Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 27 iulie, 2012 (Page 1 of 2)

Discursul Președintelui interimar Crin Antonescu din data de 26 iulie 2012

Discursul de la mitingul de ieri, din 26 iulie 2012, de la Romexpo, al Președintelui interimar Crin Antonescu.

Transcriere de Radu Zlati

*

Bună seara, dragi compatrioţi!

De aici, toţi până în spate, toţi pe care nu apuc să-i văd, dar îi simt, vă salut pe toţi!

Bine aţi venit!

Bună seara, compatrioţi din Piaţa Victoriei, de la Piaţa Universităţii!

Bună seara, români din toată ţara!

Bună seara, români, fraţi din Basarabia!

Bună seara, români din întreaga lume!

Mai sunt două zile. Ei, adică Traian Băsescu şi grupul său de profitori, de corupţi, de evazionişti fiscali, de propagandişti mincinoşi, plătiţi din bani furaţi din buzunarele voastre, ei le spun românilor: staţi acasă, staţi la locul vostru, făceţi-vă că nu existaţi! Lăsaţi-i pe ei în continuare să conducă ţara, să fure ţara, să umilească ţara, s-o facă de ruşine.

Dragii mei, toţi, toţi cei care au profitat de pe urma regimului Băsescu şi s-au îmbogăţit furând din banii tuturor să stea acasă!

Toţi cei care au minţit şi mint plătiţi din banii furaţi de Băsescu de la toţi românii să stea acasă! Cei cărora le place să fie minţiţi, furaţi, umiliţi, să stea acasă!

Noi spunem să vină la vot românii cinstiţi. Oare suntem 9 milioane?

Eu spun să vină la vot românii curaţi. Oare suntem 9 milioane?

Eu spun să vină la vot românii care au suferit şi suferă. Oare suntem 9 milioane?

Eu spun să vină la vot românii care încă mai speră. Oare suntem 9 milioane?

Eu spun să vină la vot toţi românii de peste tot care vor ca această ţară să fie respectată. Oare mai suntem 9 milioane?

Dragii mei, vom veni în duminica ce este şi Ziua Imnului Naţional, ”Deşteaptă-te, române!”, vom veni cu toţii la vot, în picioare, curaţi, cinstiţi, cu suferinţa, cu speranţa şi cu mândria noastră. Suntem sau nu suntem 9 milioane?

Duminică, poate unii vor avea o surpriză, toată lumea va vedea că România este o ţară şi nu doar un teritoriu!

Duminică, toată lumea va vedea că românii sunt un popor şi nu doar o populaţie!

Duminică, toţi vor vedea români în picioare!

Duminică, românii vor fi în picioare, vor fi în lumină, vor fi în speranţă şi vor fi mai mulţi de 9 milioane.

Sufletul nostru bate socoteala lor!

Cinstea noastră bate hoţia lor!

Speranţa noastră bate minciuna lor!

Adevărul şi dragostea înving întotdeauna frica, umilinţa şi teama.

Să votăm pentru adevăr, să votăm pentru dragoste, să votăm pentru ţara noastră şi oamenii ei, adevăraţi, simpli, normali!

Oamenii plătiţi gras din bani furaţi de Traian Băsescu au o problemă: dacă Antonescu se ţine sau nu de cuvânt.

Mă ţin de cuvânt şi spun încă o dată, clar: Traian Băsescu, n-am pus niciun pariu cu tine, pentru că eşti un mincinos. Am pus rămăşag cu mine şi onoarea mea, ori tu, ori eu!

Eu nu am minţit niciodată, eu nu mă mint pe mine şi nu mint oamenii care şi-au pus speranţa în mine şi în cei cu care am construit toate aceste lucruri împreună cu dumneavoastră.

Eu nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi 9 milioane de români curaţi, în lumină, în picioare!

Veniţi la vot!

Veniţi la vot şi chiar dacă aţi suferit, şi chiar dacă aţi fost umiliţi, şi chiar dacă aţi fost şi sunteţi sfidaţi până în ultima zi, votaţi fără ură!

România vrea dragoste!

România vrea bunătate!

România vrea omenie!

Votaţi cu sufletul deschis, votaţi duminică, votaţi de mână cu Dumnezeu şi cu soarta acestei ţări!

Nu am nicio îndoială, duminică veţi vedea toţi chipul luminat al României!

Aşa să ne ajute Dumnezeu, români!

Capul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon

Documentul BEM…după 30 de ani [17]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

***

p. 33:

Comentariul de după II. 14 are „o grijă” suspectă: aceea de a nu părea că „to spiritualize the eucharistic presence of Christ” [se spiritualizează prezența euharistică a lui Hristos].

Însă poate fi prezența lui Hristos în Biserică, în Euharistie, în noi altfel decât spirituală/ duhovnicească/ mistică?

*

„Frica” de nespiritualizare e continuată cu afirmația că există o „the indissoluble union between the Son and the Spirit” [unire indisolubilă/ de nedespărțit între Fiul și Duhul].

Da, la nivel trinitar cât și în iconomia mântuirii și în relația cu fiecare dintre noi!

Pentru că Treimea are o singură energie și o singură lucrare și nu trei energii diferite și trei acțiuni disonante.

Însă duhovnicescul/ misticul/ dumnezeiescul/ lucrarea harică de care se temeau autorii BEM constă tocmai în această relație inextricabilă între persoanele Treimii în relația Lor cu noi.

*

Sublinieri gratuite: Euharistia „nu este acțiune magică sau mecanică [not a magical or mechanical action] ci o rugăciune făcută către Tatăl [but a prayer addressed to the Father]”.

Însă, dacă credința slujitorului, așa cum spunea BEM, nu contează pentru sfințirea Darurilor Euharistice, cum de nu este Euharistia, în această perspectivă non-eclesială, o apariție „magică și mecanică”?

*

Da, credința slujitorului și a membrilor Bisericii contează în Liturghie și ei se roagă Prea Sfintei Treimi pentru sfințirea Cinstitelor Daruri.

Însă Dumnezeu trimite harul Său și sfințește Darurile atunci când dorește. Noi ne rugăm…dar nimeni nu Îl poate forța pe Dumnezeu să facă ceva anume

De aceea modul în care Dumnezeu sfințește toate e mistic/ e tainic/ e profund și nu spectacular…și el e sesizat și trăit doar de cei duhovnicești.

Și mărturiile mistice ale Sfinților despre cum se pogoară harul dumnezeiesc la Tainele și Slujbele Bisericii sunt pline de măreție și de sfințenie.

Doar dacă vezi cu ochii minții și ai inimii curați ceea ce se petrece în Biserică poți să confirmi prezența lui Dumnezeu în Biserica Sa și în lume.

Și confirmările acestea nu sunt puține și nici nu sunt doar de domeniul trecutului.

Și astăzi și mereu oamenii lui Dumnezeu văd și vor vedea cele de taină ale Lui.

*

Tot aici se spune că Biserica este dependentă (dependence) de Hristos.

Da! Foarte adevărat. Tocmai de aceea Sfântul Pavel a folosit imaginea/paradigma omului mistic, în care Biserica e Trupul Lui și El, Hristos, e Capul Bisericii.

Și cum omul nu poate trăi fără cap, decapitat fiind…nici Biserica nu poate exista fără Hristos.

Însă paradigma omului mistic a Sfântului Pavel, care a privit Biserica doar în relație cu Hristos, nu exclude realitatea cum că Treimea e fundamentul Bisericii.

Gândirea eterodoxă, cel mai adesea, tinde spre  a maximaliza o sintagmă eclesială în detrimentul tuturor celorlalte.

Însă gândirea teologică ortodoxă adună la un loc toate sintagmele eclesiale pentru o perspectivă de profunzime, treimică asupra fundamentului Bisericii.

*

Se admite faptul că în Liturghie, cuvintele de instituire și epicleza sunt „într-o relație intrinsecă” [an intrinsic relationship].

Dar acolo unde nu există epicleză și nici așteptarea harului necreat…ce relație există între cuvintele de instituire…și nimic altceva după ele?

După care se amintește despre „vechile Liturghii” [the early liturgies], adică despre Liturghiile Bisericii Ortodoxe…fără însă să fie nominalizată vreuna.

Și aici se subliniază doar faptul că întreaga rugăciune euharistică era văzută „as bringing about the reality promised by Christ” [ca aducând acea realitae făgăduită de Hristos]”, adică Sfânta Euharistie.

Însă și azi avem în Biserica Ortodoxă același mod liturgic de a dori și a primi Euharistia din mâna lui Dumnezeu, Cel care o sfințește.

Actualizăm aceleași Liturghii.

Pentru că aceleași Liturghii, în esență, le slujim…și în cadrul lor, ca și înaintașii noștri de 2.000 de ani, Îl cerem pe același Hristos, Unul din Treime, nedespărțit de Tatăl și de Duhul Sfânt.

*

De unde discrepanța dintre vechi și nou…dacă noi avem aceleași vechi, venerabile, autentice și întotdeauna noi Liturghii ale Bisericii?

S-a schimbat cumva Treimea, Biserica, lumea…de avem nevoie de o altă Liturghie a Bisericii?

Și pe ce baze/ fundamente revelate alte biserici au inventat noi moduri liturgice?

*

Se vorbește, tot „la trecut”, despre faptul că în „Liturghiile din vechime” (adică în acelea de acum ale Bisericii Ortodoxe) „the invocation of the Spirit [invocarea/chemarea Duhului (Sfânt)] was made both on the community and on the elements of bread and wine [era făcută deopotrivă peste comunitate și peste elementele Pâinii și ale Vinului (euharistice)].

Da, ca și în vechime, la Liturghiile Bisericii Ortodoxe, harul lui Dumnezeu e cerut să coboare peste Cinstitele Daruri puse înaintea Domnului pe Sfânta Masă, peste slujitorii care slujesc Sfânta Liturghie (episcopi, preoți, diaconi) și peste întreaga comunitate a Bisericii prezentă la slujbă, implicit peste întreaga creație.

Căci în harul lui Dumnezeu ne împărtășim de Hristos și trăim întru El…în același har care sfințește toate.

Și aceasta pentru că rolul Bisericii pe pământ e acela de a pnevmatiza/ îndumnezei pe om și întreaga creație.

De aici sfințirile și binecuvântările peste oameni, ființe, obiecte și mâncăruri: pentru ca totul să fie plin de har, de sfințenie, de binecuvântare dumnezeiască.

*

Așa că acelea, Liturghiile Bisericii, nu sunt de domeniul trecutului…nu le-am pierdut cu toții…ci doar unii s-au dispensat de ele.

Tocmai de aceea, în finalul comentariului de după II. 14, se spune: „recovery of such an understanding [recuperând o astfel de înțelegere/ de perspectivă (asupra Sfintei Liturghii)] may help us over-come our difficulties concerning a special moment of consecration [ne-ar putea ajuta să depășim dificultățile noastre referitoare la momentul special al sfințirii]” Cinstitelor Daruri.

Adică întoarcerea la așteptarea sfințirii din partea lui Dumnezeu, în urma invocării pogorârii harului Duhului Sfânt, ne scapă de o înțelegere automatistă și magică a Euharistiei…care se face acum prin simpla repetare a cuvintelor de instituire.

Să ne întoarcem spre prezentul Bisericii Ortodoxe cu alte cuvinte, în care Liturghiile din vechime se slujesc până azi…și în care există perspectiva suverană și preamilostivă a lui Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii.

Căci noi Lui Îi cerem să sfințească Cinstitele Daruri și de la El primim Trupul și Sângele Fiului lui Dumnezeu întrupat, ca viață să avem și încă din belșug/ din destul.

De aceea contează starea interioară a slujitorilor și a credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie, curăția și sfințenia lor, încrederea lor nemărginită în iubirea și iertarea lui Dumnezeu, de la  Care așteaptă tot binele, toată harisma, toată iertarea, toată milostivirea.

Și pe cât suntem de bogați în sfințenie pe atât trăim mai bucuros și mai plin de frumusețe revărsarea de har a Dumnezeului Celui viu în viața noastră.

*

Contează, contează foarte mult starea noastră sufletească și trupească…și suntem mustrați cu iubire de Dumnezeu dacă venim cu nesimțire ca să Îi slujim Lui și să ne atingem de El, Sfințenia lumii.

Scrisoarea Președintelui Emil Constantinescu [27 iulie 2012]

Prof. dr. Emil Constantinescu,

Preşedintele României 1996-2000

                                                                   Domnului José Manuel Durão Barroso

                                                                   Preşedintele Comisiei Europene

27 iulie 2012

Stimate domnule preşedinte Barroso,

Vă scriu în calitate de fost preşedinte al României între 1996-2000 şi de lider al societăţii civile şi al opoziţiei democratice anticomuniste şi proeuropene în perioada 1990-1996, pentru a-mi exprima îngrijorarea faţă de modul în care au fost afectate interesele politice, economice şi financiare ale României prin poziţia adoptată de Comisia Europeană faţă de schimbările politice din România din luna iulie 2012.

Este vorba de schimbările de la nivelul conducerii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Avocatului Poporului efectuate de o nouă majoritate parlamentară şi de suspendarea preşedintelui României, care urmează să fie supusă în 29 iulie [2012] unui referendum popular în vederea demiterii sau confirmării în funcţie.

Din ianuarie 2012, de când au început marile mişcări populare de protest împotriva preşedintelui Băsescu, cu solicitarea demiterii acestuia, mi-am impus să nu iau nicio atitudine publică pe teme de politică internă.

Ce mă face să iau o poziţie acum este faptul că deşi toate schimbările politice din România au fost supuse avizului Curţii Constituţionale şi au fost declarate constituţionale de către aceasta, ele au fost apreciate de mai mulţi oficiali ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European sau ai cancelariilor unor state occidentale în termeni duri, ca un grav derapaj democratic, ajungându-se până la catalogări de tipul „lovituri de stat” sau „metode puciste”.

Mai gravă a fost proferarea unor ameninţări privind amânarea integrării în spaţiul Schengen sau a unor monitorizări suplimentare.

Pot să înţeleg emoţia provocată de viteza luării unor decizii ale noii majorităţi parlamentare sau de către Guvernul român, dar de aici până la utilizarea unor catalogări care nu respectă proprietatea termenilor este o mare distanţă.

Aceste etichetări pripite au avut rolul de a amplifica tensiunea politică internă în România şi sunt considerate o cauză a deprecierii cursului monedei naţionale.

Ceea ce mă preocupă însă cel mai mult este invocarea încălcării principiilor juridice şi etice europene.

Faţă de modul în care a fost abordat acest episod mă îngrijorează acum mai mult modul în care sunt respectate aceste principii la nivelul de conducere al Uniunii Europene.

Ca unul care, împreună cu Lech Walesa, Tadeusz Mazowiecki, Vaclav Havel, Arpad Goncz, Jelio Jelev, Vytautas Landsbergis, Martin Laar, am participat la elaborarea şi construcţia proiectului integrării fostelor state comuniste din Europa Centrală şi de Est în Uniunea Europeană, vă mărturisesc că am văzut Uniunea Europeană ca o structură politică de cooperare şi înţelegere reciprocă în scopul realizării unor obiective comune privind securitatea, progresul economic şi statul de drept şi nu ca un instrument de impunere a unor condiţii care vizează libertatea de alegere democratică a forurilor de conducere naţionale.

Îmi pun întrebarea dacă la nivelul Comisiei Europene există preocuparea pentru o cunoaştere mai profundă a particularităţilor legislative, sociale şi culturale din noile state membre UE din Europa Centrală şi câtă încredere putem avea în dialogul Comisiei Europene cu diferite componente ale societăţii civile dacă în cazul evenimentelor recente din ţara noastră câţiva agenţi de influenţă au putut determina, utilizând unele ziare influente din Occident, o reacţie disproporţionat negativă asupra unor evenimente scoase din context sau care pur şi simplu nu au existat în realitate.

Cred că aceste exagerări ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un dialog cu reprezentanţi de marcă ai mediului academic şi ai unor reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, altele decât cele apropiate fostei majorităţi.

În acest sens, transmit alăturat o scrisoare către dumneavoastră care conţine un Apel al intelectualilor români, printre semnatarii căruia se numără rectori (preşedinţi) şi decani ai unor mari universităţi, scriitori, artişti, muzicieni şi activişti civici reputaţi.

Ar fi putut fi consultaţi, de asemenea, într-o speţă care priveşte funcţia de şef de stat, şi preşedinţii post-comunişti ai României, mai ales că între mine şi preşedintele Iliescu există diferenţe ideologice iremediabile, precum şi Majestatea Sa Regele Mihai I, detronat şi exilat de către comunişti în 1947.

Domnule preşedinte,

Am analizat din punct de vedere juridic, Raportul Comisiei Europene privind reforma în justiţie şi lupta împotriva corupţiei în România din iulie 2012, cu ajutorul unor reputaţi specialişti, printre care prof. dr. Nicolae Popa, fost decan al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, preşedinte al Curţii Constituţionale a României (2001-2004) şi preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (2004-2009) şi profesor Mircea Criste, doctor summa cum laude al Universităţii Aix-en-Provence, profesor de drept constituţional la Universitatea din Timişoara, procuror general al României 1998-2001, ambasador 2001-2004, ale căror opinii vi le transmit în anexă.

În acord cu mai mulţi alţi foşti judecători ai Curţii Constituţionale şi ai Curţii Supreme de Justiţie, am constatat că el conţine o serie de informaţii inexacte de natură constituţională şi instituţională, preluate de la susţinătorii preşedintelui suspendat al României fără o verificare corespunzătoare şi însoţite de erori de apreciere.

Consideraţia care poate produce efectele cele mai grave în destabilizarea sistemului politic din România este cea legată de necesitatea întrunirii unui cvorum pentru demiterea preşedintelui de peste 50% din numărul celor înscrişi în listele electorale.

Vă atragem atenţia, domnule preşedinte, că în această privinţă Constituţia României nu conţine nicio prevedere legată de îndeplinirea unui cvorum de participare sau de aprobare, astfel încât orice decizie legislativă în această materie nu poate fi neconstituţională.

Dacă ne raportăm la standardele din celelalte ţări ale Uniunii Europene care nu pot fi conform raportului (pag.3) inferioare celor cerute României, este evident că o asemenea cerinţă nu se regăseşte în majoritatea legislaţiilor ţărilor Uniunii Europene.

Constituţia Germaniei nu prevede instituţia referendumului.

În Lituania, preşedintele Rolandas Paksas a fost demis de către Parlament în anul 2004 fără referendum.

Mai multe ţări din UE: Bulgaria, Italia, Malta, Letonia, Polonia, Portugalia, Ungaria legiferează un referendum fie consultativ, fie legislativ, în general fără condiţionarea unui cvorum aprobativ, iar atunci când o fac acesta este unul inferior celui de 50% (Ungaria 25%, Danemarca 40%) dar doar pentru amendamentele constituţionale.

Constituţia Austriei, din care s-a inspirat şi Constituţia României, prevede un referendum pentru demiterea preşedintelui şi paşi asemănători celor prevăzuţi şi respectaţi în România fără a se cere însă un cvorum.

Într-o asemenea situaţie, un punct de reper nu poate fi decât expertiza furnizată de Comisia Europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) căreia Consiliul Europei i-a solicitat un aviz pentru cazul în speţă.

Recomandarea făcută de către aceasta în Codul de bune practici în materie de referendum este ca nicio hotărâre să nu fie luată prin cvorum deoarece un cvorum de participare (un procentaj minim) determină interesul opoziţiei de a se abţine mai degrabă decât să voteze împotriva lui.

Or, mai constată Comisia de la Veneţia, încurajarea fie a abţinerii de la vot, fie a impunerii punctului de vedere a minorităţii nu este sănătoasă pentru democraţie.

Nu ştiu dacă autorii Raportului au ştiut sau nu au vrut să ia în considerare că legea referendumului fusese modificată de fosta majoritate şi că referendumul de demitere al preşedintelui României din 2007 s-a desfăşurat în condiţiile în care participarea la vot a fost atunci de 44,45%, el fiind declarat valid de Curtea Constituţională.

În fapt, primul ministru al Guvernului român a cedat în faţa presiunilor Comisiei Europene, acceptând toate recomandările făcute în partea finală a Raportului.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a procedat la fel, pentru a evita orice suspiciuni de încălcare a principiilor democraţiei.

Îmi permit însă să vă atrag atenţia că în cazul în care referendumul care va avea loc peste câteva zile, în 29 iulie [2012], nu se va realiza cu cvorumul impus dar o mare majoritate se va pronunţa pentru demiterea preşedintelui, se va crea o situaţie de criză politică extremă şi responsabilitatea Comsiei Europene nu va putea fi evitată.

În Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare există şi alte recomandări la limita respectării suveranităţii unui stat membru al UE, atunci când se sugerează în termeni ultimativi ce decizii să ia ori să nu ia Guvernul României sau preşedintele României.

În mod cu totul eronat, în Raport se face constatarea, preluată din discursul susţinătorilor preşedintelui suspendat, că au fost limitate competenţele Curţii Constituţionale şi Guvernul Ponta a fost somat să restabilească aceste competenţe prin retragerea Ordonanţei nr. 38/2012 şi să redea dreptul Curţii să controleze, printre altele, şi hotărârile parlamentului.

Premiza de la care s-a pleacat este greşită şi ea califică recomandarea ca aducând atingere suveranităţii naţionale.

Competenţele Curţii Constituţionale sunt înscrise în art. 146 din Constituţie şi printre ele nu se numără şi cea supusă discuţiei.

În consecinţă, ea nu are valoare constituţională, nu reprezintă voinţa supremă populară de la care legiuitorului nu-i este permis a deroga.

Textul constituţional, în urma revizuirii din 2003, conferă legiuitorului dreptul de a adăuga la competenţele constituţionale ale Curţii.

Aşa a apărut această competenţă dată Curţii prin legea nr. 177/28.09.2010. Ea este o competenţă de ordin legislativ, legiuitorul având aceeaşi legitimitate suverană de a o modifica sau abroga, precum aceea de a o edicta.

În aceeaşi logică se înscrie şi cerinţa imperativă de a nu se acorda graţieri pe perioada Preşedinţiei interimare.

Este vorba despre o competenţă de natură constituţională acordată Preşedintelui României (art. 94/d), recunoscută şi celui care asigură interimatul funcţiei (art. 98/2), exercitată fără o prealabilă autorizare internă sau externă.

De altfel, propunerea limitării acestei competenţe, formulată în modul cel mai străveziu posibil cu dedicaţie specială pentru o singură persoană, ar putea avea consecinţe pe care Raportul ar fi trebuit să le prevadă.

Ea ar face ca graţierea să nu poată fi acordată nimănui, chiar dacă raţiuni de ordin umanitar ar impune-o.

Pentru a evita asemenea consecinţe, de nimeni dorite, dar şi pentru a-şi atinge totodată scopul, poate că ar fi fost mai potrivit ca această recomandare să se refere precis la persoana vizată, deşi era evident şi existau declaraţii clare ale preşedintelui interimar, anterioare Raportului, că nu va acorda o graţiere fostului prim ministru Adrian Năstase.

Domnule preşedinte Barroso,

Nu îmi este foarte clar care au fost raţiunile intervenţiei în favoarea preşedintelui suspendat, dar dacă acestea provin din dorinţa de a sprijini în noile state membre ale UE şefi de stat docili în faţa unor măsuri luate de Comisia Europenă, chiar dacă ei sunt şantajabili prin actele lor de corupţie sau prin derapajele de la democraţie, mi se pare un lucru grav.

La fel de periculoase mi se par şi judecăţile partizane în funcţie de interesele diferitelor grupuri ideologice din Parlamentul European.

Nu aceasta este Europa pe care familia şefilor de stat din ultimul deceniu al secolului XX am visat-o.

Nu aceasta este Europa pentru care peste 1.000 de români şi-au dat viaţa în lupta cu trupele dictatorului Ceauşescu în decembrie 1989.

Nu aceasta este Europa pentru care cetăţenii României au îndurat în timpul mandatului meu de preşedinte cumplite suferinţe pe lângă care privaţiunile actualei crize par minore.

Odată cu alegerea mea ca preşedinte al României, a încetat orice monitorizare de către Consiliul Europei a României pentru că noi ne-am asumat atunci toate reformele necesare, inclusiv costurile lor, respectând strict legislaţia Uniunii Europene, chiar dacă ea nu era încă în vigoare în România, după cum mi-am asumat toate obligaţiile ce reveneau statelor NATO, chiar dacă nu făceam parte din organizaţie.

Acum, când suntem membri cu drepturi depline ai UE, dorim să fim trataţi ca atare, respectându-ni-se toate drepturile şi mai ales demnitatea, aşa cum şi noi respectăm drepturile şi demnitatea celorlalte state, precum şi eforturile remarcabile ale Comisiei Europene de a promova interesul comun şi prestigiul UE în lumea contemporană.

În ultimii 20 de ani cetăţenii României s-au plasat în toate sondajele la nivel european pe primul loc la gradul de încredere în Uniunea Europeană.

Nici neocomuniştii, nici fosta Securitate, nici extremiştii naţionalişti n-au reuşit să creeze un cât de mic curent anti-european sau anti-NATO.

Dacă în aceste zile de iulie acest curent anti-european, care a apărut deja, se va dezvolta datorită unei imixtiuni percepută ca arogantă împotriva voinţei populare, ca unul care mi-am dedicat întreaga activitate şi viaţă idealului european, voi fi primul care voi regreta.

 Cu sentimente alese,

 Emil Constantinescu.

ÎPS Irineu Popa la 4 ani de slujire mitropolitană la Craiova

ÎPS Irineu Popa a împlinit astăzi, 27 iulie 2012, patru ani de slujire mitropolitană la Craiova.

ÎPS Părinte Irineu [Popa] s-a născut la data de 16 noiembrie 1957, în localitatea vâlceană Peştişani. A primit la botez numele de Ion.

În anul 1974 a fost primit ca frate la Mănăstirea Frăsinei, din judeţul Vâlcea.

În anul 1975 s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic “Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.

În perioada 1981-1985 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar de la Bucureşti, pe care le-a încheiat prin susţinerea tezei de licenţă cu titlul “Cunoaşterea lui Dumnezeu şi ideea de epectază la Sfântul Grigorie de Nyssa”.

După finalizarea studiilor universitare, a îmbrăcat haina monahală, fiind hirotonit ierodiacon (1985) şi ieromonah (1986).

În anul 1985 a fost admis la Şcoala doctorală a Institutului Teologic din Bucureşti, optând pentru disciplina Patrologie.

Tema lucrării a fost „Politica religioasă a împăratului Iustinian”, sub coordonarea pr. prof. dr. Ştefan Alexe.

După ce, timp de un an de zile (1986-1987), a urmat cursuri de limbă şi literatură franceză în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Grenoble, şi-a continuat studiile doctorale pe specialitatea Teologie Dogmatică la Institutul Teologic Ortodox “Saint Serge” din Paris (1987-1990).

În urma susţinerii tezei cu titlul “La Personne et la communion des personnes dans la theologie de Saint Basile le Grand”, elaborată sub coordonarea ştiinţifică a cunoscutului profesor Boris Bobrinskoy, a fost învestit de comisia doctorală cu titlul de doctor în teologie, obţinând calificativul “Magna cum laude”.

În paralel, a urmat şi cursuri de limba engleză la Londra (1989-1990), precum şi de arheologie biblică la Institutul de Arheologie Biblică din Tantur – Ierusalim (1990-1991). Între anii 1990 şi 1991, a predat istoria Bisericii Universale la Institutul Teologic “Saint Serge” din Paris.

La 6 septembrie 1991, a fost rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, primind titulatura de “Slătineanul”.

A fost învestit ca Episcop prin Decretul nr. 77 din 6 septembrie 1991 al preşedintelui României, fiind hirotonit la 6 octombrie 1991.

Din anul 2000, a fost ales ca referent pentru manuale de religie din cadrul Comisiei teologice şi liturgice a Sfântului Sinod, iar din 2003 îndeplineşte funcţia de secretar al Comisiei speciale pentru canonizarea Sfinţilor români.

Din anul 1991, a predat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova, mai întâi ca profesor suplinitor la Catedra de Istoria culturii şi civilizaţiei bizantine (1991-1994), venit prin transfer de la Institutul Teologic “Sfântul Serghie” din Paris.

În 1994 a devenit titularul Catedrei de Teologie dogmatică şi morală (1994-1997), apoi, conducătorul acesteia (1997) şi al Catedrei Sistematico-practice (2004-2008).

Din anul 2008, IPS Părinte este decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul aceleiaşi instituţii (din 24 ianuarie 2008).

În perioada 1999-2001, a activat pe postul de profesor de teologie morală la Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu.

În perioada 2002-2005, IPS Irineu a urmat cursurile doctorale din cadrul Facultăţii de Drept “Nicolae Titulescu” din Craiova, obţinând în anul 2005 titlul de Doctor în Drept Civil, cu teza “Raportul dintre preceptele morale creştine şi normele juridice”, elaborată sub coordonarea ştiinţifică a acad. prof. dr. Ion Dogaru, cu calificativul “Magna cum laude”.

Pe tot parcursul activităţii universitare de până acum, a scris numeroase cărţi, studii, articole şi traduceri.

La data de 22 noiembrie, 2010, IPS Părinte Mitropolit Irineu a fost ales membru de onoare al Academiei Române”.

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii

(Înmulţirea pâinilor)

Matei 14, 14-22

„În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce.

Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor.

Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor”.

*

Primul înţeles duhovnicesc al Evangheliei de astăzi este îndemnul de-a căuta mai întâi hrana sufletească, dobândită prin întâlnirea omului cu Dumnezeu, cu Domnul nostru Iisus Hristos.

De aceea, Biserica Ortodoxă a rânduit să nu mâncăm şi să nu bem nimic înainte de participarea la Sfânta Liturghie, ci, în stare de post, să ascultăm cuvântul lui Hristos-Dumnezeu şi să ne împărtăşim cu Preacuratul Său Trup şi cu Preascumpul Său Sânge, „spre iertarea păcatelor, spre tămăduirea sufletului şi a trupului”.

În acest mod, arătăm întâietatea valorii sufletului faţă de trup, adică suntem mai întâi fiinţe spirituale şi apoi fiinţe biologice.

Iar ca fiinţe raţionale şi duhovniceşti, inteligente şi iubitoare, preţuim mai întâi legătura vie cu Dumnezeu-Izvorul vieţii veşnice şi apoi lucrurile materiale.

În al doilea rând, învăţăm din Evanghelia acestei Duminici că Mântuitorul Iisus Hristos nu desparte hrana duhovnicească de cea trupească. Dă întâietate hranei sufleteşti, duhovniceşti, dar nu uită că omul este şi trup.

Din răspunsul dat de Mântuitorul ucenicilor Săi – „Daţi-le voi ca să mănânce!” (după intervenţia acestora de a slobozi mulţimile, pentru a-şi găsi hrană în satele din împrejurimi), învăţăm că Biserica trebuie să aibă grijă şi de omul flămând.

Luaţi prin surprindere, ucenicii I-au spus Mântuitorului că nu pot hrăni atâta mulţime, întrucât au doar cinci pâini şi doi peşti. Când a aflat că ucenicii au totuşi puţină hrană, Mântuitorul Iisus Hristos a luat în mâinile Sale cele cinci pâini şi doi peşti şi, prin binecuvântare, a înmulţit pâinile şi peştii, pentru a le oferi mulţimii oamenilor adunaţi în jurul Lui.

Vedem, aşadar, că fiecare dar pe care-l aduc oamenii la întâlnirea cu Hristos, la Biserică, oricât de mic sau de puţin ar fi el, când se binecuvântează, devine o mare bucurie pentru cei mulţi.

Din acest motiv, încă din veacurile primare, există practica de a se aduce la biserică, pentru binecuvântare, pe lângă pâinile pentru Euharistie, şi ceva hrană pentru cei săraci şi cei bolnavi. În acest mod împreună cu Liturghia s-a dezvoltat filantropia. În acelaşi timp cu slujirea liturgică din biserică s-a organizat şi slujirea de ajutorare a celor săraci, orfani, bolnavi şi bătrâni. Deci filantropia, numită şi operă de caritate a Bisericii, îşi are rădăcina în iubirea milostivă a lui Dumnezeu arătată lumii în Iisus Hristos, Capul Bisericii.

Cele cinci pâini aduse la întâlnirea cu Hristos au devenit simbolul pâinilor folosite la slujba Proscomidiei, adică la pregătirea Darurilor pentru Sfânta Euharistie, dar şi simbol al pâinilor de la slujba Litiei.

Există, desigur, un înţeles duhovnicesc şi mai tainic al acestei Evanghelii, şi anume înmulţirea pâinilor de către Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează şi Taina Sfintei Euharistii, prin care se manifestă iubirea nemărginită şi veşnică a lui Hristos pentru oameni.

În Liturghia ortodoxă, la puţin timp după sfinţirea Darurilor euharistice (a pâinii şi vinului), preotul ridică Agneţul şi zice: „Se frânge şi Se împarte (dăruieşte) Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge şi nu Se desparte (divide), Cel ce Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte” (Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur). Deşi ne împărtăşim doar cu o părticică din Trupul lui Hristos, primim totuşi pe Hristos întreg.

Cu alte cuvinte, Hristos nu Se divide ca Persoană când Se dăruieşte mulţimii credincioşilor. În fiecare părticică din Sfântul Său Trup este prezent, prin harul Duhului Sfânt, Hristos întreg.

Acest adevăr îl arată chiar Sfânta Evanghelie după Ioan, când Hristos Domnul spune: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56). Aceasta înseamnă că primim Ceva (Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale lui Hristos), dar ne unim cu Cineva (cu Hristos).

Prin Sfânta Euharistie nu ni se dăruieşte ceva trecător, ci ni se împărtăşeşte viaţa veşnică sau iubirea veşnică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest sens, El spune: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54). Din acest motiv, când credincioşii se împărtăşesc cu Sfânta Euharistie, se cântă la strană: „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”.

Când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului din Sfânta Euharistie, Îl primim pe Domnul Însuşi, ca El să devină Viaţa vieţii noastre, arvuna învierii şi a vieţii veşnice. Pâinea şi vinul sunt elemente materiale limitate şi trecătoare, dar ceea ce se oferă prin pâinea prefăcută de Duhul Sfânt în Trupul lui Hristos şi prin vinul prefăcut în Sângele lui Hristos sunt sfinte daruri cereşti, netrecătoare, adică viaţa lui Hristos Cel veşnic împărtăşită oamenilor, acum în arvună, iar la a doua Sa venire, în plinătate.

Înainte de minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, Hristos Domnul a vindecat pe toţi bolnavii care au fost aduşi la El. Acum vindecarea sufletului şi trupului se dăruieşte însă mai ales prin iertarea păcatelor. De aceea Sfânta Taină a mărturisirii şi iertării păcatelor trebuie săvârşită înainte de Sfânta Euharistie.

Mai precis, înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii trebuie să ne pocăim. De ce? Pentru că Sfânta Taină a Pocăinţei sau a Spovedaniei este o icoană a Judecăţii de Apoi, cu deosebirea însă că toţi cei ce se judecă sau se acuză pe ei înşişi aici şi acum nu vor mai fi judecaţi sau osândiţi atunci. Iar Sfânta Euharistie este o icoană şi o pregustare a prânzului sau a comuniunii din Împărăţia lui Dumnezeu („Dă-ne nouă să ne împărtăşim mai deplin în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale” – spune preotul ortodox într-o rugăciune de după împărtăşanie).

Prin pocăinţă, haina sufletului se curăţă de păcate şi devine „haină de nuntă”, de comuniune sfântă cu Dumnezeu.

Arătând că numai dacă ne pocăim de păcate putem să ne curăţim şi să pregustăm din viaţa veşnică, împărtăşindu-ne din Sfânta Euharistie, scrierea apostolică numită Didahia (care datează din secolul I) spune despre pocăinţă: „Mărturiseşte-ţi păcatele în biserică şi nu te duce la rugăciune cu cuget rău” (cap. 4, 6), iar despre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului spune: „De este cineva sfânt, să se apropie; de nu este, să se pocăiască” sau: „Duminica adunaţi-vă, frângeţi pâinea şi săvârşiţi Sfânta Euharistie, după ce mai întâi v-aţi mărturisit greşelile, pentru ca să fie curată jertfa voastră. Iar oricine este certat cu aproapele său să se împace cu el, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră” (cap. 14, 1-2).

Credincioasă învăţăturii şi practicii Sfinţilor Apostoli, care vedeau legătura strânsă între Pocăinţă şi Euharistie, Biserica Ortodoxă învaţă că pocăinţa pentru păcate şi mărturisirea lor pentru a primi iertarea este pregătire duhovnicească pentru Sfânta Împărtăşanie.

De fapt, toate rugăciunile ortodoxe citite înainte de împărtăşire sunt rugăciuni de pocăinţă, iar cele de după împărtăşire sunt rugăciuni de mulţumire pentru iertarea păcatelor şi pentru binefacerile pe care le aduce aceasta omului credincios.

Când în timpul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, preotul spune că ne împărtăşim „pentru iertarea păcatelor şi viaţa de veci”, iar strana cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor: „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”. Aşadar, unirea duhovnicească a lui Hristos cu Biserica Sa şi a Bisericii Sale cu Hristos are ca scop iertarea păcatelor şi sfinţirea oamenilor pentru a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică.

De aceea, suntem chemaţi în timpul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii ca „toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Deci, Sfânta Liturghie nu e un simplu ritual, o simplă tradiţie formală, ci ea este însăşi viaţa Bisericii în legătura ei vie cu Hristos Domnul, Care a spus: „Iată, Eu Sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului”(Matei 28, 20).

Deci Sfânta Liturghie celebrează şi confirmă prezenţa iubitoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Lui Hristos în viaţa Bisericii. Hristos Domnul este prin harul Său prezent în toată lumea, dar în modul cel mai intens, mai intim şi mai activ El este prezent acolo unde e chemat mai des şi iubit mai mult, adică în Biserica Sa, şi mai ales în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Sale, „pe care a câştigat-o cu însuşi Sângele Său” (Fapte 20, 28).

În Sfânta Liturghie mulţumim lui Dumnezeu „pentru binefacerile pe care le ştim şi pe care nu le ştim, pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele nearătate ce ni s-au făcut nouă”.

Folosul Sfintei Liturghii şi al Sfintei Împărtăşanii pentru viaţa creştinilor este mare, fiind exprimat chiar în rugăciunile Sfintei Liturghii: „trezirea (sau trezvia) sufletului, iertarea păcatelor, împărtăşirea cu Sfântul Duh, primirea Împărăţiei cerurilor, îndrăznirea către Dumnezeu” (Rugăciunea după sfinţirea Darurilor), „sfinţirea sufletelor şi trupurilor, tămăduirea sufletului şi a trupului, izgonirea a tot potrivnicului, luminarea ochilor inimii, împăcarea sufleteştilor puteri, ajutor spre credinţă neînfruntată, dragoste nefăţarnică, desăvârşirea înţelepciunii, paza poruncilor dumnezeieşti, adăugirea dumnezeiescului har, dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu” (Rugăciunea întâi de mulţumire, după Dumnezeiasca Împărtăşanie, a Sfântului Vasile cel Mare), spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie” (Rugăciunea a patra de mulţumire a Sfântului Chiril al Alexandriei).

Sfânta Liturghie cuprinde în rugăciunile sale viii şi morţii, pe cei prezenţi la ea şi pe cei ce nu pot participa din motive întemeiate; ea cuprinde Biserica întreagă de la o margine la alta a pământului şi întreg universul. Ea se săvârşeşte pentru sănătatea şi mântuirea oamenilor, pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremuri paşnice, fiindcă prin ea se arată iubirea atotmilostivă şi atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu pentru „lumea pe care a făcut-o dreapta Sa.

După ce creştinii ortodocşi şi-au înfrumuseţat sufletele ascultând Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos, privind icoanele sfinţilor iubitori de Dumnezeu şi de oameni, văzând veşmintele luminoase ca semne ale luminii din Împărăţia cerurilor, plini de pace sufletească şi de iubire sfântă revărsată din iubirea jertfelnică a Lui Hristos pe care au primit-o în Sfânta Liturghie, ei ajută pe cei săraci, flămânzi, goi, orfani, bolnavi, străini, pe cei necăjiţi şi întristaţi, singuri şi uitaţi de oameni.

Astfel filantropia Bisericii se naşte din Liturghia Bisericii, adică lucrarea socială a Bisericii izvorăşte din viaţa spirituală a ei şi se exprimă în milostenie personală sau în instituţii filantropice: cămine pentru copii orfani, case pentru bătrâni, unităţi medicale, cantine pentru săraci ş.a.. În felul acesta Taina Sfântului Altar se uneşte cu Taina fratelui nevoiaş, care are nevoie de iubirea milostivă a celui darnic (cf. Matei 25, 31-40).

Înţelegând această taină mare a iubirii milostive a lui Hristos care se manifestă în lume prin oamenii smeriţi şi milostivi şi taina prezenţei lui Hristos în cei săraci care au nevoie de iubirea noastră, Biserica, încă de la începuturile sale, a unit Liturghia cu Filantropia.

Diaconii din Biserica primară nu erau doar diaconi care cântau în Biserică, ci şi adunau daruri aduse de credincioşi la Sfântul Altar, care erau apoi binecuvântate de episcop sau de preot.

O parte din aceste daruri erau folosite pentru Sfânta Euharistie şi agapa frăţească, iar hainele şi alimentele suplimentare, precum şi hainele oferite pentru oamenii din comunitatea creştină, pentru săraci, bolnavi şi văduve, erau, imediat după Sfânta Liturghie, dăruite celor nevoiaşi.

Mai târziu, slujirea filantropică s-a organizat în instituţii care aveau în centrul lor o Biserică sau un Paraclis. Grija pentru cei bolnavi s-a manifestat prin înfiinţarea de spitale, farmacii, leprozerii. Grija pentru pelerini s-a arătat prin construirea, pe lângă biserici şi mănăstiri, a unor case pentru pelerini. Grija pentru orfani şi pentru bătrâni s-a arătat în construirea de orfelinate şi aziluri.

Astfel că în secolul al IV-lea Sfântul Vasile cel Mare a înfiinţat o serie de instituţii de filantropie inspirate din lumina Sfintei Evanghelii şi a Sfintei Liturghii euharistice. Semnificativ este faptul că Liturghia nu era despărţită de filantropie, adică de iubirea milostivă faţă de semeni, dar nici filantropia nu era despărţită de Liturghie, de rugăciune.

Urmând această pildă practică, Biserica noastră a înfiinţat şi în Ţările Române primele bolniţe în Mănăstiri, primele farmacii, primele şcoli, primele case pentru oameni vârstnici. Mănăstirile erau obligate, prin daniile primite de la domnitori şi de la oamenii darnici, să arate iubirea creştină prin primirea pelerinilor şi ajutorarea săracilor.

Aceasta este Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos: Liturghie şi Filantropie, nedespărţite una de alta. În anii grei de stăpânire otomană şi de stăpânire comunistă a fost mult diminuată posibilitatea Bisericii de a cultiva filantropia.

Însă după anul 1989, când Biserica noastră şi-a recăpătat libertatea, primele lucrări ale Bisericii au fost acelea de a arăta prezenţa ei în societate, în şcoli, prin profesorii de religie, iar în spitale, în penitenciare şi în unităţile militare, prin preoţii de caritate.

La facultăţile de teologie s-au înfiinţat secţii de teologie şi asistenţă socială sau teologie socială, tocmai pentru că teologia academică nu trebuie despărţită de misiunea filantropică sau caritabilă a Bisericii.

În diferite eparhii ale Bisericii s-au înfiinţat cantine pentru săraci şi case pentru copiii orfani, unităţi medicale: cabinete stomatologice, cabinete medicale, centre de îngrijiri paliative, clinici şi centre de diagnostic şi tratament (ca, de pildă, Centrul medical „Providenţa” al Mitropoliei din Iaşi, devenit ulterior spital). În această lucrare social-filantropică, de iubire milostivă pentru om, pentru semeni, noi devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos, adică suntem în mod mai activ Trupul tainic al lui Hristos.

În acest sens, Evanghelia înmulţirii pâinilor ne îndeamnă astăzi la fapte concrete, să ajutăm pe cei nevoiaşi cu o milostenie, oricât de mică ar fi ea: un pahar de apă oferit unui bătrân, un bănuţ oferit unui sărac sau unui bolnav. Desigur, niciodată nu putem rezolva toate problemele sociale, dar fiecare se va mântui şi va dobândi viaţa cerească veşnică în măsura în care a fost milostiv în viaţa sa pământească trecătoare.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria prezenţei iubirii Lui milostive în inima noastră, pentru ca mâinile noastre să devină mâinile iubirii Lui milostive care ajută pe semenii noştri, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră. Amin!

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sermon on the 8th Sunday after Pentecost [2012]

 

My Beloved,

The atmosphere of today’s Evangel [Mt. 14, 14-22] can be understood very well through the prism of participation at the Referendum of today, July 29, 2012.

For that the Lord multiplied five loaves and two fishes [v. 17]…that satisfied „about five thousand men [andres osi pentachishilii] without [horis] women and children [ghinecon che pedion]” [v. 21, according to GNT].

Namely a number of approximately 15.000 souls, if we think that every man had a wife and even a child.

Only that, most families Hebrew, had more than one child

A mass of people close to obey the Lord and to heal diseases [Mt. 14, 13-14].

A crowd that followed Him on foot [pezi, Mt. 14, 13, acc. GNT] and that not thought, in the first row, at the narrow perspective of immediate utility.

Namely they have proceeded that Romanians that do not give their vote for a bag of sugar, flour and oil or for other pecuniary promises…but that come to vote for a much wider and solidarity perspective, that is for Romania.

For if you narrow vote, only for your good selfish…we cannot live well.

For that a country has needs of internal cohesion, of common goals, of national identity, religious, economic, cultural.

We cannot live in indifference to others…for that such the society is transformed into a jungle, in the theater of violence and of alarming criminality, in distressing landscape of promiscuous and the ugly, of the disgraceful.

But all members of a country must take attitude to its present…for to indicate to it the future.

If we want a prosperous Romania, dignity, free of the past’s sequels, that to impose through what is and makes, we must build it at unison, beyond our perspective political or religious.

For that we must to see in constructive mode our contribution to our nation and at the existential context of this century.

The wonder of multiplication of loaves and fishes of the Lord is a paradigm of communion.

It was the prefiguration of endless and bloodless multiplication of the only Sacrifice of on the Cross at every Holy Liturgy…but is and the prefiguration of the Kingdom of God, where we feed, with all, from the sight of the Most-wanted, of our Trinitarian God.

Now, for that we are in a bodily life, in that we need and of food and of rest and of health protection, we need of food for the soul as we need of food for the body.

And Holy Eucharist, like our Lord, God and man in the same time, is both seen and unseen, divine and human, for that through the impartation with Eucharistic Christ, we are filled with the glory of His deity too beautiful.

The Bread and the Wine of the Proskomedia, served at the Divine Liturgy, is transfigured into the Body and the Blood of Christ with true

Only that the Lord allows us to see, further, Bread and Wine, due of our weakness…although there is He, the Lamb of God, crucified and risen for the life of the world.

And those who ate this bread too great and the fish too blessed „in the desert” [is erimon topon, Mt. 14, 13, acc. GNT] they felt good, namely full of grace.

For that the truly good, is the good which comes down from God.

And what comes down from God is His grace, felt and seen by us in many ways and who gives to taste peace, joy, purity, reconciliation, serenity, humility of God, ie the moods deep and clear, full, it reconciles man in the relation with Him.

A mass of people of such amplitude…and yet the Lord did not need of station of amplification.

He did not speak at megaphone

For that the folk came to hear and to see His facts.

The crowd came hungry of Him…that’s why it forgot to take its food.

And forget to think of you…only when you see a superior good, one that exceeds, transcends your own existence.

And we, at the Romanian Revolution of December 1989, we saw people on the streets looked to a reality more important than their single condition: the freedom and the dignity of Romania.

Ie of the country where, with all, we want to live and learn and work…and die in peace.

For that here we have our past, our ancestors, our identity…even if you we opt to go to another country, in another existential space.

If it is that we leave…we take Romania with us, in our heart…

But it, real one, is here, is only here…and if we want to protect it must be solidary. To unite the votes, the forces, the vocations for to define our future.

Yes, here, in solitary place, the Lord teaches us where and how His Church is founded.

For that His Church was founded on the place devastated of idolatry, of all kinds of materialistic and idealistic philosophy, on the place where, yesteryear, people raised the hosannas to the demons.

His Church was founded on the ruins of a Mosaic literalist religion and of a disconcerting diversity of pagan religions.

That was founded on a desert of spiritual life.

Only that this desert of the world was filled of His glory, of His life, of His beauty, there where people believed and were baptized and lived into the glory of the Most Holy Trinity.

Namely the divine truth, revealed by the Trinity is the foundation of the Church…and in this Church of the Trinity are continually multiply spiritual food of the Eucharist and the words full of divine life.

For that we to be alive, we must live through His words…and through the impartation with Him, with the Life of the world.

For that to remain a nation and do not to transform continuous into a mass of maneuver for groups of financial interests we must go out to Referendum over 10 million people, for that Romania to see of its future.

Because there are historical moments, that the one of now, as in 1989, in that you cannot be absent.

And you cannot be absent for that this moments regard us all…and not a particular political faction.

Similarly, we cannot be absent, through faith and our lives, from the Orthodox Church, from the Church of God.

For that the Orthodox faith, the only salvation, is life and light of the world.

And life and light cannot take furlough for that they represent our normality.

All who gather around of the same Chalice expect a single Kingdom: on the Trinity.

For that a single cosmos created God, with a variety full of grandeur and wisdom, and He gathered us as on a single flock of a single Shepherd.

And without Him we cannot be alive spiritually!

Therefore we exhort continuous, on all members of the Church, at the continuous confession of sins and at the continuous impartation with the Lord, for that He and only He is life and our spiritual health.

God give us wisdom to be together in the Church and together in Romania!

For that only unity means power and the real power is full of dignity and honesty. Amen!

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén