Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 4 august, 2012

Predică la pomenirea Sfântului Cuvios Ioan de la Neamț-Hozevitul [5 august 2012]

Iubiții mei,

Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Ioan Hozevitul-Românul, astăzi pomenit, a avut cea mai scurtă perioadă de canonizare dintre Sfinții canonizați până acum de către Biserica Ortodoxă Română și anume de 32 de ani.

A adormit într-o zi de joi, pe 5 august 1960…și a fost canonizat pe 20 iunie 1992, la 12 ani după ce Sfintele sale Moaște întregi au fost așezate, spre cinstire, în Biserica Sfântul Ștefan din Mănăstirea unde se nevoise.

Popularitatea lui postumă i-a urgentat canonizarea.

Pentru că au început să curgă nesfârșite grupuri de pelerini spre Hozeva, ca să îl vadă pe Sfântul român cu trupul bine mirositor…și cu carne transfigurată ca ceara curată, ca aluna

Barba, dinții, mâinile, tălpile, șoșonii din picioare sunt intacți. Par ca noi.

Tot trupul său vestește faptul că el a fost și este plin de har…pentru că numai cel plin de har dă mărturie, și prin Sfintele sale Moaște, de curăția vieții lui.

Și când s-au descoperit Sfintele Moaște ale Fericitului Ilie Mărturisitorul la București…mulți dintre credincioși, care îi cunoșteau Sfintele Moaște Sfântului Ioan, au avut senzația că…îl văd pe el…în Fericitul Ilie…

A adormit la vârsta de 47 de ani

Adică poți să te sfințești în scurt timp…și nu îți trebuie o sută…în mod neapărat.

Însă valoarea timpului se vede în frumusețea sfințeniei.

Dacă ți-ai sfințit viața, atunci ai fost frumos la suflet în viața ta…și acum cu mult mai mult

S-a născut pe 23 iulie 1913 în Moldova, în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, din județul Dorohoi.

S-a născut la țară adică…lucru care nu l-a „încurcat” în viața de sfințenie. Dimpotrivă: l-a ajutat foarte mult în viața sa ascetică.

Singur la părinți, botezat cu numele de Ilie, părinții lui numindu-se Maxim și Ecaterina.

Îi moare mama la…6 luni de la nașterea lui.

Tatăl său, la fel, pe front…în toamna lui 1916, pe când el avea 2 ani…

Rămâne în grija bunicii Maria, după moartea mamei lui, care îl crește deși, și bunica, avea dor de pustie

Face școala în sat, apoi la Lipcani-Hotin și la Cernăuți termină liceul.

Era „cel mai bun elev din școală”…și nu „repetentul școlii”.

Pentru că școala și toată instruirea personală trebuie să se facă serios, cu multă dorință de cunoaștere și nu…din plictiseală

Și când rudele sale vroiau să îl facă preot…preot de mir…acesta a avut o descoperire extatică…în care a fost trimis de Domnul la Mănăstire.

S-a dus la Mănăstirea Neamț…într-o zi de duminică.

Starețul Mănăstirii era Preasfințitul Nicodim Munteanu…viitorul Patriarh al României…și Sfântul Ioan a avut ascultare la infirmerie, apoi la biblioteca Mănăstirii.

Între 1934-1935 e luat în armată tot pe post de infirmier.

Din 1935 e ajutor de bibliotecar și îngrijitor la bolniță.

Devine monah pe 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare, purtând numele de Ioan.

O fotografie document

Pentru că așa trebuie să avem noi, de la Sfinți, multe documente de viață, multe mărturii…pe care să le lăsăm urmașilor noștri…

Căci de aceea unele vieți de Sfinți sunt de-o pagină: pentru că cei care trebuiau să scrie sau trebuiau să păstreze datele despre ei…s-au făcut că au altă treabă.

Însă dorul lui era să trăiască în Israel…în locurile unde a trăit și Domnul. Motiv pentru care pleacă acolo în noiembrie 1936.

Se închină la locurile sfinte din Ierusalim…și își petrece prima iarnă la Mănăstirea Sfântul Sava din pustiul Iordanului.

Aici va rămâne pentru 10 ani…cu ascultările de paracliser și de infirmier.

Iar ca paracliser făcea cădelnița, făcea curățenie prin Biserică, făcea prescuri, bătea clopotul

La o primă impresie lucruri minore…dar foarte importante în conținutul slujbei.

Pentru că fără prescură la Liturghie nu poți sluji…iar făcutul cădelniței și baterea clopotului se face de către cineva care îl ajută pe preot…și poate ieși și afară, în timpul slujbei…

Și aici l-a avut drept Duhovnic pe Ieroschimonahul Sava, care era aromân, și care știa și româna.

Sfântul Ioan a învățat limba greacă și a început să traducă texte patristice.

Așa cum trebuie să facem fiecare dintre noi, dacă vrem mai mult…și mai repede…și astfel nu mai trebuie să așteptăm să ne traducă…sau să ne publice unii sau alții…

Înveți și citești!

Înveți o limbă străină, legată de viața bisericească, și traduci!

Iar dacă traduci ai merinde pentru suflet…după cum și Sfântul Ioan își strângea.

Că cititul și tradusul de texte sfinte pentru asta sunt: pentru a ne lumina mintea și pentru a ne schimba purtările.

Căci adevărul Sfinților ne eliberează de prostie, de erezii și de patimi grele.

Învață greaca…și începe să scrie cărți duhovnicești și poeme.

Un Sfânt traducător și literat.

Care a cunoscut faptul că ce lași cu conștiințărămâne. Rămâne spre folosul oamenilor.

Și noi, cei de azi, ne bucurăm de traducerile înaintașilor noștri, de scrierile lor, de cercetările lor teologice…pentru că nu putem să o luăm de la zero în orice secol.

Ci trebuie să ne înscriem în demersul lor frumos, nobil, binecuvântat, acela de a crea cu conștiință bisericească.

Între 1939-1940, Sfântul Ioan se nevoiește în pustiul Qumran și într-o peșteră aproape de Marea Moartă…împreună cu ucenicul său, monahul Ioanichie Pîrîială.

Aici, în pustiul Iordanului, după mărturia ucenicului său, Sfântul Ioan se ruga noaptea cu mâinile înălțate spre cer.

Se hrăneau amândoi cu pesmeți și fructe…și au avut parte de multe ispitiri demonice.

Între 1940-1941, Sfântul Ioan a trăit într-un lagăr construit pe Muntele Măslinilor, în timpul războiului, în boală și cu multe ispite.

Cu multe…și nu cu puține!

Asta pentru ca să ne amintim când avem tentația să ne văicărim…că ne e greu.

Este eliberat din lagăr și se reîntoarce la Sfântul Sava până în 1947.

Și e hirotonit diacon pe 13 mai 1947.

Unde? În Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României și la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, pe atunci superiorul Așezământului Românesc din Ierusalim.

Tot în 1947 e hirotonit preot și devine egumenul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul din valea Iordanului pentru 5 ani de zile.

Din noiembrie 1952, împreună cu Ioanichie, intră în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, din pustia Hozeva…pentru ca din vara lui 1953 să se retragă amândoi în peștera Chilia Sfânta Ana.

Adică au locuit acolo unde Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, s-a rugat pentru ca să o primească de la Dumnezeu pe Prea Curata Stăpână.

Și s-au nevoit aici 7 ani de zile…fără să primească pe nimeni în peșteră.

Mânca odată pe zi (pesmeți, măsline, smochine și apă)…iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având ca „pernă” o piatră.

Se îmbolnăvește în vara lui 1960 și, după cum spuneam, adoarme la 47 de ani, împărtășit și împăcat.

Sfintele sale Moaște au fost descoperite pe 8 august 1980…așa cum sunt și azi…„răspândind bună mireasmă și bucurie duhovnicească tuturor” și nu duhoare insuportabilă.

Și de atunci și până azi împarte har prin trupul său…și prin rugăciunile sale bine plăcute către Domnul, făcând mulțime de minuni, semn că trupul său e așa nu din cauza „peșterii”…ci din cauza sfințeniei vieții sale.

Un român dintre noi…și un Sfânt dintre noi.

Care se putea sfinți la fel de bine și în România…cum s-a sfințit în Israel.

Însă Sfântul Ioan și-a urmat calea, după cum spuneam azi, lucru pe care trebuie să îl facem și noi.

Pentru că a trăi sfânt nu e greu…ci împlinitor.

Mai greu e să trăiești brambura, fără să iei aminte la conștiința ta și să te rănești interior clipă de clipă prin păcatele tale nespovedite și neplânse.

Operele sale s-au editat…așa, mai neprofesionist…dar s-au editat…și sperăm să se reediteze și mai bine.

Pentru că opera lui teologică e pentru tot omul, la fel și poezia sa, fiind scrise simplu dar cu multă atenție.

Sfântul Ioan, în Israel, e cartea noastră de vizită.

Faptul că ne-am „grăbit bine” în cazul canonizării lui…e un lucru bun.

Mai sunt alte sute, alte mii de Sfinți care stau la rând…și ne așteaptă să îi cunoaștem și să îi cinstim cum se cuvine.

Însă pentru a-i cunoaște și a-i cinsti…trebuie să fim și noi alții.

Mult mai deschiși, mult mai smeriți, mult mai împăciuitori, mult mai serioși cu adevărurile dumnezeiești și cu comuniunea eclesială în același timp. Amin!

Icoane ale Schimbării la față a Domnului

  Lumina dumnezeiască se revarsă din persoana lui Hristos. Și ea îi umple și pe cei din veșnicie…cât și pe cei din istorie.

 Ea, lumina, nu poate fi creată…pentru că țâșnește din El în mod natural, în mod firesc, pentru că e a Lui.

 De aceea e necreată și veșnică. Dar ea transfigurează materia și întru ea stau Sfinții Moise și Ilie și văd vedenie dumnezeiască Sfinții Apostoli.

Deși cu toții sunt pe munte…Sfinții Apostoli sunt iconizați ca și cum s-ar afla la poalele Taborului.

Dar asta pentru că cele trei piscuri iconizate ale Taborului sunt, de fapt, indicarea veșniciei. Că Domnul vorbește cu Sfinții Săi în veșnicie și nu în istorie.

Pentru că Icoana Transfigurării Domnului e o vedenie. O vedenie copleșitoare.

Apostolii sunt copleșiți de vedenie…dar fiecare dintre ei, în modul său personal, vede vedenia.

Aceeași realitate extatică…dar văzută în mod personal.

Pentru că avem aici un extaz în grup și nu unul avut de o singură persoană. 

*

Albastru deschis alternând cu albastru închis.

Înțelegere și neînțelegere în vedenie.

Pentru că nu putem cuprinde tot ceea ce ni se dă să vedem în mod extatic ci vedem și înțelegem numai pe măsura noastră duhovnicească.

*

De ce nu au fost iconizați cu aureole Sfinții Apostoli? O eroare flagrantă…Adesea regăsibilă…

Căci cum poți să vezi pe Dumnezeu…fără harul Său? Cum poți să Îl vezi fără…sfințenie, fără curăție a vieții?

Fiindcă atât Profeții cât și Apostolii sunt Sfinții Lui.

De ce însă cei trei nu au aureole…atâta timp cât raza Dumnezeirii coboară până la fiecare în parte?

Căci chiar raza iconizată aici…arată că cei trei sunt Sfinți.

*

Însă aici avem parte doar de mandorle concentrice, 4 la număr și nu de două mandorle în formă de cerc, o mandorlă în romb și alta în pătrat stilizat…ca sus.

Sus numai piatră…Aici apare și vegetație ascetică, puțină…

Dacă sus predomină albastrul…în Icoana de față roșul e al Sfântului Ioan, iubirea, Sfântul Petru e în dreapta, credința și Sfântul Iacov în stânga, nădejdea.

Cele trei virtuți teologice sunt exprimate prin cei 3 Apostoli.

*

Însă în această veche Icoană grecească adevărul e restaurat: toți Sfinții au aureole.

Și Sfântul Petru e în stânga, Sfântul Ioan Evanghelistul, imberb, cel mai tânăr, e plin de curăția și fecioria albului, pentru că el nu a avut soție ci a trăit în curăție, iar Sfântul Iacov în dreapta.

Și poziționarea lor cu fața spre noi și nu spre Domnul…arată copleșirea lor de slava dumnezeirii Sale.

*

Doi văzători de Dumnezeu vorbesc cu El: Moise și Ilie.

Ce lecție mai mare de teologie mistică decât asta mai putem cere…când Domnul a îngăduit doar lor prezența în jurul Său…în vedenia celor 3 Apostoli?

Pentru că scopul vieții creștine e vederea Lui…și nu o asceză indiferentă la experiența mistică a prezenței, a revelării lui Dumnezeu.

Tot efortul nostru este pentru a vedea slava Lui, pentru a fi transfigurați de El, pentru a fi umpluți de El de vedenii și de slavă dumnezeiască.

Cu buzunarele la vedere

  • Dan Nica vorbind despre alegerea lui Traian Băsescu din 2009: „La acel moment am constatat şi am reclamat numărul mare de voturi nule. Multe buletine aveau două ştampile. Am constatat atunci, inclusiv în Capitală, multe secţii unde s-au falsificat procesele verbale. Din secţie procesul verbal a plecat cu Mircea Geoană învingător, iar până la Biroul Electoral scorul era tocmai invers. O altă anomalie a fost la CNP-uri. Am găsit CNP-uri de persoane care aveau 120 de ani sau de oameni care nici măcar nu se născuseră”.
  • Cristian Pîrvulescu, în același articol, despre aceleași alegeri prezidențiale din 2009: „În peste 200 de secţii de pe teritoriul României s-au depistat anomalii statististice. În condiţiile în care diferenţa dintre cei doi candidaţi a fost de doar 2%, au existat secţii unde diferenţa era de 15%. În secţiile din imediata proximitate s-a păstrat procentul normal de 2%, doar în anumite secţii s-a depistat acest decalaj. Evident anomaliile statistice au fost mari la secţiile din diaspora”. […] „Pârvulescu susţine că au fost întâlnite situaţii în care, pe listele suplimentare, figurau peste 2000 de persoane. ”În gara din Alba Iulia au votat peste 2000 de persoane, asta în condiţiile în care pe acolo trec maxim 1000 de călători zilnic. Este greu de crezut că toţi s-au dat jos din tren ca să voteze””.
  • Beția îți dă iluzia că ești „mai atrăgător”…poate și „mai deștept”, „mai frumos”, „mai avut”. Numai că atunci când te trezești…îți dai seama că „n-ai evoluat deloc”. Dimpotrivă…
  • Și noi suntem curioși să vedem…câți fani are Gaga în România. Însă dacă sunt „extravaganți” în îmbrăcăminte înseamnă că sunt de la PD-L, că ăia au furat „bine” până acum.
  • O cartelă de metrou, cu două călătorii, costă de astăzi 4 lei.
  • Care sunt persoanele care vor fi radiate din listele electorale permanente.
  • Mircea Geoană: „ROMANIANS are even more tired, frustrated and angry than many other Europeans. Romania, the seventh most populous country in the European Union, ranks at the very bottom of almost all European human development measures. Its poorest citizens are paying the harshest price for the current fiscal tightening and years of negative or slow economic growth. Five years after Romanians acceded to the European Union, their hopes have been shattered, the promises made to them have been repeatedly broken, and their quest for dignity at home and in Europe has been denied [Românii sunt mai obosiți, mai frustrați și mai furioși decât multe alte popoare europene. România, a șaptea țară din UE ca populație, e ultima când vine vorba de aproape orice măsură de dezvoltare umană din Europa. Cei mai săraci cetățeni români plătesc cel mai scump pentru greutățile fiscale actuale și anii de creștere economică negativă sau lentă. La cinci ani după aderarea la Uniunea Europeană, speranțele românilor au fost nimicite, promisiunile făcute le-au fost încălcate repetat, iar dorința de a avea o poziție demnă în țară și în străinătate le-a fost refuzată]”.
  • Idem: „Austerity is creating room for extremism on both the left and right [Austeritatea alimentează extremismul, atât de dreapta cât și de stânga]”.
  • Victor Ponta: „S-a dovedit că afirmația domnului Ioan Rus nu a fost adevărată. Întâi încerc să rezolv informația transmisă de Curtea Constituțională și după aceea vom căuta vinovații. Este o inerţie a administraţiei româneşti, care există de ani de zile şi pe care un şoc al referendumului, foarte strâns, în care 8 mil jumătate de români au venit la vot şi li s-a spus că votul lor nu contează că nu sunt 9 milioane. Degeaba ne umflăm populaţia pe hârtie ca să primim, mai mulţi bani, când realitatea ne dovedeşte că nu este adevărat. Toţi cei care au fost în administraţie sunt vinovaţi de asta”.

  • Georgică Severin: „Este extrem de grav ceea ce s-a întâmplat prin intervenţia Parchetului la Autoritatea Electorală Permanentă, la Biroul Electoral Central. În primul rînd, este o gravă încălcare a secretului votului. În al doilea rând, conform legii, până la încheierea procedurii de vot şi procedura de vot se va încheia în momentul în care referendumul va fi validat sau invalidat, singura autoritate din această ţară care are dreptul să aibă acces la listele de vot este Biroul Electoral Central. Odată încălcat acest lucru, aş putea să spun practic că opt milioane şi jumătate de oameni se află sub incidenţa violării secretului votului şi culmea, colac peste pupăză, 10 sau 12 organizaţii non-guvernamentale apropiate de preşedintele Băsescu au dat  un comunicat prin care solicită ca toate aceste liste electorale să fie făcute publice. Practic, activiştii PDL cer listele cu cei care au fost împotriva lui Traian Băsescu. Vă daţi seama la ce nebunie ajungem. Într-un fel, văd o situaţie în care sunt lipite pe geamurile sediilor PDL listele celor care nu sunt cu ei, exagerez acum evident, dar este o încălcare extrem de gravă şi aştept două reacţii, de la UE care ducea grija acestui referendum şi a doua reacţie de la ambasadorul SUA care s-a declarat extrem de încântat de domnul Daniel Morar”.
  • Pentru ca referendumul să fie validat și Băsescu demis din actualele liste electorale care conțin 18.292.514 persoane, trebuiesc scoase 1.374.407 persoane”.
  • Mircea Badea: „Campioana olimpica de la Los Angeles, Florica Lavric, lupta cu cancerul. Pentru asta are nevoie de bani. E momentul ca mimozele si feisbucistii sa arate atasamentul lor real fata de valorile olimpice si sa scoata banu’, ca la dat din fleanca am vazut ca se pricep”.

  • Marius Oprea: „Acest discurs pe care Traian Băsescu îl aruncă pe piaţă zilele acestea face parte dintr-o paradigmă stalinistă. Ca să spun aşa, face parte din şcoala stalinistă de discurs. Este tipul de discurs pe care copilul Traian Băsescu l-a auzit de mic, prin anii 60. La mediul militar în care el a trăit, să nu uităm că tatăl său era militar, el a intrat de tânăr în sistem. Nu cred că avea alţi idoli. Pentru el Pavlik Morozov, pionierul care şi-a turnat părinţii, era un exemplu. E vorba de acel băiat care şi-a turnat părinţii la şcoală. Partidul i-a lăsat familia să moară de foame, iar băiatul a fost lapidat în pădure de rudele sale”.
  • Idem: „Da, Traian Băsescu este un împărat gol. Dacă ne uităm putem să îl comparăm cu Ceauşescu în ultimii ani, când nu mai vedea dincolo de confortul sufrageriei sale. Dacă înlocuim “agenturile străine” ale lui Ceauşescu, cu mogulii de astăzi ai lui Băsescu, obţinem exact acelaşi discurs. Doar că, nici măcar Ceauşescu, nu a avut curajul să şi-o numească pe Zoe în Marea Adunare Naţională. Băsescu şi-a trimis-o pe Eba la Bruxelles”.
  • Idem: „Este o copie jalnică a unui dictator. Un dictator la final de drum”.
  • Președintele suspendat al României, Traian Băsescu continuă să mintă și să intoxice opinia publică cu privire la adevărata cifră de români cu drept de vot. Sâmbătă [4 august 2012], acesta a spus că dacă se face corect actualizarea listelor, numărul românilor cu drept de vot va crește cu 300.000”.

Predică la Schimbarea la față a Domnului [2012]

Iubiții mei,

dacă nu înțelegem și nu iubim acest praznic dumnezeiesc al transfigurării Domnului, al schimbării Lui preadumnezeiești la înfățișarea trupului Său nu înțelegem nimic din soteriologia ortodoxă.

Pentru că mântuirea omului este consecința îndumnezeirii umanității lui Hristos.

E consecința transfigurării umanității Sale, prin slava Sa dumnezeiască, până la a sta, și ca om, de-a dreapta Tatălui. Ca Dumnezeu și om…

Iar fără simțirea slavei lui Dumnezeu și fără vederea slavei Lui nu există creștere în sfințenie, în îndumnezeire, pentru că fundamentul mântuirii și al sfințirii noastre îl constituie simțirea și vederea Lui.

Cuvântul de forță al praznicului: lumina dumnezeiască.

Ceea ce văd cei trei Apostoli ai Domnului, pe Tabor, e lumina Sa dumnezeiască, lumina Sa ființială, proprie Sieși…pe care El le-o arată/le-o revelează ca pregustare a Împărăției Sale.

Le arată cum va fi întru Împărăția Sa, unde El este Soarele dreptății, al sfințeniei, al curăției atotdesăvârșite.

Pentru că viața și hrana și bucuria și veselia celor Sfinți, întru Împărăția Lui, este vederea slavei Sale.

Adică aceasta, evocată acum, pe care, „pe cât li se putea”, conform troparului zilei, pe cât au fost în stare, din punct de vedere duhovnicesc, au văzut-o pe Tabor.

Lumina dumnezeiască e văzduhul de galben, de aur, regăsibil în Sfintele Icoane.

E curăția vieții Sfinților.

E cea care stă la baza tuturor virtuților Sfinților, a minunilor și a chinurilor suportate de către ei pentru Dumnezeu.

E cea prin care și întru care toți Sfinții au avut vedenii/ descoperiri/ extaze.

E cea prin care am primit toată revelația/ toată descoperirea dumnezeiască în întreaga istorie.

De aceea schimbarea Lui la înfățișare/ transfigurarea Lui e atât de importantă pentru noi: pentru că ne arată la ce statură e chemat omul.

Pentru că omul e chemat de Domnul la a fi plin de lumină dumnezeiască.

La a fi un locaș preafrumos al Prea Sfintei Treimi.

E chemat la înduhovnicire continuă, la umplere continuă de slava Sa, pentru a fi, pe fiecare zi, un om al noutății duhovnicești.

Al vieții noi, dumnezeiești.

De aceea moralismul fără consecințe pnevmatice sau asceza care doar ne usucă sau ne îngâmfă fără să ne și lumineze mintea, fără să ne umple de harisme și de vederi dumnezeiești nu ne ajută.

Pentru că scopul vieții ortodoxe nu e să părem „Sfinți” la nivelul faptelor și a ascezei noastre…ci să fim Sfinți la propriu.

Trăind comuniunea cu Dumnezeu, adică simțirea slavei Lui în slujbele și viața Bisericii, în tot ce trăim și facem și vederea slavei Lui, în urma rugăciunii continue și a contemplației dumnezeiești.

Căci de aceea e viața ortodoxă o viață divino-umană: pentru că prezintă, în fapt și nu doar în discurs, amprenta vieții cu Dumnezeu.

De aceea, „lumina Ta cea pururea fiitoare” (tot din troparul zilei), Doamne, să strălucească și în noi!

Lumină care este din totdeauna, necreată adică, care izvorăște continuu din Tine.

Pentru că numai ce izvorăște din Tine ne poate uni cu Tine.

Și de aceea e divino-umană viața noastră: pentru că noi ne umplem de viața Lui…și arătăm în noi bogăția de har și de cunoaștere pe care El ni le dăruie.

După cum ați putut observa din întreaga slujbă de azi, simțirea și vederea lui Dumnezeu nu sunt prezentate ca fiind realități dumnezeiești trăite numai de preoți sau de monahi sau de oameni foarte erudiți…ci de toți creștinii ortodocși.

Ele nu sunt idealuri…ci modul nostru de-a fi.

Dacă ar fi fost numai pentru unii…dacă ar fi fost o excepție…nu mai aveam un praznic de obște, adică al întregii Biserici.

Dar noi, cu toții, cu mic, cu mare, prăznuim astăzi, pe 6 august 2012, schimbarea la față a Domnului, transfigurarea umanității Sale, pentru că El e paradigma/ exemplul de urmat al vieții noastre.

Și după cum fanii starurilor muzicale și de film își imită „idolatrizații” la îmbrăcăminte, frizură, încălțăminte, mod de a fi…noi suntem chemați să ne lăsăm transfigurați, dinăuntru spre în afară, de frumusețea slavei lui Hristos…pe care El Însuși o revarsă în persoana noastră.

Pentru că El iese în întâmpinarea celor care Îl caută.

Pentru că El locuiește în cei care Îl iubesc pe El.

Pentru că El ne iubește pe noi cu o iubire mai presus de orice înțelegere și de orice recunoștință a noastră.

Și eu sunt recunoscător, plin de recunoștință de fiecare dată în fața Prea Sfintei Treimi…când mă gândesc la 6 august…

Pentru că 6 august 1990 a însemnat începutul meu conștient de îmbisericire.

După un proces interior de convertire și de luare de decizii de 8 luni, dintre luna decembrie a Revoluției române și luna august a anului 1990…am intrat pe 6 august în Biserică pentru prima dată cu toată ființa mea, adică odată pentru totdeauna.

De aceea înțeleg, foarte realist, absoluta necesitate interioară ca fiecare ortodox să se reconvertească la Ortodoxie.

Adică să nu rămână la suprafața lucrurilor…să nu vină la Biserică doar pentru că s-au născut într-o familie de ortodocși…ci pentru că s-au lăsat luminați de Dumnezeu…spre viața de curăție și de sfințenie a Ortodoxiei.

Însă pentru reconvertirea continuă, pentru trecerea de la o părere simplistă la una profundă, gravă despre viața ortodoxă…trebuie să ne lăsăm conduși de Dumnezeu prin rugăciune, post, spovedire, împărtășire continuă, citiri teologice, pelerinaje și întâlniri sfinte cu oameni de mare curăție și plini de teologie.

Trebuie să ne lăsăm conduși spre trăitori și teologi autentici ai Bisericii.

Să vedem cum arată Ortodoxia în cei care o întrupează la modul eroic, ascetic, mistic, copleșitor.

Și aceste întâlniri sfinte…și luminări duhovnicești, primite în adâncul ființei noastre, ne fac, pe fiecare dintre noi, să ne găsim…să ne intuim calea/ drumul personal.

Pentru că fiecare avem drumul nostru spre Dumnezeu…și în viața aceasta…

Și nu trebuie să imităm drumul altora, fără să îl înțelegem, ci să mergem pe acela pe care inima noastră simte să îl urmeze.

Cu toate greutățile și bucuriile lui.

Căci atunci când știi ce îți trebuie…și spre ce ești chemat de Dumnezeu…bucuria și mulțumirea duhovnicească primează în fața necazurilor, a ispitelor și a grijilor de tot felul.

Așadar viața duhovnicească e viața plină de lumina Lui.

Lumină în care sunt și Sfinții Moise și Ilie…dar și Apostolii…în care sunt, cu alte cuvinte, și Sfinții din vechime…și cei de acum…pentru că toți ne facem părtași aceleiași Împărății a lui Dumnezeu.

Toți la un loc…și pe fiecare în parte Dumnezeu ne călăuzește și ne ajută.

Pentru că la unirea/unitatea credinței, la comuniunea cu toți Sfinții, se ajunge prin relație personală de înduhovnicire și, în același timp, comunitară.

Ajungem cu toții…dar fiecare în ritmul său interior.

Nu grăbind lucrurile…nu forțând nota…pentru că fiecare are fragilitățile/neputințele sale.

Și de aceea să postim și să ne bucurăm teologic în aceste sfinte zile de august, privind la Cel ce este „Raza Tatălui” (condacul zilei), adică la Strălucirea Lui ipostatică/ personală, la Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

La Cel preaslăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, la Treimea cea deoființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén