Cu o zi mai aproape de demnitate
- „Decizia PDL, dar și a lui Traian Băsescu, de a boicota Referendumul de suspendare a președintelui din 29 iulie [2012] reprezintă apogeul acestei logici de excludere a cetățenilor de la participarea politică”.
- Detalii de la ultimul miting pro-Băsescu din București, de ieri, 26 iulie 2012: femei în vârstă îmbrăcate marinar/ confiscarea Imnului golanilor de către PDL/ un Ungureanu „speranța noastră” și pe care „îl iubim”/ Ioana Băsescu fotografiază profesionist/ vor „absenta motivat” de la Referendum…adică de la exprimarea democratică/ Mihail Neamțu, cu o penibilă interpretare eminesciană/ „flacăra”, deși ilegală, a fost prezentă pe scenă și, totodată, și culorile Tricolorului/ Ungureanu: „noi le cerem ordine iar ei ne dau haosul”/ Băsescu a venit cu soția/ Blaga, însoțit de Macovei, nu e de acord cu aceste „fărădelegi”. Mai pe scurt: e clar că trăiesc într-o altă realitate. Una contrafăcută.
- Până și Aliodor Manolea al flăcării violet e dezamăgit de T. Băsescu.
- USL „pare ideea și scenariul cel mai bun” și pentru pastorul baptist Marius Cruceru…dar el așteaptă „un președinte baptist” pentru România. Așteptări prelungi…și diletante ca și până acum! M-aș fi așteptat să spui, cu cinste și corectitudine, că Băsescu îți seamănă, Marius Cruceru, pentru că e adevărul pur! Semănați la caracterul băsist/ grobian…ca două picături de formol. Pentru că d-aia te-ai regăsit în el la vot. Dar nu toți românii…seamănă cu voi doi. Asta e sigur! Și nu ai dreptul, dacă ești baptist denucleat de neamul tău, să îți bați joc de românii care iubesc și luptă pentru România.
- „USL nu a semnat niciodata cu nimeni intelegeri care sa cuprindă desfiintarea acestor institutii, darămite acum, când propaganda desantata a presedintelui suspendat ne acuza de tot felul de grozavii staliniste”.
- Neparticiparea la viața publică, marasmul, lipsa de încredere, lipsa de perspectivă sunt ale oamenilor care nu știu ce vor și nu fac prea mare lucru cu viața lor. Dar cei care luptă pentru o viață demnă și liberă, creativă și dialogică știu să se exprime democratic cu toată încrederea și vigoarea lor.
- „65,8% dintre români vor vota DA la referendum, în timp ce 8,2% vor vota împotriva demiterii lui Traian Băsescu. 26 % din cei intervievaţi nu s-au decis cum vor vota”.
- Dana Săvuică și Sânziana Buruiană votează la Referendum.
- La Nașu TV, Băsescu a mai spus o enormitate: „Păi Ungureanu o să îi bată de o să îi snopească! Crin Antonescu a înţeles deja că nu mai poate câştiga în faţa lui Ungureanu. S-ar putea să apară altcineva, dar Ungureanu o să îi bată”.
- „invalidarea referendumului nu duce automat la revenirea lui Basescu la Cotroceni ci, asa cum a constatat si Curtea Constitutionala, ca problema va trebui solutionata de Parlament. Juridic, invalidarea Referendumului inseamna ca el nu produce nici un efect legal; e ca si cum n-ar fi fost, deci, nu inchide paranteza deschisa la suspendare. Basescu ramane suspendat pana ce Parlamentul va lua o decizie. Care poate fi si cea de reluare a Referendumului”.
- Teodor Baconschi vorbește despre cele trei caracteristici ale politicii făcute de PDL în ultimii 8 ani de zile: „trivialitatea, ipocrizia și atacul la persoană”. Și cere acum, Bisericii Ortodoxe Române, să intervină prin „mesaje pastorale adresate partidelor”, pentru ca să ne scape de „o rețea mafiotă”. Însă de „rețeaua mafiotă” putem scăpa peste două zile, la Referendum. Pentru asta votăm DA! E mai simplu…
- O introducere în Necrofilul Gabriellei Wittkop. Sau despre psihopatologii postmoderne, create și familiarizate online.
- „Today kids see porn before they’ve had sex or even their first kiss. The average age of first exposure to porn is 11 and most kids have seen it by age 15. And yet the average Australian teenager has their first sexual experience at age 16. Think about what that means. The first time they do it, their mental hard drive will be filled with images of porn star sex – which is driven by money, not pleasure”.
- „Bătălia pentru viitor a României nu este tributară retoricii politice. Prezentul ne aşează în faţa unei alternative unice: a fi sau a nu fi în istorie!”.
- „Băsescu a declarat, la Naşul TV că are încredere în directorii SRI şi SIE, George Maior şi, respectiv, Teodor Meleşcanu. „Am încredere în amândoi, nici unul dintre ei nu mi-a dat motive să nu am încredere”, a afirmat Băsescu, adăugând că nu a greşit cu numirile acestora, la fel cum şi Mihai Răzvan Ungureanu a fost „foarte potrivit” pentru funcţia de şef al SIE”.
- Roxana Iordache: „Mesajul e să nu le fie frică, să vină şi să voteze DA, pentru ca niciodată votul lor să nu mai fie condiţionat şi niciodată viaţa lor şi a celor dragi să nu le mai fie ameninţată”.
- Idem: „DA, pentru pace socială, DA pentru libertate, DA pentru solidaritate. DA pentru locuri de muncă şi dezvoltare economică. DA pentru o viaţă normală. DA pentru România demnă în lume”.
Idem: „Regimul Băsescu a pus pumnul în gura creativităţii româneşti, şi-a bătut joc de oameni, de toate categoriile sociale şi profesionale, a trimis oamenii să plece din ţară, iar pe românii de peste hotare i-a descurajat să se întoarcă.
A umilit medicii, a spus că se scot 2000 pe an – mentalitate primitivă, grobiană, de serie neagră. Habar n-are că formarea unui medic specialist durează încă 10 ani după facultate. Şi că un medic se perfecţionează continuu. Şi să el trebuie să aibă toate condiţiile, şi să nu fie supus grijilor cotidiene. Cu atât mai puţin, umilit şi izgonit din propria lui ţară. Ca şi cadrele medicale medii. La fel de calificate, drept dovadă, succesul lor în sistemele sanitare din Vest.
L-a umilit pe medicul erou naţional, dr. Raed Arafat – de unde scânteia care i-a scos în stradă pe toţi cei care au îndurat gerul pentru demnitate.
A umilit profesorii şi învătăţorii, şi-a bătut joc de ei, i-a spus unei profesoare că n-are aspect de profesoară, cu un cinism nesimţit, pentru că la câteva milioane de lei vechi n-are cum să-şi ia nici măcar haine decente, necum vuitoane pentru hoaţe.
A umilit poliţiştii, i-a hăituit continuu, de când au avut demnitatea de a-i striga în faţă că e gol, că e un impostor şi trebuie să iasă, definitiv, din Palatul Cotroceni.
A umilit militarii, şi-a bătut joc de Armată.
A umilit magistraţii, în regimul Băsescu a avut loc singura grevă a magistraţilor, iar ei – nu doar cei din Asociaţia Magistraţilor, ci şi cei din Uniunea Juriştilor fondată de dezaxata Macovei, au protestat prin comunicate şi luări de poziţie de o duritate fără precedent, ei acuzându-l pe Băsescu nu doar de faptul că nu e capabil să asigure independenţa Justiţiei, ci şi că face ingerinţe de natură să politizeze actul judiciar şi să-i îndemne pe magistraţi nu doar la ilegalităţi, ci pur şi simplu, la o abordare infracţională a actului de Justiţie. Au scris negru pe alb magistraţii din România – figurează şi în motivarea pentru suspendare.
A umilit bugetarii, i-a numit graşi peste slabii de particulari pe care, însă, i-a slăbit şi i-a umilit şi pe ei până la disperare, prin măsuri de exterminare a sute de mii de întreprinderi mici şi mijlocii.
A umilit ţăranii, le-a spus că s-au obişnuit să fie asistaţi.
A umilit pensionarii.
A umilit cercetătorii, pur şi simplu, distruşi – vezi Institutul Cantacuzino.
A umilit persoanele cu handicap.
A umilit minorităţi etnice şi le-a învrăjbit, mai ales comunitatea maghiară.
A umilit femeile, le-a jignit în fel şi chip.
A umilit muncitorii, le-a spus că nu produc. De parcă ei şi nu directorii ar trebui să dea linia de producţie şi dezvoltare. Muncitorii au fost umiliţi, pentru ca o clientelă nesimţită să primească onorarii uriaşe şi să fure fără măsură.
A umilit jurnaliştii, i-a jignit, i-a batjocorit, pe unii i-a cumpărat şi i-a transformat în sclavi, iar pe cei pe care n-a reuşit să-i supună, i-a transformat în duşmani personali.
A transformat fiscul, ANAF, din garant al legalităţii economice, în crimă organizată.
A umilit şi învrăjbit pe toată lumea, meseria lui Băsescu e ura, dezbinarea, hoţia şi denigrarea ţării.
Băsescu a umilit pe toată lumea ca să trăiască în huzur, el şi clica lui de hoţi şi asasini.
Gata cu umilinţa, DA pentru demnitate! Demnitate pentru fiecare.
Gata cu minciuna! Gata cu nebunia! Gata cu hoţia!”.
- „Cred cu tărie că 29 iulie [2012] poate fi ziua în care România se poate despărți de trecut și poate privi înainte, poate reîncepe drumul construcției, abandonat de ceva vreme. În scurt timp, putem încheia era Traian Băsescu, avem această putere”.
- „Mai multe bannere cu mesaje „Tu ce aştepţi? Hai la referendum!”, „Implică-te în schimbarea României!” apar pe site-urile mai multor publicaţii europene printre care Daily Mail, The Sun, un click pe imagine conducând la site-ul www.demite-l.ro, informeaza Mediafax. Banner-ele sunt plasate pe homepage pe Daily Mail, The Sun, The Telegraph, Scotsman, The Week, în locuri vizibile şi au culorile tricolorului. Scrisul este galben, plasat pe două benzi transversale, una roşie şi una albastră”.
- PDL își exmatriculează primarii care vor vota la Referendum.
- „Un poliţist de frontieră a denunţat la Direcţia Generală Anticorupţie, încercarea unei persoane din Republica Moldova, de a-i oferi 1600 euro ca să-l lase să treacă granița în România cu țigări de contrabandă”.
- Emil Constantinescu: „Vă chem să dovedim împreună, votând liber pe 29 iulie [2012], că nu avem nevoie de lecţia nimănui pentru a şti ce înseamnă democraţia, respectul statului de drept şi al legilor. Vă chem să dovedim pe 29 iulie [2012], votând liber, că suntem o comunitate civică matură, conştientă de drepturile sale, dar şi de îndatoririle care decurg din calitatea noastră comună de cetăţeni ai României şi ai Uniunii Europene. Pe 29 iulie [2012] să dovedim prin votul nostru că naţiunea română are onoare şi caracter”.
- Cristian Tudor Popescu și-a făcut cont pe Facebook astăzi, 27 iulie 2012…asta în situația în care mai există câteva false. Adică puse pe seama lui…dar nefiind ale lui.
- Și interviul Cristinei Țopescu, de miercuri, 25 iulie 2012, cu Traian Băsescu, lăudat de către Mircea Badea.
- Din interviu. Traian Băsescu: (îl întreabă de Vila Dante)/ nu e a mea/ să-mi arate o cerere a mea prim-ministrul/ dacă la referendumul din 29 iulie 2012 sunt demis nu am dreptul nici la vilă, nici la pensie și nici la protecție/ „și el pare a fi om” (se referă la premier)/ victimele „loviturii de stat” sunt românii și nu eu/ Ponta și Antonescu „nu sunt credibili”/ „deprecierea leului este iremediabilă”/ „mi se par demagogice” măsurile economice ale Guvernului/ (ați promis că vom trăi bine) „nu, v-am salutat să trăiți bine!”/ (sunt un jurnalist obiectiv)/ „n-am crezut niciodată că interesele politice ale pușcăriabililor din USL sunt mai importante decât interesul național”/ (ați vrut coabitarea?) eu am vrut să avem „un Guvern stabil”/ „mă îngrozește a doua zi după 29”.
- Idem: despre secetă și finanțările de la Bruxelles/ urmează 3 luni de campanie prezidențială/ (românii s-au săturat de conflictele politice)/ (guvernele Boc) dar cu ele „am trecut prin criză”/ etc. Sunt trei file video…și Băsescu repetă aceleași lucruri…
- „Maria Băsescu n-are onoare la fel cum nici Udrea n-are. Sunt aceeaşi categorie. Dacă Maria Băsescu avea conştiinţă sau măcar o minimă decenţă, dezavua mizeria lui Băsescu din 2009 la adresa lui Crin Antonescu şi rupea mizeria. Chiar dacă asta ar fi însemnat să meargă la salubritate. Despre curăţenie e(ra) vorba”.
- Crin Antonescu astăzi, 27 iulie 2012, la terminarea campaniei pentru Referendum: desi a fost o campanie intensa pentru referendum, s-a desfasurat in termeni normali din punct de vedere democratic/ scopul unui referendum este de a afla care este vointa nationala si de a se conforma cu totii acestei vointe/ votul referendumului va dovedi maturitatea democratica si cetateneasca a romanilor/
- „Casa pe care primarul Băsescu Traian a atribuit-o cetăţeanului Traian Băsescu devine o bombă care explodează cu o zi înainte de referendumul pentru suspendare. Jurnalul Naţional a solicitat Primăriei Capitalei verificarea documentelor care au stat la baza repartizării imobilului din Strada Mihăileanu nr. 2, existând multe suspiciuni legate de veridicitatea declaraţiilor publice făcute în acest caz cât şi de temeinicia soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, dată de Parchetul General în anul 2005. Primăria Generală a răspuns însă că nu poate da curs solicitării deoarece dosarul imobilului din Mihăileanu nr. 2 a dispărut din arhivă!”
- Documentul Primăriei Generale care atestă lipsa documentului pentru casă.
- Facebookul mai are puțin până la un miliard de utilizatori.
- Iulian Băicuș: „nu uitați să mergeți la urne, nu să stați acasă, vorba lui Nichita Stănescu, la Da și Nu el are paginile rupte, nu de alta dar boicotul acesta nu sună deloc bine”.
- Liviu Dragnea (20. 48, Antena 3): întotdeauna românii au făcut marile lucruri ale lor nu stând acasă ci acționând. Astfel s-a făcut Războiul de Independență din 1877, Unirea cea mare de la 1918, Revoluția Română din decembrie 1989.
- Pentru Grigore Cartianu, 29 iulie 2012 înseamnă „o vară a dobitoacelor”, pentru că Andrei Pleșu a vorbit în termeni zoologici despre Băsescu, Antonescu și Ponta. Dar nu numai pentru asta: ci pentru că lui îi place grobianismul. Așa am înțeles eu, din ce am citit la el, de-a lungul timpului…Și dacă Pleșu „ocolește” votul (dar nu a zis NU! și la favorurile financiare ale președintelui suspendat), Cartianu (care și el prestează contra cost) consideră că Ponta are „gândire de șobolan”…Nu, Grigore! Zoologismul grobian te arată ceea ce ești: băiat de maidan și nu intelectual. Nu pentru că intelectualii nu cunosc maidanele, ci pentru că adevărații intelectuali nu se bălăcesc în compromisuri.
- „Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ovidiu Ioan Silaghi, a prezentat vineri [27 iulie 2012], într-o conferinţă de presă, susţinută la Satu Mare câteva din rezultatele controlului de audit realizat pentru perioada 2009-aprilie 2012, precizând că unele aspecte legate de utilizarea fondurilor europene urmează să fie verificate si de Oficiul European de Luptă Antifraudă. În total, Comisia Europeană a solicitat corecţii de 141.488.000 euro bani cheltuiti care vor fi suportati de la bugetul de stat, cheltuieli neeligibile sau plăți nejustificate. Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii au cheltuit sute de milioane de euro fără respectarea legislaţiei sau nejustificat, arată un raport efectuat de comisia de audit”.
- Prostia superstițioasă îmbogățește Italia: „În primele şase luni ale anului [2012] au fost colectate din fântână monede în valoare de 540.000 de euro, un real record, scrie La Repubblica. În kilograme, ponderea ajunge la 17.395. În 2010 au fost raportaţi 838.000 de euro aruncaţi de turiştii din întreaga lume. Stocul de bani adunaţi de către fundaţia Caritas a cântărit 26.445 kg. În 2011, suma a crescut la 951.000 de euro. Legenda spune că cine aruncă o monedă în Fontana di Trevi se intoarce la Roma. Adaptată în urma nenumaratelor cazuri de furturi, zicala a ajuns în urmatoarea fază: Cine fură din Fontana di Trevi rămâne pentru totdeauna la Roma (in arest), asta după ce Primăriei Romei a dat în aprilie anul trecut [2011] un ordin conform căruia cine fură bani din fântână ajunge direct după gratii”.
- O mărturie despre securitismul lui Traian Băsescu de la Radu Tudor: