COMUNICAT DE PRESĂ
(29 iulie 2012)
Declarația de presă a preşedintelui interimar al României, Crin Antonescu

Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, a susținut duminică, 29 iulie 2012, la Palatul Cotroceni, următoarea declarație de presă, [după ora 23.00]:

Bună seara!

Dragi compatrioți astăzi a fost o zi mare.

A fost o zi mare pentru că românii, cetățenii români cu drept de vot au vorbit puternic, au vorbit răspicat, au vorbit așa cum vorbesc națiunile care au cu adevărat vocația democrației.

Nu cunoaștem deocamdată rezultatele finale și oficiale ale acestui referendum.

Știm însă, cu siguranță, câteva lucruri care mă determină și mă îndreptățesc să spun ceea ce am afirmat adineauri.

Într-o situație în care acest referendum a fost boicotat de către Partidul Democrat Liberal și de către însuși președintele suspendat, Traian Băsescu, pe de-o parte, de către UDMR și marea parte a cetățenilor de origine maghiară a României, pe de altă parte, în condițiile unei zile caniculare, la mijlocul verii, într-o perioadă de concedii, cetățenii români într-o majoritate indiscutabilă pe care o cunoaștem toți, o majoritate reală, au răspuns chemării la referendum, au răspuns într-un mod extraordinar prin amploarea, intensitatea și prin corectitudinea comportării lor.

Așa cum spuneam rezultatele nu sunt definitiv cunoscute, dar ceea ce am putut vedea cu toții, ceea ce au putut vedea toți cei care sunt preocupați sau îndoiți de calitatea democrației din România, a fost un cetățean român conștient de drepturile și de obligațiile sale, un cetățean român hotărât să spună ”prezent” la întâlnirea cu un mare moment din destinul acestei țări.

Nu avem niciun fel de dubiu atunci când spunem că România a dovedit definitiv astăzi că este o ţară pe deplin democratică, o ţară ai cărei cetăţeni înţeleg sensul democraţiei, o ţară ai cărei cetăţeni într-o categorică majoritate, în realitate, înţeleg să-şi exercite drepturile fundamentale şi să participe la ceea ce înseamnă decizie democratică.

Vreau, de asemenea, mulţumindu-le tuturor acestor oameni extraordinari care au făcut efortul de a se prezenta şi de a-şi exprima astăzi votul la referendum, să le mulţumesc şi celor la care făceam apel în sfârşitul campaniei electorale şi anume tuturor autorităţilor, tuturor oamenilor care astăzi, toată ziua, fără întrerupere, au asigurat desfăşurarea normală şi corectă a acestui referendum.

Au existat – şi le vom inventaria, bineînţeles – numeroase incidente, toate însă minore, niciunul de natură să pună sub semnul îndoielii desfăşurarea acestui proces democratic.

Şi în sensul acesta, şi în această direcţie şi autorităţile, şi cetăţenii alegători ai României s-au dovedit exemplari din punct de vedere democratic.

Dragi compatrioţi,

indiferent care va fi rezultatul final şi oficial al acestui referendum, nu mai avem, dacă am avut vreodată, niciun motiv să ne îndoim de noi înşine, de ţara noastră, de faptul că suntem un popor şi o ţară pe deplin europene în sensul democraţiei, în sensul capacităţii cetăţeanului de a-şi spune cuvântul atunci când este nevoie de el.

Vom aştepta cu toţii în mod democratic, în mod civilizat, rezultatele oficiale de la Biroul Electoral Central, vom aştepta şi vom respecta cu toţii decizia Curţii Constituţionale, vom avea până la urmă un rezultat sau altul la acest referendum.

Acestea însă sunt aproape detalii pe lângă marele mesaj pe care astăzi poporul român l-a dat, şi anume acela că este un popor care nu mai are ce să înveţe în materie de alegeri democratice, în materie de participare democratică de la nimeni.

Şi cred că dacă existau îndoieli în noi înşine sau în partenerii noştri europeni în legătură cu aceste lucruri, ele nu mai au nici un fel de justificare.

Le mulţumesc încă o dată tuturor românilor care au înţeles să se comporte astăzi ca cetăţeni liberi ai acestei ţări.

Le mulţumesc tuturor celor care astăzi, prin votul lor, prin prezenţa lor, prin implicarea lor au scris o nouă pagină, o pagină frumoasă, o pagină mare din istoria României.

Ne vom reîntâlni atunci când rezultatele vor fi oficiale.

Vom acţiona în baza respectului faţă de toate deciziile instituţiilor prevăzute de Constituţie – BEC, Curtea Constituţională – dar ceea ce am câştigat astăzi în ochii noştri şi în ochii altora este indiscutabil, şi pentru acest lucru vă mulţumesc tuturor, dragi compatrioţi!

*

  • Roxana Iordache: „Tacticile propagandistice ale băsiştilor sunt expirate. Pe plan intern, poporul român s-a eliberat de frică, a ieşit zdrobitor la vot, cu entuziasm. Iar dacă toxinele îngrăşate cu mită de la ICR şi pe alte căi au ajuns, din nou, în presa externă, care tinde să promoveze iarăşi realitatea paralelă livrată de agenţii propagandei băsiste, acest fapt e uşor de contracarat”.
  • Iulian Băicuș (după ce și-a schimbat din nou „părerea”): „ieri am dat dovadă lumii întregi că suntem un popor latin, neserios și cu gura mare, am făcut atîta tam tam în lumea întreagă, de rîd de o lună de zile de noi toate guvernele, revistele economice și agențiile de presă că-l vom da afară pe președinte, am pățit ca-n povestea cu Petrică și lupul, dar nimeni nu s-a dus la vot, semn clar de neîncredere în actuala clasă politică”. Asta, cu „neîncrederea în actuala clasă politică”, a spus-o Dan Diaconescu după ce a votat.
  • Titrarea, la ora 2.00, pe OTV, era că cei care nu au ieșit la urne, adică 55%, sunt „electoratul PP-DD”.
  • Varujan Vosganian: „La ora la care scriu, rezultatul este încă incert, dar posibilitatea ca referendumul să nu fie validat e destul de mare. Sondajele la ieşirea de la urne dau un rezultat zdrobitor în favoarea votanţilor pentru demiterea preşedintelui. Din punct de vedere politic, acest referendum este un eşec lamentabil pentru Traian Băsescu şi oamenii săi. Iar ideea pedistă potrivit căreia eşecul aparţine, de fapt, USL, care a coborât în opţiunea de vot de la 50% la 38% e o aiureală. Opţiunea susţinută de USL, de demitere a preşedintelui,  a obţinut, la referendum, cu 3 milioane de voturi mai mult decât obţinuse USL la alegerile locale”.
  • Cristian Șuțu (din vacanță): „să-l văd plecînd din viața politică pe Crin Antonescu, asta e într-adevăr o bucurie. Și e, poate, sper, începutul unei atît de necesare schimbări de putredă clasă politică”. Deci Crin e „putred”, care a stat în Opoziție, și nu Traian Băsescu…
  • Marius Mioc: „Cum am făgăduit, prezint rezultatele la referendum la secţia 211 Timişoara, la care am fost preşedinte al biroului electoral: Număr persoane înscrise în listele permanente = 1156. Număr votanţi = 325 (28,1%), din care 19 pe liste suplimentare + 2 la care s-a folosit urna mobilă. Voturi pentru destituirea lui Traian Băsescu = 267 (82,2%). Voturi împotriva destituirii = 52 (16%). Voturi nule = 6 (1,8%)”.
  • Victor Roncea: „putem spune ca Traian Basescu a aprins deja lumanarea de pe coliva Romaniei”.
  • Eugen Istodor (rămâne principial în modul său de a-și vedea propriul popor): „Bravo, poporelule, ce-ţi mai place ţie incertitudinea, ţigănia!”. Asta după ce el nu a votat
  • Ieri, 29 iulie 2012, Părintele Ioan de la Mănăstirea Hilandar, din Sfântul Munte Athos, a adormit întru Domnul la vârsta de 105 ani.
  • „ ”Nu a fost un vot împotriva lui Traian Băsescu”, a spus Videanu, precizând că românii care nu s-au prezentat la vot i-au sancţionat pe cei 256 de parlamentari care l-au suspendat pe preşedinte”.
  • Traian Băsescu (orele 1-2 dimineața, motivându-și absența de la vot): „Nu vreau să legitimez ceea ce ştiu (?) că s-a făcut în umflarea numărului de voturi la acest referendum. Nu vreau să legitimez un referendum în care un aventurier politic duce la vot fete tinere în costume de baie. Nu vreau să legitimez prin prezenţa mea un referendum în care dispreţul pentru referendum este atât de mare încât doamne, domnişoare merg în bikini la vot. Acesta este motivul pentru care în cele din urmă am decis să nu merg la vot. Nu aş vrea ca mâine-poimâine cineva să spună că «domnule preşedinte, ai legitimat fraudele semnalate». Nu am vrut să le legitimez”.
  • Manifestări „suspecte” de bucurie: „Apariții zâmbitoare la una dintre ferestrele sediului de campanie a lui Traian Băsescu, din strada Comănița, după primele rezultate anunțate la închiderea secțiilor de votare din țară. La început a apărut vicepreședintele PDL Monica Macovei, după care, rând pe rând, vizibil încântați după aflarea primelor estimări, și-au făcut apariția la aceeași fereastră și eurodeputatul Traian Radu Ungureanu, fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu şi preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu, salutând cu multă frenezie grupul restrâns de susținători aflați în fața clădirii, momente surprinse de reporterii România TV. După ce Mihail Neamțu le-a strigat de la fereastră “Vrem o ţară ca afară, Victor Ponta ce gargară!”, cele câteva zeci de persoane, prezente în fața imobilului din strada Comănița, care fluturau drapele şi pancarte, i-au răspuns în cor: “Ole, ole, ole, ole, Antonescu nu mai e!” şi “Voiculescu nu uita, te aşteaptă Rahova!””.
  • Peștele albastru.
  • Radu Tudor: „Uniunea Social Liberala n-are prea multe scuze pentru faptul ca nu a obtinut 50%+ 1 vot la acest scrutin. Daca nici cind ai 2300 de primari si 38 de presedinti de Consilii Judetene nu poti mobiliza lumea, atunci n-are rost sa mai discutam. Alegerile au fost pierdute in Moldova, unde in majoritatea judetelor a fost sub 45% participare”.
  • Idem: „Curtea Constitutionala, Parlamentul, Guvernul si Administratia Prezidentiala au obligatia sa gaseasca o solutie decenta pentru iesirea personajului Traian Basescu din joc. Desi cu 87% impotriva nu mai poate pune conditii, nici un compromis nu poate fi prea mare pentru ca un presedinte complet ilegitim sa nu mai ramana in functie. Victor Ponta si Crin Antonescu au datoria sa duca la indeplinire ce au cerut peste 7 milioane de romani care au votat. Este de datoria lor sa gaseasca o solutie rapida, legala si acceptata de toti liderii democrati europeni”.
  • Cristian Preda: „dacă luăm în seamă substanţa lucrurilor, e vorba în mod evident despre un eşec al Uniunii Social Liberale, o uniune născută de altfel pentru a-l demite pe Traian Băsescu şi pentru a deschide calea unei echipe Ponta la Palatul Victoria-Crin Antonescu la Palatul Cotroceni. E evident în acelaşi timp că e un vot-sancţiune şi pentru Traian Băsescu, pentru preşedintele care a fost suspendat. Noi am ales desigur la PDL strategia dezangajării, a demobilizării, am considerat că trebuie să rezistăm asaltului USL, care în miezul verii a considerat că n-avem altceva mai bun de făcut decât să-l demitem pe Traian Băsescu, însă ambele laturi ale chestiunii trebuie văzute, repet, un eşec al USL, un vot-sancţiune pentru Traian Băsescu”.
  • Românii au uitat că în mijlocul iernii pe un ger năpraznic cereau Jos Băsescu!. Acum au ales să stea acasă, să facă cu totul altceva decât să își exprime un drept constituțional. Au preferat să asculte îndemnul liderului suprem, la fel ca în anii de glorie ai comunismului. Epava se întoarce acum glorios și spune că cei care nu au venit la vot sunt de partea lui, iar restul care au votat, circa 7,3 milioane, să se ducă dracului că pe el nu îl interesează soarta lor. Încă odată Băsescu reușește să împartă România în două tabere și să ne dezbine, doar de dragul de a se menține la putere. Un om bolnav de putere și obsedat de răzbunare va fi iar președinte. Dragi români, fiți pe fază și fiți atenți de aici înainte ce va face stimabilul Băsescu, cu România”.
  • Teodor Baconschi: „Problema reală a societății noastre este cartelizarea partidelor în jurul stării de fapt. Și capacitatea lor de a bloca orice primenire, sub amenințarea că singura alternativă disponibilă este populismul extrem, reprezentat de formațiunile anti-sistem tip PPDD”. Problema reală însă a societății românești e aceea că nu mai suportă regimul Băsescu…
  • Theodor Paleologu (pe pagina sa de Facebook): „Nu e victoria noastră, e înfrângerea lor. Băsescu iese slăbit, Ponta şi Antonescu total discreditaţi”.
  • Vali Petcu (alias Zoso, intervievatorul lui Traian Băsescu în 2009, în campania electorală): „Exceptând câţiva tâmpiţi de la USL, restul politicienilor sunt conştienţimăsurile luate din timp au salvat România din a avea o soartă a Greciei”.
  • Ion Iliescu: „În Europa, în general, dacă ne uităm la tabloul acesta electoral european, nu există această condiţie a prezenţei de peste 50%. În foarte multe ţări, scrutinul se situează undeva sub 50% şi nu se consideră nevalabil acest scrutin. Este obligaţia Curţii Constituţionale să ţină seama de toate aceste considerente şi să valideze referendumul”.
  • Lucian Avramescu: „Secondat de zâmbetul mortuar al Monicăi Macovei și de freza caricaturală a lui Traian Ungureanu, compusă din trei floace care stau alandala, suspendatul Traian Băsescu și-a declamat de pe toate scenele „victoria”. Care victorie? Pe ecrane scrie că aproape 90 la sută dintre votanți au pus ștampila pe roiu Băsescu, pe adio și n-am cuvinte, pe să nu te mai vedem”.
  • Val Vâlcu: „Prima [lovitură de stat] a avut loc în 2004. A doua s-a produs în 2008, urmată de o alta, în 2009. Cât privește lovitura de stat din 2012, aceasta abia începe”.
  • Idem: „Ignorarea votului popular, în 2012, și asumarea unei victorii, când de fapt referendumul a arătat impopularitatea actualului regim, vor accentua instabilitatea și criza politică din România”.
  • Vladimir Tismăneanu jubilează împotriva binelui poporului român. Însă jubilația sa inconsistentă este de scurtă durată
  • Constantin Crețan „privește în viitor”: „Pariul meu este că, pînă la sfîrșitul anului, Ponta va exersa deja coabitarea cu mentorul său, Năstase”.
  • Puiu Hașotti: „UDMR-ul a lansat un apel către minoritatea maghiară și știm foarte bine, a fost lansat prin clerul pe care îl are, prin biserica evanghelică, prin biserica protestantă și așa mai departe, deci în mod evident UDMR-ul s-a comportat și chiar altfel decât au fost și unele discuții preliminare, dar vocația trădării la UDMR este deja arhicunoscută. UDMR-ul dovedește a nu fi interesat de probleme[le] României, ci doar de eventuale autonomii culturale.
  • Hanibal Dumitraşcu: „Fără nicio îndoială suntem într-o situaţie fără precedent, din cauza unui dictat care a schimbat regulile în timpul jocului. Dacă se merge în această direcţie nu ne poate aştepta decât ceea ce este mai rău. Există două variante: una în care să avem un pacificator social, UE de exemplu, sau, această majoritate activă să vină în stradă. Mai există şi a treia variantă în care Parlamentul să rezolve situaţia prin punctul trei al deciziei CCR, dar nemulţumirea este mare”.
  • Roxana Iordache conchide: Ceaușescu (ce ironie a istoriei!) a fost mai demn, în ultima clipă, decât T. Băsescu în fața poporului român care nu-l mai vrea.
  • Idem: „Alin Moldoveanu este campion olimpic la tir, lunetist, elită a ţării. Bravo, frăţioare! Şi dacă România n-ar mai lua nici un aur la Olimpiada asta chiar elitistă, chiar nu mi-ar păsa. A luat aurul un român, la o probă rasată. Absolvent de Psihologie şi student la Drept. De ce nu mă mir? Eu l-aş pune şef de serviciu special, când îşi termină cariera sportivă. Apropo, a votat ieri. Acolo, frumos, la Casa României, de la Londra. Tot aşa ca mine, de a sărit cerneala. Eu sunt stelistă, el e dinamovist. Cui îi mai pasă, când e vorba de România?
  • Gigantul media sud-african Naspers, care are o cifră de afaceri globală de peste 5 miliarde dolari, a cumpărat pentru suma de circa 100 milioane euro pachetul de acţiuni majoritar la cel mai mare magazin online românesc, eMAG, conform unor surse din piaţă. Nici cumpărătorul, nici vânzătorul nu au făcut comentarii despre tranzacţie până la acest moment, scrie Money.ro. Conform informaţiilor din piaţă, Naspers a cumpărat tot pachetul de acţiuni pe care omul de afaceri Sebastian Ghiţă îl deţinea la eMAG, precum şi, proporţional, o parte din acţiunile celorlalţi doi acţionari, Iulian Stanciu şi Radu Apostolescu. Conform ultimelor date disponibile, Radu Apostolescu avea 16,33%, Asesoft Web (Sebastian Ghiţă şi Iulian Stanciu) avea 3%, iar Asesoft Distribution (jumătate Iulian Stanciu, jumătate Sebastian Ghiţă) avea 80,67% din acţiunile eMAG”.
  • Traian Băsescu (tot azi-noapte, după miezul nopții): „Autorii loviturii de stat vor răspunde. Nu vreau să se înțeleagă greșit, nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru votul lui. E nepermis însă ca procesele electorale să fie viciate de iregularităţi concepute, pregătite şi executate în timpul votului. Am fost chemat la parchet pentru că am folosit termenul lovitură de stat. Vreau să fiu chemat la parchet și vreau ca acest lucru să se întâmple înainte să existe scuza că am imunitate pentru că sunt președinte. Mai sunt câteva zile în care se poate face acest lucru și mi-aș dori să profit de ocazie pentru a-mi exprima punctul de vedere”.
  • Rezultatele finale ale Referendumului din data de 29 iulie 2012:
  • Adică mai erau nevoie de 7-800.000 de voturi…pentru ca să avem 9, 2 milioane.
  • Cum poate cineva să facă parte din tot felul de comisii naţionale de evaluare, să ţină discursuri vitriolante împotriva plagiatului şi exact în acelaşi timp să gireze obţinerea de diplome şi titluri academice prin plagiat dovedit şi recunoscut public?”.
  • USL va trage de timp, iar până la revenirea Parlamentului să fie publicate rezultatele recensămânutului [din 2011]. Datele de la recensământ ar putea da peste cap tot calculul şi ar putea arăta că, în condiţiile reale ale populaţiei cu drept de vot, referendumul ar fi fost validat. Cu aceste două dovezi USL merge în Parlament şi cere validarea referendumului de pe data de 29 iulie. Traian Băsescu face calculul la datele recensământului din 2002, dar USL va arăta că la nivel practic nu mai avem 18 milioane de votanţi în România. Conform unor date provizorii, din recensământ reiese că în România mai sunt puţin peste 15 milioane de persoane cu drept de vot. La acest scor referendumul ar fi validat cu condiţia de prezenţă de 50 plus 1%”.
  • Idem: „Presiunea populară şi presiunea politică ar putea determina Parlamentul să valideze referendumul. Cele două argumente invocate de USL ar putea conduce la demiterea lui Traian Băsescu şi păstrarea ca interimar a lui Crin antonescu până la organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate”.
  • Dovada că președintele Băsescu e curajos, pentru că a cerut să fie chemat la Parchet cât încă este fără imunitate, nu stă în picioare: „a uitat să spunăîn eventualitatea unei audieri a domniei sale la Parchet, ancheta va fi făcută de subalternii procurorului general, Kodruța Kovesi, pentru care președintele suspendat a făcut scut pentru a fi menținută la conducerea instituției”.
  • Victor Ponta: Băsescu să înceteze cu declarațiile iresponsabile despre lovituri de stat, care nu se dau prin vot popular / Băsescu să nu mai amenințe pe nimeni / Avem toate mijloacele legale să apărăm cetățenii de amenințările și abuzurile lui Băsescu / Traian Băsescu nu se mai reprezintă decât pe sine însuși și pe Victor Orban / Începând de ieri, Traian Băsescu e un președinte ilegitim pentru România. 18. 38. Antena 3.
Did you like this? Share it: