România a avut 8 ani un președinte care ne dezvățase de normalitate.

Ni se părea că tupeul e bun, că mârlănia e „o constantă a personalității”, că cititul „dăunează grav sănătății”, că „e bine” să strângi bani, dincolo de salariul tău de președinte, pe care nimănui să nu îi justifici și că, la o adică, poți să „urci pe masă” pe cine îți convine, dacă tot e să fie dans sau…linșaj.

Acum însă respirăm fără chipul său în prim-plan…și nu știu ce să mă mai fac cu atâta normalitate.

În orice caz: nu mai vreau „o tură”…pentru că nu am vrut-o nici pe prima…nici pe-a doua.

*

Președintele trebuie să aibă…statură.

Statură morală, demnitate, bun simț, perspectivă pentru România, respect și iubire pentru cei pe care îi reprezintă

Îi reprezintă și nu îi escrochează!

„Al nostru”, cel demis, a avut hăhăieli, a avut anturaj corupt, a avut dimensiune mafiotă, a avut trecut ciripitor/twitterist.

Însă ne-am pomenit cu el pe capul nostru, al tuturor…pentru că unii dintre noi „s-au regăsit” în farmecul său inenarabil.

Democrația este calea spre bine a majorității.

Numai că binele trebuie ales cu toți ochii.

Și, se pare, dacă a fost nevoie de două suspendări, că al nostru a fost cu moț în frunte în materie de „legitimitate”.

*

Democrația arde cu flacără…chiar și când e un simbol „nepermis”.

Pentru că democrația arde în oameni.

Și ei te ard la vot de nu te vezi dacă te faci că nu înțelegi ușa de scăpare: o demisie cu capul plecat.

*

Jurnalismul la vreme de dictatură e ca ceaiul de pelin pe burta goală: o bolercă ce te vindecă de multe naivități ale minții.

Pentru că regăsești în el atâtea nesimțiri gudurate și atâtea idioțenii grandioase de îți trece cheful să îi crezi „raționali” pe…toți oamenii.

Fiindcă mint împotriva oricărei evidențe, laudă cu gura până la urechi toți pigmeii pământului, exaltă orice nulitate, încearcă să construiască „caractere”, „responsabilitate” și „operă” la toți agramații spiritului.

Însă cel mai grețos și neiertabil jurnalism e cel făcut în plină dictatură „democrată”.

Când nu minți și nu lustruiești nulități pentru că ești cu arma la ceafă ci pentru că ți se vâră banul pe card și ți se lipește tresa pe umăr.

Atunci, da, ești o canalie!

O canalie lașă

*

Ultimul Referendum ne-a mai învățat însă ceva: că cei care votează nu sunt „morți” pentru civism…chiar dacă pot fi înseriați, pe listele electorale, alături de numeroși morți.

Și că statul acasă nu ajută democrația…ci doar dezvăluie caracterul indiferent sau antidemocratic al celor care nu au perspective comunitare asupra existenței.

Care cred că se pot salva de unii singuri…când țara se scufundă în jurul lor.

Însă votul, ca și făcutul trebii de fiecare în parte, ne fac să prosperăm cu toții.

Pentru că democrația e punerea la un loc a tuturor forțelor…pentru ca fiecare în parte și toți la un loc…să aibă măcar un trai decent.

*

Preeminența fățișă și arogantă a bogaților asupra săracilor sau a celor deștepți asupra a celor mai puțin instruiți nu înseamnă democrație ci oligarhie, adică o altă formă de dictatură.

Democrația însă e o formă mediană…între dictatura ideologică și oligarhia economico-financiară.

Tocmai de aceea în București sau la Madrid, în Grecia, Franța sau Italia, oamenii ies pe străzi și cer o relansare a vieții lor, o depresurizare de grija pentru ziua de mâine…pentru că democrația înseamnă binele majorității.

Și acest protest viu nu e un moft…pentru că oamenii își vor viața înapoi…fără atacuri de panică regizate și fără o austeritate masivă în timp ce profitorii o duc bine.

*

Și am mai înțeles ceva: că plagiatul „contează” numai când ajungi prim-ministru.

Cu alte cuvinte, dacă nu e să ajungi prim-ministru, poți să plagiezi în voie…sau poți să nu scrii în voie…că și așa „nu se mai citește”.

Sau dacă tot plagiezi…baremi să plagiezi în grup, în institut, în facultate, în academie, în foruri internaționale, pentru ca nimeni „să nu se sesizeze din oficiu”.

Astfel toată lumea e împăcată…și dacă, vreun cititor atent și dezamăgit de situație, își dă seama că „somitatea ta” a dat cu jula…și reclamă pe undeva…nimeni nu îl va lua în seamă…pentru că și ceilalți au palmat realitatea.

*

Bucuria imediată, anomalică, după o confruntare electorală, e semn de disperare.

Disperarea de a te vedea în prim-plan. Disperarea de a te auto-legitima. Disperarea de a te autoreferențializa.

Mai pe scurt: disperarea de a te auzi…căci credeai că nu o să te mai auzi.

Și președintele „nostru” suspendat a avut dreptate: a trăit disperarea de a amuți de pe toate ecranele televizoarelor, o disperare reală, care chiar se va petrece…

Mai devreme…sau nu prea târziu

*

Mihail Neamțu și-a făcut „partid”…ca să se „delimiteze” de Traian Băsescu…și de PD-L, USL, PP-DD, maghiari, ostrogoți, vikingi.

Asta a spus el, cu gura lui, la înființarea partidului…

Că nu poți să înființezi, e corect, un partid numit „Noua Republică”, dacă pe republica lui Băsescu o crezi „bună”.

Însă l-am văzut cu toții, cot la cot, la nici trei săptămâni, cu cel care i-a „comandat” partidul…

În concluzie: un exemplu de „verticalitate” relațională…un reprezentat al „noii republici”, care duce „flacăra” comunismului mai departe…adică mentalitatea duplicitară.

Pentru că nu trebuie să fii comunist ca să fii neam prost

Dar să fii duplicitar/ neam prost în democrație, în speranța că oamenii nu văd cu cine te aliezi, cine ești și ce vrei…înseamnă a sfida rău de tot bunul simț al electoratului român…

*

Oamenii au venit la Vila Dante ca să se enerveze. Să voteze și mai incisiv.

Niște huiduieli de „bun simț”, totuși, față în față cu fiica cea mare a președintelui suspendat…în comparație cu ce huiduieli primește…același…de la întreg poporul.

*

Faptul că oamenii cei mai săraci din România au votat cel mai mult și votul a fost de 8 milioane ne arată că oamenii care suferă în urma politicii știu, totodată, să îi și spulbere șandramaua.

Când o politică e dăunătoare…atunci afectează profund structura de bază a societății, adică pe oamenii cei mai vulnerabili, pe cei mai săraci.

Pentru că cei cu bani, mult mai puțini în comparație cu primii, stau în capul celor mai mulți…și mai lipsiți de ajutor.

Și piramida societății nu poate avea doar…vârf…ci și bază

*

După violet…s-a purtat albastru. Albastru la mânecă scurtă.

Un albastru mult prea scump…pentru salariul prezidențial, adesea donat

Niciun cuvânt despre cine a plătit bannerele „flăcării”…existente peste tot în București…dar și în țară.

Niciun cuvânt despre câți bani și de la cine…s-au consumat în campania pentru Referendum a lui Traian Băsescu.

Știm cât a costat votarea…dar nu știm de unde bani pentru hăhăieli.

Transparența însă contează într-o democrație sănătoasă la minte și inimă.

Dacă n-a fost…înseamnă că banii s-au spălat în public.

*

De pe 2 august până pe 12 septembrie.

Avem în față transfigurarea Domnului pe Tabor, apoi adormirea Maicii Domnului, tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, unii preferă marea, alții muntele, începem anul bisericesc la 1 septembrie, apoi nașterea Maicii Domnului pe 8 septembrie, ne reamintim atentatele de la 11 septembrie…apoi revine CCR în atenția noastră.

Cu liste verificate. Aduse la zi.

Numai că aseară s-au luat listele electorale…ca PD-Lul boicotator…să vadă dacă nu cumva au votat și morții sau dacă nu cumva s-a votat de două ori.

De ce nu s-o fi făcut așa și în 2004, cât și în 2009, când suspect de puține voturi sau fraudulos de multe…ne-au adus un președinte marinar…pe scaunul prezidențial, care nu s-a învățat deloc cu viața pe uscat?

Cu siguranță am fi avut alți președinți…și, fără doar și poate, mai puțin guralivi și conflictuali în comparație cu cel pe care l-am avut.

*

Poți să faci din voința unui popor…hârtie igienică? Vom trăi și vom vedea…pe 12 septembrie 2012.

Did you like this? Share it: