Predică la pomenirea Sfintei Preacuvioasei noastre Maici Teodora de la Sihla [7 august 2012]

Iubiții mei,

Sfânta Teodora, darul lui Dumnezeu după numele ei, este cu adevărat o minune de om.

Pentru că a îmbinat căsătoria cu pustnicia și după o scurtă perioadă de viață împreună cu soțul ei, viitor monah și el, a trăit o perioadă în mănăstire…apoi 60 de ani în pustia Sihlei.

Până când hainele de pe ea s-au zdrențuit…așa cum o arată Icoana de deasupra…dar ajungând plină de slavă dumnezeiască…

Și văzând-o pe ea, la sfârșitul vieții sale…o vedem pe Sfânta Maria Egipteanca cea plină de slavă dumnezeiască și de harisme.

S-a născut în satul Vânători din județul Neamț.

Moldoveancă, asemenea Sfântului Ioan Hozevitul-Românul, și născută tot la sat.

Nu-i știm numele mamei sale ci numai numele tatălui ei: Stoian Joldea (după alții Ștefan Joldea) și anii sihăstriei sale sunt 1650-1710.

Adică vorbim despre o Sfântă româncă sihastră/isihastă/ pustnică ce a trăit în secolele 17-18.

Sfânta Teodora a mai avut o soră: pe Maghița sau Marghiolița, care a murit de tânără…înainte ca ea să se căsătorească.

De fapt Sfânta Teodora a fost forțată de părinții ei să se căsătorească…și viitorul ei soț era din orașul Ismail.

N-au avut copii.

Însă l-a convins pe soțul ei ca ambii să devină monahi.

Și Teodora a devenit monahie la Schitul Vărzărești din Vrancea, pentru ca soțul ei, după doi ani, să devină monah la Schitul Poiana Mărului, cu numele de Elefterie.

Teodora și Elefterie: doi soți, care au ales, de comun acord, viața monahală.

Însă au ales-o nu intempestiv (și rezultatele o dovedesc) ci luminați și întăriți fiind de Dumnezeu spre monahism.

Căci dacă nu înțelegeau ce să facă…putea să îi forțeze toată lumea…că tot nu ajungeau să se nevoiască atât de dumnezeiește.

Și Dumnezeu ne cheamă, pe fiecare în parte, pe un anume drum al nevoinței îndumnezeitoare. Și trebuie să îl urmăm pe cel pe care îl simțim că e al nostru…

Nu știm de ce au ales cele două Mănăstiri.

Însă nimic nu e la întâmplare în viața noastră…

Cert e, că după ceva ani, nu știm câți, turcii au incendiat schitul Sfintei Teodora…și ea a scăpat, împreună cu stareța schitului, Paisia, a cărei fiică duhovnicească era…în pădurile dimprejur.

Cu alte cuvinte viața pustnicească și-a început-o din necesitate.

Au făcut-o pustnică turcii incendiatori.

Însă cât a trăit, în munți, împreună cu stareța Paisia, a înțeles că Domnul o cheamă la anahoretism, la isihie, la viața retrasă, singuratică.

La adormirea Paisiei, Domnul a povățuit-o în mod extatic. Pentru că „în urma unei descoperiri dumnezeieşti”, Teodora a părăsit Munții Vrancei și s-a retras în Munții Neamțului.

Și ea s-a dus acolo unde a fost condusă de Domnul!

Un lucru foarte important. Pentru că asta înseamnă să asculți: să mergi acolo unde Domnul te cere. Unde El te vrea.

Și a trimis-o în pădurile din jurul Mănăstirilor Sihăstria și Sihla.

Iar egumenul Sihăstriei de la acea dată a dat-o în grija Duhovnicului Pavel, care a condus-o în pustie pentru o perioadă de probă.

În cazul în care nu ar fi putut să reziste…a fost îndemnată să se retragă la o sihăstrie de maici.

Adică, de nu poate trăi idioritmic/ isihast/ de una singura…să se reîntoarcă la viața de obște.

Însă primind de la un sihastru chilia lui, Sfânta Teodora a rămas acolo și era cercetată din când în când de duhovnicul ei.

Când Pavel a murit…nimeni nu a mai știut de ea.

Hainele i s-au rupt…și mânca numai „măcriş, fructe de pădure şi alune”.

Însă nevoința ei a umplut-o de harisma de a face minuni, pentru că era plină de har.

O nouă invazie a turcilor…și a scăpat de ei, în mod minunat, intrând prin piatra peșterii.

S-a crăpat stânca…pentru ca ea să poată scăpa cu viață…

O minune regăsibilă și în viețile altor Sfinte ale lui Dumnezeu.

În peștera în care a intrat în mod minunat s-a nevoit în ultimii ani ai vieții sale.

Însă „rugându-se neîncetat lui Dumnezeu cu rugăciunea cea de taină a inimii [adică cu rugăciunea isihastă], faţa i se lumina [i se umplea de lumină dumnezeiască], iar trupul i se ridica de la pământ [levita], asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp în timp, păsările cerului îi aduceau în ciocurilor lor, prin voia Domnului, fărâmituri de pâine de la trapeza schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora”.

Și după 60 de ani de pustnicie…se pregătește cu 40 de zile de post pentru adormirea ei. Pentru că a înțeles, în mod dumnezeiește, că e timpul să plece din lumea aceasta…

Datorită păsărilor, care în mod minunat o hrăneau, doi viețuitori ai Sihăstriei o văd pe Sfânta Teodora într-un moment extatic cutremurător: „au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălţate spre cer, învăluită în lumină ca de foc”.

Fiind învăluită de lumina Prea Sfintei Treimi…

A fost spovedită, și-a mărturisit viața, a fost împărtășită și îngropată în peșteră. În peștera unde s-a nevoit.

În anul 1830 Sfintele sale Moaște au fost scoase spre cinstire. Apoi au fost mutate în satul Miclăușeni din județul Iași.

În 1856, în locul unor veșminte bisericești, familia Sturza a înstrăinat Moaștele Sfintei Teodora…care au ajuns în Mănăstirea Pecerska din Kiev…unde sunt până astăzi.

Însă, deși am înstrăinat trupul său pnevmatizat, nu am uitat-o pe Sfânta Teodora.

Și pe 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română a canonizat-o…adică a înscris-o în sinaxarul/ în comuniunea Sfinților Bisericii.

Și, pe fiecare an, pe 7 august, după Schimbarea la față a Domnului, o pomenim și ne rugăm Sfintei Teodora cu bucurie și încredere.

Pentru ca pe fiecare în parte să ne ajute să ne înțelegem vocația, calea de urmat în viață. Amin!