Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 12 iulie 2012

Praedicationes (vol. 2), p. 209-213

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181, 181-184, 184-187, 187-191, 191-195, 195-198, 198-205, 206-209.

***

Iar acest verset 14 nu ne spune altceva decât faptul, că atunci când ai o problemă imensă…trebuie să ieși din mulțime, din mulțimea celor care doar cască gura, și să te apropii de Dumnezeu și să-I ceri lui Dumnezeu, cu toată tăria și cu toată dragostea, ajutorarea ta.

Pentru că El ne-a spus că credința mută munții. Face imposibilul posibil.

Și aici observăm că credința și durerea îl fac pe un om, pe un părinte care are un copil, săracu…, care suferă, pătimește…să vină în fața Domnului și să își spună durerea cu multă, cu foarte multă inimă

Pentru că copilul lui suferea de demonizare…și nu de o boală oarecare

Iar în Bisericile și în Mănăstirile noastre observăm adesea cum vin oameni demonizați…cel mai adesea aduși de familie…și care se manifestă într-un mod jalnic.

Și ne spun motivele pentru care sunt așa…dar și ce fac în stare de posesie. Sau nu mai trebuie să ne spună ce fac…pentru că se manifestă la slujbe…în mod dramatic.

Și e foarte bine că oamenii aceștia cer ajutorul!

Pentru că având demoni în ei…înțeleg că numai Dumnezeu, Stăpânul creației, poate să alunge din ei pe acești demoni cumpliți.

Experiere pe viu a prezenței demonilor. Fără de care nu poți să scrii nimic concret la capitolul de demonologie.

Căci atunci când venim la Dumnezeu ca la Cel care ne poate izbăvi de toate relele și bolile mărturisim de fapt că El este salvarea noastră, a tuturor.

…Și demonizații înțeleg în mod practic că nu se pot vindeca de unii singuri…Așa cum înțeleg și cei cu boli incurabile. Dar, prin credință, ei știu că vindecarea poate veni de la Dumnezeu…Cel care întrece toate așteptările noastre.

Și minunile pe care le auzim tot timpul sunt expresia milostivirii lui Dumnezeu. Căci El vindecă de cancer, El alungă demonii, El scapă din incendiu sau din cutremur, El ridică pe om din moarte…

Iar doctorii rămân uimiți când constată aceste vindecări minunate, adică lucrările lui Dumnezeu cu oamenii. Și, bineînțeles, nu se pot raporta altfel la cei pe care…îi diagnosticaseră cu boli finale, nevindecabile…

Rămân fără glas…cum spune acatistul ortodox. Pentru că minunea întrece așteptările noastre. Perspectiva noastră îngustă asupra realității.

Și cel recunoscător lui Dumnezeu pentru vindecare vine, pe propriile lui picioare, și Îi mulțumește lui Dumnezeu…dar și oamenilor care l-au ajutat și încurajat în boala, în suferința lui.

Așadar ieșirea din mulțime, ieșirea din anonimat…ieșirea din tăcere…se face prin venirea în fața Domnului și prin căderea în genunchi în fața lui Dumnezeu pentru ca să-I cerem ajutorul.

Căci trebuie să ieșim din ohlos, din mulțime, din mulțumea gândurilor confuze, și să venim la Hristos cu inimă înfrântă și cu cuget smerit pentru ca să recunoaștem…ce?…Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

Pe mine…păcătosul…nu: Sfântul!

Pentru că niciodată, în nicio rugăciune ortodoxă, sfințenia nu se crede sfântă…ci își vede foarte atent, scrupulos de atent, cu multă tărie, păcatele, greșelile, căderile…

Căci miluirea noastră de către Dumnezeu e împărtășirea de prea marea milă a lui Dumnezeu față de creația Sa.

Iar rugăciunea ortodoxului cere milă…și nu recompense. Pentru că în Ortodoxie primează bunul simț, smerenia, cumsecădenia, vederea și recunoașterea de sine. Și când te vezi cu adevărat…nu te vezi decât ca păcătos…ca om păcătos…pentru că îți vezi păcatele în comparație cu marea sfințenie și frumusețe a lui Dumnezeu.

Dar dacă nu ai aceste virtuți care te fac conștient de tine…totul se strică în comportamentul tău. Căci peștele se împute de la cap. Capul fiind aici modul în care ne raportăm la Dumnezeu și la semenii noștri.

Pentru că e evident faptul că dacă în fața lui Dumnezeu ne considerăm „niște Sfinți”…aroganța față de oameni e de zeci de ori mai mare.

Și dacă ni se strică gândurile, care se schimbă repede…ni se strică și faptele. Comportamentul…

Căci din pruncie, cum spune rugăciunea, mintea omului e îndreptată spre rău…Alunecă repede spre păcat…

Iar gândurile rele, acceptate grosso modo sau împachetate în aparența nevinovăției, sunt cele care ne urâțesc.

Și dacă ne urâțim interior începem să fim scrupuloși cu păcatele altora…dar lacși cu ale noastre. Cerem de la toți multă sfințenie sau considerație față de noi fără ca noi să ne ridicăm la propriile noastre exigențe.

Și astfel considerăm că suntem foarte impozanți…și avem nevoie de temenelele tuturor.

Însă, în adevăratul sens al cuvântului, viața ortodoxului este o continuă…cădere în genunchi în fața lui Dumnezeu.

De aceea, în acatistele noastre, adesea, vorbim despre căderea cu inima la Dumnezeu. Adică despre faptul că El e prima și ultima noastră instanță, prima și ultima noastră raportare, Cel care ne ajută să înțelegem și să facem lucrurile pe care le înțelegem.

Acesta e motivul pentru care El e centralitatea vieții noastre, în jurul Lui se petrec toate și de la El așteptăm răspunsul/ confirmarea pentru toate.

Pentru că a cădea înaintea Lui înseamnă, în primul rând, acceptarea cu cutremurare sfântă a prezenței și a măreției Sale. A importanței Lui absolute în viața noastră și a întregii creații.

Căci îngenuncherea adevărată e cea a inimii și a conștiinței…fără de care starea în genunchi nu înseamnă decât o aplecare a trupului.

Dar dacă sufletul se pleacă Domnului, în sensul că admite toate poruncile Sale și voia Sa cu el, atunci îngenuncheat sau nu din punct de vedere fizic…omul se simte rob al lui Dumnezeu…și așteaptă mila Lui mereu.

De aceea adevărata evlavie izvorăște din curăția inimii și din ascultarea lui Dumnezeu și ea nu este o imitare exterioară a comportamentului smerit.

Pentru că nu trebuie să părem smeriți și evlavioși…ci starea noastră de-a fi trebuie să fie un mediu viu, vivificat, înviat continuu de slava Lui.

Căci ce trăim în suflet, adică prezența slavei Lui, aceea ne arcuiește trupul.

Slava Lui ne pune la pământ…ne adâncește în smerenie.

Fără de care îngenuncherile nu au nimic de spus lui Dumnezeu…ci sunt un fel de sport, de relaxare a mușchilor.

Și, la fel, a te apleca doar din gură pentru binecuvântare…doar pentru a te durea spatele…nu te „propulsează” mai departe în viața duhovnicească.

Nu îți rezolvi cu nimic problemele…dacă inima ta nu simte prezența Lui…și aceasta nu te încovoaie

Căci Dumnezeu e foarte sincer…cu cei care nu își permit să glumească cu bucuria lor.

Așadar, îngenuncherea înseamnă acceptare iubitoare a lui Dumnezeu…

Iar antropos în limba greacă înseamnă om. Dar tropos înseamnă mod, cale, fel, caracter. Iar an-ul acela de la început presupune înălțarea, verticalitatea.

Și astfel antroposul limbii grecești ne spune că omul este un mod de a privi în sus. E o ființă verticală. Că El se înalță spre Dumnezeu cu mintea și cu inima.

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Athos [12 iulie]

Biserica Ortodoxă Română se află astăzi, 12 iulie 2012, în ziua de Cinstire a Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos.

În această zi, paraclisul de la şantierul Catedralei Mântuirii Neamului îşi sărbătoreşte unul dintre hramuri. Biserica, în stil ştefanian, cu hramurile Învierea Domnului, Icoana Maicii Domnului – Prodromiţa şi Sfântul Ioan Gură de Aur a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la 24 octombrie 2011. Lăcaşul de cult adăpoşteşte Icoana Maicii Domnului – Prodoromiţa, copie a celei de la Muntele Athos.

Istoria icoanei Maicii Domnului Prodromiţa o aflăm din Sinaxarul zilei de 12 iulie desprins din Mineiul din anul 1910. Redăm textul mai jos aşa cum este prezentat în această ediţie a Mineiului fără a ştirbi nimic din farmecul arhaic al limbii române de la începutul sec. XX:

SINAXAR

‘Stih: Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare.
A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeeşti.
Celor ce te roagă să le fii acoperemânt şi păzitoare.
De toate ispitele şi de nevoi să-i mântueşti.
Dându-le dar şi vindecare de toate boalele.
Şi a dobândi prin tine toate cererile.

În 12 zile ale lunii iulie prăznuim pomenirea minunii sfintei Icoane celei cu dumnezeească minune zugrăvită-, numai singure dumnezeeştile Feţe, adică: a prea sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măriei, şi a dumnezeescului său Fiu Iisus Hristos, ce prin dumnezeească iconomie, cu minune s’a închipuit în capitala Moldovei Iaşi, în anul dela întruparea lui Dumnezeu Cuvântului, 1863, luna Iunie 28 de zile.

Căreia pentru praznicul sfinţilor apostoli, ce cade a doua zi, i s’a aşezat prăznuirea în 12 zile ale lui Iulie; care făcătoare de minuni Icoană, întru acelaş an s’a adus în sfântul Munte Athos; şi se află în Chinoviul Român în sfânta biserică Catedrală ce are hramul Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, şi a prea curatei Maicei sale pururea Fecioarei Măriei. Cu ale căreia sfinte şi prea puternice rugăciuni Hristoase Dumnezeule milueşte-ne, şi cu judecăţile care ştii, mântueşte-ne pre noi, ca un bun şi de oameni iubitor, Amin.

POVESTIRE

Pentru-făcătoarea de minuni Icoană a Prea Sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, şi pururea Fecioarei Maria, cea cu dumnezeească minune săvârşită, numită Prodromiţa.

Plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, şi de toată lauda, este prăznuirea noastră care o săvârşim astăzi, fraţilor creştini, întru pomenirea minunei ce s’a făcut cu această prea slăvită Icoană a Maicii lui Dumnezeu, a căreia’ istorie se începe întru acest fel, după cum urmează, cuvântul.

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele ‘îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de’ minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu.

Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s’a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s’au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare.

În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s’a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroshimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din sf. Munte Atos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s’au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într’acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai ‘nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc.

Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s’a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite.

Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s’a mâhnit şi s’a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

Din întâmplare s’au dus în ziua aceia pe la dânsul părinţii Nifon şi Nectarie, ca să vază cum urmează cu zugrăvirea sfintei Icoane; şi când au văzut’o şi ei întru acea stare nepotrivită, foarte s’au mâhnit şi s’au scârbit până la suflet, socotindu-se nevrednici darului şi voinţei Maicii lui Dumnezeu, după care a început şi tristul zugrav a le povesti întâmplarea ce a pătimit.

Acestea auzind părinţii mai mult s’au mâhnit şi s’au amărît, zicând: Că nu voeşte Maica Domnului la dorinţa şi evlavia lor, însă părinţii nu s’au împuţinat cu totul, ci au lăsat lucrul la buna voinţa Maicii lui Dumnezeu, şi mângâind încă cât au putut şi pe tristul zugrav, i-au zis să nu se împuţi-neze, ci să se apuce şi să isprăvească icoana pre cât îi va fi cu putinţă, fiind că ei tot o vor lua, ori şi cum va fi, şi plata ostenelei lui îi vor da-o deplin, după cum s’au tocmit cu dânşii.

Întru acea vreme s’a întâmplat de eră acolo cu părinţii, şi părintele ieromonahul grecul Grigorie Esfigmenitul, în sinodiea părintelui Arhiereu Nill Pentapoleos, carele şi el văzând Icoana într’acest fel, a zis părinţilor Nifon şi Nectarie: Păcat de cheltuelile ce faceţi sfinţia voastră, vă rog nu mai duceţi astfel de icoană în sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi cu mult mai buni, carii pot cu adevărat să vă facă o icoană cum se cade, după dorinţa sfinţiilor voastre. Părinţii i-au răspuns: Că poate vor dărui-o acolo în ţară la vre-o biserică mai săracă.

