I am not a terrorist

but I am a priest.

Fapt pentru care nu sunt femeie…dar sunt scriitor.

Sunt votant, alegător, alergător de cursă lungă.

Mă dor tastele toată ziua și tot votez cu inteligența.

Vreau o țară ca țara mea
și nu o țară ca țara lor.

Vreau roșii românești. Pâine de casă. Lapte cu smântână…și nu 1, 5% așteptare…

Vreau ca toate substantivele să fie serioase ca verbele,
pentru că fiecare verb altoiește substantivele de lângă el.

Vreau lacrimi de bucurie, de emoție.
Că ne-am saturat de stres. Ne-am săturat
de peripeții la drumul mare.

Știu că și tu vezi în ochii mei the rainbow from the clouds.
Știu că și tu vezi „enormele” probleme
artificiale care nu există.

De aceea, poate, într-un complot al bunului simț
vom da peste cap toate insultele la adresa noastră,
toate tresăririle de insecuritate,
pentru ca „să murim…și să fim liberi”.

Asta neînsemnând că trebuie să murim pe capete…ci să ne schimbăm pe măsură.
Pe măsura zilei.
Pe măsura neașteptării.

Că vara noastră trece…și odată cu vara noastră și vara lor…
Că de aceea vara noastră e mai importantă decât vara lor: pentru că fiecare are vara noastră și nu vara lor.

De aceea în vara noastră noi trăim.
Trăim paradoxal.
Trăim la limita exigenței.

În așa fel încât de la mine până la tine o mie de poeme se duc gârlă…
și se întorc evaporate.

I am not a terrorist
but I am a guardian of the good sense.