Intrând astăzi într-un anticariat, am văzut un tânăr cu trei plase mari de cărți…din care n-a reușit să-i vândă anticarului nimic…

Ceea ce mi-a amintit de o perioadă grea din viața noastră…

Și zic anticari cu indulgență…pentru că buchiniștii noștri sunt (indiferent de spațiu) niște tarabagii fără nicio legătură cu cartea și cultura.

Ceea ce însă poate avea uneori și efecte fericite, pentru că am mai și găsit cărți rare la prețuri foarte mici, chiar derizorii.

Pentru că ei nu au cu adevărat idee de valoarea cărții – cărțile le cântăresc după ureche – ci doar le stabilesc prețul în funcție de ce se caută.

Așa încât multe prețuri sunt exorbitante pentru buzunarele unor profesori sau studenți, dar poți avea, cum am spus, și surprize datorate ignoranței.

Însă anticariatele sunt prospere și se înmulțesc în preajma Universității.

Și nu numai…

Pentru că am avut surpriza să găsesc și prin cine știe ce cartiere, în care totuși intelectualii nu stau grămadă, biblioteci vărsate pe stradă, la marginea drumului…

Ceea ce mă face să mă gândesc la destinul ingrat al bibliotecilor personale…al cărților achiziționate odinioară, cu mai mult sau mai puțină pasiune pentru carte, pe vremea când cartea era 5 lei și salariul spre 2000…

Atunci mulți făcuseră din rafturile cu cărți măcar o decorațiune interioară, dacă în realitate nu mulți dintre cei care le cumpărau se și apucau să le studieze conținutul.

Pedanteria și obstinația de a te afișa drept intelectual

Beletristica era pe primul loc, dar și cărțile de specialitate, în funcție de profesiunea și pasiunile cumpărătorilor.

Investiția lor de atunci – mai mult sau mai puțin serioasă și competentă – servește acum fiilor și nepoților pentru a cumpăra…câteva zile de supraviețuire.

În ultimă instanță…vinzi tot ce se poate vinde…

Așa încât anticariatele…arată bine

Did you like this? Share it: