Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a.

***

p. 31:

În II. 6 se afirmă că Hristos Însuși „is present in this anamnesis”/ „este prezent în această anamneză”, adică în Euharistie.

E o prezență reală deci, nu simbolică!

Și prin Euharistie, Hristos „granting us communion with him”/ „ne oferă comuniunea cu Sine”.

*

Da, adevărat, noi, ortodocșii, trăim unirea cu Hristos în Euharistie prin simțirea dumnezeirii Sale în noi înșine.

Slava dumnezeirii Sale ne inundă și ne înduhovnicește.

Și nu e o perspectivă „subiectivistă” asupra împărtășirii cu Hristos…pentru că această unire reală cu El e probată în simțiri ale harului, în înțelegeri duhovnicești, în minuni și Sfinte Moaște.

*

Însă tot aici, la II. 6, se spune ceva foarte important pentru sacramentologie și anume că în Euharistie este „the foretaste of his parousia and of the final kingdom”/ „pregustată Parusia/ Venirea Lui și Împărăția cea veșnică”.

După cum spuneam: împărtășirea euharistică are urmări abisale în ființa noastră, pentru că prin ea pregustăm venirea Domnului și Împărăția Lui. Trăim mai înainte bucuria comuniunii cu Sine.

*

În II. 7, anamneza/ pomenirea euharistică este deopotrivă „representation and anticipation”/ „reprezentare și anticipare”. E reprezentare, pentru că Hristos e real în Euharistie și anticipare…pentru că ne vom împărtăși „mai desăvârșit” de El întru Împărăția Lui, prin vederea Lui mistică.

Pentru că Euharistia nu este „only a calling to mind”/ „numai o reamintire” a Cinei celei de Taină ci este „effective proclamation of God’s mighty”/ „o proclamare eficace/ lucrătoare a puterii lui Dumnezeu”.

*

În II. 8 se vorbește despre Euharistie ca despre „thanksgiving and intercession”/ „mulțumire și mijlocire”.

Și Biserica cere răscumpărarea întregii omeniri.

De aceea în acțiunea ei de mulțumire și mijlocire (ceea ce spuneam anterior, când întrebam de ce este exclusă Biserica, adică aportul Maicii Domnului, al Sfinților și al Îngerilor în mijlocirea în fața Prea Sfintei Treimi), „Biserica  este unită cu Fiul” [the Church is united with the Son], adică cu „its great High Priest and Intercessor (Rom. 8:34; Heb. 7:25)” [Marele ei Arhiereu și Mijlocitor (Rom. 8, 34; Evr. 7, 25)].

Căci nu putem să dezlipim Biserica de Capul ei, adică de Fiul.

Și mijlocirea Bisericii nu înlocuie mijlocirea Fiului, ci se împreună cu mijlocirea Lui, ca om, în fața Treimii.

*

II. 8 afirmă, mai departe, două lucruri foarte importante în discuția euharistologică.

Și anume pe acelea că „eucharist is the sacrament of the unique sacrifice of Christ, who ever lives to make intercession for us/ „Euharistia este Taina unicei Jertfe a lui Hristos, Cel pururea viu ca să mijlocească pentru noi”.

Primul: Jertfa de pe Cruce este lucrătoare în Euharistie.

Al doilea: persoana lui Hristos, Care nu se reduce la Euharistie, e vie mereu și mijlocește pentru noi.

Cu alte cuvinte, noi suntem mereu contemporani cu Jertfa Domnului în Euharistie iar Euharistia nu e singura formă a prezenței lui Dumnezeu pe pământ, pentru că persoana Sa, cea pururea vie, mijlocește în mod actual pentru fiecare dintre noi.

*

Însă afirmațiile BEM de aici sunt în mod net anti-protestante și anti-catolice în același timp.

Dacă Euharistia ne umple de consecințele veșnice ale Jertfei lui Hristos pe Cruce atunci Jertfa lui Hristos se deschide în mod sacramental în Taina Euharistiei și astfel ne împărtășim de ea.

Și dacă nu ai Taine, dacă nu admiți Tainele, negi de fapt Jertfa Lui.

Și, pe cale de consecință, nu te împărtășești de Jertfa Lui pe Cruce.

Însă, în același timp, dacă persoana Lui nu se reduce la Euharistie atunci nu „Îl adori pe Hristos în Ostie” așa cum fac romano-catolicii.

*

Deci Euharistia este canalul sacramental spre iconomia lui Hristos cu noi și El actualizează continuu în noi tot ceea ce a făcut El ca Dumnezeu și om pentru noi, pentru ca și noi să ne facem asemenea Lui prin harul dumnezeiesc.

*

Apoi, tot la II. 8, Euharistia este „pomenirea a tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea lumii” [the memorial of all that God has done for the salvation of the world], lucru pe care îl reprezintă Sfânta Liturghie, în semnificațiile sale mistice.

Iar tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi a făcut prin viața, moartea, învierea și înălțarea Sa la cer și toate acestea sunt irepetabile, se subliniază aici.

Viața și actele lui Hristos sunt unice, irepetabile și ne-prelungibile [nor prolonged]  de către altcineva.

Pentru că și viața omului e una și irepetabilă.

Nu există reîncarnare. Pentru că ideea de „reîncarnare” distruge tot ceea ce înseamnă unicitate și împlinire personală.

*

Iar finalul lui II. 8 spune aceea, că în „memorialul euharistic” [the memorial of the eucharist], „the Church offers its intercession in communion with Christ, our great High Priest” [Biserica oferă mijlocirea ei în comuniune cu Hristos, Marele nostru Arhiereu].

O mijlocire reală, prin harul lui Dumnezeu, între Biserică și Dumnezeul nostru treimic.

Noi suntem împreună cu Arhiereul nostru și El mijlocește pentru noi, pentru că și noi dorim acest lucru și cerem, împreună cu El, mântuirea întregii lumi.

Did you like this? Share it: