Documentul BEM…după 30 de ani [18]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a.

***

p. 33:

În II. 15 se spune că „in virtue” [în/prin virtutea; în/prin energia] „cuvântului viu al lui Hristos și prin puterea Sfântului Duh” Pâinea și Vinul euharistice „become the sacramental signs of Christ’s body and blood” [devin semnele sacramentale ale Trupului și ale Sângelui lui Hristos]… în loc să se spună direct, clar, explicit…devin Trupul și Sângele lui Hristos.

De ce devin „semne sacramentale”?

Pentru că nu toate bisericile cred adevărul Bisericii, adică realismul mistico-liturgic al transfigurării Pâinii și a Vinului în Trupul și Sângele Domnului ci consideră Euharistia un simbol.

De aici semne…și nu, simplu și direct: devin Trupul și Sângele Lui.

*

Și „semnele sacramentale” sunt o prezență continuă…pentru că „ele rămân astfel pentru scopul comuniunii/ împărtășirii” [they remain so for the purpose of communion].

Nu sunt „o prezență fulgurantă/ trecătoare”…dar sunt „semne”.

*

Comentariul de după II. 15 vizează  „încercările de înțelegere” ale „the mystery of the real and unique presence of Christ in the eucharist” [tainei reale și ale unicei prezențe a lui Hristos în Euharistie].

Numai că aceste „încercări” aparțin Protestantismului…și nu Ortodoxiei.

p. 34:

Și se prezintă mai multe opțiuni de raportare la Euharistie.

Prima dintre ele: „to affirm this presence without seeking to explain it” [se afirmă această prezență (a lui Hristos în Euharistie) fără a căuta să o explice].

A doua (poziția Bisericii Ortodoxe): la Liturghie se produce „a change wrought [o schimbare lucrată] by the Holy Spirit and Christ’s words [de Duhul Sfânt și de cuvintele lui Hristos], in consequence of which there is no longer just ordinary bread and wine but the body and blood of Christ [în consecința căreia nu mai există doar o pâine și un vin obișnuite ci Trupul și Sângele lui Hristos”.

Adică realismul mistic al Euharistiei.

Pentru că Pâinea și Vinul euharistice, prin pogorârea harului Treimii se prefac/ se transformă/ se transfigurează/ devin Trupul și Sângele Domnului, mai presus de înțelegerea noastră și prin împărtășirea cu ele simțim harul și puterea de viață făcătoare a lui Hristos, pentru că ne unim în mod ființial cu El.

O a treia raportare (protestantă): „developed an explanation of the real presence which [s-a dezvoltat o explicație a prezenței reale care], though not claiming to exhaust the significance of the mystery [deși nu pretinde să epuizeze semnificația tainei], seeks to protect it from damaging interpretations [caută să o protejeze pe aceasta de interpretări nocive/dăunătoare]”.

Numai că nici Luther, nici Calvin, nici protestanții și neoprotestanții de după ei nu au căutat „o înțelegere” mistico-realistă a Euharistiei ci au căutat, prin tot felul de sofisme, „să apere” Euharistia de o înțelegere divino-umană…pentru una nestoriană…în care credincioșii primesc „semne” dar „se împărtășesc”, de fapt, „cu Hristos”.

Care Hristos dacă…nu avem Trupul și Sângele Lui ci numai „semne sacramentale” care Îl evocă/ Îl amintesc pe El, persoana Lui?

*

Ortodoxia însă nu explică Euharistia dacă spune că are loc o transformare reală a Pâinii și a Vinului în Trupul și în Sângele Domnului ci invită la o intrare în trăirea Tainei prin împărtășirea de El.

Transfigurarea materiei euharistice în Trupul și Sângele Domnului e începutul comuniunii cu Hristos și nu finalul ei.

Pentru că finalul Euharistiei e fără final…fiindcă presupune relația. Presupune cunoașterea lui Hristos în relație cu El…și nu cunoașterea lui Hristos prin „darea cu presupusul” despre El.

Și de aceea ortodocșii se apropie cu mare sfințenie și dragoste de Hristos euharistic, se curățesc și se pregătesc pentru unirea cu El…pentru că e o unire reală și cutremurătoare, plină de frumusețe și de daruri dumnezeiești.

O unire reală, dumnezeiască…cu urmări reale, dumnezeiești în viața noastră.

Și pe măsura la câtă dorire și bucurie ai pentru Hristos…pe atât te umpli de darurile și de frumusețea Lui.

*

Însă ce seriozitate are „un creștin neoprotestant” față de „Cina Domnului”, dacă el crede că acolo nu e Hristos real…ci numai ceva care amintește de El?

Nu e astfel Cina Domnului neoprotestantă o mâncare cu euri, o mâncare falsificată…care nu te face să simți adevărata mâncare?

Pentru că seriozitatea maximă e atunci când stai în fața adevăratului Dumnezeu…cu Care nu te poți juca…pe a Cărui prezență nu o poți bagateliza.

Da, poți să ai nebunia de a-L batjocori pe Hristos, apropiindu-te de Euharistie cu necredință și fără plăcere. Dar asta are consecințe dureroase…pe termen lung…și veșnic…

Însă apropiindu-te ortodox de El, de Hristosul real, de Hristosul care e Pâinea care coboară din cer și viața noastră are o verticalitate și o împlinire pe măsură.

*

Pe scurt: Ortodoxia nu lucrează cu simboluri ci cu realități divino-umane.

În ea te împărtășești în mod real de viața dumnezeiască prin Botez și prin toate celelalte Taine și slujbe ale Bisericii.

Nu primești promisiuni în Ortodoxie…ci evidențe.

Lucruri experiate/trăite/simțite cu toată ființa.

*

Protestantismul și neoprotestantismul însă te lasă în ceață în materie de experiență a prezenței lui Dumnezeu. Ți-o amână după moarte…sau după a doua venire a Domnului.

La fel, catolicismul, îți falsifică experiența reală a lui Dumnezeu…spunându-ți că harul e creat și nu necreat.

Însă cum să ajungi cu ceva creat la Cel necreat?

Numai dacă El ne dă harul Său necreat…și harul ajunge în noi…noi putem simți prezența Lui.

Altfel ne uităm doar la poze cu Hristos…și nu știm cum arată El de fapt? Nu știm dacă pozele cu El sunt chiar El sau sunt ficționalizări ale Lui.

*

II. 16 subliniază „caracterul epicletic” [“epikletic” character] al Euharistiei. Faptul că Euharistia e o consecință a invocării harului Duhului Sfânt și a sfințirii Darurilor euharistice.

Numai că epicleza/ chemarea harului și venirea lui reală…ne dă să avem Trupul și Sângele Lui pe Sfânta Masă și nu „semne”, nu „simboluri” ale prezenței Lui.

Realism mistico-liturgic…care se vede în îndumnezeirea ortodocșilor și în Sfintele Moaște.

Dacă te împărtășești în mod real cu Hristos atunci te și îndumnezeiești în mod real ca și umanitatea Lui. Și dacă te îndumnezeiești continuu…lași în urma ta Sfinte Moaște și nu un hoit, nu un cadavru dezgustător.

Adică prezența Lui reală cu noi și în noi este conștientizată de noi, despre ea putem da mărturie, cu toate păcatele noastre și ea poate fi probată și acum și după ce murim și în veșnicie.

Dacă suntem creștini reali…atunci trăim o viață de sfințenie. Dacă nu…înseamnă că nu avem sursă de viață reală în Biserică, adică Sfinte Taine.

Pentru că viața lui Dumnezeu/ harul Său se revarsă în Biserică în Sfintele Taine și în Slujbele Bisericii. În rugăciunea și în asceza ortodoxă.

Și dacă nu se coboară nimic, dacă nu simți nimic…dumnezeiește în tine…atunci trebuie să cauți Biserica, adevărata Biserică și să nu mai stai nicio clipă în pseudo-biserici…care nu îți dau să trăiești dumnezeiește și să te simți dumnezeiește.