Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 16 august, 2012

Semantica protestului o lasă cu ochii în soare pe Lady Gaga

  • Dorin Tudoran: „Golirea cuvintelor de sensul lor real, primar, va constitui un coșmar de foarte lungă durată, o tragedie pentru care intelectuali publici de toate culorile politice sunt profund vinovați. Când ai acces la concepte, când ai proprietatea termenilor, dar  golești, cu bună știință, cuvintele de sens pentru a merge la război cu ele, nu ți se cuvin circumstanțe atenuante: ești o javră! Un război civil poate începe și de la golirea cuvintelor de sens – spui ceva, celălalt înțelege altceva. Celălalt spune un lucru, tu înțelegi alt lucru”.
  • Piața Universității s-a reactivat astăzi. Acum, la 20. 55, oamenii protestează.
  • TVR Info nu mai emite de miercuri, 15 august 2012, de la ora 23.59.
  • Piticu a fost la Lady Gaga și în Bulgaria și în Piața Constituției…ceea ce nu înseamnă că e „mai academician” decât până acum.
  • Am ajuns să fim socotiți „infractori” dacă votăm…la 22 de ani după Revoluția Română. Vai de „democrația” băsistă!…
  • Și ca să vezi, „nesimțitul” de la Click…vârî aparatul…și o filmă, de la spate, pe Gaga…De unde rezultă: n-are chilot! De parcă ar fi singura nesimțită a momentului, de la noi și de la alții, care face concerte pe buca goala
  • Procurorii însă anchetează olteni…când ar fi putut să le dea o mână de ajutor ca să-i scape de secetă. Că dacă prinzi infractorii, care ne mănâncă snaga națională…îi scapi și pe bieții oameni de sărăcie.
  • Accizele percepute de stat pentru ţigări şi alcool, dar şi Fondul de rezervă bugetară contribuie la finanţarea totală a premiilor pe care le primesc sportivii români care au fost medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Londra”. Mai pe scurt: dai banii de vicii pe sport
  • Hoţi originari din România au reuşit să extragă peste un milion de euro din bancomate folosind o simplă furculiţă cu dinţi îndoiţi, relatează  site-ul elveţian 20minutes”.
  • Lui Zoso i se „încălzeşte foarte tare zona din stânga jos a laptopului”. E prost…Aruncă-l! Sau e din cauză că „scrii foarte mult” (?!!!!)…
  • Jurnaliștii Antena 3 sunt filați…de „frenezia politică”. Asta înseamnă că adevărurile dor…politicienii corupți.
  • Ce v-a învățat despre „viață” Lady Gaga…la concertul de astăzi? V-a adus un spor „de bucurie” în viața dumneavoastră? Vă simțiți mai puțin „naivi” decât înainte?
  • Rămâne totuși „întrebarea”: procurorii lui Băsescu au folosit ediția Cornilescu sau pe cea sinodală?
  • Cred că clujenii trebuie să învețe de la olteni cum să voteze. Asta pentru: un spor de demnitate.
  • Roxana Iordache ne transmite din Piața Universității: „Da, am fost în Piaţa Universităţii. Şi da, am fost la marş. Şi da, mi-am folosit timbrul de la Dumnezeu până la cer. Şi da, eram nestrigată şi la cât am scos azi din mine, în loc să mă epuizeze, m-a sporit. Am voce, nu-s nici măcar un pic răguşită, deşi am strigat din adâncuri. Cu bucurie. Cu revoltă. Cu joie de vivre. Nimeni nu îmi poate lua bucuria vieţii. Sunt altistă, sunt inepuizabilă, dreptatea e de partea mea. Îi iubesc pe toţi participanţii, de toate vârstele. Am fost trei generaţii acolo. Chiar patru, că erau şi câţiva bebei în braţele celor care erau minori în decembrie 1989 dar au fost la Jilava”.
  • http://www.mihaelaanghel.com/wp-content/uploads/2012/08/555749_475467709131494_71302583_n.jpg

Predică la Duminica a 11-a după Rusalii [2012]

Iubiții mei,

o Evanghelie [Mt. 18, 23-35] pentru vremuri…hotărâtoare. Pentru vremuri în care nu știm ce se va petrece cu noi, cum va fi

Penultima din acest an liturgic 2011-2012…

O Evanghelie pentru vremuri ale crisisului, ale judecății. Sau ale „socotirii în cuvânt” cum se spune la Mt. 18, 23.

Căci judecata este o decizie, o lămurire a lucrurilor, o împărțire a vieții…și la judecata Domnului trebuie să ai cuvânt. Trebuie să fii un cuvânt.

Și noi, slujitorii Lui, vom fi judecați de El pentru gândurile, pentru dorințele inimii, pentru faptele noastre, fie că e vorba de acte sau de oprirea unor acte.

Căci poți să faci rău…dar, în același timp, poți să te abții de la a face un bine

Și binele nefăcut e tot un rău. Tot un păcat

Și Domnul ne judecă adânc, ne judecă profund…și nu omenește. Nu duplicitar. Nu după ochi frumoși…ci după adevăr.

O judecată cu milă, adică cu dragoste. Ținând cont de neputințele noastre și de contextul vieții noastre sociale.

Însă viața, viața noastră, are un preț, are o greutate…pe care o dau faptele noastre.

Și de aceea avem o parabolă în față…cu doi ofileti/ datornici.

Diferența dintre mirion talanton/ zece mii de talanți (v. 24) și ecaton dinaria/ o sută de dinari (v. 28)…e o imagine între excesiv de mult…și foarte puțin.

Un talanton era echivalentul a 5-6.000 de dinari.

Și, pe scurt, întrebarea e aceasta: cum de te bucuri că ți se iartă excesiv de mult…dar tu nu vrei să ierți nici foarte, foarte puțin?

Cum de mai ești atât de păgân la inimă, tu, ortodoxule, care ai fost iertat de Dumnezeu de atât de multe ori?

Cum de devii tartor/ judecător nemilos, fără scrupule…dacă ai fost iertat…atât de mult…de Domnul Dumnezeul nostru?

Dule ponire! (v. 32)/ Slujitor rău/viclean!…e adresarea Domnului către cel care a fost iertat și nu iartă.

Pentru că sunt momente în viață în care iertarea înseamnă nevoia cea mai mare a cuiva.

Și când ierțiînțelegi

Înțelegi nevoia celuilalt de libertate.

Trebuie să își ia piatra de pe inimă…

Iar dacă vrea să îl ierți…înseamnă că ți-a greșit. Ți-a greșit la greu

Însă Domnul ne spune azi, prin această Evanghelie: că noi nu iertăm pe cât ne-a iertat El. Pe cât ne iartă El…

Și că iertarea înmulțește și în noi libertatea, adică frumusețea harului.

El, cel care cere iertarea noastră…are nevoie de cuvântul nostru…după cum și noi avem nevoie de zâmbetul harului Său.

Dar pentru ca să ajungi la conștiința să ceri iertare…trebuie să crești în nevoia de viață duhovnicească.

Numai cel care se curățește de patimi se îngrijește de iertare.

El caută iertarea lui Dumnezeu și iertarea oamenilor.

Căci căutarea iertării e o asceză…o învingere de sine…o înțelegere a erorii. A vieții pline de erori pe care ai avut-o…

Fiindcă de aceea cauți iertarea: pentru că ai ajuns la conștiința că trebuie să te îndrepți. Că trebuie să ieși din rău…spre bine.

Și pocăința, în conținutul ei, are, de la sine, și această dimensiune teologică a iconomiei lui Dumnezeu cu lumea. Pentru că privești…toate din perspectiva la ce a făcut Dumnezeu pentru lume.

Ce a făcut Hristos pentru noi…pentru mântuirea noastră?

Și, deodată, de la începutul lumii până azi…înțelegi lucrarea lui Dumnezeu cu lumea. Că totul e pentru om…toată pregătirea pentru întruparea Lui, întruparea și viața plină de dureri, de chinuri și de moarte pentru noi…pentru ca să calce cu moartea Sa moartea noastră.

Îți asumi tot greul, toată suferința Domnului pentru lume…

Adică consimți faptului că tot ce a făcut El pentru lume…a făcut și pentru tine

De aici, tu, cel care te pocăiești, îți dai seamaL-ai răstignit pe Hristos. Că L-ai îndurerat pe El prin păcatele tale.

Că pentru tine, omul preapăcătos, El a venit și a murit…ca tu viață să ai.

Și de aici, de la această profundă înțelegere a iconomiei Lui pentru noi, fiecare dintre noi avem conștiința că Îi suntem datori Lui…

Îi suntem datori vânduți…prea marii Sale iubiri.

Infinitei…și cutremurătoarei Sale iubiri…

Noi, fiecare dintre noi…suntem datornicii Domnului…

De aceea El face judecată mereu…și va face…cu noi, cei care nu prețuim iertarea Lui, dragostea Lui, răbdarea Lui cu noi…

El Se socotește cu noi în cuvânt

Tocmai de aceea ne mustră conștiința: pentru că El Se judecă cu noi! Ne trage la răspundere

Și toți suntem plini de rușine în fața Lui…pentru că toți ne știm neputințele…prăpastia patimilor…

Da, la sfârșit de an bisericesc…

Pentru ca să nu avem conștiința că „ne-am nevoit”…că am făcut marea cu sarea…că suntem „curați”…

Ci, dimpotrivă, să ne vedem rușinea feței, adâncul inimii, ce nu putem să facem…ce nu putem ierta

Și e o mare neputință să nu poți ierta

Îți trebuie multă teologie…și mult bun simț…dar și multă suferință…ca să ierți

Să ierți din adâncul inimii (v. 35).

Să ierți cu înțelegere

Pentru că nu e vorba de iertarea din gură…ci de iertarea care te eliberează de tine însuți. Care te eliberează de cel care ai fost ieri…de cel care ai fost azi

Și școala iertării e imensă

Am cunoscut, în scurta mea viață, oameni care au învățat cu greu să ierte…

Care nu s-au iertat pentru ceea ce au făcut. Care și-au mâncat rănile până la moarte…

Dar și oameni care și-au găsit liniștea prin iertare…prin împăcarea cu Dumnezeu și cu oamenii.

Am fost consternat de unii, de cei care nu au putut și nu pot să ierte, adică de cei care nu vor să știe cum e să fii altul…și am învățat din bucuria și din libertatea celor pe care Dumnezeu i-a eliberat prin frumusețe.

Pentru că iertarea e multă frumusețe.

E umplere de multă conștiință frumoasă.

Așadar suntem chemați la un eroism duhovnicesc: la ceasul sincerității interioare.

Preferăm lanțurile sau smerenia?

Ne vedem prostia, curvia și nesimțirea din inimă…sau suntem „cei mai îngeri” de pe pământ?

Vrem să fim prostiți, pe fiecare zi, de draci…sau vrem minte înaltă, curată, liniștită…tot mai liniștită pe fiecare zi?

Aceasta e alegerea!

Aceasta e chemarea de sfârșit de an liturgic!

Și trebuie să dăm răspunsul în noi…pentru că acolo se naște iertarea…acceptarea altuia…pentru că ne-am acceptat pe noi în primul rând.

Am acceptat că și noi avem nevoie de libertate interioară ca și ceilalți. Amin!

Documentul BEM…după 30 de ani [24]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a.

***

III. 4 spune că Biserica este chemată „to proclaim and prefigure the Kingdom of God” [să proclame și să prefigureze Împărăția lui Dumnezeu]…contrazicând astfel pasaje anterioare.

Căci BEM a vorbit până acum despre Botez și Euharistie ca despre cele care ne introduc sau ne dau să pregustăm Împărăția lui Dumnezeu.

Însă Biserica nu e chemată să vorbească despre ceva de viitor ci despre ceva de prezent.

Pentru că harul Treimii sădit în noi la Botez ne dă să trăim în ritmul Împărăției…ce va să vină.

Fapt pentru care, ceea ce va veni, vine numai ca urmare a ceea ce e Biserica azi: poartă sacramentală spre Împărăție.

Tot cultul vechitestamentar a prefigurat Tainele și viața Bisericii. Însă viața Bisericii, trăită la maximum, înseamnă viața Împărăției.

Fapt pentru care marii Sfinți isihaști/ mistici ai Bisericii Ortodoxe au trăit încă de acum Împărăția ca vedere și simțire a slavei lui Dumnezeu și ca trăire în comuniunea cu Sfinții.

Diferența dintre viața Bisericii de acum…și viața din Împărăția lui Dumnezeu e una de grad și de intensitate și nu de esență.

Ce trăim acum, aici, în Biserică, e viața Împărăției lui Dumnezeu, pe care la cote și mai duhovnicești  o vom trăi după moartea noastră și, cu mult mai mult, după învierea noastră din morți.

Însă de ce vorbește documentul BEM despre Biserică ca despre o prefigurare a Împărăției? Pentru că se situează în mentalitatea protestantă de a vedea Împărăția. Și protestanții văd Împărăția ca începând după a doua Sa venire…și nu odată cu venirea Lui în lume.

Pentru că Domnul, în prima Sa propovăduire, asta ne-a spus: s-a apropiat de voi Împărăția cerurilor. Adică e lângă voi posibilitatea de a trăi în ritmul Împărăției, adică de a trăi eclesial/ bisericește.

E foarte aproape de voi posibilitatea de a vă umple cu putere de sus, adică cu viața Împărăției.

Și Cincizecimea e umplerea Bisericii de viața Împărăției…fapt pentru care Biserica dezvăluie Împărăția în lăuntrul fiecărui botezat prin harul Treimii.

De aceea, Împărăția lui Dumnezeu nu e pentru un ortodox „la sfârșitul lumii” ci în lăuntrul său, după cum ne-a spus Capul Bisericii, Hristos Dumnezeu.

Și dacă Biserica, prin Botez, sădește în toți ortodocșii Împărăția lui Dumnezeu…atunci ea nu doar o propovăduiește și o așteaptă să vină…ci trăiește deja veșnica comuniune cu Dumnezeu.

Cum am mai avea Sfinte Taine și Sfinte Moaște dacă Împărăția nu a venit…ci stă să vină?

Însă noi nu așteptăm să vină Împărăția, ca și când acum am fi „în afara” Împărăției…ci să se dezvăluie pentru toți Împărăția…și pentru întregul cosmos.

Adică așteptăm ca voia lui Dumnezeu să se facă precum în cer…așa și pe pământ. Ca El să fie toate întru toți. Și acest lucru se va petrece! Nu e un basm

Și se va petrece…pentru că acum, în Biserică, clipă de clipă, omul și materia se îndumnezeiesc. Se transfigurează. Se umplu de viața Treimii.

*

Și recunoaște și III. 4, puțin mai încolo, că „in Jesus the Kingdom of God came among us” [în Iisus, Împărăția lui Dumnezeu a venit printre noi].

Însă documentul BEM se referă la ce a făcut Hristos pentru oameni în trecut, pe când era în trup (minuni, vindecări)…și nu în prezent.

Acum, în prezent, trebuie să arăți aceleași lucruri în Biserică: vindecări, sfințiri ale oamenilor, corectitudine a credinței.

*

Și tot III. 4 vorbește despre faptul că Hristos ne-a dat „a new access” [un nou acces/ o nouă intrare] la Tatăl, adică ne-a dat posibilitatea „comuniunii cu Dumnezeu” [communion with God].

Însă III. 4 leagă „a foretaste of the joy and glory of God’s Kingdom” [o pregustare a bucuriei și a slavei Împărăției lui Dumnezeu], experiată de către lume, de împlinirea unor deziderate sociale și politice.

Sau introduce în discuția teologică latura existențială lărgită fără a contura, foarte precis, care sunt legăturile reale dintre obiectivele politice, sociale, culturale, economice și pregustarea Împărăției.

Căci pregustarea Împărăției nu e o consecință a stabilității politice sau a dezvoltării economice ci a curățirii de patimi în Biserică.

Că bisericile, oricare ar fi ele, contribuie la stabilitatea și la bunul mers al societății e una.

Însă pregustarea Împărăției se poate face și când statele sunt în război sau intră în disoluție.

Și când trecem prin crize financiare sau sentimentale…putem să experiem Împărăția lui Dumnezeu în Biserică.

Fiindcă experierea ține de voință și de intrarea în Biserică și nu de câte clase ai sau ce origine ai sau ce statut social ai.

*

III. 5 merge tot pe sublinierea rolului Sfântului Duh. El dăruie Bisericii „diverse and complementary gifts” [daruri diverse și complementare].

Complementare/ care se ajută reciproc…și nu antagonice/ care se exclud reciproc.

Tocmai de aceea Dumnezeu nu poate să dăruie „erezii/ minciuni” Bisericii și nici „daruri dubioase/ satanice”.

Fapt pentru care, acolo, în bisericile unde se cred și adevăruri și minciuni deopotrivă, unde minciuna se promovează drept adevăr sau unde minciuna și adevărul coabitează e semn că Dumnezeu nu e prezent.

Pentru că Dumnezeu nu coabitează cu minciuna.

*

Darurile Duhului Sfânt, subliniază BEM, sunt eclesiale. E adevărat!

Ele sunt dăruite de Dumnezeu „for the common good of the whole people [pentru binele comun al tuturor oamenilor] and are manifested in acts of service within the community and to the world [și se manifestă în acte ale slujirii înăuntrul comunității și a lumii]”.

Daruri personale spre slujire comunitară.

Daruri personale redăruite comunității eclesiale.

Și sunt redăruite nu la ordin…ci dintr-o înaltă conștiință eclesială.

Astfel trebuie să vedem cărțile și minunile Sfinților: ca redăruiri eclesiale de mare conștiință. Ca împărtășire a darurilor lor, venite într-o viață sfântă, și altora.

Căci viața istorică a Sfinților…cât și cea postumă sunt o continuă lecție de redăruire a darurilor lui Dumnezeu. Pentru că mijlocirile/ rugăciunile Sfinților pentru noi sunt tot atâtea daruri ale iubirii lor pentru noi.

*

Și III. 5 spune că trebuie să ne descoperim darurile proprii în comunitatea eclesială. Să ne descoperim darurile pe care le avem „with the help of the community” [cu ajutorul comunității], pentru ca să le folosim „la zidirea Bisericii” [the building up of the Church] și „pentru slujirea lumii întru care Biserica este trimisă [for the service of the world to which the Church is sent]”.

Însă lumea nu are o altă direcție decât cea a Bisericii…deși, în aparență, Biserica e „cu treaba ei” și lumea face „ceea ce îi place”.

Pentru că Biserica este frământătura lumii. E drojdia de viață a lumii. E calea spre Împărăție

Și Biserica, în lume, plămădește tocmai condițiile plenitudinale ale vieții veșnice.

Ea ne pregătește pentru viața pnevmatizată, de ființe înduhovnicite…spre care se îndreaptă istoria…chiar dacă unii așteaptă „un sfârșit fără veșnicie”.

Însă Biserica nu numai că așteaptă viitorul…ci îl și produce!

Bineînțeles: în coproducție cu Dumnezeu, Cel care conduce istoria spre veșnicie prin Biserica Sa, care e centrul și împlinirea întregii creații.

Dar Biserica Dumnezeului treimic nu e un centru de putere lumească.

Nu e o bancă a prosperității.

Biserica nu e alfa și omega prin latura ei văzută ci prin latura ei dumnezeiască. Căci Biserica e Dumnezeu împreună cu Sfinții Săi.

Și acolo unde puterea eclesială nu e sfințenia, nu e harul Treimii e semn că oamenii presupun că I-au luat locul lui Dumnezeu și se joacă de-a „atotputernicii”.

Însă, în cer și pe pământ și în Iad și în tot ce există avem doar un singur atotputernic: Dumnezeul iubirii noastre.

El este atotputernicia iubirii și a dreptății, a vieții sfinte și a cuviinței.

Pentru că Dumnezeul nostru este dincolo de orice perspectivă „a puterii lumești”, care prezintă adesea accente puternice de aroganță și de sadism.

Documentul BEM…după 30 de ani [23]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a.

***

A treia parte și ultima a documentului BEM: Slujirea [Ministry]. Termen sub care se are în vedere Preoția.

III. 1 începe cu sintagma „God’s people” [poporul lui Dumnezeu] ca sintagmă echivalentă pentru Biserică.

III. 2 subliniază fundamentul hristologic al Bisericii: „victoria/ biruința lui Hristos asupra puterilor răului și a morții] [Christ’s victory over the powers of evil and death].

Nu Treimea e fundamentul Bisericii ci Hristos!

Și Hristos, fundamentul Bisericii, e asumat de BEM numai în perspectiva Sa de Împărat asupra morții, de Biruitor.

Hristos ne conduce spre „desăvârșirea Împărăției” [the consummation of the Kingdom], căci scopul lui Dumnezeu în Iisus Hristos e acela de a ne conduce pe toți spre comuniunea cu El.

*

Sentimentul pe care l-am avut în fața lui III. 2 a fost acela al instrumentalizării lui Hristos de către Tatăl.

Hristos Dumnezeu nu apare aici ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care a împlinit întru Sine, în viața Sa pământească, sfatul veșnic al Treimii și a dăruit tuturor posibilitatea comuniunii cu Treimea ci El a fost „un instrument” prin care Tatăl „a creat condițiile” comuniunii.

*

După ce în III. 2 a fost în prim plan Hristos în III. 3 e Duhul Sfânt.

Și Duhul Sfânt e văzut prin prisma puterii Sale „eliberatoare și reînnoitoare” [the liberating and renewing]. Căci Duhul Sfânt „calls people to faith [cheamă oamenii la credință], sanctifies them through many gifts [îi sfințește pe ei prin multe daruri], gives them strength to witness to the Gospel [le dă lor puterea de a mărturisi Evanghelia] and empowers them to serve in hope and love [și îi împuternicește pe ei să slujească în credință și dragoste]”.

Și prin verbul „empower” [a împuternici] documentul BEM intră în sfera discuției despre hirotonie.

Pentru că hirotonia, deși sub aspectul ei văzut înseamnă punerea mâinilor episcopului peste un ales/ un candidat la Preoție înseamnă, în fapt, în adâncul ei de taină, îmbrăcarea acestuia cu putere de sus, dumnezeiască.

Și, la fel ca la Botez, văzutul Tainei Hirotoniei este foarte smerit pe lângă experiența de taină a celui care e hirotonit.

Pentru că cel care e hirotonit întru conștiență, care înțelege și vede în sine însuși ce se petrece cu el, tocmai pentru că s-a pregătit pentru Preoție printr-o viață sfântă, curată, experiază o mare revărsare de har în ființa lui. O mare întărire și împuternicire dumnezeiască pentru a sluji Domnului. O mare îndrăzneală spre lucrările Lui iconomice în Biserică.

De aceea verbul „empower” [a împuternici] folosit de BEM, din perspectivă ortodoxă, nu înseamnă „împuternicire dată de episcop”, adică pur instituțională, pentru a sluji cele preoțești ci împuternicire dată de Dumnezeu prin episcop pentru slujirea preoțească.

Căci nu episcopul te hirotonește, după cum aflăm din Hirotonia diaconului, spre exemplu, ci Dumnezeu prin episcop.

Pentru că episcopul, la rândul său, nu a primit harul de la un episcop, ci de la Dumnezeu printr-un episcop. Pentru că puterea Preoției e de sus, de la Dumnezeu și nu de la oameni.

La fel, Dumnezeu prin episcop sau preot te botează, te mirunge, te iartă de păcate

Din acest motiv perspectiva sacramentologică a Ortodoxiei e trinitară.

Fundamentul Tainelor e Dumnezeul treimic, pentru că El lucrează prin ierarhia Bisericii toate Tainele Sale.

Nu ierarhia e sursa Tainelor ci Dumnezeul treimic!

Fapt pentru care Biserica nu poate exista doar prin latura sa umană. Sau nu se poate cere sau aștepta de la ierarhia Bisericii o altă putere și o altă viață decât harul Prea Sfintei Treimi.

Și când Ortodoxia subliniază constituirea Bisericii Prea Sfintei Treimi prin pogorârea harului la Cincizecime în comunitatea celor credincioși subliniază de fapt sinergia dintre Dumnezeu și om în toate aspectele vieții eclesiale.

Pentru că harul nu se retrage din Biserică și nici nu există vreo secundă a vieții noastre în care să nu avem nevoie de harul lui Dumnezeu.

De aceea oricând, mereu, în orice clipă, sinergia/ conlucrarea lui Dumnezeu cu oamenii/ prezența Lui în viața noastră este una neapărată, vie, reală.

*

III. 3 se termină prin mărturisirea: „The Spirit keeps the Church in the truth and guides it despite the frailty of its members” [Duhul ține Biserica în adevăr și o ghidează/ o conduce în ciuda fragilității membrilor ei], care, bineînțeles, ne face să reintrăm în zona relativismului teologic și experiențial.

Pentru că asta presupune că „orice biserică” e condusă de Duhul Sfânt, fapt pentru care Sfântul Duh i-ar conduce și pe ortodocși și pe eretici „cu aceeași atenție”. Bineînțeles: lucru inacceptabil.

Însă în perspectiva nivelatoare/ politic-corectă a documentul BEM „toate bisericile” sunt la fel de „egale” și de „valide” în fața lui Dumnezeu…ca și când Dumnezeu ar fi întemeiat o Biserică…și apoi, ca să Se „distreze”, a mai creat alte „un milion de biserici eretice”…pe care le păstrează „cu aceeași acuratețe”.

Dar asta este mentalitatea căzută: oamenii cred că se pot „îndreptăți” în fața lui Dumnezeu, că își pot „justifica” erorile și „tupeul eclesial”, acela de „a tot inventa biserici” și de a le pune nu pe seama „orgoliului uman” ci „a voinței lui Dumnezeu”.

Însă de ce ar dori Dumnezeu după o sută, o mie, o mie cinci sute de ani sau 2000 de ani „biserici” din ce în ce mai nedumnezeiești și antiumane?

Adică, de ce Își „permite” Dumnezeu „să amestece” minciuna cu adevărul?

Însă Dumnezeu nu amestecă nimic…dar nouă ne place să credem că „toate bisericile sunt la fel”.

Numai că Bisericile nu „se fac” pentru că vrea papa nu știu care, pentru că vrea „reformatorul” Luther sau „clarvăzătoarea” Elena…ci Biserica s-a format la Cincizecime prin umplerea celor credincioși cu putere de sus…adică cu harul Treimii…și această realitate istorică divino-umană, adică Biserica, nu se învechește și nici nu dispare.

E mereu vie Biserica, există…ne îndumnezeiește pe noi…și numai un om lipsit cu totul de evlavie și de rațiune poate ajunge la concluzia că „se poate trăi” în afara Bisericii acesteia, a Cincizecimii sau că se poate „inventa” o alta…sau o sută de alte „noi” biserici…paralele cu aceasta.

De aceea eclesiologia ortodoxă e non-relativistă. Ea nu presupune o multiplicitate de biserici ci vorbește despre o singură Biserică. Despre Biserica Treimii de la Cincizecime.

Care nu are întreruperi istorice și nici nevoie de remanieri.

Pentru că ea e fundată pe viața și adevărul Treimii și e condusă de Dumnezeul treimic spre Împărăția Sa.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén