Acceptăm așa ceva?
Președintele suspendat Traian Băsescu se întorcea la popor, făcea băi de popor, ieșea în fiecare lună să dea seama în fața poporului…
Acum, în fața voturilor unei majorități zdrobitoare a poporului, care i-a arătat în mod concret și irefutabil, cu votul lor, că nu mai este dorit…Băsescu iese în transă și spune că…a câștigat!
Cât dispreț și câtă bătaie de joc la adresa poporului propriu trebuie să ai ca să reacționezi în felul acesta?
Absenții acestui referendum nu au identitate electorală.
Ei sunt asumați, în mod cu totul abuziv, atât de Băsescu, cât și de Dan Diaconescu, deși oamenii absenți puteau să aibă un milion de motive pentru neprezența lor, de la indiferentism până la condiții speciale (de sănătate, de viață, etc.) care i-au făcut inapți să voteze.
De departe, un om absent nu poate fi considerat un adept, decât pentru cineva care consideră că se află în fața unor oligofreni, pe care îi poate minți și batjocori cum dorește.
În cazul acestui referendum, au existat enorm de multe condiționări inepte:
- stabilirea unui prag de 50% + 1 pe care Băsescu îl declara împotriva poporului la referendumul trecut, când nu îi convenea, și când, dacă ar fi fost admis, am fi scăpat de el încă din 2007;
- un cvorum ireal, de 9 200 000 de votanți, din cauza unei inexplicabile imposibilități, pentru o țară europeană, de a oferi datele reale ale ultimului recensământ;
- presiuni imposibil de acceptat și intervenții străine, pentru stabilirea acestor condiții draconice, care pun foarte serios, în acest moment, sub semnul întrebării, suveranitatea statului român;
- un boicot inacceptabil din punct de vedere democratic, care implică nu doar un președinte suspendat și un partid politic care îl susține, ci și un guvern străin;
- condiții improprii pentru un vot de o asemenea gravitate pentru țară: vară, vacanță, caniculă insuportabilă.
Dacă Traian Băsescu ar fi fost în situația inversă – nu de beneficiar al tuturor acestor aberații, ci de perdant –, până acum ar fi țipat de s-ar fi auzit în Groenlanda și ar fi protestat și urșii polari față de abuzurile care se fac în România, țară europeană și în care se respectă principiile democrației!
Condițiile care s-au impus pentru validarea acestui referendum sunt cu adevărat împotriva intereselor și a votului majoritar al românilor.
Dacă a câștiga prin absenteism a devenit o normă europeană, înseamnă că trăim în mijlocul unei ipocrizii fără margini și a unei fraude continue în dauna intereselor naționale.
Se pare ca miza jocului este mult mai mare decat ne putem inchipui.
Insa un lucru e cert: cine va capitaliza toata nemultumirea exprimata mai mult sau mai putin prin votul de ieri, va fi castigatorul de maine.
Pentru ca rezultatul referendumului nu este nimic altceva decat victoria dezbinarii romanilor.
V-ați întors de la nuntă…sau nici nu ați plecat?
Cu ingaduinta si prin ajutorul Bunului Dumnezeu, mi-a fost dat sa ajung sa ma inchin Sfintilor Marturisitori ai inchisorilor comuniste – la Aiud, la Schitul „Inaltarea Sfintei Cruci”. Crucea neamului romanesc pe care au purtat-o Sfintii Marturisitori ai tuturor inchisorilor comuniste, priveste mereu spre cer, cerand Domnului ajutor in numele nostru.
Acolo se simte prezenta vie a Mucenicilor lui Hristos si lucruri minunate s-au intamplat nu doar in viata mea, ci si a celor din jurul meu.Este dovada ca Domnul nu ne-a uitat in suferintele noastre si ne da semn pentru intarirea credintei in vremurile ce vor urma.
„Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!”
Mă bucur, doamnă Camelia…și aștept să îmi povestiți pe larg!
Să vedem însă când…
Da, Parinte, ne-am intors aseara. Insa prima oprire a fost vineri, la Aiud. Nici nu va imaginati cat de multe am sa va povestesc!
Da, doamnă…
Aștept…și vă mulțumesc mult!