Democrația stă în oameni

  • „Flacăra democrației” are zâmbet securist:
  • au fost chestionate peste 2.500 de studente pe parcursul anului universitar 2011-2012, iar 69% au afirmat că şi-au pierdut virginitatea după ce au împlinit 18 ani”.
  • Un blog dedicat Fericitului Ilie Mărturisitorul.
  • Demite-l.ro…zice adevăruri!
  • Mii de oameni au venit duminică [22 iulie 2012] în Piaţa Unirii din Iaşi, la mitingul anti-Băsescu, la care au participat atât premierul Victor Ponta, cât şi preşedintele interimar Crin Antonescu. Mesajele celor doi lideri au fost foarte puternice, cu critici foarte dure la adresa lui Traian Băsescu. Cel puțin 15.000 de oameni au fost prezenți la miting. Mitingul a început la ora 10.00. Cei prezenţi în piaţă au avut asupra lor pancarte cu mesajul „DA”, aluzie la votul pe care ar trebui să-l dea oamenii la referendumul din 29 iulie [2012]. „Trimitem dictatorul cu vaporul”, „A minţit, demite-l”, „Da la referendum” se putea citi pe pancartele oamenilor. Aceştia au scandat lozinci împotriva lui Traian Băsescu”.
  • Idem: „Veniţi la vot cu toată suferinţa pe care aţi adunat-o în aceşti ani, cu toată speranţa care v-a mai rămas, cu toată umilinţa pe care aţi suportat-o dumneavoastră, părinţii, copiii voştri, cu toată speranţa care v-a rămas pentru această vară, pentru a răspunde dacă aţi fost umiliţi sau nu, da sau nu. Veniţi la vot pentru a spune dacă aţi fost jefuiţi, sărăciţi, în aceşti ani. Da sau nu. Veniţi la vot ca să spuneţi dacă Traian Băsescu a încălcat Constituţia în repetate rânduri. Da sau nu. Veniţi pentru a răspunde la întrebarea dacă Băsescu a minţit. Da sau Nu. Veniţi la vot fără ură, veniţi la vot fără dorinţă de răzbunare, nu vă chem la ură, la răzbunare, ci la unitate, la încredere, la dragoste de ţară şi dragoste între noi. Vă chem să răspundeţi la întrebarea dacă mai credeţi că România va avea un viitor pentru noi toţi. Vă chem dacă vrem o Românie în Europa, dacă vrem o Românie în picioare”.
  • Tu tii Romania pe umeri
  • universitate
  • vorbit
  • Victor Ponta: „Au fost suficienti 8 ani cu Traian Basescu sau nu? Aceasta este, pana la urma, intrebarea. Decizia din 29 iulie [2012] se refera la viitor, cu o judecata foarte corecta a trecutului. Traian Basescu a avut 8 ani la dispozitie sa demonstreze daca vrea sa fie un bun presedinte. Eu cred ca a esuat. Si cred ca romanii nu vor sa mai piarda nici o zi din viata lor alaturi de Traian Basescu”.
  • Crin Antonescu: „Diferenţa dintre mine şi Băsescu este următoarea: eu vreau o Românie în picioare, o Românie care respectă şi este respectată, o Românie care să nu mai fie confundată în Europa cu hoţi şi cerşetori, o Românie căreia să i se mulţumească pentru minţile strălucite, pentru sutele de mii de oameni din România care muncesc cinstit acolo pentru a-şi câştiga existenţa. Vrem o Românie dreaptă, şi nu o slugă. Vrem o Românie în care orice preşedinte şi orice demnitar să nu mai aibă curajul să jignească militarii, profesorii, învăţătorii şi niciun cetăţean care îşi plăteşte impozitele, munceşte şi îşi creşte copiii. Vreau o Românie normală. Duminică, soarta acestui popor, depinde ca niciodată  de un vot”.

  • Val Vâlcu: „Legea prezervativului prezidenţial solicită cvorum pentru validarea referendumului. Aşa că Băsescu se dă cocoş, pe faţă (nicio aluzie la fosta sa protejată), în timp ce oamenii săi îndeamnă pe la spate pedeliştii să stea acasă, invalidând scrutinul popular”.
  • Istoria te ia de pe urmă…Mâine, 4 lei, cu Jurnalul Național.
  • Sorin Oprescu (Antena 3): am fost ținut într-un climat continuu de amenințări. 20. 28/ „statul minimal” ucide oameni/ vor fi și urne mobile în București. 20. 43/ „aprobările” pentru afișajul electoral al lui Băsescu nu există 20. 45. (Adică toată campania stradală a lui Băsescu e ilegală…ca și „flacăra democrației” sau ca folosirea culorilor României și a însemnelor Constituției în campanie)/ aștept pe 29 iulie 2012 să dăm dovadă de normalitate/
  • Lucia Hossu-Longin (Antena 3): Băsescu știe care „va fi rezultatul”…dar încearcă să „reînvie” PDLul. 20. 34/ mă delimitez de Revista 22…pentru că a ajuns ca Lupta de clasă de odinioară. 20. 35/ deplâng decadența lui Patapievici/ al doilea mandat al lui Băsescu e mai prost decât primul/ pentru că Băsescu nu se poate înțelege cu nimeni/ vrea numai vendetă politică, numai confruntare/ noi, ca popor, suntem exasperați când îl vedem pe Băsescu/ îmi place de Crin ca președinte/ de Crin sunt mândră/ Crin are „o rectitudine morală și politică de apreciat”. 20. 38/ pe Crin l-a călit statul în Opoziție/am văzute sute și mii de bannere ale lui Băsescu în țară. De unde bani?/ am încredere în „cetățenii deștepți” ai României pe 29 iulie 2012/ nu poți să oprești mersul istoriei/ eu știu că Băsescu va fi demis…și că românii vor avea un trai mai bun, special/
  • Bogdan Teodorescu (Antena 3): asta e „cea mai isterică campanie de până acum”. 21. 12/în principiu lumea „va veni la vot”/ Băsescu ezită între a chema lumea la vot și a le spune de a sta acasă/
  • Poloneza Irena Sendler (foto supra) s-a strecurat timp de trei ani, între 1940 şi 1943 în ghetoul din Varşovia, sub diverse tertipuri, pentru a scoate din ghearele morţii Holocaustului cât mai multe suflete nevinovate. Ea este, de asemenea, întemeietoarea organizaţiei ”Zegota”, care sprijinea acțiunea de salvare și adăpostire a evreilor. Această organizație a reușit să salveze circa 75.000 de evrei polonezi prin falsificarea unor acte de identitate. Irena, în calitate de soră medicală a reușit, printr-o acțiune de control epidemiologic, să intre în contact cu evreii din ghetoul din Varșovia și să salveze, cu documente falsificate și cu ajutorul unor voluntari, 2500 de copii evrei, care au fost plasați la familii poloneze sau ascunși în mănăstiri și orfelinate. În paralel, femeia ţinea o evidenţă strictă a copiilor salvaţi cu speranţa ca după ce războiul se va termina, cei mici îţi pot regăsi familiile. Le scria numele pe bucăţele de hârtie pe care le-a pus în borcane şi le-a îngropat. În anul 1943 a fost arestată de Gestapo și condamnată la moarte; în închisoare a fost schingiuită dar nu a divulgat numele copiilor salvați. În 2007, întreaga Polonie i-a adus un omagiu venerabilei Irena pentru gestul său, deşi ea nu a putut participa la ceremonie. Era slăbită şi bolnavă, într-un azil de bătrâni”. De ce nimeni dintre cei salvați…nu doresc să o adopte, în familia lor, pe acest om imens, care va muri la azil?
  • Marius Oprea (Antena 3): nu există „dosarul Porumbacul” 21. 28/ am fost coleg de facultate cu Crin și cu prima lui soție/
  • Mihai Gâdea (Antena 3): Băsescu a spus că motivația tăierii telefonul STS e că, împreună cu STS, se poate câștiga, prin fraudă, vreo două-trei milioane de voturi. 22. 31 (declarație din 20 iulie 2012).
  • Traian Băsescu nu are limite. Se foloseşte de copii, de torţa olimpică, de minciuni ieftine, de familie, de începătorii într-ale politicii, de servicii, de aliaţi, de turnători, de acoperiţi şi desfăşoară o campanie halucinantă. E drept că şi sub nasul lung şi strâmb al unor televiziuni care nu ştiu să apere populaţia de şuvoiul ameţitor de minciuni gogonate, distorsiuni şi poveşti debitate din poarta căsuţei de campanie, de la geamul maşinii sau din studiourile televiziunilor luate cu asalt. Videanu şi Udrea, Roberta şi Blejnar, Popovicu şi Flutur au dispărut. O nouă oaste de răspândaci şi trompetişti îl înconjoară cu elan, încercînd să dea ciclopulului politic Trăienel o nouă faţă, o altă aură şi să trezească în mintea compatrioţilor săi o nouă speranţă cu acelaşi om la cârma României”.
  • Idem: „Vin zile grele şi tensionate, în care mai bine ne-am redescoperi vocaţia umorului şi simţul datoriei civice. În fapt, cu zâmbetul pe buze şi cu două bancuri bune la teşcherea ne-am putea duce la vot spre a tranşa o dispută politică ajunsă în pragul violenţei”.

La 61 de ani

Astăzi, duminică, 22 iulie 2012, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aniversează împlinirea vârstei de 61 de ani.

*

La mulți ani, Prea Fericirea Voastră și să trăiți multă bucurie și pace în tot ceea ce faceți!

*

Patriarhul României s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, fiind al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea.

Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobreşti, iar gimnaziul, în localitatea Lăpuşnic (1962-1966), judeţul Timiş.

În perioada 1966 începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).

După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține şi Diploma de licenţă în teologie (specializarea Noul Testament).

În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae; îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umaniste din Strasbourg (Franţa, 1976-1978) şi doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Romano-Catolică (Germania, 1978-1980).

În 15 iunie 1979 îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité, VII, p. 424.

Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputaţi profesori francezi, Gerard Ziegwald şi André Benoit, şi a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor al Universităţii din Strasbourg.

O formă extinsă a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea mentorului său, Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, şi a fost susţinută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, sub titlul Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală.

În urma examenului oral şi a susţinerii tezei, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea a fost declarat Doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim.

Cu acest prilej Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae afirma că: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi, mai ales, pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aşa fel încât să poată răspunde şi întrebărilor omului de azi, dar să rămână şi preot adevărat. Cu o preoţime fără cultură teologică şi fără trăirea demnităţii şi misiunii sublime a preoţiei se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică”.

La 6 august 1987 intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie.

În ziua de 15 august 1987, cu ocazia hramului Mănăstirii Putna, a fost hirotonit ieromonah de către Patriarhul Teoctist. 

La 16 octombrie 1988, cu prilejul resfinţirii Mănăstirii Sihăstria, Preafericitul Părinte Teoctist i-a acordat rangul de protosinghel, iar mai târziu pe cel de arhimandrit.

A fost numit Consilier patriarhal pentru sectorul „Teologie contemporană şi dialog ecumenic” (1 septembrie 1988–1 martie 1990); în paralel, conferenţiind la catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti.

În 12 februarie 1990 ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul „Lugojanul”, fiind hirotonit la 4 martie 1990.

La 7 iunie 1990 a fost ales arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (instalat, 1 iulie 1990).

În această slujire a reactivat, chiar din toamna anului 1990, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, cu mai multe secţii, la care a predat Teologia Dogmatică, începând din 1992 până în 2007.

În anii următori a înfiinţat mai multe seminarii teologice liceale: Mănăstirea Agapia (1991), Botoşani (1992), Dorohoi (1993), Iaşi (1995), Piatra Neamţ (1996) şi şcoli teologice sanitare post-liceale la Piatra Neamţ (1993) şi Iaşi (1994); de asemenea a creat mai multe instituţii cu profil cultural, între care: Academia Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ” în Mănăstirea Neamţ (1993), Centrul mitropolitan de cercetări T.A.B.O.R. (1994), Centrul cultural-pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” de la Durău (1995), Biblioteca ecumenică „Dumitru Stăniloae” din Iaşi (1995), Institutul cultural-misionar „Trinitas” (editură, tipografie şi radio) de la Mănăstirea Golia din Iaşi (1997), Centrul de conservare şi restaurare a patrimoniului religios „Resurrectio” (1998), toate înzestrate cu clădiri noi, moderne, cu aparatură corespunzătoare.

A îndrumat tipărirea a zeci de lucrări teologice, manuale pentru învăţământul teologic universitar, cărţi de îndrumare pentru credincioşi, vieţi de sfinţi etc. A dat un nou profil revistei mitropolitane, care apare, din 1990, sub numele Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Teologie şi viaţă, revistă de gândire şi spiritualitate; a iniţiat buletinul oficial Candela Moldovei.

S-au înfiinţat noi mănăstiri şi mai ales schituri, pe tot cuprinsul eparhiei, încât astăzi Arhiepiscopia Iaşilor are peste o sută de aşezări monahale, cele mai multe cu biserici şi clădiri noi.

Sub îndrumarea sa s-au zidit şi sfinţit zeci de biserici noi, în Iaşi şi în alte oraşe, dar mai ales în parohii rurale; cele vechi au fost restaurate şi pictate.

De asemenea, a înfiinţat la Iaşi mai multe instituţii cu profil social-caritativ, între care: Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România (1993), Cabinetul stomatologic „Sf. Pantelimon” Iaşi (1993), Departamentul social-caritativ „Diaconia” (1994), Dispensarul policlinic „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (1998), Centrul de diagnostic şi tratament „Providenţa” (2000), Centrul de educaţie şi informare medicală „Providenţa II” (2002), Fundaţia „Solidaritate şi speranţă” (2002), Institutul social-caritativ „Diaconia” (2003), cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău etc.

Este un susţinător activ al unor asociaţii creştine ortodoxe: a studenţilor (ASCOR), a tineretului (LTOR), a femeilor (SNFOR), a intelectualilor (FOR) etc.

Implicat în acţiuni liturgice şi pastorale, îndeosebi prin aducerea unor moaşte de sfinţi la Iaşi, mai ales din Grecia; a contribuit direct la canonizarea a 18 sfinţi moldoveni: Sf. Domnitor Ştefan cel Mare, Cuviosul Daniil Sihastrul, Sfinţii mitropoliţi Varlaam şi Dosoftei, o serie de cuvioşi călugări din mănăstirile Moldovei.

Prăznuirea Cuvioasei Parascheva, la 14 octombrie, a devenit o adevărată sărbătoare a întregii Moldove, care adună la moaştele ei sute de mii de pelerini.

Iniţiator a numeroase simpozioane cu profil teologic şi istoric şi serbări comemorative, unor pelerinaje la Muntele Athos, Grecia, Constantinopol, Ierusalim.

În calitate de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a reprezentat Biserica noastră la zeci de întruniri ecumenice (de pildă, a condus delegaţia română la cea de-a VII-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra, în Australia, 1991), ori a făcut parte din delegaţiile sinodale conduse de patriarhul Teoctist care au vizitat alte Biserici creştine (de pildă, la Ierusalim, în 2000, la Vatican şi în Italia, în 2002); ca membru în Comitetul executiv şi central al Consiliului ecumenic, a participat la diverse sesiuni ale acestora; vicepreşedinte al celei de a XI-a Adunări generale a Conferinţei Bisericilor Europene (Graz, 1997), membru sau preşedinte de onoare a diferite organizaţii nonguvernamentale.

La 12 septembrie 2007, ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 30 septembrie 2007, această zi fiind şi Sărbătoarea oficială a Preafericirii Sale.

Ion Pillat – culorile amintirii [11]

Un poem, Acuarelă, este o artă poetică ce ar putea avea drept motto versurile lui Eminescu din Icoană și privaz:

Aceasta e menirea unui poet în lume?
Pe valurile vremei, ca boabele de spume
Să-nșire-ale lui vorbe, să spuie verzi ș-uscate
Cum luna se ivește, cum vântu-n codru bate?
Dar oricâte ar scrie și oricâte ar spune…
Câmpii, pădure, lanuri fac asta de minune,
O fac cu mult mai bine de cum o spui în vers.
Natura-alăturată cu-acel desemn prea șters
Din lirica modernă ­ e mult, mult mai presus.

În poemul – mai sus amintit – al lui Pillat,

Nu cuvintele purtate ca arginții
Vânturați din mână-n mână pe tejghele
Ar putea să mi te cheme-n ochii minții,
Râu muntean, cu limpezimi de acuarele.

*
Cum să [re]dau cu slove negre și tocite,
Jocul fraged: numai apă, numai soare,
Și frunzișul: spumă verde pe răchite,
Și lumina: aur sprinten sub picioare;

*
Naltul cer primăvăratic care mână
Sus la munte, pe ulmet și pe ariniști,
Norii albi și le adapă turma până
Vine seara cu-ale umbrelor neliniști;

*
Ridicându-se în noapte: vajnic taur,
Dealul care paște cer de stânjenei;
Și zvâcnindu-și bobul mic spre cloșca de-aur [Pleiade],
Stelele zvârlite-n zare pumn de mei;

*
Casele cu prispă scundă, stând pe labe,
Suri zăvozi legați de drumurile-funii;
Toate morile-n genunchi, ca niște babe
Ce albesc pe prundul gârlei pânza lunii

*
Cât aș vrea să uit de tot abecedarul.
Din tăceri să pot urzi păienjenișuri,
Să prind stele licărind pe-ntreg hotarul
Apelor încremenite-n luminișuri.

*
Și, în zori, în vorba-mi nouă să pătrunză:
Ceru-n aripi care cântă arăturii,
Glasul apei, tactul morii, vântu-n frunză,
Cucul, ritmic, ca și inima pădurii.

Dacă, pe de o parte, versurile mărturisesc un ideal poetic care pare că are multe în comun cu inefabilul barbian – prin „jocul fraged” de lumină, culoare și sunet (soarele, apa și frunzișul) –, pe de altă parte acuză pe un ton arghezian neputința poetului de a cumpăra cu arginții cuvintelor toată această frumusețe inefabilă a lumii și a universului.

Slovele negre nu pot picta, nu au culorile realității.

Pillat expune un manifest anti-baudelairian, fiindcă poetul francez susținuse superioritatea frumuseții artificiale, de ordin artistic.

Literele și cuvintele nu pot cuprinde, în reprezentarea lor sonoră sau grafică, toată complexitatea și profunzimea lumii, căreia frumusețea vizibilă îi este numai un indicator.

Greutatea simbolurilor cosmice, indefinibilul sentimentelor și al înțelegerilor contemplative, nu pot fi reduse la scara minimală a artei umane.

De aici dorința „să uit de tot abecedarul” și să creeze „din tăceri” (din goluri ale priceperii umane, așa cum se naște și „ruga din tăcere” a Sfântului Dosoftei) „păienjenișuri” cu care să prindă lumina stelelor de pe ape.

Idealul este (tot în descendență eminesciană) acela de a putea reda ritmurile naturii în ritmurile poeziei: „Glasul apei, tactul morii, vântu-n frunză, / Cucul, ritmic, ca și inima pădurii”.

De a putea vorbi în „dialectul apei și al vântului” (Ion Barbu) inventat de Eminescu.

În poemul Aci sosi pe vremuri, ca toate celelalte ale vieții, poezia se înscrie în destinația trasată prin tradiționalul refren vanitas vanitatum (viziune la care Pillat aderă în mod programatic):

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

*
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.

/…/

Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.

*
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună

În mijlocul unui comos, al unei naturi care pare eternizată (aceeași câmpie acoperită de lacul de lumină a lunii: din nou întâlnim o perspectivă inversată în comparație cu Bolintineanu, căruia întinderile mării i se păreau câmpii lichide (Conrad)), generațiile se succed și odată cu ele și sensibilitatea poetică (evoluând de la romantism la simbolism).

Însă aceasta nu este decât o constatare a flexibilității/ inconsistenței gustului artistic și, în același timp, o afirmare a sensibilității umane care transcende curentele literare și formele temporale (și temporare) ale artei.

Dar invocarea lui Lamartine și Francis Jammes, doi poeți (deși moderni și integrați în curente poetice diferite) profund atașați de viziunea creștină asupra lumii (în varianta ei catolică, tradițională pentru cultura și literatura franceză), nu este una aleatorie, ci introdusă tocmai pentru a formula aluziv un program poetic propriu, indicând propria integrare în rândul poeților pentru care a scrie poezie modernă nu înseamnă a ieși din ritmurile gândirii vechi, din mentalitatea și din împărtășirea valorilor tradiționale ale credinței creștine.

În fine, un alt poem, Jucării, include, în a doua parte a unei rememorări dedicate jucăriilor copilăriei, strofe care pot fi interpretate, de asemenea, ca o artă poetică:

Că va sosi și ziua când fără ochi și mână[1]
Voi reveni – de ce nu? – în vechiul meu iatac,
Spre a simți cu milă cum toate se prefac
În jucării menite străine să-mi rămână.

*

Ca-ntotdeauna sta-vor și tocul și caietul
Și fila încărcată cu colb de poezii.
Într-un pahar mixandre uitate-or putrezi,
Și cucul din ceasornic își va urma tabietul[2].

*

Și versurile mele îmi vor cerși oprirea.
O, strofele pe care, ani lungi, ca un zaraf
Le-am strâns cu sârg în suflet, le-am cântărit în vraf,
Gândind cu vorbe de-aur să cumpăr nemurirea.

*

Dar sfintele silabe cu rimă și cezură,
Ce-mi sunt acuma: cântec, icoană și parfum,
Nu vor pătrunde până în visul meu postum
Descătușat din steiul de pământească zgură.

Autorul dezbrăcat de „pământească zgură” lasă în urmă „colb de poezii”.

Este o confesiune poetică asemenea cu a lui Vasile Voiculescu.

Poezia – și arta – întrețin dorul de transfigurare, dar ele nu intră în veșnicie.

Însoțesc ființa/ omul până la…poartă…ca niște instrumente sfințite, „sfintele silabe” având, întrucâtva, caracter sacru și liturgic, de „cântec, icoană și parfum”.

Mențiunile cu privire la zarafi și la cumpărarea nemuririi (sugerată, poate, și în prima strofă din poemul Acuarelă, amintit mai sus) fac trimitere la Mt. 24, 14-30 (pilda talanților).

Se afirmă, în definitiv, în crezurile poetice pillatiene, că inefabilul este extra-artistic, că poezia este un aliaj de silabe/ cuvinte până la urmă grosier și că presupune o materialitate pe care poetul nu o încarcă cu sine în…marea traversare.

Poezia lumii de dincolo, din veșnicie, depășește cu mult jucăriile lumii de aici[3].


[1] Când voi muri, când ochiul și mâna vor rămâne inerte.

[2] Eminescu: Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare (Scrisoarea I).

[3] A se vedea și I Cor. 11-12: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin…”.