Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

***

II. com. 28 pune problema aspectelor neschimbabile și a celor schimbabile în slujirea euharistică.

II. 29 subliniază întâietatea lui Hristos în slujirea euharistică, pentru că El „invită la cină și o prezidează/ o conduce” [invites to the meal and who presides at it].

Iar preotul care slujește Liturghia e cel care „semnifică” [signified]/ reprezintă „președinția” [presidency]/ slujirea lui Hristos.

Căci preotul slujește Liturghia „în numele lui Hristos” [in the name of Christ], motiv pentru care nu consideră Euharistia „own creation or possession” [creația sau posesiunea sa].

*

Preotul care slujește Euharistia, tot la II. 29, este „the ambassador who represents the divine initiative [ambasadorul care reprezintă inițiativa dumnezeiască] and expresses the connection of the local community with other local communities in the universal Church [și (care) exprimă legătura comunității locale cu alte comunități locale din Biserica universală”.

Însă legătura reală în Biserică, cea divino-umană, e harismatico-canonică, pentru că numai preoții reali ai lui Hristos sunt în legătură cu El și unii cu alții când slujesc și predică în Biserică.

Fiindcă El, Hristos, prin hirotonie, e Cel care ne leagă pe unii cu alții și ne trimite același har tuturor.

*

II. 30 vorbește despre relația dintre Euharistie și credință. Căci credința se adâncește [deepened] prin împărtășirea euharistică. De aceea e nevoie de o împărtășire deasă/ „în mod frecvent” [frequently].

*

II. 31 e pentru „bisericile” care nu slujesc duminical „euharistia”.  Căci aici se spune că ar trebui să slujească euharistia „cel puțin în fiecare duminică” [at least every Sunday].

În Ortodoxie, în afară de zilele aliturgice, puține la număr, se poate sluji Liturghia zilnic. Așa că noi nu intrăm în categoria „bisericilor” care trebuie să slujească „măcar în fiecare duminică”.

Însă de ce „anumite biserici” nu încurajează „împărtășirea deasă” [communion frequently]? Logic: pentru că nu o găsesc vitală pentru viața credincioșilor lor. Consideră că merge și fără

Și e normal că „merge și fără”, dacă euharistia nu e Hristos real…ci doar simbolul lui Hristos.

*

În II. 32, documentul BEM ne cere iarăși ceva „extrem de amiabil”, adică de fals: „each church should respect the practices and piety of the others” [fiecare biserică trebuie să respecte practicile și pietatea/evlavia celorlalte].

Păi cum ar putea să își respecte reciproc practicile și pietatea…dacă practicile și pietatea, adică viețile eclesiale ale bisericilor, se resping congenital?

Cum ar putea romano-catolicul să respecte practica ortodoxă a împărtășirii și evlavia ortodoxă…când el vorbește de har creat iar eu de har necreat, când el nu pune problema îndumnezeirii iar eu o pun în mod stringent?

Sau cum ar putea baptistul să accepte practica și evlavia ortodoxă euharistică…când el vede în Hristosul meu euharistic un simbol al lui Hristos iar eu văd Trupul și Sângele Lui ca fiind reale și îndumnezeitoare, adică ale lui Hristos Cel răstignit și înviat?

A, respect de complezență…se poate. Însă respect real, nu!

*

II. 33, ultimul capitol care tratează Euharistia, vorbește despre „the increased mutual understanding” [sporita înțelegere reciprocă] a bisericilor datorită dialogului inter-religios.

Însă el, dialogul, nu se face cu toată lumea, nu e unul real și de masă…ci e doar al unor teologi, puțini la număr, făcut între ei.

Fapt pentru care bisericile nu sunt deloc „mai aproape” una de alta ca înțelegere reciprocă ci doar cei care au o aprofundare teologică a problemelor din diverse biserici.

Însă câți sunt cei care au…o aprofundare teologică reală a problemelor confesionale?

Căci „aprofundarea reală” nu înseamnă relativism nivelator…să facem din toate teologiile bisericilor o pastă…să le distrugem pe toate și să facem o alta, „nouă”…ci aprofundarea reală înseamnă studiu, viață duhovnicească, înțelegere duhovnicească a realităților vieții ortodoxe și a celorlalte biserici.

Câți sunt așadar teologii care înțeleg nevoia de dialog și de convertire reală?

Pentru cine ne zbatem, în cele din urmă, să îi adunăm în jurul aceleiași Mese euharistice, dacă sunt foarte puțini cei care doresc o unitate reală a întregii lumi…în singura Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă?

Did you like this? Share it: