Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a.

***

Ministry (III. 7): slujire generală dar și particulară, instituțională.

Cel care are o slujire preoțească a primit „o harismă” [a charism].

Iar „slujba de ordinare” [service by ordination]/ hirotonia se face „prin invocarea/chemarea Duhului și punerea mâinilor” [through the invocation of the Spirit and the laying on of hands].

Cele mai multe biserici folosesc titulatura de „preot” pentru cel ordinat/hirotonit.

*

III. 8: Biserica are nevoie de „persons who are publicly and continually responsible” [persoane care sunt în mod public și responsabile în mod continuu] de viața eclesială.

Are nevoie de oameni pe care se poate baza, în care se poate încrede că pot să slujească…Bisericii prin tot ceea ce fac.

Ierarhia Bisericii, spune BEM, trebuie să pună în evidență „its fundamental dependence on Jesus Christ” [dependența ei (a Bisericii) fundamentală de Iisus Hristos] și să arate totodată că reprezintă „a focus of its unity” [un focar al unității ei].

Și cum își arată unitatea ierarhia Bisericii? Prin multitudinea de daruri [within a multiplicity of gifts] pe care le are.

Pentru că darurile duhovnicești, conform teologiei Sfântului Apostol Pavel, amintită și de BEM, sunt eclesiale și complementare.

Fiecare își aduce aportul său…și de aceea diversitatea darurilor reliefează unitatea Bisericii.

*

Și BEM acceptă, mai cu jumătate de gură, la sfârșitul lui III. 8, că slujirea celor hirotoniți e constitutivă [is constitutive] pentru viața și mărturia Bisericii [for the life and witness of the Church].

Însă dacă e constitutivă ierarhia…atunci să ne întoarcem cu toții la acea ierarhie a Bisericii despre care se vorbește în secolul I și care era și este constitutivă Bisericii. Adică s-a născut odată cu Biserica…și nu mai târziu.

Căci ce e constitutiv…nu e opțional.

La fel, ierarhia secolului I a Bisericii slujea Tainele Bisericii, lăsate de Hristos…și nu șoma.

Fapt pentru care trebuie să avem legătură tradițională de învățătură și har cu această Biserică, existentă în secolul I, ca să fim parte componentă/ constitutivă din Biserică.

Căci dacă hirotonia e constitutivă Bisericii…nu mai putem să inventăm alta după câteva secole.

*

III. 9 vorbește în termeni vagi despre ierarhia Bisericii…spunând că, de la început, a fost formată din „persons holding specific authority and responsibility” [persoane având autoritate specifică și responsabilitate].

Și pentru mine e interesant faptul, că reprezentanții bisericilor, majoritatea protestanți și neoprotestanți, care se bat în piept cu Scriptura, au formulat adesea în documentul BEM sintagme și fraze nespecifice Scripturii.

Modului de a vorbi al Scripturii.

Ce e aia „persoană cu autoritate specifică”? Pare a fi vorba, mai degrabă, despre un agent secret…decât despre un preot.

*

Cei 12 Apostoli și ceilalți Apostoli ai Domnului au arătat de la început că „there were differentiated roles in the community” [au existat roluri diferențiate/ distincte în comunitate].

III. com. 9 este despre rolul Apostolului. Și Apostolii aveau rolul de „foundation and mission” [de fundare și de misiune”, întemeind Biserici noi și evanghelizând neamurile.

III. 10: Apostolii prefigurau Biserica ca întreg.

Și tot aici, BEM subliniază că rolul Apostolilor de a fi martori ai lui Hristos este „unic și irepetabil” [unique and unrepeatable] și, totodată, că aceasta este „difference between the apostles and the ordained ministers” [diferența dintre Apostoli și slujitorii hirotoniți] de către ei.

Adică cei de după ei nu mai sunt martori oculari…ci martori ai martorilor lui Hristos.

*

III. 11 își începe foarte bine mărturia: „As Christ chose and sent the apostles [Așa după cum Hristos a ales și a trimis (în lume pe) Apostoli], Christ continues through the Holy Spirit to choose and call persons into the ordained ministry [(tot la fel) Hristos continuă prin Duhul Sfânt să aleagă și să cheme persoane întru slujirea preoțească]”.

Adică Dumnezeu nu îi lasă pe episcopi, în mod exclusiv, să aleagă cum vor pe cei care să-i hirotonească…ci El îi alege și îi cheamă…și îi îndreaptă…și îi pregătește pentru hirotonie…El Însuși trimițându-le harul Preoției în actul hirotoniei.

Același Hristos, ieri și azi, Își alege preoții Lui, slujitorii Lui.

Foarte adevărat!

Însă, în același timp, tot la fel de adevărat e și faptul că sunt hirotoniți, în Biserica Ortodoxă, și oameni pe care nu i-a chemat Dumnezeu la hirotonie…și cu toate acestea Dumnezeu îi îngăduie și lucrează prin ei…

Pentru că Dumnezeu nu dorește să Își rușineze Biserica…ci vrea ca toți să aibă dreptul la mântuire. Dreptul la viață veșnică.

Și dacă Dumnezeu lucrează prin demoni și prin eretici și prin necredincioși și prin toată creația pentru scopul Său, care e transfigurarea întregii creații…cum să nu lucreze prin preoții care nu au ei prea multe în comun cu Preoția…deși sunt hirotoniți?

Pentru că Dumnezeu e Preabun și Prearăbdător cu noi toți.

De aceea e Părinte…și nu „dictator”.

Însă tot la fel de adevărat e că Dumnezeu nu Își „hirotonește” preoți și în „alte biserici” decât Biserica. Pentru că, în atare condiții, Preoția ar deveni „o babilonie”.

*

Ce au „alte biserici”? Simboluri goale. Reprezentări de teatru.

Dacă în loc de Botez și de Cină au simboluri…de ce ar avea har preoțesc/apostolic la „hirotonia lor”?

Păi ce să facă cu harul preoțesc…dacă toate „tainele” sunt „lipsite de har”?

Ei înșiși mărturisesc că este un non sens să aștepte de la „punerea mâinilor” ceva special, dacă în fiecare „taină” nu e nimic dumnezeiesc, nimic real…ci toate sunt reprezentări simbolice.

*

Însă în Biserică, în Biserica Ortodoxă, Hristos Își alege ierarhii, preoții, diaconii, monahii, credincioșii Lui…îi ajută și îi sprijină în toate…și faptele lor se observă.

Nu arată la fel ortodoxul care vine de două ori în viață la Biserică…și cel care e nelipsit din Biserică.

Nu arată la fel teologul cu compilatorul de texte.

Nu arată la fel credinciosul sau monahul trăitori în har...și cei care nu au habar despre ce vrea Dumnezeu de la ei.

De aceea sunt foarte vizibili cei pe care Dumnezeu îi sprijină, îi luminează, îi sfințește…după cum sunt tot la fel de vizibili cei care își bat joc de orice sfințenie.

După roadele/fructele lor se văd oamenii…ne-a spus Domnul.

*

Și III. 11 îi numește pe cei hirotoniți „heralds and ambassadors” [vestitori și ambasadori] ai lui Hristos, pentru că ei sunt „representatives of Jesus Christ to the community” [reprezentanții lui Iisus Hristos către comunitate].

Da, prin hirotonie și în acte, toți cei hirotoniți suntem preoți…

Numai că reprezentativitatea noastră este dată de cât suntem noi asemenea lui Hristos.

Pentru că atunci când Îl reprezinți pe Hristos trebuie să semeni cu El. Trebuie să arăți a Hristos…și nu a nătăfleață.

Motiv pentru care poporul credincios nu-i cinstește așa, la grămadă, pe toți preoții…chiar dacă pe toți îi respectă pentru slujirea lor.

Ci cinstea credincioșilor pentru preot se naște pe măsura sfințeniei vieții lui.

Nimeni nu te cinstește, în mod real, doar pentru că Îl reprezinți pe Hristos…ci te cinstește în măsura în care demonstrezi, prin tot ceea ce faci, că ești plin de viața și de înțelepciunea și de frumusețea lui Hristos.

Și adevărații vestitori și ambasadori ai lui Hristos sunt cei care sunt una cu cuvintele și cu viața și cu experiența lui Hristos.

Da, la modul general, oricine citește din Scriptură sau din Viețile Sfinților pare „evlavios”. Însă evlaviosul nu e doar un cititor…ci unul care întrupează citirile de tot felul.

*

Și, în calitatea lor, de „leaders and teachers [lideri și învățători] they call the community to submit to the authority of Jesus Christ [ei cheamă comunitatea să se supună autorității lui Iisus Hristos].

Însă calitatea de lider și de învățător nu o dobândești numai prin hirotonie…ci prin tot ceea ce ești și faci tu.

Motiv pentru care, când nu ai personalitate teologică și viață duhovnicească, poți să fii ierarh, preot, diacon, monah, credincios de orice vârstă…și nimeni să nu te bage în seamă.

Să nu contezi la nivel comunitar, național sau internațional…

Și dacă nu contezi în mod real, dacă nu ești credibil, dacă nu te impui prin virtuțile unui membru al ierarhiei Bisericii poporul credincios căruia îi slujești și îi propovăduiești nu se supune autorității lui Hristos.

Pentru că supunerea lui Hristos nu se face prin forță, prin teroare, prin aroganță „teologică”…ci prin puterea exemplului sfânt.

Și dacă văd în tine pe omul lui Dumnezeu…te urmează aproape toți…dacă nu…poți să îi strângi cu arcanul la Biserică…și nimeni nu va face ceea ce îi spui tu.

Ba, mai mult, datorită lipsei noastre de autoritate…și autoritatea lui Dumnezeu e luată în bășcălie.

Pentru că faptele noastre rele, lașe, indiferente, necredincioase, ale ierarhiei și ale poporului Bisericii, dinamitează orice încredere în noi.

Și ne tăiem craca singuri de sub picioare…

Pentru că autoritatea reală nu ți-o dă rangul, nu ți-o dă funcția, ci personalitatea.

Ți-o dă cine ești și ce faci continuu.

Ți-o dă ce emană din tine.

Și din tine trebuie să emane puterea frumuseții și a sfințeniei Dumnezeului treimic pentru ca să fii relevant pentru lumea bisericească, pentru oamenii lui Dumnezeu.

Did you like this? Share it: