Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

p. 30:

În II. 4, Euharistia e numită „the great sacrifice of praise”/ „marea jertfă de laudă” și se subliniază faptul că lumea „reconciled”/ „reîmpăcată” de Dumnezeu e prezentă în fiecare Euharistie a Bisericii.

Căci „Hristos unește pe credincioși cu Sine” și rugăciunile lor cu „intercession”/ „mijlocirea” Sa.  Și prin unirea cu Hristos credincioșii sunt transfigurați iar prin unirea rugăciunilor lor cu mijlocirea Lui, rugăciunile Bisericii sunt primite.

Adevărat! Așa se petrec lucrurile…acolo unde unirea lui Hristos cu cei credincioși e una mistică, duhovnicească, reală…și nu doar proclamativă.

*

Transfigurarea celor credincioși e un proces pnevmatic interior, eclesialo-mistic și nu un banal proces fiziologic.

*

Singularizarea lui Hristos în cadrul acțiunii de mijlocire pentru Biserică, practicată de romano-catolici și protestanți, se vede în afirmația: „această jertfă de laudă este posibilă numai prin Hristos, cu El și în El”.

De ce sunt excluși Maica Domnului, Sfinții și Îngeri de la mijlocirea pentru Biserică?

Și cum ar putea cineva „să înlocuie” mijlocirea lui Hristos Dumnezeu pentru lume? Și cum ar putea să lucreze Hristos mântuirea lumii fără împreuna lucrare a Tatălui și a Duhului Sfânt?

De ce ni se oferă aici senzația dureroasă a unui Hristos rupt de Treime?

*

Pâinea și vinul euharistice sunt aduse de oameni „in faith and thanksgiving”/ „în credință și mulțumire”.

p. 31:

Și Euharistia, foarte important, „signifies what the world is to become”/ „semnifică ceea ce lumea va deveni”, adică „an offering and hymn of praise to the Creator” [un dar și un imn de laudă adus Creatorului], „a universal communion in the body of Christ” [o comuniune universală în Trupul lui Hristos (adică o Biserică extinsă n.n.)], „a kingdom of justice, love and peace in the Holy Spirit” [o Împărăție a dreptății, a dragostei și a păcii în Duhul Sfânt].

Însă ca Euharistia să existe…ar trebui ca să se creadă și să se experieze în Euharistie harul  dumnezeiesc care vine și transfigurează Pâinea și Vinul euharistice în Trupul și Sângele Domnului, har prin care noi ne transfigurăm și lumea se va transfigura.

Deci la baza transfigurării reale stă harul real, adică necreat.

Fără har necreat…nu avem Biserică reală…pentru că harul lui Dumnezeu vivifică Biserica lui Hristos și nu locașurile ereziei.

*

În II. 5, Euharistia este „the memorial of the crucified and risen Christ”/ „pomenirea lui Hristos Cel răstignit și înviat”.

Fapt pentru care Euharistia e privită în sens de Taină aici, căci este „the living and effective sign of his sacrifice” / „este semnul viu și eficace/ lucrător al Jertfei Sale”.

Adică nu e simbol ci semn lucrător!

E lucrare divino-umană prin care se lucrează mântuirea oamenilor.

*

Căci deși Jertfa lui Hristos „accomplished once and for all on the cross”/ „s-a realizat/ împlinit odată pentru totdeauna pe Cruce”, „still operative on behalf of all humankind”/ ea „încă lucrează în folosul întregii umanități”.

Cu totul adevărat!

Iar dacă Jertfa lui Hristos nu ar fi avut consecințe mântuitoare decât pentru acum 2.000 de ani…atunci ar fi fost cu totul „irelevantă” pentru noi.

Ar fi fost „un fapt istoric fără urmări soteriologice”.

Însă toată iconomia lui Hristos are urmări/ consecințe nu numai pentru toată istoria…ci și pentru întreaga veșnicie.

Pentru că transfigurarea umanității lui Hristos a produs și va produce posibilitatea transfigurării pentru toți oamenii și pentru întreaga creație.

*

De aceea, în Euharistie noi trăim, în mod continuu, din puterea dumnezeiască a lui Hristos Cel răstignit și înviat și Care S-a înălțat la dreapta Tatălui, pentru ca să ne atragă pe toți la Sine.

În Euharistie noi experiem continuu puterea divino-umană a lui Hristos, biruința Sa asupra demonilor, a păcatului, a morții, a tot ceea ce înseamnă limitare, urâțenie, neîmplinire.

Pentru că Euharistia, alături de oricare altă Taină și slujbă a Bisericii, e sursa de viață, de bucurie și de frumusețe a Bisericii și a întregii lumi.

Fiecare Taină și slujbă a Bisericii are rolul ei în viața noastră…și nu trebuie să minimalizăm niciuna dintre ele.

Pentru că orice lucrare sfântă a Bisericii, adică diversitatea liturgico-mistică, duce la unitate. La unitatea interioară a fiecărui credincios în parte, care stă la baza unității tuturor membrilor Bisericii cu Prea Sfânta Treime.

*

II. 5 afirmă corect faptul că perspectiva memorială/ anamnetică este una biblică/scripturală și că ea are „eficacitatea prezentă/reală a lucrării lui Dumnezeu” [present efficacy of God’s work] atunci „when it is celebrated by God’s people in a liturgy” [când aceasta este celebrată de poporul lui Dumnezeu în Liturghie].

Adică Biserica, slujind Liturghia, trăiește lucrarea lui Dumnezeu în Euharistie.

Pentru că Dumnezeu sfințește în momentul de față Euharistia, în mod actual, Euharistia fiind Jertfa nesângeroasă a Bisericii în care lucrează Jertfa sângeroasă și mereu lucrătoare și mântuitoare a lui Hristos pe Cruce.

Sau Hristos Cel răstignit și înviat ne umple de har prin transfigurarea Pâinii și a Vinului euharistice în Trupul și Sângele Său, pentru că ne dă puterea Sa de a lupta cu tot ceea ce ne întinează, cu tot ceea ce ne urâțește ontologic, abisal.

Did you like this? Share it: