Așteptăm la mijlocul verii
- „Borfaș/pușcăriabil = literatura de specialitate încă nu a căzut de acord asupra termenului menit să definească cel mai corect (”borfaș” sau ”pușcăriabil”) persoana care s-a prezentat la vot la Referendumul din 29 iulie 2012; specialiștii sunt de acord însă că în această definiție se încadrează atât cei care au votat ”DA”, cât și cei care au votat ”NU” sau și-au anulat intenționat votul – pentru încadrare este suficientă condiția de participare la vot”. Mihai Goțiu tratează aici multiplii termeni ai discriminării protestului românesc.
- „Această sectă obraznică numită PPE se pronunţă înainte de autorităţile române în drept, asupra cărora fac astfel presiuni inacceptabile pentru un stat suveran, a cărei UNICĂ LIMITARE de suveranitate este aceea a oricărei aderări la o asociaţie. De tip european. Fiindcă altfel NATO nu prevede nici o cedare de suveranitate, dimpotrivă, principiul fundamnetal al Aliaţilor este articolul 5, One 4 All and All 4 one, de aceea a şi declarat preşedintele interimar Antonescu faptul că apartenenţa României la NATO e prioritară, urmând apartenenţa la Uniunea Europeană, dar de pe poziţii de egalitate decizională şi demnitate partenerială”.
- Un nou derapaj din realitate al lui Cristian Tudor Popescu. Poporul român a ieșit la vot mai mult ca niciodată…Și a ieșit la vot, în primul rând, nu datorită lui Antonescu și Ponta, ci pentru că nu mai vrea regimul Băsescu. A ieșit la vot…pentru că pe oameni îi doare până în oase…situația reală a României.
- Însă d-l Popescu are dreptate când afirmă: „Preşedintele suspendat, încă, a făcut azi afirmaţia că urmează să fie traşi la răspundere cei care au organizat lovitura de stat. Domnul Traian Băsescu a fost în Parlamentul României când a fost suspendat. Din acel moment, dânsul nu mai putea vorbi de lovitură de stat. Dacă vorbea de lovitură de stat de la început, nu trebuia să se prezinte în Parlament”.
- Astăzi se lasă sec pentru Postul Adormirii Maicii Domnului…care începe mâine și ține până pe 15 august 2012, după Sfânta Liturghie.
- TPA împlinește azi 68 de luni de online. Adică din 6 decembrie 2006 și până azi.
- „Istoricul Zoe Petre a făcut […] o analiză a tuturor scrutinurilor care au avut loc în România şi a constatat că în 29 iulie [2012] s-a înregistrat cea mai mare prezenţă la vot de după 1990”. Pe care noi am prezentat-o ieri, de la Alina Gorghiu (existentă și în articolul citat acum) și din care reiese faptul că T. Băsescu a fost ales președinte, în 2004, cu 5, 1 milioane voturi și în 2009 cu 5, 2 milioane de voturi, pe când acum, la Referendumul din 29 iulie 2012, „7.264.819, reprezentând 87,55 la sută” au spus DA pentru demiterea lui. De aceea am afirmat că d-l Popescu derapează de la adevăr…când spune că românii au votat în număr mic…de această dată.
- Deși populația țării scade anual cu circa 200.000 de oameni listele electorale sunt fabulos de false: „- Alegeri parlamentare și prezidențiale – 20 mai 1990, pe listele de vot figurau 17.200.722 de români
– Alegeri parlamentare și prezidențiale 1992, pe liste figurau 16.380.663 alegători
– Alegeri parlamentare și prezidențiale 1996, pe liste figurau 17.218.654 alegători
– Alegeri parlamentare 2000, pe liste figurau 17.699.727 alegători
– Alegeri parlamentare și prezidențiale în 2004, pe liste figurau 18.449.344 alegători
– Alegeri parlamentare din 2008, pe listele electorale figurau 18.328.646 alegători
– Alegeri locale iunie 2012, pe liste au fost înscriși 18.315.880 persoane cu drept de vot
– Referendum 29 iulie 2012 – pe liste figurau 18.292.514 de români cu drept de vot”. Deci suntem într-o continuă „creștere” în bazinul electoral…când populația României scade alarmant. - Și în „democrația” președintelui suspendat Traian Băsescu „se poate cere” românilor să nu se uite la un anumit trust de presă: „Mă adresez vouă cu rugămintea să înţelegeţi că AVEŢI OBLIGAŢIA să faceţi un exerciţiu, un exerciţiu pe care vi-l cere preşedintele ales al românilor: NU vă uitaţi timp de o săptămână la Antene! Vă asigur că dacă faceți acest lucru veți începe să vedeți România reală cu necazurile ei cu problemele ei, cu nevoia ei de a avea o națiune solidară pentru atingerea obiectivelor ei”.
- Cu alte cuvinte, dacă mă uit la Antena 3…„nu-mi dau seama” că nu am bani, că nu am loc de muncă, nu-mi dau seama câtă hoție e în România, nu îmi dau seama că școala, spitalul românesc, cultura română sunt tratate cu dispreț. Dar dacă nu mă uit…voi vedea România, dintr-o dată, „fără nicio problemă”.
- În mod evident avem de-a face cu un președinte cu o perspectivă semidoctă asupra realității secolului al XXI-lea…secol în care…din miliarde de informații trebuie să ne alegem ce ne trebuie…și nu să acceptăm, de-a gata, unilateralitatea.
- Însă problema de fond e alta: Antena 3 exprimă, în clipa de față, vocea masivă a României, durerile ei, năzuințele ei…și de aceea oamenii privesc spre locul unde sunt reprezentați. Și adevărul e că Antena 3 e mult mai reprezentativă pentru români…decât președintele suspendat Traian Băsescu. De aceea privitorii ei invalidează prezența lui în capul țării.
- Ce a spus Mircea Badea pe Twitter despre Alina Dumitru:
- Însă nu mai știu pe unde, ieri, apăruse știrea că Badea ar fi spus la adresa Alinei Dumitru: „taci dracu din gură dacă n-ai votat” (text aproximativ). Și aseară Mircea s-a disculpat, vorbind despre mesajul de pe Twitter, fără să știe, poate, de ce toată lumea era „isterizată”.
- Răspunsul lui de aseară:
- „Curtea Constituţională a României a decis marţi că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care Institutul Cultural Român a trecut din subordinea Administraţiei Prezidenţiale în cea a Senatului este constituţională. Preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici a declarat pentru Mediafax, după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind OUG nr. 27, că întreaga conducere ICR va demisiona, după rezolvarea unor chestiuni de gestiune, în condiţiile reducerii bugetului”.
- Idem: „Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins ca inadmisibilă sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Hotărârea Parlamentului privind revocarea lui Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului”.
- D-le Dorin Tudoran, nu știm cât timp „mai trăiți” în România sau gândiți „din punctul ei de vedere”. Însă adevărul pe care eu îl trăiesc în România, clipă de clipă, e acela că avem nevoie de aer și acest aer, acum, pe baze realiste și non-utopice…înseamnă USL. Din acest motiv, prezența la urne a fost colosală și a fost pentru acest aer…care înseamnă „eliberarea” de regimul Băsescu. USL nu e format din „sfinți” dar e alternativa reală. Alternativa ficțională înseamnă PD-L + PP-DD. Dacă America, în care trăiți dumneavoastră acum „în cea mai mare parte a timpului”, ar fi fost condusă de dictatorul Siriei, nu mai vorbeați în termeni de „amiabilitate” ci de „excludere”. Politica de „catifea” nu se face vizavi de mafie! Dumneata ai plecat din România…pentru că nu ai mai suportat. Treaba e că România de acum seamănă enervant de mult cu un comunism cu față umană. Însă comunismul regimului Băsescu nu te omoară prin exil…ci prin lipsa locului de muncă și printr-o perspectivă ca un scuipat indiferent. Ceea ce e tot un drac…V-am spus acestea toate…pentru ca să vă fac cunoscut faptul…că n-aveți dreptul să ne dați lecții…dacă nu „simțiți” disperarea românilor pentru ziua de azi și, mai ales, de mâine.
- „Aţi pierdut puterea. Nu v-aţi găsit clientul cu Crin. El e chiar un om liber. N-aveţi cu ce să-l şantajaţi. Este omul nostru, este dintre noi, este preşedintele poporului român. E mai legitimat ca oricând şi e mai legitimat decât oricine în această ţară. Fiindcă la apelul lui s-au prezentat la vot aproape 9 milioane de oameni. Iar aproape 8 milioane de cetăţeni români au votat aşa cum le-a argumentat el că e bine pentru România”.
- D-le Tismăneanu, dv. și înainte și acum sunteți „coleg de mentalitate” cu „Chisinevschi si Rautu, groparii culturii romanesti in anii stalinismului, primitiv, agresiv, distructiv”. De ce? Simplu! Văzând cum vociferați pentru regimul Băsescu…îmi dau seama cât de lingușitor ați fost cu regimul Ceaușescu. Și toată opera dv. de „delimitare” față de comunism e transformată în butaforie de servilismul dv. față de un regim mafiot atât de „democratic”. Un om lucid, cum nu cred că sunteți, nu poate cădea într-un penibil atât de imens…ca să laude un regim…tot la fel de „neînghițit” de marele public ca și cel pe care îl condamnă.
- Arca Sfântului Noe reduplicată în Olanda.
- „Procentul mare al românilor înregistrat la referendumul din 29 iulie este unul dintre motivele pentru care Curtea Constituţională nu a dat, încă, un răspuns. Milioanele de români își pun speranțele în decizia Curții Constituționale care precizează că, în caz de invalidare a scrutinului, Parlamentul este cel care decide soarta procesului”.
- „[Varujan] Vosganian a afirmat că CCR are datoria de a-şi întemeia decizia privind validarea sau invalidarea referendumului pe un ”cvorum real””.
- Reactualizarea datelor statistice duc la pierderea a 44 de parlamentari. Pentru că un deputat se alege la 70.000 de locuitori și un senator la 150.000 de locuitori ai României.
- „În rest, să vă felicite “preşedintele morţilor”!”.
- „Pe 29 iulie românii au arătat că iubesc democraţia şi valorile democratice şi şi-au exercitat dreptul de vot. Nu pot decât să le mulţumesc pentru că nu s-au lăsat manipulaţi de propaganda pedelistă şi au ales să lupte pentru România”.
I-am cunoscut si/ sau am comunicat cu : Paul
Goma, Vladimir Tismaneanu, Dan Culcer, dr. Ionel Cana ( liderul SLOMR), Vasile
Paraschiv, Elvira Iliescu (o scriitoare din Constanta care a scris cartea “Rasul “; ca pamflet impotriva lui Ceausescu in anul
1986, dar Monica Lovinescu a consider-o prea radicala;pentru a o populariza in Occident!!! ),
Claudiu Iordache, Florin Postolachi (Brasov 1987), Catalin Bia (Brasov 1987,
student atunci), Costica Dobre (Lupeni 1977)…
Chiar si pe Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu….
Va asigur ca va inselati in privinta d-lui
Dorin Tudoran, cu care, bineanteles, comunic de cativa ani pe blogurile sale (succesive).
Mai mult chiar, cred ca poate reprezenta unul din putinele; repere alaturi de care se mai pot coaliza
forte relevante pentru iesirea tarii din crize (and am aflat din Jurnalele de la Nemira ale lui Paul Goma
de ce Romania este exact cum o vad si eu, doar Dorin Tudoran, dintre elitele vizibile,
a mai fost in tabara lui Goma si “ a mea” – e drept, lucrurile sunt mult mai
complicate in relatia Dorin Tudoran – Paul Goma, dar va asigur, daca vorbim de
Romania, numitorul comun e prea mare ca sa nu reziste la orice alt calcul…)
Va admir forta si consecventa cu care reusiti
sa uniti zilnic ceea ce apare mai relevant in opinia publica romaneasca, dar,
fiind din cei care “citesc o singura carte” (intru doar pe blogul d-lui Dorin Tudoran, desi de la eveniment…, citesc zilnic
si blogul lui Adrian Nastase ), din acea ”carte”… , cred ca vad mai in detaliu
realitatile.
Tot ceea ce ii reprosati, va asigur, exista ca si forta si putere
de argumentatie (chiar daca uneori nu direct din condeiul d-lui Dorin Tudoran) si la polul opus, prin comentarii care
contrabalanseaza opiniile ce pot fi considerarate de unii , subiectiv extreme.
Stiu ca d-nul DT v-a mai raspuns odata la o acuzatie asemanatoare, m-a mirat atunci
felul in care dvs. ati acceptat evidenta, dar, discutia nu atinsese nivelul
argumentelor.
Nici acum nu aduc argumente concrete, ar insemna prea mult ca timp pentru
mine, tinand cont cat si acuzele nu sunt formulate structurat, dar va asigur ca
forta cu care fac afirmatiile aici este complet onesta si bazata pe realitate.
Pe un alt palier, cred ca participarea oamenilor
ca dvs. la limpezirea apelor in Romania este esentiala.
Citesc despre faptul ca
Ignatiu de Loyolla a insuflat iezuitilor si traiectoriei lor alaturi de
biserica ideea CUO UNIVERSALIUS EO DIVINIUS ( Unde e ce-i mai universal, acolo e ce-i mai divin)…
Poate
globalismul este inca sub influenta determinanta a acestei legi “lasate” cu
titlui de diktat elitelor si tarilor puternice….
Nu vad o posibila trecere
naturala la dinamica fireasca; a
democratiei, in sensul ca localul influenteaza determinant (dar nu decisiv)
universalul, dar vad o posibila trecere prin maladiile spiritului contemporan ale
lui Constantin Noica, structurate pe triada sa ontologia I-D-G (Individual –
Determinatii – General)…
Dupa Comentariul 87 (ultimul…;cel de acolo il acuza de obicei pe d-nul DT de
exact inversul sensului acuzatiilor dvs.) al materialului d-lui Dorin Tudoran
la care faceti referire mai sus, vor apare (sper, in continuare…) 2 comentari
ale mele ref. la un Consiliu National al Societatii Civile (in adresa catre
Bogdan Hossu) si la un sistem de promovare asociat Noii legi a sanatatii.
Sper
ca veti intui astfel motivatia acestei postari.
Cu stima,
Dezideriu Dudas