Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 13 august 2012

Patine pe idei

Când începi studiul lucrurilor în amănunt, poți să descoperi că n-ai știut nimic sau mai nimic sau mult prea puțin despre ceea ce îți imaginai că știi foarte multe.

*

Gândirea începe de la întrebările fundamentale ale vieții spre teologie, filosofie și cultură și nu invers

*

Viața e spre adâncirea sfredelitoare în sine a reflecției. Numai când începe să te doară inima pentru toate câte există înseamnă că ai început să reflectezi.

*

Gândirea nu e o meserie pentru cei care nu vor să aibă dureri, ci numai salariu baban și privilegii.

*

Când îți pui aceleași întrebări apăsătoare și ai răspunsuri primite după multe frământări, nu te mai poate înșela nimeni despre adevăr.

*

Cei care susțin că adevărul e relativ sunt cei care încearcă cel mai tare să te convingă cu „adevărul” lor.

*

E bine, din când în când, să dai praful de pe gânduri la o parte, să revezi periodic rafturile minții…pentru că uneori uiți ce ai pus în ele. Și când și de ce

*

Suferința e o frunză ruginită a unui anotimp care credeam că n-o să mai vină niciodată.

*

De multe ori, ceea ce credem că este arid e de fapt plin de roade și invers.

*

Uneori, poți să te scufunzi în trecut, într-o epocă până când începe să prindă viață, contururi vii în mintea și în sufletul tău…până când ai impresia că începi să îi simți respirația, mireasma, vibrația

*

Cred că sufletul și mintea umană au potențe de reconstituire mult mai subtile și infinit mai complicate decât o pot face computerele care însumează o serie de date pe care noi le furnizăm.

*

Ceea ce nu poate face niciodată computerul este să intuiască

*

Computerul e o unealtă care ilustrează geniul uman, nu îl substituie. Capacitățile umane sunt infinite și infinit explorabile.

*

Culorile lumii lăuntrice sunt la fel de vii ca cele ale realității obiective. Ba chiar mai intense

Efervescența ei poate să depășească cu mult toate senzațiile tari pe care le pot oferi senzațiile

Documentul BEM…după 30 de ani [22]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

***

II. com. 28 pune problema aspectelor neschimbabile și a celor schimbabile în slujirea euharistică.

II. 29 subliniază întâietatea lui Hristos în slujirea euharistică, pentru că El „invită la cină și o prezidează/ o conduce” [invites to the meal and who presides at it].

Iar preotul care slujește Liturghia e cel care „semnifică” [signified]/ reprezintă „președinția” [presidency]/ slujirea lui Hristos.

Căci preotul slujește Liturghia „în numele lui Hristos” [in the name of Christ], motiv pentru care nu consideră Euharistia „own creation or possession” [creația sau posesiunea sa].

*

Preotul care slujește Euharistia, tot la II. 29, este „the ambassador who represents the divine initiative [ambasadorul care reprezintă inițiativa dumnezeiască] and expresses the connection of the local community with other local communities in the universal Church [și (care) exprimă legătura comunității locale cu alte comunități locale din Biserica universală”.

Însă legătura reală în Biserică, cea divino-umană, e harismatico-canonică, pentru că numai preoții reali ai lui Hristos sunt în legătură cu El și unii cu alții când slujesc și predică în Biserică.

Fiindcă El, Hristos, prin hirotonie, e Cel care ne leagă pe unii cu alții și ne trimite același har tuturor.

*

II. 30 vorbește despre relația dintre Euharistie și credință. Căci credința se adâncește [deepened] prin împărtășirea euharistică. De aceea e nevoie de o împărtășire deasă/ „în mod frecvent” [frequently].

*

II. 31 e pentru „bisericile” care nu slujesc duminical „euharistia”.  Căci aici se spune că ar trebui să slujească euharistia „cel puțin în fiecare duminică” [at least every Sunday].

În Ortodoxie, în afară de zilele aliturgice, puține la număr, se poate sluji Liturghia zilnic. Așa că noi nu intrăm în categoria „bisericilor” care trebuie să slujească „măcar în fiecare duminică”.

Însă de ce „anumite biserici” nu încurajează „împărtășirea deasă” [communion frequently]? Logic: pentru că nu o găsesc vitală pentru viața credincioșilor lor. Consideră că merge și fără

Și e normal că „merge și fără”, dacă euharistia nu e Hristos real…ci doar simbolul lui Hristos.

*

În II. 32, documentul BEM ne cere iarăși ceva „extrem de amiabil”, adică de fals: „each church should respect the practices and piety of the others” [fiecare biserică trebuie să respecte practicile și pietatea/evlavia celorlalte].

Păi cum ar putea să își respecte reciproc practicile și pietatea…dacă practicile și pietatea, adică viețile eclesiale ale bisericilor, se resping congenital?

Cum ar putea romano-catolicul să respecte practica ortodoxă a împărtășirii și evlavia ortodoxă…când el vorbește de har creat iar eu de har necreat, când el nu pune problema îndumnezeirii iar eu o pun în mod stringent?

Sau cum ar putea baptistul să accepte practica și evlavia ortodoxă euharistică…când el vede în Hristosul meu euharistic un simbol al lui Hristos iar eu văd Trupul și Sângele Lui ca fiind reale și îndumnezeitoare, adică ale lui Hristos Cel răstignit și înviat?

A, respect de complezență…se poate. Însă respect real, nu!

*

II. 33, ultimul capitol care tratează Euharistia, vorbește despre „the increased mutual understanding” [sporita înțelegere reciprocă] a bisericilor datorită dialogului inter-religios.

Însă el, dialogul, nu se face cu toată lumea, nu e unul real și de masă…ci e doar al unor teologi, puțini la număr, făcut între ei.

Fapt pentru care bisericile nu sunt deloc „mai aproape” una de alta ca înțelegere reciprocă ci doar cei care au o aprofundare teologică a problemelor din diverse biserici.

Însă câți sunt cei care au…o aprofundare teologică reală a problemelor confesionale?

Căci „aprofundarea reală” nu înseamnă relativism nivelator…să facem din toate teologiile bisericilor o pastă…să le distrugem pe toate și să facem o alta, „nouă”…ci aprofundarea reală înseamnă studiu, viață duhovnicească, înțelegere duhovnicească a realităților vieții ortodoxe și a celorlalte biserici.

Câți sunt așadar teologii care înțeleg nevoia de dialog și de convertire reală?

Pentru cine ne zbatem, în cele din urmă, să îi adunăm în jurul aceleiași Mese euharistice, dacă sunt foarte puțini cei care doresc o unitate reală a întregii lumi…în singura Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă?

Provincia Europa postmodernă

Mircea Eliade introducea, la un moment dat, conceptul de provincialism cultural, într-un discurs care pleda pentru retrospectiva atentă și profundă asupra arhaității:

„Prin studierea tradițiilor religioase, omul modern nu numai că ar redescoperi un comportament arhaic, dar, în plus, ar deveni și conștient de bogăția spirituală pe care un astfel de comportament o implică.

Maieutica aceasta realizată cu ajutorul simbolismului religios ar contribui și la eliberarea omului modern de provincialismul său cultural și, mai ales, de relativismul istoricist și existențialist”[1].

Și avea dreptate, pentru că orice perspectivă relativistă, care nu vrea să depășească un anumit orizont (fie că nu dorește, fie că nu o ajută intelectul sau erudiția), este o formă de provincialism.

Este, mai abrupt spus, o formă de rusticism a minții, de barbarie, de îngustime.

Omul modern sau omul european dau dovadă de același provincialism, când refuză să iasă din cadrele pe care le cunoaște sau care îi sunt favorabile.

Când reduci istoria și cultura la experiențele și ideologia lor recente, ești provincial.

Când întinzi, în urmă, filosofia doar până la Platon și Aristotel, ești…provincial.

Un continent întreg poate deveni o provincie și asta nu din perspectiva globalizării…ci a reducției din ignoranță.

A nu avea în vedere întreaga lume sau întreaga istorie atunci când dezbați o situație (a nu te raporta la ele, măcar ideal, chiar dacă nu totdeauna poți să ai un tablou complet) înseamnă a te priva de putința unui discernământ corect și obiectiv.

Când ortodocșii, în toate istoriile lor, au început de la Adam, nu au făcut-o în mod tautologic

În mod bizar sau mirabil pentru cineva care cercetează astăzi istoria, anticii sau ortodocșii „bizantini” aveau mai multă deschidere spre universalitate, în toate direcțiile și pe toate coordonatele timpului și ale spațiului, decât au oamenii zilelor noastre.

Pentru că celor de azi le surâde numai fascinația de sine și descoperirea oportunităților care să îi pună în evidență.

Cu atâtea discuții despre globalizare și toleranță, ar trebui să înaintăm în fiecare zi spre cunoașterea tuturor meridianelor istorice și geografice.

În schimb, nu înaintăm decât în explorarea căilor de a deveni tot mai limitați și mai inconștienți de viața și experiența care sunt sau au fost vreodată pe pământ.

Bună sau rea.

Din care să tragem concluziile de cuviință.

Ne condamnăm singuri la o viață reglată de automatisme, fără substanță interioară și fără orizonturi spre infinit.

Încarcerați într-o epocă a dezvoltărilor tehnologice fabuloase, dar pe care le adulăm în ele însele sau le utilizăm infantil, în loc să explorăm sensurile noilor descoperiri.

Iar lejeritatea aceasta a gândirii o să ne coste foarte scump.


[1] Mircea Eliade, Imagini și simboluri. Eseu despre simbolismul magico-religios, prefață de Georges Dumézil, traducere de Alexandra Beldescu, Ed. Humanitas, București, 1994, p. 43.

Voința strategică a unei națiuni

  • Roxana Iordache: „Mă enervează la maximum fatalismul celor care susţin – cârcotaş sau aprobator, dar mereu pasiv – că jocurile se fac în exteriorul ţării. O resemnare stupidă. Când ai în spate voinţa poporului, nimic nu te mai poate opri să o afirmi. Mereu în momentele de graţie ale istoriei României i-am pus în faţa faptului împlinit: prin voinţă naţională. Acum e un moment crucial. De fermitatea inteligentă a preşedintelui Antonescu depinde însuşi viitorul României, destinul liber al ţării noastre. În caz contrar, nu peste multă vreme, România nici n-ar mai exista ca stat”.
  • Radu Tudor: „Un guvern, o majoritate parlamentara si 7,5 milioane de cetateni care au votat nu pot scoate de la putere un personaj in spatele caruia se afla serviciile secrete, procurorii si alte institutii controlate de oamenii sai. Este, fara doar si poate, cea mai mare pacoste care a picat pe capul Romaniei de la caderea lui Ceausescu. Nomenclatura celui demis se tine cu dintii de putere mai rau decit nomenclatura comunista. Consecintele pot fi dramatice daca nu apare o solutie democratica pentru ca cel demis de populatie sa respecte votul popular”.
  • Categoria ”băieţilor răi” are parte de o minuţioasă investigare şi fişare personală. Se scormoneşte trecutul şi prezentul celor care sunt etichetaţi vehement anti-Băsescu, unii sunt trecuţi pe liste speciale de potenţiali atentatori, alţii primesc ”eticheta VIP”, adică de agenţi de legătură cu puteri străine. Şi sunt ascultaţi, urmăriţi, monitorizaţi. Stau cu lunile pe lista duşmanilor Constituţiei”.
  • Familia Prigoană scăzuse în rating și de aceea au mai divorțat puțin.
  • Sharon Stone are amant tânăr și trei copii…și îi place pe ploaie, la film, în București.
  • Soros, în pijamalele bătrâneții, și-a luat soție/profitoare cu 40 de ani mai tânără.
  • Jocurile Olimpice de la Londra s-au terminat printr-un mare și păgânesc spectacol, prea costisitor…banii putând fi folosiți…la hrănirea milioanelor de oameni subnutriți din toată lumea.
  • Când a venit ploaia…cetățeanul și-a luat pulovăr.
  • Cotația euro a scăzut…dar nimeni nu mai amintește asta.
  • Prea Curata Stăpână a stins incendiul în Muntele Athos și a adus ploaie în România, acum, în postul său.
  • Cei care nu au ce face se plimbă.
  • Vezi de la o poștă necugetătorii: nu sunt niciodată obosiți mental.
  • România își așteaptă eliberarea…și punerea la index a regimului Băsescu. Și niciodată să nu mai alegem așa ceva pe mai departe.
  • Știrile reale te pun față în față cu contemporanii tăi. Și chiar dai un ochi în sufletul lor…
  • Există tăceri care te elimină din viața publică. Adică: te fac hilar. Bătaia de joc a tuturor. Și asta în mod întemeiat.
  • Dacă vrei să afli „adevăruri întoarse” despre România sau o Românie ficționalizată atunci privește la B1 TV sau citește Evenimentul zilei. Îți vei da seama, în curând, că albul e negru și că amarul e cel mai bun dulce.
  • Trăim în lumea afacerilor dezumanizante. Unde nu numai bunurile ci și noi înșine suntem socotiți „bunuri de consum”.
  • Alexandra Stan („frumoasa” cântăreață) s-a declarat „o tipă destul de sexy”. Mai înseamnă și  altceva această declarație în afară de faptul: „sunt bună la pat”? Însă când te lauzi singură…nu miroase a bine.

13 august 2012, Crin si Gordon

  • PFP Daniel Ciobotea: „Omul nu poate rămâne în stare de neutralitate. Dacă omul nu se înduhovniceşte prin lucrarea Duhului Sfânt atunci el se înrăieşte, se înrăutăţeşte prin influenţa duhurilor rele asupra lui, care adesea lucrează prin patimi, prin cuvinte rele, prin gânduri necurate şi prin fapte distrugătoare de comuniune şi vătămătoare pentru viaţa celor din jur”.
  • Alina Gorghiu: „Eu cred ca cerinta decenta si de bun-simt, fara tendentiozitate sau politicianism, era sa sesizeze Inspectia Judiciara pe felul in care sunt transmise presei informatii din dosare cu mare incarcatura politica tocmai in momente cheie. Nu inteleg cum pot declaratiile mentionate sa se contituie in atac la independenta Justitiei. Si, mai ales, cum poti sesiza Inspectia Judiciara pe declaratii politice?”.
  • Augustin Zegrean a fost pe 6 august 2012 în București, a semnat încă un act dar nu și-a asumat și „erata” Referendumului (din stânga):

CCR 2

  • Antena 3. 20. 21: olimpicii români sunt felicitați și decorați de președintele Crin Antonescu.
  • Crin a avut cuvinte de spus pentru fiecare. Şi pe fete le-a pupat. L-au pupat şi ele. Ponta, în schimb, chitros! N-a pupat pe nimeni, doar s-a lăsat pupat. Naşpa reacţie. Mă rog, poate fiindcă la ceremonie Crin a dat ordine, iar Victor a dat flori”.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno