Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 Praedicationes

vol. 2

***

Paginile 2-12; 12-18; 18-24; 24-30; 30-37; 38-48, 49-55, 56-62, 63-69, 69-73, 73-81, 82-86, 86-91, 91-97, 97-100, 101-114, 114-120, 120-126, 126-132, 132-136, 136-141, 141-145, 145-151, 151-156, 156-160, 160-166, 166-173, 174-177, 177-181, 181-184, 184-187, 187-191, 191-195, 195-198, 198-205, 206-209, 209-213, 213-215, 215-229.

***

Și Matei 17, 17[1] pare ceva scos din context, dacă nu înțelegem adânc lucrurile.

De ce?

Pentru că Domnul, în mod paradoxal pentru un cititor liniar…căruia nu îi plac paradoxurile scripturale…în loc să vorbească cu tatăl și în loc să-i apostrofeze pe Sfinții Apostolii spune lucruri care par că nu au nicio legătură cu realitatea de față, cu contextul…

Pentru că El se referă, așa, în general, la următoarele lucruri: la un neam necredincios și îndărătnic, care, la primă impresie, pare să nu aibă nimic de-a face cu ce se întâmplă.

Dar să urmărim textul grecesc: apocritis de o Iisus ipen/ și a răspuns Iisus zicând: O ghenea/ O, neam…ghenea, gheneas…apistos che diestrammeni/ necredincios și pervertit/ corupt…în traducerea ÎPS Bartolomeu Anania acest diestrammeni fiind tradus prin îndărătnic.

Și pistos e credincios…pe când apistos înseamnă necredincios în limba greacă. Căci a, în greaca veche, e particula negației. E nu-ul nostru.

De aceea, noi, personal, în diverse contexte vorbim despre aharic, adică fără har….folosind a-ul negației din greacă. Nu mai știu dacă l-am inventat eu sau dacă l-am preluat…dar îl folosesc.

Și când cineva e aharic înseamnă că nu e al Bisericii. Nu e botezat ortodox. Și din această cauză e aharic. Nu a primit harul în mod sacramental.

Nu s-a instalat în el harul lui Dumnezeu. Nu s-a sădit în el. Nu s-a sălășluit în el…

Deci: „O, neam necredincios și corupt!”. Corupt, păcătos…

Căci îndărătnic acesta arată starea de spirit…a celor care vor să meargă îndărăt…și nu înainte.

Adică n-o să meargă poporul spre bine, el merge ca racul, invers…Nu vrea să se spiritualizeze, să se înduhovnicească…ci se întoarce la starea de satanizare din trecut…când nu era botezat.

Se umple de necredință și nu de credință.

Și aici sunt vizați evreii timpului aceluia…dar și noi…

De ce? Pentru că și noi suntem neam necredincios și îndărătnic…și Domnul ni se adresează și nouă când spune: eos pote met’ imon esome;/ Până când voi fi cu voi? Până când am să vă mai sufăr? Până când vă voi mai ajuta…atâta timp cât voi rămâneți la fel de neîndreptați, la fel de nerecunoscători?

Și eos pote anexome imon;/ până când vă voi [mai] îndura pe voi? Până când vă voi mai suferi? Până când vă voi mai răbda în starea în care sunteți?

Ferete Mi afton ode/ Aduceți-Mi-l mie pe el aici. Aici, unde Eu Mă aflu acum.

Deci ideea e în felul următor: de aici aflăm sursa demonizării noastre. Căci demonizarea ne apucă atunci când ne apucă necredința. Când se sădește în noi, adânc, necredința. Necredința prostească, demonică.

Și când în loc să ne întărim, să creștem în viața duhovnicească noi, dimpotrivă, ne apucăm de păcate.

Și aici îndărătnicia se referă la faptul că am fost odată oameni ai Bisericii…oameni cu cap…și, deodată, vedem cum devenim oameni fără cap. Fără bun simț. Oameni fără verticalitate.

Căci acesta e marele pericol al oamenilor care au avut o anume sporire religioasă. Care au fost, un timp anume, trăitori ai unei vieți liturgice fervente…și care, deodată, s-au mândrit…s-au crezut unicat…și în loc să sporească în cumințenie, în bunul simț, în credincioșie, în cunoștință, în puterea lui Dumnezeu au început să crească…în imagine.

În imaginea de sine.

În „pomul lăudat” la care nu trebuie să vii cu sacul. Cu tractorul

Fapt pentru care, adesea, la pomul lăudat…trebuie să vii rezervat. Adică la cel pe care toți îl laudă, pe care toți îl popularizează…dar pe care tu nu-l cam vezi aducând roade…Sau nu pe cele pentru care e lăudat de toți.

Căci, adesea, e mai mare faima decât adevărul.

Și, câteodată sau mai întotdeauna, e bine să ai faimă „mai mică” decât opera și viața. Căci dacă o ai mai mare, dacă ești lăudat de toți iar tu șomezi…ajungi de râsul dracilor.

Căci ești o mare uimire când omul te descoperă. Când își dă seama că valorezi cu mult mai mult decât văd mulți. Și atunci e uluit și împlinit cu adevărat

Dar dacă ai o faimă mincinoasă…dezamăgirea vizavi de tine se revarsă și vizavi de alții…

Căci omul vine și te vede și…îl uimești…„Vai, era de o atât de mare delicatețe, cuviință, sfințenie…și mi-a zis pe aia și pe-ailaltă despre mine…de am rămas năuc”…

Așa că, dacă te laudă toți, ceva miroase urât…Căci așa spune și Scriptura: să te ferești de omul pe care-l laudă toți! Pentru că, dacă te laudă toți, înseamnă că tu, pentru a sta în zece bărci, îi minți pe toți. Sau le spui numai ceea ce vor ei să audă.

Și prin asta te arăți că nu ești prieten numai cu oamenii lui Dumnezeu…care vor dreptatea, adevărul, sfințenia, curăția…ci îți relativizezi credința ta „împăcându-i” pe toți.

Astfel că la unii le spui una, la alții alta…și la niciunul dintre ei nu le spui „toată inima ta”. Așa că îi minți pe toți…și de aceea pari să fii „prieten” cu toți. Și reușești, de fapt, să nu fii prieten cu nimeni…

Căci prietenia are priorități. Și prioritatea de bază e relația corectă, frumoasă, plină de iubire.

Însă asta nu înseamnă că trebuie să avem relații numai cu foarte credincioși, numai cu oameni Sfinți…și să nu ne uităm la ceilalți.

Dar asta se practică la greu azi…

Se practică excluderea ta…pe diverse motive puerile

Și ați văzut, în online, pe Părintele Savatie Baștovoi și exclusivismul pe care îl practică. Cum nu știe să comunice…cum nu știe să-i unească pe oameni în jurul lui. Și ca el mulți alții…

Sau pe Dan Puric, pe care nimeni dintre „ortodocși” nu-l „cunoștea” și „aprecia” la începutul lui 2007…Și când a apărut la televizor și a vorbit despre Sfintele Icoane…și când și noi l-am lăudat…deodată, toată lumea a început să îl laude. Oare toată lumea…îl cunoaște?

Adică Părintele Cleopa, Părintele X și Părintele Y par că sunt „singurii” oameni duhovnicești ai lumii.

Nimeni, în afară de câțiva, numărați pe degete, par să nu mai existe.

Însă atunci când vedem, dintr-o mare de credincioși, doar 3-4 ortodocși…asta miroase urât.

Publicitarea asta unidimensionată face rău Bisericii…pentru că arată că noi avem o mână de oameni duhovnicești și restul „șomeri”. Însă e o perspectivă cu totul și cu totul falsă…și non-eclesială.

Pentru că trebuie să vedem și să punem în evidență cât mai mulți oameni frumoși și duhovnicești în Biserică dacă avem ochi…curați.

Partizanatul exclusivist miroase a prostie. A lipsă de viață duhovnicească. A sectarism.

Pentru că omul duhovnicesc pune în evidență pe foarte mulți…și nu se pune în evidență, în mod monoman, numai pe sine. Adică nu împarte poze cu sine la toți…ci vorbește despre foarte multe caractere frumoase.


[1] De aici începe a doua filă a predicii.

Did you like this? Share it: