Documentul BEM…după 30 de ani [19]
Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a.
***
p. 34:
În II. 17, Biserica este „comunitatea Noului Legământ” [the community of the new covenant] și de aceea ea invocă pe Duhul Sfânt ca să fie „sfințită și reînnoită” [sanctified and renewed].
În II. 18, Duhului Sfânt ne oferă prin Euharistie „o pre-gustare a Împărăției lui Dumnezeu” [a fore-taste of the Kingdom of God] și prin aceasta primim „viața noii creații și siguranța reîntoarcerii Domnului”.
Însă Tainele Bisericii nu se reduc la Euharistie ci prin toate slujbele Bisericii se trăiește și se respiră Împărăția lui Dumnezeu…a doua Sa venire fiind o dorință legitimă, duhovnicească a membrilor Bisericii.
*
În II. 19, Hristos e Cel ce hrănește [nourishes] Biserica Sa prin Euharistie.
Însă împărtășirea „într-un loc dat”, cu orice fel de „euharistie”, nu înseamnă unitatea [the oneness] tuturor celor care s-au împărtășit vreodată cu Hristos, așa cum susține, în mod relativist, documentul BEM.
Ci reala împărtășire cu Hristos euharistic se face numai în Biserica Ortodoxă.
Pentru că unitatea ortodocșilor din toate timpurile și din toate locurile nu se face numai prin împărtășirea euharistică ci și prin unitatea de credință. Sau, și mai acrivic spus, unitatea de credință e fundamentul unității euharistice.
Credința ortodoxă validează Euharistia și nu Euharistia credința.
De aceea Bisericile Ortodoxe autocefale se pomenesc unele pe altele prin întâi-stătătorii lor (patriarhi, arhiepiscopi sau mitropoliți) și nu recunosc drept „ortodocși” pe cei care sunt în afara granițelor juridico-sacramentale ale acestora.
Așa că eu, ortodoxul român, am unitate de credință și de împărtășire cu ortodoxul rus, bulgar, grec, american, japonez, sârb etc., care sunt membrii reali ai Bisericilor autocefale din Rusia, Bulgaria, Serbia etc. …dar nu am unitate de credință și de împărtășire și cu credinciosul romano-catolic, greco-catolic, armean, prezbiterian, calvin, luteran etc.
Pentru că a avea credința ortodoxă și a fi în Biserica neîntreruptă a lui Hristos validează toate Tainele și slujbele Bisericii.
Fără a fi în Biserică și fără a mărturisi toată învățătura Bisericii nu avem Taine.
*
Tot în II. 19 se afirmă faptul, că în comuniunea euharistică comunitatea oamenilor lui Dumnezeu se manifestă deplin. Da, dar nu numai în Euharistie, ci în toate slujbele Bisericii comunitatea Bisericii se manifestă deplin. Pentru că nu o stingherește nimic și nimeni de a nu se manifesta deplin.
Mai departe se subliniază latura catolică/ universalistă a Bisericii. Faptul că, la fiecare Liturghie, Euharistia e pusă în relație cu întreaga Biserică [the whole Church], fiindcă „the whole Church is involved in each local eucharistic celebration” [întreaga Biserică este implicată în fiecare slujire euharistică locală].
În ce mod: mistic sau canonic?
Pentru că, în mod mistico-realist, la fiecare Liturghie, întreaga Biserică e prezentă și coliturghisește. Biserica de pe pământ și din cer slujesc împreună.
Însă și juridico-canonic, Liturghia din România este aceeași cu Liturghia făcută de ortodocșii din America sau din Australia.
Identitatea eclesială asigură identitatea experiențială.
Nu se dau detalii în acest sens…ci II. 19 se termină prin a aminti despre faptul de „take seriously the interests and concerns of other churches [a se lua în serios interesele și preocupările altor biserici], fragment pe care Anca Manolache îl falsifică și scoate din el: „interesele și preocupările Bisericilor-surori”.
Însă aici nu se vorbește despre Bisericile Ortodoxe, singurele care pot fi surori, ci despre „alte biserici”, adică oricare altă biserică dintre cele participante la dialogul inter-religios.
Dar care sunt „interesele” și „preocupările” altor biserici în materie de eclesialitate și sacramentologie? Nu ni se spune…
*
Comentariul de după II. 19 se întoarce la Botez și la perspectiva Bisericii Ortodoxe despre Botez…și anume la aceea că Botezul îl face pe oricare om botezat un mădular al lui Hristos. Îl încorporează în Trupul lui Hristos și îl umple de Duhul Sfânt.
Însă întoarcerea în trecut…e pentru a minimaliza trecutul.
Căci, ca și când nu ar fi știut faptul că nu toți participanții la dialog se trag de la Cincizecime…și că nu toți vorbesc despre Euharistie la fel, documentul BEM socotește refuzul unor biserici de a împărtăși pe membrii altor biserici un minus de „catolicitate euharistică” [the catholicity of the eucharist].
Însă înainte de a vorbi despre Taine trebuia să vorbim despre eclesialitate.
Pentru că Biserica aceea, din trecut…care are și prezent, adică Biserica Ortodoxă, îi socotea pe toți cei botezați ca încorporați în Hristos…dar nu și pe ereticii separați de Biserică, care și ei aveau pseudo-taine, ca și cei de azi.
Botezul Bisericii de la început era numai pentru cei din Biserică. Și cei botezați puteau să se împărtășească…dar numai la Liturghia Bisericii și nu oriunde.
De aceea canoanele de a nu sluji și de a nu ne ruga cu ereticii, care nouă ni se par „drastice” dar care erau și sunt foarte normale pentru orice epocă.
Dacă eu consider Ortodoxia ca Biserica lui Hristos, cum să mă mai duc să mă împărtășesc la greco-catolici, la armeni sau la romano-catolici…dacă eu am Euharistia acasă, în Biserica mea?
Împărtășirea oriunde, la alte biserici, deși ești ortodox, arată o relativizare marcantă a Sfintelor Taine ale Bisericii cât și a canonului dreptei credințe. Pentru că nu putem accepta relativizări ale credinței și nici ale sacramentologiei Bisericii.
Pingback: Documentul BEM…după 30 de ani [24] | Teologie pentru azi