Praedicationes (vol. 2), p. 215-229

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181, 181-184, 184-187, 187-191, 191-195, 195-198, 198-205, 206-209, 209-213, 213-215.

***

Demonii puneau demonizarea pe seama lunii…

Și nu știm cauzele demonizării tânărului…ci numai că demonizarea se manifesta prin intrări în inconștiență.

El pătimea…pătimea rău

(Tușesc)…Mă scuzați…Sănătatea mea vocală este depreciată…de atâta vorbit și zbatere în lumea asta.

Și cred că înțelegeți faptul, că eforturile noastre, acestea prin care vorbim ore întregi, aici, în online și în viața și slujirea noastră, sunt eforturi mari…epuizante

De aceea sperăm ca în inima dumneavoastră să intrăm frumos…înțelegându-se faptul că ne zbatem pentru dumneavoastră…în ciuda oboselii și a sănătății noastre afectate.

Și pentru toate aceste eforturi gratuite pentru dumneavoastră puteți să faceți o rugăciune pentru noi, pentru că și noi vă purtăm în rugăciunile noastre.

Ne rugăm pentru dumneavoastră…chiar dacă nu vă știm numele. Pentru dumneavoastră cei care ne audiați acum sau mai târziu

Vă rugăm să vă rugați pentru noi, pentru că avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Pentru că și noi avem puținătate de viață și de putere…și nu suntem infiniți

Dar încercăm, cu toată oboseala și slăbiciunea noastră, să ne folosim duhovnicește, în mod reciproc, de textul dumnezeiesc de față, cu harul lui Dumnezeu…

Deci acest om…nu ni se spune numele…tatăl tânărului, cere de la Domnul miluirea fiului său.

Cere miluire nu pentru sine – și, iată, dragostea, iubirea lui de tată! – ci pentru fiul său. Pentru fiul său demonizat

Și ce se petrecea de fapt cu lunaticul?

Pollachis gar/ căci adesea, pollachis, în mod frecvent…pipti, de la pipto, a cădea…tânărul cade, cu sensul de aruncat…căci demonii îl aruncau…sau îl făceau să cadă

El cade (pipti), unde?, is to pir/ întru foc che pollachis is to idor/ și adesea întru apă.

Și de la pir din limba greacă, care înseamnă foc…vine piroman în limba română: adică cel care are obsesia sau plăcerea nebună de a incendia, de a da foc, de a face rău prin incendiere

Și el cădea adesea în foc și adesea în apă

Iar în interpretări duhovnicești ale acestui text evanghelic, căderile lui în foc și în apă înseamnă căderile noastre, ale tuturor, în poftă și în mânie.

Focul poftei…și apa rece, de gheață a mâniei…

Adică în cele două extreme, așa cum le vede Sfântul Maxim Mărturisitorul: în extrema desfrânării și în extrema mâniei, a răutății explicite, faptice.

Și expresia această de aici, că tânărul adesea cădea în foc și adesea în apă, arată aprinderile noastre interioare spre împătimirea prin plăcere sau prin împătimirea noastră prin durere.

Căci dacă ne aprindem spre plăcerea trupească, spre dorința banilor, a traiului bun, și acestea ne aduc plăcere…o plăcere perversă, care, în cele din urmă, ne aduce durere…împătimirea prin durere este împătimirea prin agitația noastră mânioasă, revanșardă, prin ținerea de minte a răului și prin născocirea a tot felul de curse pentru alții.

Apa mâniei, a cruzimii, a mândriei, a luciferismului…strică fierbințeala duhovnicească a inimii noastre. Adică iubirea noastră de Dumnezeu și de oameni, respectul pentru lucrurile firești și pentru conviețuirea pașnică.

Apa răzbunării. Dorința de a-i face felul celuilalt…prin cine știe ce stratageme.

Și prin care, în cele din urmă, nu ajungi să faci nimic. În afară de faptul de a-ți bate cuie în cap, în suflet…și să te împătimești și mai rău.

Căci dacă te umpli de tot felul de pofte…sau te mânii pe tot omul…nu faci decât să acutizezi în tine dezechilibrele interioare. Să înmulțești și să aprofundezi patimile tale, să le faci mult mai tăioase și mai zdrumicătoare de suflet.

Deci dracii puneau pe seama lunii toate aceste dureri pe care i le provocau.

Dracii erau nemiloși…îl atacau fără milă pe tânăr, necontenit…pentru că doreau să îl omoare.

Căci care altul ar fi fost motivul pentru care îl aruncau în foc și în apă?

Asta în stare de inconștiență

După cum vedeți dracii căutau locuri primejdioase pentru copil…Îl duceau spre acele locuri…

Și căderile lui nu erau „ghinioane” și nici din motive de sănătate…ci erau cauzate de răutatea demonului din el. Care îl muncea

Și, mai mult ca sigur, părinții lui, mama, tatăl său, alte rude, cineva…stătea și îl păzea pe tânăr…ca să nu moară ars sau înecat.

Aici, în Scriptură, nu aflăm nimic despre mama lui. Doar despre tatăl lui…Lucru interesant…Poate că nu mai avea mamă…Nu știm care e motivul pentru care doar tatăl e amintit…

Dar să zicem că avea familie, frați…și, fără doar și poate, aceia nu îl mai scăpau din ochi. Căci dacă l-ar fi lăsat singur, neînsoțit…ar fi murit de mult, conform mărturiei tatălui său, atâta timp cât dracul dorea să îi facă de petrecanie.

Lucru din care învățăm că trebuie să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie, începând cu propria noastră familie. Cu propria noastră casă. Cu rudele noastre.

Că nu putem fi indiferenți la nevoile celor din familia noastră…dacă ei doresc să fie ajutați.

Căci dacă el cădea în foc…trebuia să fie cineva lângă el să îl scoată din foc…Iar dacă cădea într-o apă…trebuia să îl scoți de acolo, să știi să înoți…sau să îl scoți dintr-un puț, dintr-o fântână.

Adică putea părea că se sinucide…când el, de fapt, era aruncat de demon spre o moarte jalnică.

Și din această perspectivă ar trebui să privim foarte profund sinuciderea, pentru ca să înțelegem cât este influență demonică, nebunie sau frică în acest act și cât e arogantă alegere spre a te sinucide.

Că una e să alegi să te sinucizi în urma unor raționamente, a unei gândiri ideologice, care vede în sinucidere un final „normal” pentru viață și alta e să te sinucizi din cauza unei posesii sau a unei influențe demonice. Nu e totuna…pentru că, în al doilea rând, avem de-a face cu o minte răvășită, confuză…

Așa că tânărul nostru, din punctul de vedere al vieții sociale, erau un om cu handicap, cu handicap provocat de demonizare.

Avea nevoie să fie însoțit.

Nu mai putea trăi și umbla fără supravegherea iubitoare și compătimitoare a cuiva.

Și de aici vedem iubirea tatălui său pentru el.

Pentru că tatăl nu mai trăia pentru sine…ci pentru copilul lui.

Trăia în ritmul problemelor trăite de copilul lui…

Și, iată!, versetul al 16-lea, în care tatăl îndurerat spune: „Che prosinegca afton/ și l-am adus pe el (pe copilul meu) tis Matites Su/ la Ucenicii Tăi…

Și aici tatăl îi recunoaște pe Ucenicii Lui, pe Apostolii Lui, pe Următorii Lui. Le recunoaște existența și autoritatea.

Cărora, mai întâi, le-a cerut ajutorul.

Nu a venit prima dată la Domnul…ci s-a adresat Ucenicilor Lui…

Dar, continuă el: che uc idinitisan/ și [ei] nu au fost în stare, nu au fost capabili ca afton terapefse/ să îl vindece pe el.

Și de la terapefo, verb, care înseamnă a vindeca, a salva pe cineva îl avem în română pe terapeutic sau pe terapie.

Ceva terapeutic, vindecător.

Terapie, metodă vindecătoare prin intermediul pastilelor sau a ceaiurilor. Ce facem noi pentru a ne vindeca, pentru a ne însănătoși.

Însă vindecarea pe care o propune verbul grecesc nu se referă numai la trup ci și la suflet.

După cum există medicamente pentru trup există și medicamente/ remedii/ terapii pentru suflet.

Ei, Apostolii Tăi, Îi spune omul necăjit, nu au avut putere să îl vindece! Afirmație prin care tatăl vorbește despre demonizare ca despre o boală.

Da, una a sufletului, care afectează și trupul. Pentru că demonii vin în noi datorită păcatelor noastre.

Ei n-au fost în stare. Nu au fost capabili. Nu au avut…putere.

Și când vorbim despre putere, vorbim despre ceva foarte important în viața duhovnicească. Fiindcă dinamis-ul, puterea înseamnă energie cât și lucrare.

Și la Botez primim energia necreată a lui Dumnezeu, harul Său, slava Lui, care ne face să fim dinamici din punct de vedere duhovnicesc.

Primim harul lui Dumnezeu spre lucrare.

Pentru că harul înseamnă viață, înseamnă acțiune, înseamnă dăruire…pentru că te îndeamnă la tot binele.

Iar preotul primește prin hirotesie, de la Dumnezeu, puterea/ dinamisul de a ierta păcatele oamenilor.

De unde iertarea este acțiune, e viață, e transformare a vieții. Pentru că iertarea păcatelor nu înseamnă stagnare, încremenire sau relaxare ci derulare a vieții spre bine. Spre un tot mai mare bine. Fiindcă ne umplem de harul de a face cele bune.

Și de aici, în teologia ortodoxă recentă, utilizăm sintagma dinamismul credinței sau dinamism duhovnicesc sau puterea credinței.

Și prin acestea arătăm, că dacă avem o credință vie, ea trebuie să arate/ să dezvăluie/ să sublinieze puterea harului lui Dumnezeu din ea. Prezența harului din ea…

Deci omul trebuie să fie plin de putere dumnezeiască dacă are o credință vie, autentică.

Cu alte cuvinte, noi, atunci când credităm pe cineva ca Părinte duhovnicesc, când îl ascultăm, când ne sfătuim cu el și îl punem să se roage pentru noi, pentru că îl considerăm un om al lui Dumnezeu, plin de har și de înțelepciune și viață teologică, îl socotim astfel pentru că simțim și vedem harul lui Dumnezeu în ființa sa, în faptele sale și în cuvintele sale.

Nu îl socotim astfel fără motive…ci datorită multor motive.

Pentru că Dumnezeu ne-a încredințat, în multe feluri, despre faptul că lucrează și vorbește prin acest om. Că el, Părintele nostru duhovnicesc, este prieten al lui Dumnezeu.

Și, adesea, ne împărtășim de roadele puterii rugăciunii sale, pentru că Domnul îl ascultă pe el. Iar puterea sa duhovnicească e putere obținută prin curățirea sa de patimi și nu prin îngâmfare.

Căci puterea sa e harul lui Dumnezeu.

Și, spre exemplu, în Patericul egiptean ca și în alte multe Vieți de Sfinți (și nădăjduim să vină și ziua aceea, când o mai fi și ea?, în care să începem discutarea Vieților Sfinților la nivel online…în mod metodic…în care să înțelegem profunzimea anumitor fapte și ziceri. Căci noi avem deja mai multe proiecte în acest sens. E o avalanșă de câte vrem…dar nu e timp pentru toate.), există mărturia unor Sfinți care au spus că e nevoie și de sfințirea noastră, a celor care cerem rugăciunile Sfinților…pentru ca rugăciunile lor să aibă impact în viața noastră.

Deci nu putem să lăsăm toată înțelegerea și asceza numai pe seama Părinților noștri duhovnicești sau a Duhovnicilor noștri ci noi înșine trebuie să ne sfințim viața din greu, trebuie să ne umplem de asceză și de cunoaștere teologică.

Ei, cu toții, se roagă pentru noi…dar și noi trebuie să fim plini de cunoaștere și de rugăciune. De viață curată.

Căci numai astfel exemplul și rugăciunea lor au impact, ajung până la noi.

Fiindcă cum altfel putem să ne înțelegem Sfinții și Părinții duhovnicești dacă noi nu sporim în curăție și teologie?

Dacă ei sunt tot mai înalți iar noi tot la fel de nesimțiți…cu ce ne ajută frumusețea, curăția și înălțimea gândirii lor dacă nu le înțelegem?

Iar neînțelegerea lor ține de lipsa noastră de asceză…și de păcatele noastre. Dacă am dori cu adevăratîi înțelegem și să-i urmăm, Dumnezeu ne-ar ajuta, cu siguranță, în scurt timp.

Căci faci nefolositoare rugăciunea Sfinților atâta timp cât tu ești impenetrabil pentru har.

Tu ești un geam murdar, plin de urme de muște și de mizerie…și de aceea razele rugăciunii lor nu pătrund în casa sufletului tău.

Razele rugăciunii nu ajung la tine, adică harul dumnezeiesc.

Deci dacă îl creditezi pe cineva drept om duhovnicesc și aștepți de la el rugăciune și sfătuire…atunci și tu trebuie să faci ceva cu viața ta, vorba cântecului hip-hop.

Și ca să faci ceva cu viața ta trebuie să te curățești de păcate, pentru ca rugăciunile Bisericii să ajungă până în inima ta.

Trebuie să te lași iradiat de harul Bisericii, ajutat, învățat, întărit în bine pentru ca să simți cât de folositoare sunt înțelepciunea și rugăciunea Sfinților.

Pentru că trebuie să le înțelegi profund, apropiindu-te de valoarea lor în mod practic și nu ca un spectator de pe margine, care nu se luptă în arenă.

Iar dacă stai așa, ca lemn tănase, te vizitează harul lui Dumnezeu…pe când tu ești dus cu sorcova. Și dacă ești plecat cu sorcova și vrei să te vindeci de orbirea ta, trebuie să te întorci acasă, să stai în rugăciune, în îngenunchere smerită a întregii tale ființe, în cuget smerit, cum ne cere Sfântul Profet David, și în zdrobirea ta vei simți harul Lui.

Și Dumnezeu, pe cel care se întoarce…pe cel care se plânge pe sine…pe cel care își recunoaște decadența…nu-l mai pedepsește! Pentru că El pedepsește/ mustră părintește tocmai pentru ca omul să se vadă pe sine, să se recunoască ca-n oglindă…și nu pedepsește de dragul pedepsei.

Și de aceea trebuie ochi duhovnicesc, experiență multă la Spovedanie, pentru ca să vezi din ce cuget, din ce inimă se spovedește omul…și care îi sunt așteptările de la Dumnezeu și, implicit, de la sine.

Pentru că una e să te tot spovedești…și să nu arăți nicio sporire, nicio umplere de frumusețe, nicio îndrăzneală spre fapta bună…și alta e să mai și păcătuiești în mijlocul multor fapte și dorințe duhovnicești.

Pentru că Spovedania e pentru a ne umple de har pentru a birui răul, păcatul, căderea în noi înșine. Pentru a fi tot mai puternici împotriva răului din noi și din alții în ciuda căderilor noastre de tot felul.

Și omul, omul care vine la Dumnezeu și spune: Doamne, eu sunt cel ce am păcătuit fără nerușinare în fața Ta…Eu, păcătosul, acest vierme nenorocit…Eu, mica făptură a Ta plină de toate patimile…Iartă-mă, miluiește-mă…că nu sunt în stare, nu pot să mă ridic singur din patimile mele…Pe acesta Dumnezeu îl aude!

Pentru că el se scoală din moartea păcatelor lui.

El înviază din morți…

O minune imensă se produce cu el…cu cel care se lasă condus de Dumnezeu spre pocăință. Spre îndreptarea vieții.

Adică pocăința are rezultate concrete!

Vezi cum se umple Biserica, cum se schimbă viața oamenilor, cum oamenii iradiază de bucurie.

Și când te spovedești și te pocăiești începi să vezi frumos. Nu mai vezi răul din alții…ci, cu precădere și ca cele mai deplorabile, vezi păcatele tale. Patimile tale infecte. Care miros urât duhovnicește și care sunt mișcări spre rău, spre o tot mai mare decadență.

Nu mai ai ranchiune.

Nu mai ai cerințe să ți se facă, să ți se dea…să ți se aloce…

Pentru că începi, smerit, să pui osul la treabă. Să lupți cu patimile din tine, să înveți viața ortodoxă, să te familiarizezi cu Tradiția și cutumele Bisericii.

Adică începi să te integrezi în viața eclesială…dacă până acum ai trăit o viață telurică, pământească…

Însă numai Dumnezeu ne luminează ce să facem cu noi…și cum să ne integrăm în viața duhovnicească a Bisericii. Care sunt bucuriile dar și exigențele vieții eclesiale.

Și orice ai fi tu (zugrav, preot, ministru, măturătoare), când începi să vezi ce înseamnă a fi ortodox…îți faci treaba acolo unde ești…și înveți din toate. Și din bune și din rele.

Și îți faci treaba bine, cu toate căderile tale, dacă te iradiază viața Bisericii, adică harul Prea Sfintei Treimi.

Căci rugăciunile Bisericii încep să intre în tine și să producă multă frumusețe de conștiință.

Și de aceea totul e bine.

Pentru că ai început să îți faci curățenie prin casă…prin casa sufletului.

Treaba merge bine…

…Iar tatăl a venit la Ucenicii Lui și ei, Apostolii Domnului, nu au putut să îl vindece. Adică în mod duhovnicește. Să izgonească demonul din tânăr.

Și asta pentru că nu au fost plini de puterea harului lui Dumnezeu ca să îl ajute sau nu s-au rugat plini de iubire și de dăruire pentru vindecarea copilului.

Însă nu trebuie să înțelegem prin aceasta că Sfinții Apostoli erau lipsiți cu totul de iradierea harului lui Dumnezeu și de luminarea lui Dumnezeu, ei, tocmai ei, care erau intimii Stăpânului. Pentru că ei erau iradiați de har din destul, chiar dacă nu îl primiseră în adâncul lor, ca la Cincizecime.

Căci cum ne-am putea închipui faptul, ca tocmai Apostolii Domnului, care stăteau lângă Domnul clipă de clipă, ei, tocmai ei, să fie lipsiți de har?

Vă dați seama ce s-ar întâmpla cu fanii lui Madonna sau ai lui Michael Jackson…dacă ar sta lângă ei clipă de clipă? Câte detalii ar ști despre ei…și cât de mult ar deveni părtași cu viețile acelora?

De aceea nu ne putem închipui nici ce a însemnat ucenicia Sfinților Apostoli pentru ei…și câte au înțeles de la Domnul și cât au fost iradiați de slava Lui în orice clipă.

Pentru că ei aveau o viață dumnezeiască, fiindcă Izvorul vieții era cu ei.

Și pe fiecare zi se umpleau de har și de curăție dumnezeiască.

De aceea Apostolii Lui nu erau lipsiți de har și nici de iubire pentru oameni. Aveau și puterea să îl vindece.

Însă – aici e minunea! – Domnul le spune că era nevoie în acest caz de multă asceză, de multă dăruire iubitoare.

Și de aceea s-au smerit și mai mult…înțelegând că rugăciunea puternică e cea plină de iubire și de durere pentru cei care suferă, pentru cei care au nevoie de vindecare.

Adică trebuie mai mult: să te chinui și să te rogi cu durere pentru oameni.

Nu e de ajuns să fii om duhovnicesc, nu e de ajuns să ai puterea harului în tine…ci trebuie mai mult: să ai iubire nemărginită pentru oameni.

Trebuie să te chinui în rugăciune din iubire pentru oameni.

Trebuie să te rogi cu iubire dureroasă pentru ei.

Pentru ca ei să se întoarcă la Domnul.

Pentru ca ei să fie vii.

Pentru ca ei să nu moară în păcatele lor și să ajungă în Iad.

Adică vindecarea vine din iubirea plină de har.

Vindecarea de demonizare e o urmare a dragostei. O urmare a umplerii de dragostea lui Dumnezeu pentru oameni.

Deci nu e de ajuns numai să fii preot. Nu e de ajuns numai să îți faci treaba bine. Ci trebuie să ți-o faci superbine. Hiperbine. Asta e morala acestei minuni!

Adică să nu credem că dacă am fost oamenii orarului, dacă am făcut, în aparență, totul ca la carte și în fața oamenilor avem o reputație bună…la fel avem o reputație bună și în fața lui Dumnezeu.

Ci Dumnezeu ne cere, mereu, să facem mai mult decât putem. Mai mult decât e prescris în orar…adică de cât ne cer oamenii. Căci niciodată nu trebuie să fim mulțumiți cu câte facem…ci mereu trebuie să dorim mai mult…și mai mult…mereu mai mult

Și chiar dacă le-am socoti pe toate bune (am slujit, am scris, am predicat, am spovedit, am făcut de toate…de ne-am omorât; am stat la Biserică în zoaie, în căldură, vai de mama noastră) nici atunci nu trebuie să considerăm că am făcut tot ce se putea face.

Pentru că niciodată nu poți face…tot ce se poate face.

Dar…trebuie să cauți tu, preotul, mireanul, călugărul, episcopul, toată lumea…trebuie să facem mai mult decât se poate face.

Și vedem, în viața Bisericii, cum Dumnezeieștii noștri ierarhi, Dumnezeieștii noștri mireni, Dumnezeieștii noștri preoți, Dumnezeieștii noștri monahi…cu mult har, fac, de multe ori, lucruri incredibile.

Incredibil de mari, incredibil de frumoase, care trec peste orice închipuire.

Încât zici: Doamne, oamenii ăștia sunt doar oameni?

La câte îndatoriri, la câte necazuri sunt supuși, la câte ispite, certuri, drăcii iscate pe tema lor…și ei trăiesc și lucrează atât de duhovnicește!

Pentru că demonii roiesc în jurul nostru.

Ne fac tot felul de greutăți.

Ca să zicem ceva, să facem un lucru rău…să greșim ceva…și să ajungem pe orice pagină, de râsul tuturor.

Căci unii abia așteaptă să se spună că „preotul era beat”, că „nu știe limba română”, că „a făcut o faptă incalificabilă”. Și asta când ei nu se gândesc deloc nici la cum gândesc, nici la cum trăiesc și nici la ce vorbesc.

Dar oamenii Bisericii sunt arătați cu degetul…și puși față în față cu cea mai mare sfințenie…atunci când îi calcă pe interese

Adică prostul abia așteaptă să se spună că „și popa e prost”, ca să aibă un motiv în plus să fie „mai prost ca el”.

…Însă când știi ispitele și neajunsurile vieții și îi vezi pe oamenii lui Dumnezeu ce fac, câte lucruri bune fac…înțelegi câte lucruri bune se pot face în lumea asta…dar și cât de prețios, de valoros, de muncit e binele, sfințenia, înălțimea duhovnicească.

Și atunci îi prețuiești enorm de mult pe Sfinți…și fapta bună.

Însă nu numai în Biserica Ortodoxă ci și în alte biserici, peste tot…se fac lucruri admirabile. Sunt oameni care te uimesc.

Atâta muncă.

Atâta jertfă…

Și prin acești oameni lumea merge înainte…

Pentru că unul face cât zece, cât o sută, cât o mie, cât o națiune…iar alții nu fac nici cât pot să facă.

Deci trebuie să înțelegem de aici că dacă vrem să-i vindecăm pe oameni, atunci cu timp și fără timp, adică mai mult decât putem, mai mult decât suntem în stare, mai mult decât ni se cere…trebuie să facem.

Căci nouă nu ni se cere numai slujba, așa, văzută, că o cântăm frumos și impunător. Ci și gând bun, luptă cu patimile, rugăciune multă, stare duhovnicească, plină de curăție, de pace.

A sta stâlp la Vecernie, la Utrenie și la Liturghie nu înseamnă și a te umple de har. Ci trebuie să ai lucrare lăuntrică, curăție, rugăciune neîncetată, dorință de mântuire pentru toți…ca tu să te apropii de cerințele lui Dumnezeu pentru un creștin ortodox.

Și asta pentru că ceea ce se vede din viața unui creștin ortodox e numai 1%. Iar ceea ce nu se vede, lupta noastră cu patimile, responsabilitatea noastră, chinurile noastre, rugăciunile noastre, contemplațiile noastre, vederile noastre extatice, munca noastră de înțelegere e tainicul nostru. E profundul nostru.

De aceea slujba ortodocșilor nu se termină odată cu slujbele din Biserică ci abia începe.

Iar când preotul pleacă de la Biserică, după slujbă, are în mintea, în inima și în trupul lui o mie de probleme și o mie de doruri sfinte.

Și oriunde merge și orice face el e în slujbă. În atenție. În căutare. În descoperire de noi și noi falduri ale vieții ortodoxe.

Și de aceea e foarte, foarte, foarte obositoare viața ortodoxă…pentru că e plină de gândire, de dureri, de ispite, de așteptări, de contemplații, de rugăciune și de simțiri și vederi mistice.

E epuizantă…pentru că e viața deplină!

Trăiești cu totul și ajungi blească de oboseală.

Cazi lat, noaptea, în somnul tău

Oboseală pe care, cei care stau tolăniți toată ziua…sau nu fac mare lucru, n-au cum s-o cunoască

Peste tot, în slujbe, ne uităm la ce e bine să facem pentru om. Ne uităm pe noi când slujim…casa noastră, treburile noastre…și ne scufundăm în treburile, neliniștile, neștiințele, așteptările celor pentru care slujim.

Și scriem cărți, predicăm ore întregi, ne rugăm la fel…pentru ca oamenii să Îl cunoască pe Dumnezeu și să fie vii.

Și, după atâta muncă în folosul oamenilor, tot noi, preoții, părem „infractori”…pentru că am cerut sau ni s-a dat „prea mult” la o slujbă.

Dar dacă vine instalatorul sau dacă vine cel care zugrăvește casa…acolo se consideră „o muncă mai importantă” decât sfințirea casei și decât învățarea spre viața veșnică.

Și omul fără bucă, fără bun simț…consideră că ne dă „bani prea mulți” la Înmormântare sau la Nuntă…dar lăutarii și mâncarea și toată masa costă de zece sau de o sută de ori mai mult.

Adică, pe scurt, slujirea preoțească, cea atât de mare, de sfântă și de importantă pentru viața oamenilor, din neștiință sau necatehizare, costă mai puțin decât orice fală a lumii.

Ion Pillat – culorile amintirii [12]

Ultimul ciclu de poezii, Bătrânii – din volumul Pe Argeș în sus (aluzie la versul Pe Argeș în jos, cu care începe balada Mănăstirea Argeșului) – ne propune un alt fel de periplu (în comparație cu Florica și Trecutul viu): nu în amintire, nu în trecutul viu (personal), ci în…trecutul literar.

Un fel de: al treilea hagialâc, în ordinea și viziunea lui Pillat, un hagialâc în vedenia trecutului poetic („răsăreau vedenii în lună și în vis”).

Prin aceasta, istoria literară este cumva extrasă dintre coperțile unui manual și devine…o parte din memoria afectivă, devine document biografic, parte din existența și experiența cultural-trăiristă a poetului.

Literatura este pusă pe același plan cu experiența de viață.

Ea este o experiență de viață.

Arhiva acumulată livresc și arhiva înregistrată prin trăire și contemplare…sunt decriptate la fel pe plan mental și afectiv.

Ele au doar slove diferite, un alfabet distinct.

Însă natura artistică, natura cosmică și natura umană converg pentru a determina specificul unei biografii.

Literatura este viață (a spus-o recent la TVR și Bernard Pivot [min. 33]: Lire c’est aussi être dans la vie)…și e înregistrată pe aceeași foaie interioară în care sunt notate și celelalte experiențe.

Literatura, erudiția, cunoașterea, informarea nu reprezintă aspecte exterioare vieții.

Viața la nivel intelectual nu este separată de viața la nivel biologic, ci integrată organic în multitudinea experiențelor umane.

Bătrânii, poemul vast al lui Pillat, reprezintă Epigonii lui.

Dar nu numai: este în același timp o istorie literară foarte bine documentată – o evocare poetică bine documentată –, care constituie prima pledoarie pe care o cunosc (cu vreo două decenii înaintea apariției Istoriei lui Călinescu), deși Pillat nu era istoric literar, pentru a recunoaște cu prisosință meritele literaturii române vechi în fundamentarea limbii literare și a literaturii de mai târziu.

Negoițescu făcuse, de asemenea, observația undeva, că, până la Pillat, Dosoftei nu a fost propriu-zis evocat în literatura română.

Cel mai vechi poet menționat în Epigonii lui Eminescu era Antioh Cantemir, conform Lepturariului conceput de profesorul său, Aron Pumnul.

Evocarea din vastul poem Bătrânii (pe care edițiile mai noi l-au segmentat în mai multe episoade, purtând ca titlu numele poeților evocați) are un scop pe care-l dezvăluie ultimele versuri (care ne lămuresc perspectiva sa asupra literaturii ca factor spiritual de coeziune internă a unui popor):

Ca sufletul, lăsându-și tiparul în lut greu,

Să-și regăsească țara și-n ea pe Dumnezeu.

Poemul începe și se termină cu un tablou în care este absorbită rezonanța lirică a câtorva poeți, în frunte cu Eminescu…

Tactica aceasta poetică, de altfel, de a pleca de la un peisaj spre subiectul versificat este ea însăși eminesciană…

Panoramarea peisagistică era nu atât o înrămare cât o deschidere spre infinit a lumii terestre.

Pillat a înțeles această perspectivă și a însușit-o: și în poemul său, spațiul și timpul, cosmosul și istoria se intersectează, sunt coordonate care cresc una din alta.

Istoria literaturii se naște și se dezvoltă într-o zariște cosmică (Blaga) pe care o receptează cu un auz dilatat: „Ființa noastră toată e-o vastă ascultare: / Urechea ne lărgește fireștile hotare” (Ursul lui Donici).

Priveliștea din care a crescut și poezia lui și care „Te-ai copt încet în suflet ca miezul unei azimi” se contopește în cea pe care a cunoscut-o din poezie:

Pădurea arde-n toamnă cu flăcări vegetale

Și plopii până-n ceruri ca facle rituale,

Și ulmii lui Virgiliu, eminescienii tei,

Cireșii – roșii focuri cu foile scântei

De la vânjosul carpen la frageda ferigă,

Pe limba frunzei sale în fața noastră strigă

Durerea anuală și grea de-a veșteji.

*

Vă înțeleg eu singur, aprinse elegii,

Culori sfâșietoare ca note muzicale,

Și inima-mi se strânge pe pietruita cale

Din via de pe dealuri la casa de la cramă,

La sunetul dramatic al frunzelor de-aramă.

 *

Aud cum suflă-n luptă, trufaș, din tibicină

Stejarii, legionarii cu coiful de rugină,

Cum fagii, geții aprigi cu păr însângerat,

Înalță-n agonie peanul lor curat.

Vâjâitor vibrează un vuiet viu de coarde:

E vaietul de ducă al galbenelor hoarde [de frunze],

Și frasinii, arinii, alunii, și gorunii

În vânt își lasă coama să fâlfâie ca hunii…

 *

Dar drumul brusc cotește: în ochii mei câmpia

Cu petici de-arătură și-îmbracă sărăcia –

Văd Argeșu-n zăvoaie, cu case mici Pitești.

O, deal de la Florica, în toamnă, drag îmi ești,

Când fumuriu, Brumarul își lasă-n văi tămâia,

Când scorburoși, cu foaia lor lucie ca lămâia,

Stau la răspântii nucii cu trunchiul centenar

Păzind butuci de viță și rod de chihlibar

Când văd din deal, sub mine, albind pe sub trei plute

Prietenoasa casă a zilelor trecute.

*

Priveliște totală, pe amintiri te razimi –

Te-ai copt încet în suflet ca miezul unei azimi.

*

Și iată că pe dealul copilăriei mele

Trecutul ancorează cu-albastrele-i vintrele,

Îmbracă ce atinge cu stranii prelungiri…

Și nu știu, văd cu ochii sau văd în amintiri,

M-am îmbătat cu vise sau cu seminți de mac,

Pe drumuri cunoscute de rătăcesc buimac.

Priveliștea specifică liricii pillatiene o recunoaștem ușor din poemele comentate anterior.

Natura înfățișează aprinse elegii – ale pădurilor incendiate de toamnă – după cum și elegiile sunt un cosmos arzând în cuvinte.

Există multe aluzii mistice în poem, de la „flăcări vegetale” și „limba frunzei” (care ne trimit cu gândul la sărbătoare Cinzecimii și la harul Duhului Sfânt pogorât atunci, ca limbi de foc, peste întreaga creație) la coacerea „ca miezul unei azimi” și la expresia „Și nu știu, văd cu ochii sau văd în amintiri”, care e o parafrază la expresia paulină care înfățișează vederea în extazul mistic: „nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer…” (II Cor. 12, 2).

Cu alte cuvinte, peisajul acesta este nu sugestia unui incendiu heraclitian care consumă lumea și o distruge spre a renaște alta la fel ca cea dinainte, nici apocaliptic în sensul barbar al termenului, care echivalează sfârșitul lumii cu un cataclism (căci incendiul apocaliptic este, de fapt, o transfigurare spirituală a cosmosului), ci o prefigurare a vederii paradisiace, în focul luminii veșnice.

„Tămâia” revărsată pe văi și galbenul haric al luminii, al frunzelor și roadelor (nucii au foaie „lucie ca lămâia”, iar via are „rod de chihlibar”), întăresc această impresie.

Frunzele, adesea numite foi, seamănă mai degrabă a pergament tainic, a document vorbitor

„Sunetul dramatic al frunzelor de-aramă” este de asemenea un vers cu o adâncime a semnificațiilor nebănuită, care ne lovește însă auzul, și care trimite din nou la cuvintele Sfântului Pavel: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător” (I Cor. 13, 1).

Pillat va mai face însă o dată, undeva mai departe, aluzie la porunca iubirii…dar vom ajunge și acolo…

Cosmosul e o altă…vorbire în pilde a lui Dumnezeu cu oamenii, pe care o înțeleg cei ce iubesc, după cum vorbirea Logosului întrupat, în Evanghelii, era neînțeleasă celor cu auzul inimii surd.

Este mesajul poeziei românești, consolidat de/în lirica lui Eminescu, înțeles și transmis mai departe de poeți care s-au afundat în sensurile unei naturi poetice care nu este simplă reproducere, ci are ecouri mult mai tulburătoare, destinate, cum am spus, unui alt auz.

Dar „frunzele de-aramă” amintite mai sus sunt și o aluzie la codrii de aramă ai lui Eminescu din Călin și la „Codrul  [care] clocoti de zgomot și de arme și de bucium” din Scrisoarea III.

Răsunetul pădurilor de stejari și fagi, în versurile lui Pillat, pare, în consecință, că a absorbit tumultul luptelor.

Versul „Vâjâitor vibrează un vuiet viu de coarde” este o aliterație care intertextualizează intenționat alte două versuri binecunoscute din Scrisoarea III a lui Eminescu, și, respectiv, din Nunta Zamfirei a lui Coșbuc: „Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie” (Scrisoarea III) și „Prin vulturi vântul viu vuia” (Nunta Zamfirei).

Înaintea lui Coșbuc, însă, tot Eminescu scrisese versuri ca acestea: „Vuind vine mândrul al mărilor crai” (Diamantul Nordului) și „Vuiește a vântului arfă de-aramă” (În vremi de mult trecute).

Rătăcirea „pe drumuri cunoscute” este, prin urmare, una plină de semnificații.

Pe care le vom urmări în continuare

Sfânta Liturghie și Parastasul pentru doi Patriarhi ai României (28 iulie 2012)

Partea de final a Sfintei Liturghii și apoi Parastasul pentru PFP Iustin și PFP Teoctist, săvârșite la Catedrala Patriarhală din București, în transmisia live a Radio Trinitas.

La final: Predica PS Ciprian Câmpineanul.

75.6 MB

Inclusă în arhiva de aici.

*

Sâmbătă, 28 iulie 2012, la Catedrala Patriarhală după Sfânta Liturghie, de la orele 11.00, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte Episcop vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul a oficiat o slujbă de pomenire pentru fericiţii întru adormire Părintele Patriarh TEOCTIST Arăpaşu la comemorarea a 5 ani de la trecerea sa la cele veşnice (30 iulie 2007) şi Părintele Patriarh IUSTIN Moisescu la împlinirea a 26 de ani de la trecerea sa la cele veşnice (31 iulie 1986)”.

Testamentul lui Eugen Ionescu

Preluat de la Prof. Ion Coja, care spune că a apărut a doua zi după moartea sa, în Le Figaro Litteraire, în anul 1994.

*

Mesajele nu au nici un efect asupra mea.

În acest moment mi-e totuşi atât de rău încât îmi este greu să scriu. Nici ideile nu-mi vin când durerea este atât de violentă.

Este aproape ora 5, va veni noaptea, noaptea pe care o detest dar care îmi aduce totuşi, câteodată, un somn atât de plăcut.

Mi se joacă piesele cam peste tot în lume şi cred că aceia care se duc să le vadă râd sau plâng, fără a simţi dureri prea violente.

Ştiu că se va sfârşi curând, dar, cum am spus-o de curând, fiecare zi este un câştig.

Câteodată vin să mă vadă prietenii, câţiva prieteni devotaţi.

Îmi face mare plăcere să-i văd, dar după o oră obosesc.

Oare ce altceva făceam, mai bine, înainte?

Cred că mi-am pierdut timpul şi că am alergat în van.

Îmi simt mintea goală şi mi-e greu să continui, nu din cauza durerilor ci a acestui vid existenţial de care e plină lumea, dacă pot spune că lumea este plină de vid.

Ca de obicei, mă gândesc că poate voi muri în această seară sau, să nădăjduim, mâine ori poimâine.

Sau, chiar, cine ştie cât timp mai târziu.

Când nu mă gândesc la tot ce poate fi mai rău, mă plictisesc.

Câteodată mă gândesc că mă gândesc, mă gândesc că mă rog. Cine ştie, poate că va fi totuşi ceva, va fi ceva. Poate că după va fi bucuria.

Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală.

Am fost ajutat în carieră – carieră, cum se spune – de un mare număr de oameni cărora le datorez recunoştinţă.

A fost, mai întâi mama, care m-a crescut, care era de-o incredibilă tandreţe şi plină de umor în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise la o vârstă fragedă şi că fusese abandonată – după cum am povestit adesea – de soţul ei ce a lăsat-o singură în marele Paris.

Apoi, mai târziu, au fost toţi profesorii mei de la liceul din Bucureşti.

Dar pe parcursul vieţii, mai ales soţia mea, Rodica, şi fiica mea, Marie-France, au constituit pentru mine cel mai mare ajutor. Fără ele, este limpede că n-aş fi făcut nimic, n-aş fi scris nimic. Le datorez şi le dedic întreaga mea operă.

Datorez mult şi unui escroc, Kerz, care s-a declarat falit în ziua ultimei reprezentaţii cu Rinocerii la New York, ceea ce lui i-a adus, în 1940, suma de 10.000 de dolari, dar şi mie mi-a adus renumele în Statele Unite. El m-a ajutat fără să vrea.

Au fost, apoi cronicile literare engleze şi franceze.

În plus aceste cronici au ridicat împotrivă pe criticii de stânga care crezuseră la început că eu însumi sunt de stânga aşa după cum ceilalţi mă credeau de dreapta.

Apoi, încă o dată soţia mea, mereu soţia mea, care m-a obligat să-mi trec examenul de licenţă.

Şi mi-a făcut bine, dorind să mă distrugă, cea de-a doua soţie a tatălui meu, Lola, care m-a dat afară din casă, provocându-mă în acest fel să mă descurc şi să reuşesc.

Mi-au făcut bine profesorii de la Liceul Sf. Sava care m-au gonit din liceu, ceea ce m-a determinat să-mi iau bacalaureatul într-un liceu de provincie, ocrotit de sora soţiei mele, Angela, care ţinea o pensiune pentru liceeni (liceeni care, după câte ştiu eu, n-au reuşit în viaţă).

Vagabondând de la unul la altul, de la unii la alţii, eu, cel fără adăpost, am acum unul din frumoasele apartamente din Montparnasse.

Am mai fost, în sfârşit, ajutat câteodată de rude mai mult sau mai puţin îndepărtate, de către mătuşa mea Sabina şi mătuşa mea Angela, de către profesori care îşi imaginauam geniu.

Am fost ajutat, mai recent, în timpul războiului din 1940 de Anca, mama soţiei mele, care în ciuda durerii proprii, cu inima sfărâmată, i-a lăsat pe ginerele şi fiica ei să plece în Franţa.

A murit, sperând să se reîntâlnească cu noi la Paris, unde nu a putut ajunge.

A murit cu această nădejde.

Am fost ajutat de Dumnezeu atunci când, refugiat la Paris pentru că nu voiam să mă alătur comuniştilor de la Bucureşti, am plecat într-o zi la piaţă fără un ban în buzunar şi am găsit pe jos 3.000 de franci (din 1940!).

Atâtea întâmplări mi-au venit în ajutor!

Poate Dumnezeu este Acela care m-a ajutat toată viaţa, care mi-a sprijinit toate eforturile şi eu nu mi-am dat seama.

Am fost ajutat, apoi, de proprietarul meu din strada Claude Terrasse, dl. Colombel, Dumnezeu să-l binecuvânteze!, care nu a cutezat să arunce în stradă un biet refugiat care nu-şi plătea chiria dar era poate trimis de Domnul.

Şi astfel, din mână în mână, am ajuns să obţin un soi de enormă celebritate şi să ajung împreună cu soţia mea la vârsta de 80 de ani, chiar 81 şi jumătate, cu frica morţii, cu nelinişte, fără a-mi da seama că Dumnezeu îmi dăruise atâtea binefaceri.

El n-a abolit, pentru mine, moartea, ceea ce mi se pare inadmisibil.

În ciuda eforturilor mele, în ciuda preoţilor, n-am reuşit niciodată să mă las în voie, în braţele Domnului. N-am reuşit să cred destul. Eu sunt, din păcate, ca omul acela despre care se spune că făcea în fiecare dimineaţă această rugăciune: “Doamne, fă-mă să cred în Tine”.

Ca toată lumea, nici eu nu ştiu dacă, de cealaltă parte, există ceva sau nu este nimic.

Sunt tentat să cred, ca şi Papa Ioan Paul al II-lea, că se desfăşoară o luptă cosmică enormă între forţele tenebrelor şi cele ale binelui.

Spre victoria finală a forţelor binelui, cu siguranţă, dar cum se va produce aceasta? Suntem oare fărâme dintr-un tot, sau suntem fiinţe care vor renaşte?

Lucrul care mă întristează poate cel mai mult este despărţirea de soţia şi fiica mea.

Şi de mine însumi!

Sper în continuitatea identităţii cu mine însumi, temporală şi supratemporală, traversând timpul şi în afara timpului.

Nu apărem pe pământ pentru a trăi.

Apărem pentru a pieri şi a muri.

Trăieşti copil, creşti şi foarte repede începi să îmbătrâneşti.

Cu toate acestea, este greu să-ţi imaginezi o lume fără Dumnezeu. Este totuşi mai simplu să ţi-o imaginezi cu Dumnezeu.

S-ar putea spune că medicina modernă şi gerontologia doresc, prin toate mijloacele, să reconstruiască omul în plenitudinea sa, aşa cum Divinitatea n-a putut s-o facă: în pofida bătrâneţii, a stricăciunii, a slăbiciunii, etc.

Să-i restituie omului integritatea, în imortalitate, aşa cum Divinitatea n-a ştiut sau n-a vrut s-o facă. Cum n-a făcut-o Divinitatea.

Înainte, sculându-mă în fiecare dimineaţă spuneam: slavă lui Dumnezeu că mi-a mai dăruit încă o zi. Acum spun: încă o zi pe care mi-a retras-o.

Ce-a făcut Dumnezeu din toţi copiii şi vitele pe care i le-a luat lui Iov?

În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău.

Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu.

Ziua de dinainte

  • În zona Unirii din București nu a apărut Jurnalul Național în campania de Referendum dar în toate tonetele din jurul Magazinului Unirea se împut tabloidele și revistele porno. Adică de n-am avea online…nu am ști nimic din ziarele care contează. Iar azi-noapte, de la ora 23. 10, când abia începuse interviul lui Ciutacu cu Bogdan Teodorescu s-a luat lumina. Da, până după miezul nopții…cât să se termine emisiunea! Pentru că ultima dată s-a luat tot în această campanie și tot la ora 23, după ce i s-a tăiat microfonul Monicăi Macovei la România TV sau Realitatea TV. Așa că nu ne temem de întâmplări…ci doar de repetiții. De repetițiile care vor să inducă neliniște…
  • Pentru că ieri, vineri, 27 iulie 2012, în ultima sa declarație politică pentru Referendum, Traian Băsescu a militat din nou pentru neparticiparea la vot, Cristian Tudor Popescu i-a replicat la Realitatea TV: „Pentru prima dată în istoria României, ţara poate fi salvată luptând, nu cu arma în mână, ci cu berea în mână. Imaginaţi-vă un ins, simpatizant PDL, care stă la terasă şi bea o bere. În felul acesta el salvează România”.
  • Însă nesimțirea pasivă și batjocoritoare se observă peste tot în regimul Băsescu, de la faptul că nu au atras fonduri europene pe cât puteau și până la faptul că au jecmănit bugetul României și averile României.
  • Nu ar fi ceva „nou” pentru ei…dacă prețul pentru România ar fi „o bere cu indiferență”.
  • Mie mi se pare că se urmăreşte instaurarea unei frici generalizate, a unei învrăjbiri naţionale. Şi dosariada asta năucitoare, dosarele „ţinute la sertar” ca să fie scoase atunci când îl supărăm pe preşedintele jucător. Un preşedinte care s-a jucat cu noi toţi aşa cum a vrut şi aşa cum nu ne putem închipui”.

*

COMUNICAT DE PRESĂ
(27 iulie 2012)
Declarația de presă a preşedintelui interimar al României, Crin Antonescu

Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, a susținut vineri, 27 iulie 2012, la Palatul Cotroceni, următoarea declarație de presă:

”Bună seara!

Suntem la foarte puţină vreme de momentul încheierii unei campanii electorale pentru referendumul din 29 iulie [2012] şi primul lucru pe care cred că merită să-l observăm şi să-l subliniem ca atare la sfârşitul acestei campanii este că, deşi o campanie intensă, desfăşurată într-o atmosferă cu destulă tensiune publică, a fost o campanie care s-a desfăşurat în termeni normali din punct de vedere democratic.

În sensul acesta, aş dori să mulţumesc tuturor participanţilor dintr-o tabără sau alta, organizatorilor de manifestaţii publice dintr-o parte şi din alta şi, de asemenea, să mulţumesc tuturor forţelor de ordine care au concurat la păstrarea unui cadru legal, civilizat, democratic al tuturor acestor manifestaţii publice de susţinere într-o direcţie sau alta, în cursul acestei campanii electorale.

Este încă un fapt – şi, de aceea, am dorit să-l subliniez – care dovedeşte că România este un stat în care manifestarea, comportamentul democratic sunt mature şi că nu suntem cu nimic mai prejos de colegii noştri, de partenerii noştri din Uniunea Europeană.

Apoi, aş dori să transmit, tot în preajma încheierii acestei campanii electorale şi înainte de ziua de duminică, 29 iulie [2012], două mesaje.

Primul este destinat tuturor oamenilor care lucrează în instituţii publice, cu responsabilitate în organizarea şi desfăşurarea corectă, de la un cap la altul, a referendumului. Cer tuturor acestor instituţii, încă o dată, tuturor oamenilor din aceste instituţii, care sunt implicaţi în procesul electoral, să-şi facă datoria în integralitate, să respecte, să apere şi să impună, acolo unde este cazul, legea şi numai legea.

Guvernul României şi celelalte instituţii care sunt implicate au luat toate măsurile necesare pentru organizarea şi buna desfăşurare a acestui referendum şi le cer încă o dată ca, până când procesul se încheie, să se manifeste fără niciun fel de ezitare, fără niciun fel de părtinire, în spiritul şi litera legii.

Al doilea mesaj este destinat tuturor cetăţenilor României cu drept de vot la acest referendum, fie că ei se află pe teritoriul României, fie că se află pe teritoriul altor ţări.

Dragi compatrioţi,

dreptul de vot este unul din cele mai importante câştiguri pe care le-am dobândit toţi cei care am vrut şi vrem înainte să trăim într-o democraţie.

Dreptul de vot este un drept care garantează şi apără, direct sau indirect, toate celelalte drepturi constituţionale.

Dreptul de vot este mijlocul fundamental, aflat la îndemâna fiecărui cetăţean, de a interveni şi de a decide evoluţiile politice din ţara sa.

Un referendum este un moment electoral special, un referendum este o consultare a întregii naţiuni într-o chestiune concretă, care este considerată a fi de interes naţional, şi este, poate, singurul moment între alegerile obişnuite în care cetăţenii decid, într-un fel sau altul, asupra unor probleme de interes public, de interes naţional.

În sensul acesta, scopul, sensul unui referendum este de a afla care este voinţa naţională şi de a se conforma cu toţii – politicieni, instituţii, legislativ – acestei voinţe.

Iată de ce acest drept, dreptul de a da expresie voinţei naţionale, nu poate fi irosit, nu poate fi neglijat, nu poate fi subestimat.

Fără îndoială, conform Constituţiei României, fiecare dintre noi, cetăţenii cu drept de vot, avem dreptul de a alege, de a alege dacă folosim sau nu acest drept, de a alege ce şi cum votăm, dacă decidem să-l folosim.

Nimeni, în conformitate cu Constituţia şi legile României, nu poate fi obligat, forţat să voteze, nimeni nu poate fi împiedicat să voteze.

Şi unul şi altul dintre aceste lucruri sunt aspru pedepsite de lege şi am convingerea deplină că pe 29 iulie [2012] fiecare cetăţean al României va putea alege liber între a folosi sau nu şi cum să folosească, dacă îl foloseşte, acest drept atât de important.

Ceea ce vreau să spun în încheierea acestei perioade şi în încheirea acestui mesaj este că nu trebuie să uităm – şi asta este obligaţie de conştiinţă – nu trebuie să uităm niciunul dintre noi că nimic trainic, nimic durabil, nimic fundamental nu se aşază în democraţie decât prin participare, decât prin folosirea de către cât mai mulţi cetăţeni a acestui drept fundamental.

Democraţia se bazează pe folosirea dreptului de vot de către cetăţeni, democraţia se bazează pe participare şi nu pe absenţă.

Participarea, implicarea şi folosirea dreptului de vot este, în fond, singura garanţie pentru fiecare cetăţean că politicienii se conformează voinţei cetăţenilor.

Cu aceste gânduri şi cu încrederea că referendumul din 29 iulie va dovedi încă o dată maturitatea democratică şi cetăţenească a românilor, vă doresc tuturor să alegeţi în faţa conştiinţei dumneavoastră şi în faţa situaţiei actuale a României calea de urmat.

Îmi exprim, de asemenea, convingerea că toată desfăşurarea referendumului şi toate zilele care vor urma vor consacra încă o dată, pentru cine mai avea îndoieli, eu nu am, că România este o ţară pe deplin democratică.

Vă mulţumesc!”.

*

  • Nu, Cruceru! Baconschi (adică „un fost ministru și scriitor”) nu făcea apel la „biserica baptistă” ci la Biserica Ortodoxă Română. Nu te autoiluziona! Sau „nu te confunda” cu Biserica. Textul la care te referi e acesta.
  • Poporul român, Cruceru, pe care nu-l mai simți datorită ochelarilor de cal baptiști, adică ai ideologizării baptiste, care te-a făcut mai mult american (după mentalitate) decât român, nu e învrăjbit de pe timpul lui Burebista…pentru că n-ar mai fi existat pe aici nici urmă de român. Popoarele învrăjbite (la mintea cocoșului) nu dăinuiau în istorie mii de ani ci se risipeau peste tot, pe pământ. Însă cum logica și organicitatea gândirii, coerența ei nu îți sunt prietene…e normal să vezi lucruri care te reprezintă: ilogicul, învrăjbirea, inconsistența.
  • Care e diferența Cruceru, între mentalitatea Patapievici, pentru care românii sunt patibulari decerebrați și afirmația ta: poporul român e „popor adormit în sictir în majoritatea vremii, tresărind apoi de ură prost orientată”? Asta e mentalitatea Patapievici, Băsescu, Macovei, Baconschi…adică a celor care știu să denigreze România…când nu fac lucruri importante pentru ea.
  • Ion Spânu (Cotidianul): „Cu toate că duminică poporul român decide prin referendum dacă Traian Băsescu este demis sau nu din funcţia de preşedinte al României, miza adevărată a votului este dacă liberalul Crin Antonescu mai rămâne sau nu în viaţa politică! Oricât ar părea de ciudat, această decizie reprezintă opţiunea pentru trecut sau pentru viitor a României. Din acest punct de vedere, atitudinea intelectualilor care au acaparat în ultimele decenii spaţiul public şi chiar întreaga idee de societate civilă este nu numai surprinzătoare, ci şi una vinovată, chiar mai vinovată decât motivele care ne-au adus în faţa acestui referendum. Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu – ei, mai mult decât toţi ceilalţi – şi-au asumat o responsabilitate care le va marca toată viaţa şi chiar va pune sub semnul întrebării întregul lor destin. Profitori ai tuturor regimurilor, ei au ignorat cu bună ştiinţă faptul că lumea se uita în gura lor, aşteptând să vadă ce gândesc doi oameni ce ar fi trebuit să fie deasupra măruntelor interese de grup sau partinice. Liiceanu s-a ales de la Ion Iliescu şi Petre Roman cu întreg patrimoniul fostei Edituri politice, iar Andrei Pleşu a devenit un abonat la funcţia de ministru sau de consilier prezidenţial. În acest timp, amândoi au beneficiat de stipendii uriaşe şi din interior, dar, mai ales, din afara ţării, pentru care au sacrificat tot: destin personal, operă şi, mai mult decât orice, chiar propria ţară!”.
  • Idem: „Liiceanu a apărut în această săptămână la televizor, îndemnându-i pe oameni să nu se prezinte la vot, urmând îndemnul lui Băsescu precum un căţeluş loial celui care-i dă zilnic de mâncare. Pleşu l-a urmat cu articolele din presă, în care, prin berbecul său şi cele două gâşte, a minimalizat miza referendumului la care trebuie să se prezinte un popor întreg! Dar ce înseamnă „popor” pentru doi vagabonzi ai culturii, al căror unic scop este să nu-l piardă din chingă pe cel care le-a tot [dat] ce au vrut în [toți] aceşti ani?”.
  • Idem: „Puţini sunt cei care ştiu, de pildă, că doi dintre politicienii pe care mizează Traian Băsescu – Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu – sunt făcăturile lui Andrei Pleşu, oameni pe care i-a cultivat de când erau copii, cărora le-a creat o falsă imagine de cărturari şi pe care – cu metode doar de el ştiute, i-a promovat în spaţiul public ca pe nişte valori universale! Cine a urmărit atent presa ultimilor ani a putut vedea uşor că gaşca aceasta reprezentată de Pleşu şi Liiceanu a avut şi o armată de locotenenţi care a ocupat întreg spaţiul public: vedetele Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, H.-R. Patapievici, Vladimir Tismăneanu, dar şi pigmei precum Andreea Pora, Robert Turcescu, Ioana Lupea ori Mircea Marian. Pentru ei n-a contat faptulnaţionalismul lui M.R. Ungureanu avea valoare doar [cât] tichia [de] pe cap şi nici că Neamţu defila cu steagul lui Zelea Codreanu pe care l-a pus în poala lui Băsescu odată cu ţipetele de la mitingurile din aceste săptămâni!”.
  • Idem: „Şi, iată, acum, România este pusă în situaţia de a fi la un pas de a-l scoate din viaţa politică pe Crin Antonescu, singurul politician care părea să fie alternativă la guvernarea criminală reprezentată de Elena Udrea, Ioan Oltean, Emil Boc, Adriean Videanu, Monica Iacob Ridzi, Roberta Anastase. Nici nu vă imaginaţi cât de mare este această miză pentru aliaţii lui Traian Băsescu, care începuseră deja să se gândească ce vor face după alegerile generale din acest an şi, mai ales, după cele prezidenţiale din 2014! Când, în mod surprinzător, la suspendarea lui Traian Băsescu, Crin Antonescu şi-a pus în joc propria soartă politică, toţi cei de mai sus au luat o neaşteptată gură de oxigen, căci au văzut în acea promisiune o şansă de a nu mai pierde o bătălie pe care o ştiau deja pierdută. Fără Antonescu, USL nu va mai fi nici pe departe ceea ce era înainte de suspendarea lui Băsescu! Iată de ce adevărata miză a acestui referendum nu este Traian Băsescu (dacă se întoarce ştim cum şi ce va fi), ci Crin Antonescu, fără de care vom fi în faţa unui trecut care nu se va sfârşi şi care va continua cu cioflingari de genul lui Ungureanu sau Neamţu. Vai de soarta noastră dacă duminică nu vom găsi cinci minute pentru a vota!”.
  • Tornadă în Polonia (14 iulie 2012):

  • Crin Antonescu, ieri, 27 iulie 2012, a afirmat despre Dan Voiculescu: „Cred că Dan Voiculescu a fost securist, nu biet informator. [Pentru că] dom’le, în comerţul exterior, în poziţia aia nu erai un biet informator. Deci dacă a fost, a fost ceva serios. […] [Însă] Dan Voiculescu, de ani de zile, cu partidul lui, cu trustul lui media, acţionează, în opinia mea, corect. Acţionează corect apărând nişte valori democratice, denunţând nişte lucruri anormale, aberante, nedemocratice, nişte hoţii care se întâmplă în România sub regimul lui Traian Băsescu şi atunci e normal să fim aliaţi politic, dacă avem acelaşi scop”.


  • Potrivit sondajului realizat la comanda Realitatea TV, 76% din cei care se vor prezenta la urne vor vota pentru demiterea lui Traian Băsescu şi doar 24 % vor fi împotriva demiterii sale”.
  • Radu Tudor: „Niciodata n-am fost atit de nerabdator sa votez, ca acum”.
  • Traian Ungureanu militează pentru neparticipare dar și pentru verificarea faptului dacă s-a votat sau nu în locul nostru.
  • Roxana Iordache: „Dumnezeu să reunească tot poporul român, de pretutindeni şi să ocrotească România!”.
  • Radu Herjeu: „Vreau să vă spun acum de ce voi vota DA la referendumul de destituirea preşedintelui suspendat”. Pentru că „Nu-mi plac oamenii:- care beau excesiv
    – care beau şi apoi se urcă la volan sau încearcă să conducă o ţară
    – care îşi înşeală partenera/partenerul de viaţă
    – care îşi răsplătesc favoritele, fără jenă, în văzul lumii
    – care îşi împing de la spate odraslele şi, profitând de influenţa lor, le facilitează accesul la poziţii pe care nu le merită şi pentru care nu au calităţile necesare
    grobieni, needucaţi, mârlani, care nu se pot abţine să jignească doar pentru a-şi manifesta puterea
    – care nu sunt deloc săraci în inteligenţă, dar preferă s-o folosească doar spre binele lor personal
    – care nu au scrupule
    – care sunt doar nişte lupi moralişti
    – care mint cum respiră, în timp ce te privesc în ochi sau îţi strâng mâna
    – care nu-şi asumă responsabilităţile şi nu acceptă că au greşit
    – care, după ce greşesc, tot ei sunt tari în gură şi agresivi
    – care se folosesc de cei din jur, după care îi aruncă la coş, ca pe nişte batiste de hârtie, mototolite
    – care au unităţi de măsură diferite în judecarea faptelor lor, ale apropiaţilor sau ale celorlalţi
    – care se sucesc după cum bate vântul şi-şi pun interesul de moment deasupra oricăror valori, principii, reguli
    – care ling unde au scuipat şi vice versa”.
  • Nu vom intoarce fata de la aceasta provocare si vom merge la vot in 29 iulie. Pentru ca, DA, vrem sa schimbam si noi lumea in care traim”.
  • Cristina Țopescu: „eu, domnule Pleșu, cu berbecul m-am lămurit, aleg gâștele”. Și noi!…
  • Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, i-a îndemnat pe maghiari să vină la Referendum.
  • Debut foarte bun pentru echipa olimpică a României la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Alina Dumitru a câștigat  medalia de argint la judo, categoria 48 de kilograme, ea fiind învinsă în finală de brazilianca Sarah Menezes, ploieșteanca aducând astfel prima medalie pentru România la Olimpiada de la Londra”.

***

Cotidianul.ro a selecţionat de pe forumuri, de pe bloguri, din aprecieri primite telefonic sau direct motive pentru care cetăţenii vor să îl demită pe 29 iulie [2012] pe Traian Băsescu.

După o selecţie primară, au rezultat 55 de motive pentru ca Traian Băsescu să nu se mai întoarcă din 30 iulie la Palatul Cotroceni. (L.G.)

*

A. Acţiuni îndreptate direct împotriva cetăţeanului

1. A redus salariile motivând că nu sunt bani, dar banii care existau au fost folosiţi pentru a plăti mafia şi clientela politică a PDL.

2. A impozitat pensiile motivând că nu sunt bani, dar banii care existau au avut aceeaşi destinaţie ca la punctul 1. Seniorii noştri au fost consideraţi o povară şi s-a dorit ieşirea lor din sistem – citeşte s-a dorit moartea – în ritm mai alert.

3. A redus indemnizaţiile pentru mame şi persoanele cu handicap.

4. A redus ajutoarele de şomaj.

5. A adus 5 milioane de români în pragul sărăciei.

6. A îndatorat fiecare roman cu 5.000 de euro.

*

B. Acţiuni îndreptate împotriva sistemului de sănătate

7. A dat indicaţii pentru închiderea a aproape 100 de spitale.

8. A provocat plecarea din ţară a peste 10.000 de medici.

9. L-a umilit public pe Raed Arafat, cel care a înfiinţat cel mai performant serviciu de intervenţie rapidă.

10. A anunţat zilele trecute că mai trebuie reduse 100.000 de paturi de spital.

*

C. Acţiuni împotriva sistemului de educaţie

11. A închis numeroase şcoli.

12. A umilit profesorii.

13. A jignit sistemul de învăţământ -„şcoala produce tâmpiţi”.

14. A făcut presiuni pentru promovarea unei legi a educaţiei confuze şi controversate.

15. A promovat doi miniştri mediocri şi alţi demnitari din minister de aceeaşi factură.

*

D. Ingerinţe şi atacuri la adresa justiţiei

16. A calificat ca inacceptabile unele decizii ale CCR care nu i-au convenit. (Exemplu: „CCR este o instituţie penibilă” – pentru că nu a aprobat tăierea directă a pensiilor).

17. A solicitat magistraţilor să nu mai dea soluţii favorabile petenţilor care atacau decizii ale guvernului în domeniul salarial.

18. A făcut presiuni asupra procurorului general pentru rezolvarea în regim de urgenţă a solicitărilor unei organizaţii de revoluţionari agreate.

19. A adus critici nejustificate membrilor CSM.

20. A criticat judecătorii pentru că nu judecă cu celeritate dosarele, neţinând cont de faptul că numărul dosarelor depăşeşte volumul de muncă al instanţelor

21. A transformat DNA şi ANI în poliţie politică personală.

22. A pus presiune pe justiţie prin Monica Macovei şi prin intervenţii directe.

23. A organizat cea mai amplă operaţiune de îndepărtare de la post a procurorilor „neloiali”, înlocuindu-i cu procurori mai „obedienţi” ori mult mai puţin experimentaţi.

În perioada 2005-2009 a numit 3.011 judecatori şi procurori; spre comparaţie, în perioada 2001-2004, preşedintele Ion Iliescu a semnat 137 de numiri, iar în perioada 1997-2000, preşedintele Emil Constantinescu a semnat 172 de numiri.

*

E. Ingerinţe în viaţa publică, socială şi politică

24. A deconsiderat haina militară oferind grade de generali unor apropiaţi sau unor persoane care îi erau utile.

25. I-a transformat pe membrii SCMD (militari în rezervă sau retragere) în simpli asistaţi social

26. A inclus total nejustificat presa în categoria vulnerabilităţilor la securitatea naţională.

27. A insultat ziariştii incomozi şi pe cei care nu-i cântau în strună – vezi şi cazul „ţigancă împuţită”, „găozarule”, „observ că nu vrei să gândeşti” etc.

28. Prin promovarea – prin intermediul guvernului Boc – a unor decizii aberante a agravat criza economică din România şi a distrus o parte din clasa mijlocie din România – vezi consecinţele impozitului forfetar – în 2009 au fost radiate 66.320 de firme, în 2010, alte 183.227 firme, iar în 2011, un număr de 71.970 firme.

29. A ameninţat şi a şantajat adversarii politici (dar şi câţiva membri din partidul care l-a propulsat) cu dosare penale, multe dintre ele, fictive.

30. I-a învrăjbit pe tineri împotriva pensionarilor.

31. I-a învrăjbit pe angajaţii din mediul privat împotriva bugetarilor.

32. A ameninţat lideri sindicali şi a distrus credibilitatea sindicatelor.

*

F. Acţiuni în contradicţie cu prestigiul funcţiei de preşedinte

33. A făcut lobby pentru exploatarea cu cianuri a aurului de la Roşia Montană deşi nu avea acest drept.

34. A făcut presiuni asupra unor oficiali ai statului tot în cazul Roşia Montană.

35. Şi-a promovat fiica (modestă din punctul de vedere al educaţiei) în politică la nivel înalt, forţând alegerea ei ca europarlamentar.

36. A compromis instituţia prezidenţială prin alăturarea imaginii ei cu cea a interlopului Bercea Mondial.

*

G. Încălcări ale Constituţiei

37. A refuzat să numească un premier al unei clare majorităţi parlamentare – 2009, cazul Klaus Johannis.

38. A anunţat că în situaţia în care USL câştigă în 2012 alegerile parlamentare nu va numi premierul propus de alianţă. 

39. A refuzat să numească un ministru, inventând clauza „dosarului de activitate” – cazul Norica Nicolai.

40. A încercat să condiţioneze numirea unor ministri – vezi cazurile Haşotti şi Andronescu.

41. A iniţiat direct şi prin interpuşi (Monica Macovei, Traian Radu Ungureanu, lideri ai PDL, reprezentanţi ai unor ONG-uri, ziarişti de casă) acţiuni de defăimare a Guvernului României, a Parlamentului României şi a României.

42. Şi-a arogat, fără să existe vreo prevedere în Constituţie, calitatea de şef de stat şi a acţionat ca atare în relaţiile cu celelalte puteri în stat.

43. Nu şi-a îndeplinit importanta atribuţie de mediator; în schimb a protejat şi încurajat acte de corupţie ale demnitarilor PDL – vezi cazurile Blejnar, Liviu Negoiţă, a protejat atitudini şi acţiuni impardonabile ale unor politicieni – vezi cazul Roberta Anastase, nu a ascultat plângerile fostei Opoziţii privind gravele încălcări ale regulamentelor parlamentare şi ale Constituţiei de către liderii PDL, a tolerat risipa banului public şi direcţionarea acestuia spre clientela de partid a PDL – vezi cazurile Udrea, Boc, Flutur etc.

*

H. I-a minţit copios pe români şi nu numai

44. A anunţat în 2007 că demisionează în 5 minute dacă Parlamentul îl suspendă.

45. A promis bucureştenilor că o dată la trei luni se va întâlni cu ei în Piaţa Universităţii pentru consultări cu cetăţenii.

46. A afirmat, în 2009, că nu se va pune problema reducerii salariilor şi pensiilor.

47. A declarat că tăierile de salarii şi diminuarea pensiilor vor fi temporare – până la 31 decembrie 2010.

48. A afirmat că va impune reducerea la minimum a cheltuielilor pentru clientela politică.

49. A promis că va clarifica situaţia casei din Str. Mihăileanu pe care şi-a atribuit-o ilegal.

50. A promis că va clarifica situaţia controversată prin care fiica sa mai mare a achiziţionat o locuinţă cu 1 milion de euro. 

51. A afirmat că o parte din aurul din rezerva BNR a fost vândut pentru a se aloca bani pentru pensii şi salarii – oficialii BNR au anunţat că din 1989 nu s-a vândut un gram de aur.

52. A afirmat iniţial că România nu se va împrumuta la FMI, ulterior a afirmat că împrumutul este doar o centură de siguranţă. Ulterior s-a dovedit că bani din împrumuturi au fost utilizaţi la plata pensiilor şi salariilor.

53. A declarat că legislaţia electorală nu se modifică prin ordonanţe de urgenţă; în 2009 a cerut expres, prin trimiterea la reexaminare, aprobarea unei ordonanţe de urgenţă a guvernului Boc ce viza legea referendumului.

54. L-a minţit pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel, că în Constituţie nu există prevederi privind suspendarea preşedintelui de către Parlament.

55. A declarat că nu a minţit şi nu minte niciodată.

***

  • La minutul al 7-lea din această filă video, Vladimir Puștan, pastor penticostal, spune că nu vom avea „amintiri” în veșnicie. Adică vom fi depersonalizați la trecerea noastră în veșnicie. De aceea n-au Sfinți penticostalii…pentru că nu cred în prezervarea memoriei sufletului după moarte?
  • Părintele Nicolae Steinhardt: „Prin Botez m-am născut a doua oară. Acum, în pragul eliberării, am impresia că intru pentru a doua oară în viaţă, încerc simţămintele nenăscuţilor din piesa Venind prin lanul de secară a lui William Saroyan, a sufletelor întrupate care stau la rând să fie introduse în lume şi-n soarta ce le-a fost statornicită. Umblu de la un capăt la celălalt al celulei (nu-s desigur doi metri), fac planuri, îmi vorbesc mie însumi şi cred că-s niţel nebun”.
  • Idem: „Umblu iar prin celulă şi-mi jur să nu mă îndepărtez niciodată de Hristos, mai bine să mor decât să făptuiesc păcate strigătoare la cer, să mă port şi afară aşa cum m-am purtat în închisoare, pe care o binecuvântez”.
  • Pentru ca totul să se desfășoare fără incidente, Minsiterul de Interne trimite mîine în teren, circa 15.500 poliţişti şi 7.000 de jandarmi, vor asigura protecţia celor 18.242 secţii de votare din ţară. Acestora li se alătură 3.000 poliţişti de frontieră, 6.500 lucrători pentru situaţii de urgenţă, 1.000 de lucrători din cadrul altor structuri ale ministerului de interne”.
  • Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu va participa duminică [29 iulie 2012], de la ora 10.00, la ceremonia dedicată Zilei Imnului Naţional, desfăşurată în Parcul Carol din București”.

  • Buletinul valid arată așa:
  • Mihaela Rădulescu, Călin Goia, Monica Anghel, Florin Piersic, Sofia Vicoveanca vor merge mâine la vot.
  • Cetățenii din Galați au fost contactați telefonic și îndemnați să nu participe la referendumul de duminică, 29 iulie [2012], pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu”.

  • A ajuns la 97.339.338 de vizualizări:

  • Pentru că fiecare om are dreptul să fie el însuși.
  • Mergem la Referendum!
  • Iulian Urban nu votează. Motivație: „Astazi stiu foarte clar ca daca votez le dau la nemernicii de comunisti sansa sa castige si ultima reduta, dupa care sa calce in picioare bruma de reusita care a ramas dupa 22 de ani de chinuita democratie – independenta justitiei”.
  • Mihail Boldea votează în arest.
  • Connect-R, pentru că „nu doarme noaptea”…votează mâine la Referendum. „E bine să mergi la referendum, pentru că e bine să iei parte la istorie! Cel puțin atât timp cât ai ocazia”.
  • Călin Popescu Tăriceanu, George Becali, Klaus Iohannis, Gelu Voican Voiculescu, Radu Câmpeanu, Emil Constantinescu, Andi Moisescu, Victor Ioan Frunză, Pavel Bartoș, Dumitru Dragomir, Octavian Morariu, Rică Răducanu, Marius Alexe, Liță Dumitru, Emeric Ienei, Helmuth Duckadam, Gheorghe Caruz, George Pădure, Garbis Kehaian, Radu Timiş merg și votează la Referendum.
  • Idem: Emil Boc, Mihai Trăistariu, Anca Țurcașiu, Mircea Baniciu, Ioan Gyuri Pascu, Radu Gabrea, Marius Manole,Tatiana Niculescu Bran, Dan C. Mihăilescu, Vasile Andru nu votează mâine.
  • Dan Andronic nu votează mâine. Motivație: „este un demers fals și ilegal din fașă”.
  • Nici Mircea Marian nu votează, nici Vlad Macovei, nici Mircea Mihăieș, nici Ion Cristoiu.

*

Vanessa Nistor, studenta de doi ani la Paris, la prestigioasa facultate de drept, Sorbona, […] a dorit să-și facă publică opinia  despre ceea ce se întâmplă acum pe scena politică din România și de ce românii trebuie să-și exercite dreptul de a vota.

[…]

14 lucruri care mă fac să votez anti Băsescu

1. România nu este țară semi-prezidențială! Este o republică parlamentară care funcționează într-un sistem prezidențialist ușor nuanțat. Nimic din Constituție nu-i rezervă vreun domeniu președintelui sau îi dă putere divină. Nici măcar Franța nu este țară semi-prezidențială în condițiile în care la bază președintele francez are mai multe puteri date de Constituție. Toată această combinație a apărut în urma PRACTICII PREZIDENȚIALE care este NECONSTITUȚIONALĂ.

2. Mici speriați de bombe că se încalcă statul de drept, explicați va rog, prin ce anume. Tot ce s-a încălcat au fost câteva PROCEDURI. Dar când Băsescu chemă PDL la Cotroceni nu erați speriați, când EBA vorbește în Parlamentul European nu vă trec fiorii rușinii? Dar ce ziceți de cealată fiică a lui, notar la Cuca Măcăii cu venit de 1 milion de euro pe lună?

3. S-a depreciat leul din cauza USL-ului? S-a depreciat pentru că e criză politică, dacă Băsescu ar avea un pic de demnitate nu ar ține cu dinții de putere, ar pleca și uite așa și-ar reveni leul.

4. UE e supărată pe noi…DA! E din ignoranță! Unde mai există procedură de recall a președintelui? În Austria, atât. Pai dacă Băse îi zice lui Merkel ca nu e reglementată procedura de suspendare în Constituție, normal că UE sare ca arsă. Apropo, stiți că un președinte de stanga a fost ales în Franta, nu? Merkel e de dreapta. Credeți că îi convine să câștige stânga peste tot?! Nu, pentru că după conducerea Uniunii va fi de stânga.

5. USL comuniști? Serios? Ce partid a fost după ’89? FSN. Cine este FSN ? PD + PDSR. Toți cei care au făcut politică înainte de ’89 au fost comuniști…

6. Justiția funcționează! Da?! Cum? Nu vborbim de vinovăția sau nevinovăția lui Năstase, dar s-a spus clar că nu erau probe. Cum poate fi condamnat ?! Ce justiție independentă poate fi după ce Băsescu a zis clar și răspicat că vor răspunde în justiție cei responsabili de procedura de suspendare a președintelui deși, procedura în sine este LEGALĂ?!

7. Cine e Băsescu? Nu cumva e un Berlusconi autohton? Hai să fim serioși, până și italienii s-au trezit după ce și l-au ales singuri pe un om care nu are cum să reprezinte o națiune. Băsescu președinte?! Un om care zice “ghici ghicitoarea mea”?! Și așa țara noastră e o caterincă pentru Europa, de ce am vrea un președinte “caterincă”? Un președinte trebuie să reprezinte țara, nu să fie caterincă.

8. Atacurile la Curtea Constituțională…Cine e Curtea Constituțională? Niște judecători, pardon președintele Curții e doar un consilier juridic, puși de către putere. Nu numai că ar trebui toți judecatorii aștia minunați dați afară, ar trebui reformat procesul de numire a membrilor Curții ca să fie cu adevărat imparțială și independentă. Suntem Republică Parlamentară nu o Republică a Curții Constituționale. Până la urmă Parlamentul este organul ales de popor, nu?

9. De ce se grabește USL? Păi de aia, că le blochează legile cu Curtea Constituțională. Să nu se spună că nu sunt mereu de partea Furiei portocalii, mai nou Furia verde, pentru că asta e la mintea cocoșului, dar nu o va putea sprijini mereu.

10. Economia a stagnat cu USL. Sunt de 3 luni la guvernare. SERIOS?! Și da, în 2007 economia “duduia”, acum e criza. Cu PDL am intrat în UE. Intram în 2007 în UE și dacă era Gigel președinte, deoarece negocierile și acordurile au fost făcute în ani de zile nu când a venit PDL la guvernare.

11. Vai ce manipulează Antena 3!!! Așa și? E o televiziune anti Băsescu. B1, TVR sunt pro Băsescu. E foarte democratic, care e problema? PDL are o problemă pentru ca Antena are audiență mai mare.

12. Diferența la prezidențiale au făcut-o cei din Diasporă care votează cel mai conștient. E da, nu mă innebuniți…Aia sărăcuții (spun din proprie experiență) se uită la TVR Internațional unde Băsescu este prezentat ca fiind un DULCE. Plus, credeți-mă, atâția proști am văzut eu în Diasporă, “vaaai, ce draguț e Băse , acum circul liber în Europa datorită lui”…Sau mai sunt cei din Republica Moldova care sunt pro Băsescu… Pe ce bază? Că e simpatic?! Da sunt convinsă că și eu la un Remy și un wisky m-aș distra. Dar asta nu mă face să votez cu un om care a adus o domnișoară la putere (că doar Udrea nu e o doamnă), a făcut dintr-un om măcar citit un prim ministru măscărici, care duce o analfabetă în Parlamentul European, un om asociat cu cel mai tare “punător de borduri” din lume.

13. Toți sunt la fel? Da? Atunci calcă-ti pe inima și fă-mi mie o favoare și votează contra lui Băsescu. Apoi pentru cei care zic că Antonescu e dictator. Serios?! Chiar poate cineva să se uite la un discurs al lui Băsescu și dupa la Antonescu și să zică că cel din urmă e populist și dictator? Pentru cei care zic că Antonescu e marionetă. Stiți care e ironia? NU CONTEAZĂ. Primul ministru ar trebui să dirijeze politica națională, NU președintele. Am fost spălați pe creier ani de zile cum că Președintele trebuie să fie cel mai important in guvern. Nu, nu trebuie!

14. Un alt motiv să votezi DA…Stiți filmulețul ala cu “ia de la Băsescu” ? Chiar vrem să luăm în continuare de la Băsescu?”.