Apoi părinţii au plecat şi s’au dus la metohul lor, iară bătrânul zugrav a acoperit Icoana, cu o pânză curată, şi încuind cu cheia uşa odăii unde lucră Icoana, a rămas foarte scârbit nemân- când nimica în ziua aceia, ci numai tot se ruga şi se închină până la obosire, şi aşa s’a culcat fiind acum seară.

A doua zi sculându-se mai de dimineaţă, şi luând cheia, a deschis uşa odăii unde lucră, şi a început a’şi găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi evlavie ca să se apuce de lucru; şi făcând câteva metanii, se închină şi se rugă Maicii lui Dumnezeu, ca să-i lumineze mintea şi să-i ajute ca să nu pătimească ca ieri.

Şi aşa mergând la Icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pre faţa Icoanei; atunci O! Minunile Maicii lui Dumnezeu! Vede cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeească minune îndreptate, încuviinţate şi de sineşi săvârşite, şi pline de dumnezeesc Dar şi Har după cum se vede chiar şi acum, sfânta aceasta de faţă Icoană a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Această prea slăvită minune, văzându-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, foarte se minunau şi proslăviau pre Maica lui Dumnezeu, că ea singură cu minune dumnezeească şi-a proslăvit sfânta sa faţă, şi a Fiului său, pre care minune spre mai bună adeverire, cu înscris şi punerea peceţii şi a iscăliturii lui, a dat părinţilor Nifon şi Nectarie, care mărturie s’a pus să se păstreze în archiva acelui schit. Iar coprinderea ei este într’acest fel:

«Eu Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această sfântă «Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însuşi mâna mea, la care a urmat o «minune prea slăvită în modul următor: Dupăce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăviei mele, m’am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri cu totul au ieşit din potrivă, pentru care foarte mult m’am mâhnit, socotind că mi-am uitat meştejugul; şi aşa fiind, seara m’am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceia, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul.

După ce m’am sculat a doua zi, mai întâiu am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi «umineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei Icoană; şi când m’am dus să mă «puc de lucru, o! prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S’au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede, şi eu văzând această minune n’am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşală am făcut aceasta ca să dau lustru la o asemenea minune.

Aceasta este povestirea acestei sfinte «Icoane».

Minunea aceasta s’a întâmplat noaptea spre 28 Iunie şi pentru viitoarea prăznuire a sfinţilor Apostoli, s’a mutat slujba Icoanei astăzi la 12 Iulie; care minune dupre cum am zis vâzându-o zugravul de mai sus numit, s’a minunat şi cu spaimă privind nu se pricepea cum s’a făcut aceasta. Asemenea şi ucenicii lui văzând s’au spăimântat, şi au început a chema prietenii şi vecinii de prin prejur ca să vază, şi îndată s’a umplut casa zugravului de norod, care se minuna de proslăvirea acestei sfinte Icoane, şi toţi se închinau aprinzând lumânări, îndulcindu-se duhovniceşte de privirea dumnezeeştilor feţe aşa de bine încuviinţate şi minunate.

Părinţii Nifon şi Nectarie, fiind la metohul schitului, dintru acel oraş Iaşi, îngrijaţi şi întristaţi, neştiind nimica de această minune, văd de năprasnă că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede şi obosit, spuind în gura mare:

Să trimeteţi curând să ia sfânta Icoană, fiindcă, în noaptea aceasta singură s’a zugrăvit, şi acum poporul nu mai încape privind acea minune. Deocamdată părinţii nu credeau cele grăite de ucenic, şi cu ideia aceasta au trimis pre părintele Dosifteiu shimonahul carele avea ascultarea de mitocariu în Iaşi; şi ajungând părintele Dosifteiu la casa zugravului, nu putea intră să vază sfânta Icoană, de îmbulzeala poporului; deci îndată luând o trăsură, şi învelind sfânta Icoană cu o pânză curată, a adus’o la metoh urmând şi poporul. Iară în metoh venind, au închis porţile şi n’au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ca ce este de făcut. Grabnic părinţii au făcut cunoscut sfintei Mitropolii de această minune.

Şi venind însuşi Prea Sfinţitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu tot clirosul său, au văzut sfânta Icoană, şi crezând i s’au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zicând: « Cu adevărat mare Dar ne-a dăruit Maica lui Dumnezeu prin această minunată şi proslăvită Icoană a sa».

Apoi dând binecuvântare de sfinţirea apei, au năvălit poporul la metoh spre închinarea sfintei Icoane, şi cerând a le citi paraclise, şi a face aghiasmă, cu care stropindu-se a început Darul Mai-cii lui Dumnezeu a lucră prin această sfântă Icoană, şi a face minuni, pre care din cele multe, puţine vom spune aicea, spre slava lui Dumnezeu şi a Prea Curatei Maicii Sale; şi pentru ca să nu mâniem pre Dumnezeu tăcând adevărul, că pre unele le-au văzut cu ochii lor părinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi cari erau la metoh; iar altele s’au văzut când s’a adus această sfântă Icoană: «Un om avea albeaţă pre amândoi ochi, în cât se vedeau luminile ochilor lui ca laptele de albe, şi aducându-l cei ce-l purtau, s’a închinat la sfânta Icoană, stropindu-se şi spălându-şi ochii cu aghiasmă, dându-i de a şi băut, luând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spuindu-i să aibă credinţă la Maica Domnului; şi aşa făcând, peste trei zile, a venit ca să mulţumească Maicii lui Dumnezeu, arătându-şi ochii că s’au curăţit şi văd luminat.

Altul avea lepră, preste tot trupul lui erau numai bube; carele închinându-se cu credinţă şi stropindu-se cu aghiasmă, a căzut lepra de pre trupul său ca nişte solzi şi s’a curăţit.

Un boer a venit şi a spus, că un fiu al lui acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu; iar altmintrelea este cu totul mort; şi rugându-se la această sfântă Icoană a Maicii Domnului, a luat aghiasmă şi s’a dus de l-a stropit, dându-i şi în gură puţină ca să bea. Şi îndată s’a trezit copilul cu totul sănătos, pre carele 1-a adus tatăl său de s’a închinat la sfânta Icoană, şi a mulţumit Maicii lui Dumnezeu.

Acestea şi altele multe: Bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, şi alte feluri de boale, sfânta această Icoană a tămăduit, pre care părinţii dela metoh nu le-au însemnat, fiind obosiţi de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a le ceti paraclise şi aghiesme, în cât nu puteau să ţie socoteală de cine cu ce se foloseşte, şi mai ales că erau ameninţaţi de orăşeni de a le opri Icoana acolo, zicând că a lor este, fiindcă în Iaşi s’a făcut minunea, cu zugrăvirea dumnezeeştilor ei feţe.

Acestea înţelegând părinţii Nifon şi Nectarie, şi văzând că se înmulţeşte poporul neîncetat, au ridicat cu grăbire sfânta Icoană, şi au plecat spre sfântul Munte.

Deci plecând din Iaşi, au venit cu sfânta Icoană în oraşul Huşi. Dar şi aci, mult s’au mirat, cum a simţit poporul, fiind că seara târziu au sosit la Episcopie, şi a doua zi când s’a luminat, tot oraşul a simţit ca şi cum le-ar fi vestit cineva, şi îndată s’a umplut Episcopia de popor. Însă părinţii îndată au plecat, temându-se nu cumva să-i urmărească dela Mitropolie, că acum se înştiinţase şi Vodă Cuza şi zicea: să se oprească sfânta Icoană, fiindcă s’a făcut minunea în Ţară.

Din Huşi au mers în oraşul Bârlad, şi ducând sfânta Icoană, la casa doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dragoste şi cucernicie a priimit venirea sfintei Icoane, cu părinţii. Unde aflând protoereul din Bârlad, a poftit pre părinţi, să aducă sfânta Icoană în Catedrala oraşului, ca să se închine tot poporul de acolo. Şi începând a se închină mulţimea din acel oraş, iarăşi sfânta Icoană a săvârşit şi acolo multe minuni, dintre cari vom spune pre una mai însemnată:

In oraşul Bârlad era un dascăl foarte procopsit la învăţătură şi înţelept, carele avea la şcoala lui pre fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spunea pentru dânsul bârlădenii, că este foarte de treabă şi cinstit, decât numai la biserică nu merge, fără numai la sfintele Paşti.

Acela auzind de venirea sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pre părinţi să facă osteneală să meargă cu sfânta Icoană la casa lui; dar părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns: Că mai cuviincios este să vie el la sfânta Icoană, şi astfel el a trimis trăsura în trei rânduri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el. Apoi s’au rugat mulţi oameni, şi au îndemnat pre părinţi a merge cu Icoana la ‘dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci părinţii când au voit să ia sfânta Icoană şi să o pue în trăsură, aşa de grea s’a făcut, în cât abia patru inşi cu mare greutate o au dus până la trăsură, şi când au voit să o pue în trăsură a trosnit aşa de tare sfânta Icoană, în cât toţi s’au spăimântat, şi caii dela trăsură au tresărit, iară tocul Icoanei s’a desfăcut din toate încheeturile lui. Atunci au cunoscut toţi că nu voeşte Maica lui Dumnezeu să meargă acolo; iară înapoi întorcându-o doi oameni, o au adus foarte uşor.

Asemenea o doamnă evlavioasă, foarte mult bolnavă, fiind afară la moşie, se temea să se sue în trăsură, ca să nu moară pe drum până în oraş; i s’a arătat această sfântă Icoană în vedenia visului, poruncindu-i să se scoale curând şi să vie la Bârlad ca să se binecuvinteze dela sfânta Icoană; şi cum s’a suit în trăsură, îndată s’a cunoscut desăvârşit sănătoasă; şi venind la părinţi, a mărturisit, zicând: Cu adevărat, pre această sfântă Icoană, o am văzut astănoapte în vis, care mi-a zis, să viu cât mai în grabă la Bârlad, să apuc închinarea ei, şi acum iată sunt sănătoasă.

Din Bârlad, au venit părinţii cu sfânta Icoană la Galaţi, şi o au pus în biserica sfinţilor împăraţi. La această biserică un zugrav lucra meşteşugul său; şi văzând îmbulzeala poporului la sfânta Icoană, s’a mirat foarte, şi a început a ocări pre oameni făcându-i înşelaţi şi proşti, cari nu cunosc nimica, au doară credeţi voi, basmelor călugăreşti?

Nu vă amăgiţi, că greşiţi; şi altele mai multe zicea. Acestea bârfind şi însuşi se uită cu obrăznicie în faţa sfintei Icoane, ocărând pre popor în gura mare; atuncea deodată Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţii sale, atât la îngrozit, în cât s’a înfricoşat cu totul, şi apoi el singur s’a făcut propoveduitor poporului, zicând: Să crează că cu adevărat sfânta Icoană, cu minune dumnezeească este zugrăvită.

După plecarea sfintei Icoane din Iaşi, în urmă au urmat o prea slăvită minune, si de mare mirare în acel ţinut.

Într’un han la drum, eră un evreu cu soţia sa şi cu copii; acel evreu ducându-se după negoţul său, a lăsat în han pre soţia sa cu copiii şi o slugă. S’a întâmplat însă şi a murit unde s’a dus, şi un alt prieten al lui, evreu asemenea, îngropându-l a luat marfa şi paralele rămase, aducându-le evreicii, soţiei mortului, spuindu-i de întâmplarea morţii bărbatului ei. Iară după ce s’a dus evreul acela strein, vrăjmaşul a pus în mintea slugii, ca să omoare pre evreică şi luându-i averea să se ducă de acolo; deci pândind o noapte când eră singură numai evreica cu copiii, a intrat la dânsa pe când dormea, şi a început a o ameninţă că o va omorî de nu-i va da banii. Iară ea văzând primejdia, şi după toate rugămintele nefolosind nimica, a scos tot ce a avut, şi i-a dat, numai să-şi scape vieaţa.

Şi luând sluga aceea banii şi lucrurile date, a intrat în altă grije socotind, că evreica are să spue ori la cine va veni în han, şi va fi vădit. Deci ca să fie fără de grije, s’a plecat în gândul său, să o spânzure; şi gătind spânzurătoarea, evreica plângând se rugă către dânsul, ca să o lase cu vieaţă, dar el îşi căută de planul său. Intre acestea şi-a adus aminte evreica de zugrăvirea cu dumnezeească minune a sfintei Icoane, fiindcă străbătuse această veste pretutindenea; şi la acea nevoie a început cu lacrămi a se rugă ca o creştină, zicând:

Maica Domnului! dacă cu adevărat chipul tău s’a zugrăvit cu dumnezeească minune precum am auzit, izbăveşte-mă de această primejdie, că atunci voiu crede, şi mă voiu boteză eu, şi toată casamea. Acestea şi alte mai multe zicând evreica cu mare plângere, sluga s’a apropiat la evreică să o pue în laţ; dar socotind el că este prea sus şi nu o va putea ridică, a pus un scaun subt el, şi laţul în gât, să vadă de este potrivit; şi cum a călcat el nu se ştie, că a sărit scaun’ul de subt picioarele lui, şi a rămas singur spânzurat. Iară evreica văzând această minune, a crezut cu toată casa sa, şi s’a botezat dupre cum se făgăduise.

La plecarea părinţilor Nifon şi Nectarie din Galaţi cu sfânta Icoană aproape de pornire fiind, s’a făcut faţa sfintei Icoane, «ca ghermesit» adică valuri de-a curmezişul obrazului ca asudată, apoi intrând în vaporul austriac, Loid, se mirau toţi de acest chip minunat al sfintei Icoane, câţi se aflau în vapor, nu numai călătorii creştini ortodocşi, dar şi austriacii matrozi, cinstindu-l şi închinându-i-se, după care ajungând părinţii cu sfânta Icoană în sfântul Munte, la arsanaoa schitului, au trimis veste sus la schit, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări, şi tămâeri, spre întâmpinarea sfintei Icoane, şi aşa dusă fiind sfânta Icoană, cu mare pompă, în sunetul clopotelor, s’a aşezat în sfânta această biserică, unde se vede de toţi, şi I se face astăzi această obştească prăznuire.

În acest schit, se află atunci un frate topit de boală cu numele Inochentie, carele numai pre suflare se cunoştea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, si nu mai vorbia nicidecum. Si cum a intrat sfânta Icoană în schit, ca dintr’un somn s’a trezit şi a cunoscut că a venit Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană; deci a cerut să-1 ducă ca să se închine şi el, şi închinându-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: «Maica lui Dumnezeu! de’mi este de folos să mai trăesc însânătoşază-mă, căci cred că poţi; iară dacă trăind, mai rău mă voiu strică, mai bine să mor acuma, decât să mă chinuesc aşa; fie voia ta, cum voeşti Stăpâna mea şi cum cunoşti că îmi este de folos»; Acestea el zicând s’a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bucurie; dar însă nu ne-a spus nimica, ci îndată a cerut cămase curată ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace si în toată rânduiala monahicească, că eră schimnic. Şi cerând împărtăşirea prea curatelor Taine: Trupul şi sângele lui Hristos Mântuitorului nostru, dupăce s’a îmbrăcat şi s’a îm-părtăşit, n’a trecut un ceas de când se închinase la sfânta Icoană şi şi-a dat duhul.

Încă şi alt frate anume Serghie, crezându-şi minţii sale, a fugit din schit nespuind nimănui, şi s’a dus de s’a băgat într’o peşteră pustie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoinţă mai mare. Odată rugându-se el după obiceiu, s’a pogorît deasupra capului său un luceafăr luminos, şi sta aşă în vederea ochilor lui; însă el îşi făcea canonul său.

Apoi acel luceafăr, atât de tare a trăsnit, în cât a căzut la pământ, şi desăvârşit a ameţit, şi a surzit, şi după trei zile s’a deşteptat, însă desăvârşit surd şi de tot slăbit; cu toate acestea, cum a putut a venit la schit, şi a mărturisit întâmplarea, dar altă ispită: Că toţi cel ce-l vedeau îl auzeau şi înţelegeau ce spunea el, iară ceea ce i se spunea, el nimica nu auzea, fără numai prin scrisoare se înţelegeau cu dânsul. Şi făcându-li-se milă l-au dus la sfânta Icoană, înălţând cu dinadinsul rugăciuni pentru el. Şi aşa Maica lui Dumnezeu l-a vindecat că i-a venit auzul ca şi întâiu.

Altă dată un meşter dintre cei ce lucră în schit, din neştiute judecăţile lui Dumnezeu, l-a apucat un duh necurat, care foarte rău îl muncea, şi aducându-l dinaintea sfintei Icoane, cetindu-i acatiste şi paraclise, s’a izbăvit de acea neputinţă.

Şi aceste spuse sunt numai care s’au văzut cu ochii, de unii din părinţi, şi altele ni le-au spus cei cari s’au folosit dela această sfântă icoană. Pricina însă, care ne-a îndemnat să scrim Şi aceste puţine, este pentru slava Maicei lui Dumnezeu, şi spre folosul celor care nu cunosc minunea zugrâvirei acestei sfinte Icoane. Iară dacă cineva nu crede, noi nu păgubim nimica, fiindcă ne-am făcut datoria cuvenită, a scrie aceste minuni.

Noi însă credem şi mărturisim, că Maica lui Dumnezeu, pururea a săvârşit, şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacurilor, din bunătatea sa, spre folosul celor ce cred şi se închină ei, cu credinţă şi cu dragoste. Într’un an, Iulie în zece, părinţii din Chinoviu rânduiţi a pescui, s’au pogorît noaptea la mare la Arsana, ca să arunce toate mrejile spre pescuire, deşi în timpul acesta nimeni, nici mănăstirile, nici ori care alt pescar, nu aruncă mreji, fiindcă apa este caldă, şi peştele umblă în faţa apei pe deasupra, şi de aceia nu se prinde peştele in mreji. Însă părinţii, fiind trei la număr, au zis:

Noi să cercăm şi să aruncăm mrejile, şi Maica lui Dumnezeu, de va vroi, puternică este. Iară unul dintre aceşti trei monahi, fiind cam cu îndoială, a îndrăznit a zice întru sineşi: Să văz acum dacă Icoana aceasta a Maicei Domnului s’a zugrăvit cu minune, după cum spun părinţii;—să facă să se prinză peşte în timpul acesta de vară, şi atunci voiu crede fără îndoială. Şi aşa au aruncat în mare cinci bucăţi de mreji, optzeci de stânjeni bucata, şi le-au lăsat în mare, nu trei ceasuri după obiceiu, ci cinci ca să se pescuiască bine; apoi începură a le scoate, şi nu găseau întru o bucată de mreajă decât 4 sau 5 peştişori mici, aşa au urmat la toate bucăţile de mreji, iară când au scos bucata cea mai de pre urmă, au început aceşti părinţi a cârti; că Maica Domnului nu a voit şi păcat,— ziceau—de osteneala care o au făcut dânşii; şi acum scoseseră mreaja mai mult de jumătate.

Când iată că fără de nădejde fiind, Maica lui Dumnezeu nu i-au lăsat împuţinaţi, arătându-le minune,—că dintr’un capăt de mreajă au scos 30 oca de peşte.

Mărimea acestei sfinte Icoane, este în lungime de 4 ‘/2 palme, iară latul după analoghie. Nu este făcută după nici una din icoanele făcătoare de minuni, ci este făcută după un nou plan al zugravului. Faţa ei este ca văpseala grâului; nasul, gura, bărbia sunt foarte potrivite la măsuri, iară ochii, atâta dar au, ca şi cum ar soarbe inima privitorilor; cu toate acestea, căutătura este cu stăpânire; şi privind cineva cu înţelepciune şi cu luare aminte, în faţa acestei sfinte Icoane, va vedea caracter de mare neam, amestecat cu o blândeţe, cu care arată că este însăşi Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană, şi plină de dar dumnezeesc şi nu poate nimeni să o privească fără să nu simţă în inima sa dulceaţă duhovnicească, bucurie şi umilinţă, fără numai de va fi vreun om prea cerbicos şi întunecat la minte, ca să nu simţă nimica dintru acestea, că numai din privirea ei se încredinţează fiecare cum că nu este săvârşită de mână de om, precum mărturisesc şi străinii cari vin de o văd, că nu stă numai într’un chip sfânta ei faţă, ci uneori se cam smoleşte, alteori se îngălbineşte, iar la privigherile cele de toată noaptea, la praznice împărăteşti, şi mai ales la această prăznuire de acum, atât este de veselă şi voioasă cum este un triandafil, în cât privitorilor nu li se pare că văd chip, ci ca şi cum ar privi chiar pre adevărata Maica lui Dumnezeu, şi stă în strană în mijlocul bisericii, cu podoabe încuviinţată, ochii tuturor atrăgând, şi nesăţioase priviri având.

Şi precum odinioară a văzut-o sfântul Dionisie Areopaghitul, în sfântul Sion, asemenea şi în sfântul Munte, au văzut-o deştept fiind în dumnezeească vedenie, cuviosul Marcu, ucenicul sfântului Grigorie Sinaitul, şezând pe scaun, ca o împărăteasă, încunjurată de îngeri şi de arhangheli, şi de toţi cuvioşii sfântului Munte, slăvindu-o şi închinându-i-se ei, care avea palaturi de aur înalte, către partea ce se zice Vigla, în care loc acum cu ajutorul ei, s’a făcut această nouă biserică, întru slava Fiului ei spre mântuirea monahilor Români şi a tuturor credincioşilor ortodocşi.

Mulţămită dar fraţilor, toţi să dăm lui Dumnezeu, pentru această prea slăvită şi nouă minune, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, precum vedem prin sfintele Scripturi.

Drept aceea noi toţi câţi ne-am adunat la această sfântă şi veselitoare prăznuire a Maicei lui Dumnezeu, căzând înaintea acestei sfinte Icoane a ei, ce îşi are închipuite feţele cu minune, să strigăm credincioşii: Prea sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Mărie, sprijinitoarea şi apărătoarea noastră, cerem a ta nebiruită apărare; împărăteasa Cerului şi a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele Prodromiţă adică înainte mergătoare, întăreşte-ne întru lucrarea faptelor bune, şi ne du întru împărăţia cerească; povăţueşte-ne pre noi şi pre toţi dreptcredincioşii creştini, spre a vedea şi veşnic a ne îndulci, de slava Fiului tău şi Dumnezeului nostru, că binecuvântată şi prea proslăvită eşti, în vecii vecilor. Amin.

Documentul BEM…după 30 de ani [9]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a.

***

p. 28:

Tot în I. 20, documentul BEM spune, ca titlu informativ: „Unele biserici consideră că inițierea creștină [Christian initiation] nu este completă fără pecetluirea celui botezat cu darul Sfântului Duh” [Mirungere, adică] [the sealing of the baptized with the gift of the Holy Spirit] și [fără] participarea la împărtășire [participation in holy communion]”.

Ortodoxia afirmă acest lucru!

Și dacă Ortodoxia îl afirmă…cu ce schimbă situația liturgică a „bisericilor” care nu afirmă trioul liturgic al inițierii, adică Botez, Mirungere, Euharistie?

*

I. 21 restrictivează, în mod nepermis, explicarea Botezului, pledând pentru o înțelegere a Botezului numai prin sintagmele Scripturii.

Însă sintagmele Scripturii prezentate aici (participare la Moartea și Învierea lui Hristos, convertire, iertare și curățire, darul Duhului, încorporare întru Trupul lui Hristos și semn al Împărăției) nu se înțeleg de la sine ci tradițional.

Conform înțelegerii apostolice și patristice a Bisericii.

De aceea, noi, ortodocșii, nu putem să izolăm Botezul în secolul 1 și să-l înțelegem numai din perspectiva Scripturii…atâta timp cât el are o erminie de 2.000 de ani în spate.

Botezul e o Taină a tuturor ortodocșilor, trăită plenar de toți…iar în fiecare secol, Părinții Bisericii l-au discutat și perceput într-un mod tradițional-dinamic.

De aceea noi venerăm și ne bucurăm mult să vorbim în sintagmele Scripturii cu referire la Taine și la viața Bisericii dar, acceptăm, în același timp, în viața și discursul teologic, imaginile și explicațiile teologico-liturgice ale tuturor Sfinților Bisericii despre Biserică, Tainele și viața ei.

*

Tradiția și Scriptura vorbesc despre Biserica lui Hristos…și nu doar Scriptura, decontextualizată și confesionalizată de fiecare cult în parte!

*

Comentariul de după I. 21 se referă la „misunderstandings”/ „înțelegeri greșite”.

Există biserici, se spune aici, care dau un nume nou celor care se botează.

Și, în același timp, documentul pledează pentru faptul de a nu se da „foreign names”/„nume străine” [de tradiția locului] celor care se botează.

Însă catolicii, greco-catolicii, protestanții și neoprotestanții din România tocmai asta fac: dau nume nespecifice spațiului românesc…celor pe care îi botează. Bineînțeles nume din calendarele lor și din perspectiva ideologiei pe care o susțin.

Iar neoprotestanții se întorc, în mod ostentativ, la nume evreiești din Scriptură…pentru ca nu cumva să își asimileze numele vreunui Părinte al Bisericii…pe când romano-catolicii accentuează numele „sfinților lor” de după schismă…tocmai pentru a se prezenta ca fiind alții în comparație cu ortodocșii.

*

Și documentul BEM, în mod salutar, spune: că la Botez trebuie să se dea „a name which is inherited from one’s original culture roots the baptized in that culture”/ „un nume care este moștenit din propria sa cultură, [care] înrădăcinează pe cel botezat în acea cultură”.

Adică nu e un lucru indiferent numele pe care îl avem.

Numele spune despre noi dacă suntem încadrați în cultura unei neam…în tradiția lui…în istoria lui…în teologia lui.

Și părinții trebuie să aibă cultura de a ști să aleagă nume pentru copiii lor…ca să nu le dea nume ca nuca în perete, adică hilare sau improprii tradiției lor.

*

Pe de o parte, nume de Botez conform culturii poporului din care faci parte iar, pe de altă parte, particularitatea tradițională a numelui reprezintă „the universality of baptism”/ „universalitatea Botezului”, în sensul că Botezul e primit de oameni din etnii/ neamuri diferite…dar care sunt membrii aceleiași Biserici.

Documentul BEM, cu alte cuvinte, nu dorește nivelarea neamurilor…ci păstrarea particularităților lor.

*

p. 29:

I. 22 vorbește despre slujitorul Botezului. El trebuie să fie „an ordained minister”/ „un slujitor hirotonit”, deși, în unele circumstanțe, pot boteza și alții.

E adevărat: un ortodox poate să boteze pe un prunc sau pe un adult în pericol de moarte și nebotezat, afundându-l de trei ori în apă și spunând cuvintele Botezului. Dacă scapă cu viață…Botezul lui va fi desăvârșit de către un preot.

*

I. 23 spune că Botezul ar trebui să fie un eveniment public.

Foarte adevărat! El a fost și este, în cele mai multe dintre cazuri, eveniment public, comunitar, eclesial.

Comunitatea participă și primește pe cel nou botezat cu bucurie.

*

Și pentru prima dată în acest document, se amintește la finalul lui I. 23 despre practica [the practice] în Biserica veche [in the early Church], unde Botezurile a multor catehumeni se slujeau la mari praznice ca Paștiul, Cincizecimea sau Botezul Domnului.

Dar dacă aici apelăm la „practica”, adică la Tradiția Bisericii, la memoria ei sfântă, de ce nu apelăm la Tradiția Bisericii ca să ne furnizeze și Slujba Botezului dar și înțelegerea liturgico-mistică a Botezului?

Pentru că toate Tainele și teologia Bisericii sunt și se păstrează în Biserica lui Hristos…și nu în biblioteci fără Biserică.

Căci pe baze filologice nu poți „inventa” Biserica…pentru că Biserica a fost fundamentată divino-uman prin pogorârea harului dumnezeiesc necreat peste Apostolii plini de credința în Treime.

Și Taina Botezului se experiază cu întreaga ființă și nu doar reflexiv. Pentru că îndumnezeirea e o realitate a întregii ontologii umane și nu o consecință a reflecției autonome.

Liniște și aripi

  • Astăzi e ziua de pomenire a Fericitului Paisie Aghioritul, pentru că a adormit pe data de 12 iulie 1994. A murit din cauza cancerului
  • Răzvan Codrescu a republicat azi actul de condamnare al masoneriei de către Biserica Ortodoxă Română, act din data de 11 martie 1937.
  • O fotografie cu cele patru membre ale grupului pop Les Horribles Cernettes, considerată prima fotografie postată pe Internet, împlineşte 20 de ani de existenţă, pe 18 iulie” 2012.
  • Baptistul Cruceru are „duhovnic”! Sau despre cum îi place celui „neduhovnicesc” să se creadă „plin de har”. Sau despre cum sunt minimalizate lucrurile când le iei în derâdere, decontextualizându-le…
  • De ce „robul Domnului”, peiorativ, te doare, Marius Cruceru…dar nu te doare și când te dai de postitor și de om cu duhovnic, când baptismul nu are nici post și nici duhovnicie? De ce îți place, întrebarea de fond, să pozezi în ceea ce nu ești? De ce uzurpi instituțiile Ortodoxiei ca să pari prizabil? De ce nu îți cauți cititori și „noi adepți” în mod cinstit, cu teologia baptistă pe masă, cu istoria voastră „milenară” la vedere, cu filologia pe care pretinzi că o știi ci te folosești de strategii manipulatorii de tot râsul?
  • a mai ales o metodă, luând un copil în braţe. Această modalitate de manipulare, pe care o folosesc toţi şefii de state şi, în general, persoane politice, vrea să sugereze faptul că sunt blânzi, nepericuloşi, cinstiţi şi orientaţi spre viitor şi să transfere asupra lor ceva din inocenţa şi gingăşia copilului, reflectată apoi în masă. Numai că domnul Băsescu a făcut o opţiune riscantă, pentru că din 2009 şi până acum nu a trecut prea mult timp şi episodul copilului lovit, în filmuleţul acela – lovire pe care domnul Băsescu nu a negat-o când a fost vorba să pună mâna pe Biblie – poate să revină în mintea multor alegători”.
  • Băsescu, aflam zilele trecute dintr-o dezbatere televizată, cică a angajat 3000 de procurori într-un singur an. Procurorii sunt obsesia (şi spaima?) vieţii lui. Tot cam atunci desfiinţa vreo 3000 de şcoli şi aproape 300 de spitale. Chema procurorii şi sfătuia doctorii să plece la eschimoşi”.
  • Prey: pentru protecția computerului și a laptopului.
  • 2 G free de la Dropbox…pentru file online.
  • Paul Goma nu și-a mai editat online Jurnalul pe iunie 2012. E grav bolnav?
  • oricât ar suna de ironic, Cristian Tudor Popescu se pricepe la TV. Reuşeşte să spună lucruri simple, pe un ton apăsat, cu o dicţie inteligibilă, în ţara defectelor de vorbire, a frazelor începute în mandatul Năstase şi terminate în cel al lui Băsescu şi a discursurilor parlamentare de 23 de minute, citite de rârâiţi. Ştie să găsească totdeauna vinovaţi, fiindcă pentru el, la fel ca pentru noi toţi, oropsiţii, vina altcuiva e ca vitaminele, ne-ajută să ne ducem nefericirea-n cârcă zi de zi. E violent, în ţara în care înjurătura e o slabă, dar frecventă compensaţie pentru vicisitudinile unei lumi care nu se-nvârte exact cum vrea incompetentul din român. Atacă la persoană, vorbeşte de caracteristici fizice, spre deliciul şi reveria aceleiaşi lumi, care, să fim serioşi, se îndeletniceşte mai mult cu mititeii decât cu frumuseţea”.
  • Despre Ieromonahul Nicodim, Părintele duhovnicesc al Fericitului Paisie Aghioritul.
  • Despre „legitimarea” dictatorilor prin inocență:
  • „”Încă din februarie [2012] îmi era înregistrat telefonul, când nici prin cap nu-mi trecea că voi fi prim-ministru. Nu este normal”, a spus Ponta, la Realitatea TV”.
  • Cristina Bazavan, de vreo câteva zile, are un proiect interesant: acela de a vorbi despre oamenii pe care i-a întâlnit peste zi. Pe de o parte sunt informații „la cald”, de jurnal, pe care le uiți în timp dacă nu le scrii repede iar, pe de altă parte, există riscul de a exagera cu laudele sau cu sublinierile negative…pe măsura a ce sentimente ai după ce te-ai întâlnit cu ei. Cum reacționează însă oamenii care se văd, foarte repede, „aruncați” în online după întâlnirea cu tine? Vor mai fi deschiși față de tine…dacă tu vei fi extrem de sincer cu ei? Pentru că adevărul online e greu de purtat de oricine…
  • Despre duș, cremă, ciocolată, ronțăială, cafea, ciuperci…și alte trăiri feminine.


  • Primele 3 din cele 100 motive…pentru demitere. Traian Băsescu a încălcat Constituția și a tăiat salariile și pensiile.
  • reporterii care-i păzesc sediul de campanie se comportă ca nişte milogi
  • Plecarea PD-L în Opoziție înseamnă pentru Tismăneanu „deteriorarea consternanta a climatului democratic din Romania”. De ce n-o fi „un pas normal”?
  • Iar Mihail Neamțu opinează că „USL-ul a obtinut deja prea multa putere”. Dar nu poți să obții „mai multă putere” decât cea constituțională. PD-Lul avea cumva „mai multă” decât trebuia?
  • Bugetarii au un dinte împotriva lui, fiindcă în timp ce lor li s-au tăiat salariile, clientela PDL-ului s-a îmbogăţit din afaceri cu statul. Pensionarii îi sînt ostili şi pentru că Băsescu vorbea despre ei ca despre o povară, iar cînd Curtea Constituţională a decis că ciuntirea pensiilor e ilegală, acelaşi Băsescu a fost împotriva restituirii banilor care li s-au luat, spunînd că mai întîi ar fi trebuit mărite salariile bugetarilor. Zîmbitorul suspendat i-a enervat şi pe profesori, cînd le-a numărat orele de muncă săptămînală şi i-a călcat pe nervi şi pe medici cînd le-a arătat drumul peste graniţă, dacă vor venituri mai mari din salariu. Nu mai vorbesc de conflictul său cu Arafat, de pe urma căruia au ieşit oamenii în stradă. Nu-mi vine să cred că Traian Băsescu va face uitate toate astea, chiar dacă la întîlnirea cu presa de ieri a luat în braţe un copil care întîmplător, fireşte, se afla acolo. Mesajul său, să ne gîndim la respectarea legii şi la viitor, n-are cum să şteargă amintirile recente din memoria alegătorilor”.
  • Pe 12 iulie 1962, satelitul american Telstar transmitea în urmă cu 50 de ani primele imagini televizate în direct pentru Statele Unite şi Franţa, inaugurând astfel epoca mondializării şi a telecomunicaţiilor”.
  • O echipă de dentiști din Chile a descoperit substanța chimică care distruge definitiv cariile și regenerează craterele dentare în 60 de secunde. Numită “Keep 32”, substanța chimică reface țesutul dentar și poate fi introdusă în pastele de dinți din întreaga lume. Potrivit cercetătorilor, prima pasta de dinți care ne va ține departe de dentist va fi disponibilă în magazine de anul viitor”.
  • Dependentă de apă. Bea peste 25 de litri pe zi.
  • Totuşi, eu zic că vara asta se poartă protecţia martorilor”.
  • Roxana, ca și Ciutacu, a văzut astăzi la USL comunicare slabă.
  • Motivele 4-6 pentru demitere: Băsescu a creat un milion de șomeri, a dus 5 milioane de români sub pragul sărăciei și a îndatorat fiecare cetățean român cu 5.000 de euro.
  • Acad. Alexandru Surdu: Academia Română nu poate să îi publice opera lui Constantin Noica pentru că Ed. Humanitas deține copyrightul.

  • Mihai Gâdea: De ce nu vrea Traian Băsescu monitorizarea UE? 21. 32. Antena 3.
  • Mircea Geoană, Antena 3, 22. 21: Băsescu încearcă să spună de vreo câteva luni că „toți politicienii sunt la fel”. Dar asta e o minciună!
  • Antena 3, 22. 25, Radu Tudor: Băsescu vede că se scufundă și vrea să moară cu noi de gât.
  • Idem, 22. 27, Val Vâlcu: Băsescu merge din 2010 cu -85 capital de încredere.
  • Astăzi a fost condamnat comunismul, din punct de vedere politic, în Parlamentul Republicii Moldova.
  • Antena 3. 22. 47. Mihai Gâdea: una dintre cele mai oribile tactici ale regimului Băsescu a fost: compromiterea oponenților.
  • H. R. Patapievici se apără împotriva ziariștilor și a politicienilor care „au denigrat” ICR.
  • Patapievici se referă la traducătorii ICR…care au protestat aici.
  • Chiar dacă de o săptămână Televiziunea Română este ”condusă” de un nou director și un nou Consiliu de Adminsitrație, jurnaliștii părtinitori au rămas la posturi și servesc în continuare intereselor PDL și lui Traian Băsescu. Politica editorială al TVR în materie de știri și talk-show-uri a rămas la fel, adică dirijată într-o singură direcție: Băsescu+PDL”.
  • Saitul UNICEF România.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno