faptelor lui Dumnezeu făcute cu noi, oamenii. Fără ca vreodată să considerăm că am spus toată adâncimea Scripturii…adâncimea din Scriptură

Căci înțelegerea din Scriptură se ia întotdeauna cu cuviință…cu smerenie…Cuvintele lui Dumnezeu se iau cu sfială, cu frică de Dumnezeu și se înțeleg în mod curat, punându-le la inima noastră.

Însă niciodată Scriptura nu se termină!…

Pentru că adevărul dumnezeiesc este plin de o abisalitate extraordinară. E plin de toată măreția dumnezeiască. Și acesta ne face un nespus de mare bine dacă încercăm să îl cercetăm cu evlavie…cu smerenie și cu dragoste…

Și începem cu versetul al 14-lea…

Che eltonton pros ton ohlon/ Și mergând ei către/ spre mulțime…

Spre ohlonohlon pe care îl întâlnim de vreo două, trei duminici…în Evanghelii…

Cine? Domnul cu Sfinții Săi Apostoli…

Și prosilten/ s-a apropiat…a venit la Afto/ la El, la Domnul…

Cine?, un antropos/ un om, un bărbat, un tată de copil…un părinte îndurerat, sfâșiat de durere…

Și acesta: gonipeton Afton/ a căzut în genunchi [înaintea] Lui.  I S-a închinat Lui…

Iar de aici, de la gonipeteo, care înseamnă a cădea în genunchi, noi credem că vin două cuvinte distincte. Adică și agonie și a goni.

Căci agonia este lupta cu moartea. Iar, într-un sens metaforic, așa cum avem expresia în română, moartea înseamnă punerea noastră cu botul pe labeîngenuncherea noastră.

Ne-a înfrânt moartea…ne-a îngenuncheat

Însă a goni, folosit de fermieri…în expresia „se gonește vaca”…nu înseamnă decât expresia din greacă în mod literal: a fi pusă în genunchi.

Ducem vaca la montă ca să fie însămânțată.

Însă gonirea…presupune imobilizarea ei pe genunchi, îngenuncherea ei. Cuvântul venind din limba greacă…

Și când mi-am dat seama de acest sens mi-am pus problema cum de au împrumutat și păstrat țăranii români un asemenea verb grecesc în vocabularul lor.

Însă trigonometrie folosește și el în compunerea lui pe goni/ genunchi.

Dar mai e interesant și altceva: că starea de umilință și de cerere ardentă a iertării…presupune îngenuncherea.

Iar când noi facem metanii sau închinăciuni sau când stăm în genunchi avem starea de umilință în fața Lui, prin care recunoaștem măreția Lui imensă…dar și păcătoșenia noastră.

Ne plecăm Dumnezeului nostru și cerem Maicii Domnului, și Sfinților și Îngerilor Lui ajutorul în viața noastră.

Și această stare în genunchi reprezintă nu numai o poziționare fizică a noastră ci, în primul rând, o frângere a inimii noastre. O stare a umilinței și a recunoștinței noastre în fața lui Dumnezeu.


[1] Predică din data de 23 august 2008, în format audio. Prima filă are 54. 30 de minute. A doua filă: 55. 20 de minute.

Did you like this? Share it: