I se impută lumii noastre
penuria de lumină.
I se cere să-și spele ochii de terebentină.
Dar noi nu facem nimic.
Ne culcăm și ne trezim
pe același pat de idee fixă.

Ne trezim ca să alergăm
după o idee fixă.

Ea, ideea fixă,
ne pune capac.

Nu mai sunt oameni.
Nu mai sunt vieți.

Fiindcă oamenii aleargă
după un fir de iluzie.
Fiindcă viața își mănâncă pâinea
și nu îi simte gustul.

Când viața se ridică deasupra vieții,
îți șterge oasele de pe gene.

Fără Dumnezeu,
Dumnezeul Vieții,
orice culoare e mai atenuată.
Orice culoare bate spre negru.

El e o Realitate
care nu se insinuează în realitate,
pe Care O vezi când simți că nu poți
ții cu mâna tot ce se dărâmă.

Când plângi răsăritul soarelui
și apusul soarelui
ca pe zidurile Ierusalimului.

Tot ce zidești,
noaptea stă să dărâme,
dar vine și o zi
care dărâmă noaptea.

Și orice răsărit de lumină
e cu o transparență mai aproape.

La cenaclul lumii noastre,
se citesc basme,
dar viața e în altă parte.

Da, sunt în dezacord
cu fazele lunii.
Sunt în total dezacord
cu toți cei care
au pus pecete pe vise.
Pecete pe coșmare.

Omul trebuie să-și viseze
lumea sa de galantare
până când înțelege
că nu mai are nimic de vândut.
Și nimănui.

Da, să fie libertate
în limitele rațiunii,
dar nu libertate
care să ne sfideze
și elementara demnitate.

Nu, nu libertate în anulare,
dar nici libertate care să mă anuleze
pentru că ție ți se pare cool.

Vine o zi când orice lume
e dezbrăcată și lăsată în urmă
ca o haină moartă.

Când te dezbraci de priveliști.
De aduceri aminte
fără să uiți nimic.

Când lepezi deopotrivă
lună și stele
și păreri de sine.
Aur și păsări ciripitoare și griji.

Te dezbraci de această lume ca de un scutec.
Murdar.

Și nu mai e niciun avatar.

Ești singur și atât de transparent
cât n-au fost
nici izvoarele cele mai clare
și înotătoare.

Atunci ai să vezi
cu ochii limpezi
cât fum ai mâncat toată viața.

Cât ai strâns gologani de gânduri
și n-ai văzut niciodată nicio
lumină mai mare
decât
feștila lămpii.

Atunci ai să regreți că
tot ce ți s-a părut libertate
nu ți-a fost decât zeghe
că ai stat între gratiile râurilor pline de pești
și ale zilelor cu ochii
fără ferești.

Did you like this? Share it: