Documentul BEM…după 30 de ani [17]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

***

p. 33:

Comentariul de după II. 14 are „o grijă” suspectă: aceea de a nu părea că „to spiritualize the eucharistic presence of Christ” [se spiritualizează prezența euharistică a lui Hristos].

Însă poate fi prezența lui Hristos în Biserică, în Euharistie, în noi altfel decât spirituală/ duhovnicească/ mistică?

*

„Frica” de nespiritualizare e continuată cu afirmația că există o „the indissoluble union between the Son and the Spirit” [unire indisolubilă/ de nedespărțit între Fiul și Duhul].

Da, la nivel trinitar cât și în iconomia mântuirii și în relația cu fiecare dintre noi!

Pentru că Treimea are o singură energie și o singură lucrare și nu trei energii diferite și trei acțiuni disonante.

Însă duhovnicescul/ misticul/ dumnezeiescul/ lucrarea harică de care se temeau autorii BEM constă tocmai în această relație inextricabilă între persoanele Treimii în relația Lor cu noi.

*

Sublinieri gratuite: Euharistia „nu este acțiune magică sau mecanică [not a magical or mechanical action] ci o rugăciune făcută către Tatăl [but a prayer addressed to the Father]”.

Însă, dacă credința slujitorului, așa cum spunea BEM, nu contează pentru sfințirea Darurilor Euharistice, cum de nu este Euharistia, în această perspectivă non-eclesială, o apariție „magică și mecanică”?

*

Da, credința slujitorului și a membrilor Bisericii contează în Liturghie și ei se roagă Prea Sfintei Treimi pentru sfințirea Cinstitelor Daruri.

Însă Dumnezeu trimite harul Său și sfințește Darurile atunci când dorește. Noi ne rugăm…dar nimeni nu Îl poate forța pe Dumnezeu să facă ceva anume…

De aceea modul în care Dumnezeu sfințește toate e mistic/ e tainic/ e profund și nu spectacular…și el e sesizat și trăit doar de cei duhovnicești.

Și mărturiile mistice ale Sfinților despre cum se pogoară harul dumnezeiesc la Tainele și Slujbele Bisericii sunt pline de măreție și de sfințenie.

Doar dacă vezi cu ochii minții și ai inimii curați ceea ce se petrece în Biserică poți să confirmi prezența lui Dumnezeu în Biserica Sa și în lume.

Și confirmările acestea nu sunt puține și nici nu sunt doar de domeniul trecutului.

Și astăzi și mereu oamenii lui Dumnezeu văd și vor vedea cele de taină ale Lui.

*

Tot aici se spune că Biserica este dependentă (dependence) de Hristos.

Da! Foarte adevărat. Tocmai de aceea Sfântul Pavel a folosit imaginea/paradigma omului mistic, în care Biserica e Trupul Lui și El, Hristos, e Capul Bisericii.

Și cum omul nu poate trăi fără cap, decapitat fiind…nici Biserica nu poate exista fără Hristos.

Însă paradigma omului mistic a Sfântului Pavel, care a privit Biserica doar în relație cu Hristos, nu exclude realitatea cum că Treimea e fundamentul Bisericii.

Gândirea eterodoxă, cel mai adesea, tinde spre  a maximaliza o sintagmă eclesială în detrimentul tuturor celorlalte.

Însă gândirea teologică ortodoxă adună la un loc toate sintagmele eclesiale pentru o perspectivă de profunzime, treimică asupra fundamentului Bisericii.

*

Se admite faptul că în Liturghie, cuvintele de instituire și epicleza sunt „într-o relație intrinsecă” [an intrinsic relationship].

Dar acolo unde nu există epicleză și nici așteptarea harului necreat…ce relație există între cuvintele de instituire…și nimic altceva după ele?

După care se amintește despre „vechile Liturghii” [the early liturgies], adică despre Liturghiile Bisericii Ortodoxe…fără însă să fie nominalizată vreuna.

Și aici se subliniază doar faptul că întreaga rugăciune euharistică era văzută „as bringing about the reality promised by Christ” [ca aducând acea realitae făgăduită de Hristos]”, adică Sfânta Euharistie.

Însă și azi avem în Biserica Ortodoxă același mod liturgic de a dori și a primi Euharistia din mâna lui Dumnezeu, Cel care o sfințește.

Actualizăm aceleași Liturghii.

Pentru că aceleași Liturghii, în esență, le slujim…și în cadrul lor, ca și înaintașii noștri de 2.000 de ani, Îl cerem pe același Hristos, Unul din Treime, nedespărțit de Tatăl și de Duhul Sfânt.

*

De unde discrepanța dintre vechi și nou…dacă noi avem aceleași vechi, venerabile, autentice și întotdeauna noi Liturghii ale Bisericii?

S-a schimbat cumva Treimea, Biserica, lumea…de avem nevoie de o altă Liturghie a Bisericii?

Și pe ce baze/ fundamente revelate alte biserici au inventat noi moduri liturgice?

*

Se vorbește, tot „la trecut”, despre faptul că în „Liturghiile din vechime” (adică în acelea de acum ale Bisericii Ortodoxe) „the invocation of the Spirit [invocarea/chemarea Duhului (Sfânt)] was made both on the community and on the elements of bread and wine [era făcută deopotrivă peste comunitate și peste elementele Pâinii și ale Vinului (euharistice)].

Da, ca și în vechime, la Liturghiile Bisericii Ortodoxe, harul lui Dumnezeu e cerut să coboare peste Cinstitele Daruri puse înaintea Domnului pe Sfânta Masă, peste slujitorii care slujesc Sfânta Liturghie (episcopi, preoți, diaconi) și peste întreaga comunitate a Bisericii prezentă la slujbă, implicit peste întreaga creație.

Căci în harul lui Dumnezeu ne împărtășim de Hristos și trăim întru El…în același har care sfințește toate.

Și aceasta pentru că rolul Bisericii pe pământ e acela de a pnevmatiza/ îndumnezei pe om și întreaga creație.

De aici sfințirile și binecuvântările peste oameni, ființe, obiecte și mâncăruri: pentru ca totul să fie plin de har, de sfințenie, de binecuvântare dumnezeiască.

*

Așa că acelea, Liturghiile Bisericii, nu sunt de domeniul trecutului…nu le-am pierdut cu toții…ci doar unii s-au dispensat de ele.

Tocmai de aceea, în finalul comentariului de după II. 14, se spune: „recovery of such an understanding [recuperând o astfel de înțelegere/ de perspectivă (asupra Sfintei Liturghii)] may help us over-come our difficulties concerning a special moment of consecration [ne-ar putea ajuta să depășim dificultățile noastre referitoare la momentul special al sfințirii]” Cinstitelor Daruri.

Adică întoarcerea la așteptarea sfințirii din partea lui Dumnezeu, în urma invocării pogorârii harului Duhului Sfânt, ne scapă de o înțelegere automatistă și magică a Euharistiei…care se face acum prin simpla repetare a cuvintelor de instituire.

Să ne întoarcem spre prezentul Bisericii Ortodoxe cu alte cuvinte, în care Liturghiile din vechime se slujesc până azi…și în care există perspectiva suverană și preamilostivă a lui Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii.

Căci noi Lui Îi cerem să sfințească Cinstitele Daruri și de la El primim Trupul și Sângele Fiului lui Dumnezeu întrupat, ca viață să avem și încă din belșug/ din destul.

De aceea contează starea interioară a slujitorilor și a credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie, curăția și sfințenia lor, încrederea lor nemărginită în iubirea și iertarea lui Dumnezeu, de la  Care așteaptă tot binele, toată harisma, toată iertarea, toată milostivirea.

Și pe cât suntem de bogați în sfințenie pe atât trăim mai bucuros și mai plin de frumusețe revărsarea de har a Dumnezeului Celui viu în viața noastră.

*

Contează, contează foarte mult starea noastră sufletească și trupească…și suntem mustrați cu iubire de Dumnezeu dacă venim cu nesimțire ca să Îi slujim Lui și să ne atingem de El, Sfințenia lumii.