Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

***

II. 27 e o sinteză a ce înseamnă „liturghie” pentru multe biserici „creștine”. Și primul lucru care se afirmă aici e că Liturghia trebuie privită ca „un întreg” [a single whole], lucru foarte adevărat.

Anamneză și epicleză: cuvintele centrale.

*

În II. 28 se cere „the renewal of the eucharist itself” [însăși reînnoirea euharistică] în diversele „biserici” ca „cea mai bună cale [the best way] către unitate în celebrarea euharistică și comuniune [towards unity in eucharistic celebration and communion]”.

Însă ce înseamnă „reînnoire euharistică” în bisericile unde Euharistia este „un simbol”?

Pentru că în Ortodoxie „reînnoire euharistică” înseamnă aprofundarea teologiei euharistice și propovăduirea nevoii curente a împărtășirii cu Hristos euharistic, ca parte componentă a vieții liturgico-ascetice. Adică o împărtășire cât mai conștientă și mai ascetică cu Hristos euharistic.

Însă acolo unde Hristos „nu e prezent” în Euharistie…pentru ce se pregătesc credincioșii? Pentru o întâlnire…cu nimeni?

*

Și în II. 28 e pentru prima dată când documentul BEM cere ceva expres bisericilor participante la dialog și, totodată, le relativizează pe toate la un loc: ca bisericile să-și testeze liturghiile „în lumina acordului euharistic [in the light of the eucharistic agreement] (aflat) acum în proces de realizare/ de îndeplinire [now in the process of attainment]”.

Cu alte cuvinte, dialogul inter-religios nu e purtat „de către” biserici și nu se dorește ca bisericile „să rămână așa cum sunt”…ci el, dialogul, e „mai important” decât ele.

E, mai pe scurt, „deasupra” lor…dacă li se cere bisericilor „să-și revizuiască” liturghiile.

*

Însă după ce „model unic”, după ce criteriu…trebuie „să își reexamineze” liturghiile?

Nu sunt bune „liturghiile” tuturor…dacă tot se vorbește despre „o bază comună” a tuturor în Botez și Euharistie?

Și cum poate pretinde un grup de oameni, din diverse biserici, că sunt „mai presus” de bisericile cărora le aparțin?

Nu e grupul cosemnatarilor un fel de „oligarhie” a bisericilor…care decide pentru și în locul lor?

Pot decide în locul lor?

Cine le-a dat dreptul să decidă în locul lor?

*

Cine însă și-a revizuit în ultimii 30 de ani…„liturghia”, ca să facă față acestei dorințe unionale transeclesiale?

Biserica Ortodoxă nu…Și mă îndoiesc că alte biserici au făcut „pași galopanți” în această direcție.

Pentru că la II. 28, mai cu perdea, documentul BEM ne spune că viitorul bisericilor…e de fapt o biserică ce nu seamănă cu niciuna dintre cele de acum. O biserică ce trebuie să apară în urma dialogului teologic a celor puțini și să însemne o relativizare/ o aplatizare a nuanțelor divergente de astăzi.

*

Însă cine e gata să renunțe „la propria-și” biserică…pentru a construi „ceva cu totul nou”?

Numai că întrebarea de fond e alta: cine are nevoie de „o nouă biserică” când există deja Biserica?

*

Biserica a apărut nu în urma unui dialog relativist ci în urma unei pogorâri a harului dumnezeiesc la Cincizecime.

Adică a apărut ca expresie a voinței dumnezeiești, ca îmbrăcare cu putere de sus…și această Biserică a Cincizecimii nu are sfârșit în istorie ci ea va intra în veșnicie la transfigurarea creației, adică la a doua venire a Domnului.

Da, romano-catolicismul, greco-catolicismul, luteranismul, calvinismul, baptismul, penticostalismul pot renunța la „forma actuală eclesială” pentru că și așa forma lor eclesială „e un produs istoric”…nu trans-istoric.

Schimbările de la rău spre mai rău, spre erezii tot mai grosiere sunt vizibile în bisericile de tot felul.

Numai că Biserica nu poate fi „remaniată” pentru a fi „asimilată” unor formațiuni religioase non-eclesiale.

Pentru că Biserica nu suntem „noi, ai noștri”, nu e „o castă internațională” ci ea e locașul Prea Sfintei Treimi și Dumnezeul nostru treimic lucrează prin oameni în mod evident.

*

Însă tot în II. 28 se consideră faptul, că în ciuda efortului de „unificare euharistică” poate exista și „o reală diversitate litugică” [a certain liturgical diversity].

Pentru că „the affirmation of a common eucharistic faith [afirmarea unei credințe euharistice comune] does not imply uniformity in either liturgy or practice [nu implică (și) uniformitate la nivel liturgic sau în practică]”.

Și aceasta, în mod evident, pentru că toți știau situația practică a bisericilor…faptul că nimeni nu e dispus să renunțe la propriile „tradiții liturgice”…fie ele și fără vreo minimă legătură cu Biserica.

Did you like this? Share it: