Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Vara e așa cum și-o face omul

  • Potrivit unui raport al Curții de Conturi realizat pentru perioada 2008-2011, cei aproape 3.400 de salariaţi ai TVR, au beneficiat de prime exorbitante în condițiile în care instituția înregistrează datorii de peste 120 milioane euro. […] Astfel, cei care lucrează sâmbăta și duminica primesc un spor de 100% față de salariul de bază. Primă de vacanţă  în cuantum de 85% din indemnizaţia de concediu de odihnă. Primă de fidelitate  de până la şase salarii minime pe unitate. Primă de Crăciun și Paşte, câte un salariu minim pe unitate cât și indemnizaţie de pensionare de până la 8 salarii de bază”.
  • În prezent, Bulgaria are circa 534, 41 km de autostradă, iar în lucru mai sunt alți 177,01 km. În timp ce România are doar 377 km de autostradă, și alți 500 în lucru de ani buni de zile”.
  • Crin Antonescu: „Pot să fac și eu critică din capul locului, și anume că acolo apar – dacă vor apărea – niște referiri la teme și decizii care exced nu doar MCV, dar exced chiar și atribuțiile Comisiei Europene”, a spus Antonescu. El a dat și două exemple în acest sens. „Cum ar fi, ca să vă dau doar un exemplu, un fel de interdicție pentru autoritățile române de exercitare a dreptului de a acorda grațiere. În fond, nu e nici un fel problemă, e o falsă problemă care văd că persistă, pentru că nu s-a pus nicio secundă problema grațierii lui Adrian Năstase, că presupun că despre asta este vorba. Mai mult decât atât, în prima zi în care am preluat acest mandat interimar, am anunțat fără să mi-o ceară nimeni și fără să discute Comisia Europeană așa ceva, că pe timpul acestui mandat interimar, nu voi acorda nici un fel de grațiere. După cum am anunțat, un al doilea exemplu, că nu voi schimba ceea ce aș avea prerogativa să fac, șeful Parchetului sau șeful DNA. Din motive de bun simț și de logică internă. Comisia Europeană n-are nici un fel de autoritate să propună limitarea sau să blocheze, să controleze în vreun fel exercitarea unor atribuții și prerogative ale unei autorități din România”.
  • un mahalagiu cu viziune”. Viziune pentru cine: pentru sine…sau pentru România?
  • Lui Vklvsk i-a luat foc capul de-atâta lectură. Semn că nu știe să citească
  • Oamenii au mai ieşit pe-afară, au muncit, au studiat sau măcar au fost în vacanţă în ţări mai bine administrate. E foarte greu să îl învinuieşti pe Mahomed al II-lea de extinderea cu încetinitorul a reţelei de apă curentă la ţară sau pentru halul în care arată litoralul românesc. Nici nu mai merge să dai vina pe Iliescu & Văcăroiu pentru că Bruxelles-ul a oprit plăţi de 3 miliarde de euro pentru POSDRU. Parcă Şeitan/ Lăzăroiu/ Barbu, toţi miniştrii ai muncii în guvernul Băsescu/Boc sunt nume mai plauzibile în materie…Istoria a demisionat. Economia e la ordinea zilei. Bun, nebunia asta se opreşte sau nu ?”.
  • Din mai multe mărturii ale unor foşti deţinuţi, ştiu că în anii 50, fiindcă zeghea era a puşcăriei, se recupera şi regimul comunist făcea o economie înhumndu-i goi pe decedaţi. Unul dintre cei doi, în aparenţă foarte  înalt şi cu oase mari, fusese înghesuit în lada prea mică, aşa că era într-o poziţie contorsionată. Îi lipsea tibia”.
  • Chiar și atunci când dărâmă, are puterea să pară, multora, un întemeietor. A spart PD-ul, a rupt PNL-ul, n-ar ezita să sacrifice și PDL-ul, dar nimeni nu are un mesaj mai dur decât Domnia sa despre traseismul politic. Traseiștii care bat drumurile împotriva dlui Băsescu sunt percepuți, de mulți, drept niște hahalere. Traseiștii care bătătoresc poteca începută de dl Băsescu sunt, deseori, asimilați celor care vor să clădească “o nouă clasă politică””.
  • Idem: „Dintre cei trei președinți ai României postdecembriste, dl Traian Băsescu a fost decretat de unii drept cel mai “anti-intelectual/ anti-intelectuali”. Atunci, cum se explică faptul că azi (ca și în ultimii opt ani) dl Băsescu a fost președintele căruia atâția intelectuali i-au oferit un sprijin substanțial? Unii dintre ei au făcut-o chiar și după ce s-au declarat, nu o dată, dezamăgiți de o acțiune, o hotărâre, o declarație sau un gest al președintelui? E o prostie să credem că toți sunt niște simbriași mânați de interese meschine, pupini lamentabili etc. Asta nu înseamnă că unii nu sunt. Înseamnă doar că dl Băsescu a dovedit capacitatea de a ralia în jurul său și oameni pe care alții îi văd “în chip natural” oriunde, numai nu alături de Traian Băsescu”.
  • Problema e, domnule Tudoran, că „intelectualii” nu s-au raliat cu T. Băsescu…ci doar acei intelectuali care s-ar fi raliat și cu Hitler și cu Ceaușescu…pentru că și așa „nu aveau ceva mai bun de făcut”.
  • Încălcările prevederilor electorale făcute de Traian Băsescu în cazul campaniei pentru Referendum.
  • Peste 5.000 de persoane au venit marți [17 iulie 2012] la mitingul USL organizat în Piaţa Sfatului din Braşov. Brașovenii s-au adunat marți în centrul orașului ca să protesteze și să ceară demiterea lui Traian Băsescu. Înarmați cu pancarte ce conțineau sloganuri pro demitere, manifestanții au ascultat îndemnul liderilor USL de a merge la referendum și să voteze ”DA”. O parte dintre participanţi au purtat tricouri albe pe care scrie “DA, românii cu mii şi sute îţi spun Băsescu, du-te”, “DA, să trăim bine, dar fără tine”. De asemenea, ei au venit cu steaguri şi cu pancarte pe care scrie “Jos Băsescu”, “Da, vreau demiterea”, “Parlamentari, salvaţi România”, “Ţi-a tăiat salariul, taie-i şi tu mandatul”, “A alungat medicii din ţară, alungă-l şi tu pe el””.

  • Peste 30.000 de inchinatori au fost prezenti in ziua de 12/07/2012 la Manastirea Sfantul Ioan Teologul din Suroti (Grecia), pentru a-i aduce cinstire Cuviosului Paisie Aghioratul, si pentru a se inchina cu evlavie la mormantul sau. In aceasta manastire pe care a intemeiat-o, parintele si-a petrecut ultimile zile din viata sa pamanteasca si a adormit in Domnul pe 12 Iulie 1994”.
  • Imagini de la înmormântarea Reginei Maria a României.
  • Și Obama mănâncă prăjituri cu lumânare aprinsă de ziua lui! A se vedea poza:
  • http://3.bp.blogspot.com/-NPf2EwO11bk/UAWOzIqPFJI/AAAAAAAAkS8/PCKqaH8wSJc/s1600/3859974671_d7b54b2ebd_b.jpg
  • Reclamă de Crângași:
  • http://www.cancan.ro/usr/imagini/2012/07/17//594723.jpg
  • Un abonament CFR pentru a călători prin toată Europa. „Abonamentul InterRail Global Pass, [e] valabil în următoarele ţări europene: Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Irlanda, Macedonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveţia, Suedia,Turcia şi pe ferryboat între Italia şi Grecia exploatat de Attica şi Minoan Lines”.
  • Sondajul a fost făcut între 11-16 iulie 2012. Antena 3. 22. 23.
  • Danii românești la Muntele Athos.
Did you like this? Share it:

Previous

Perspectivă organică. Răspuns lui Claudiu Bălan

Next

Sfinții Țari Mucenici Romanov

4 Comments

  1. Alexandru

    Părinte, cum este posibil să ruleze pe această platformă poze imorale, indecente, pornografice? 

  2. Alexandru

    Ce legătură au cărţile gratis cu întrebarea referitoare la poze, Părinte Dorin?

    • Are o legătură foarte mare: pentru că dumneata ai venit ca să citești…și în loc să citești…și să comentezi ceea ce citești…privești exclusiv la poze.

      Deci pentru cine stric eu cărțile? Pe oameni care…citesc poze?

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén