Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 19 august 2012

Cel mai mare roman din toate timpurile

Pentru că postmodernitatea e avidă de „cel mai lung”, de „cea mai prăpăstioasă”, de „cea mai accidentală și mormântală”…voi scrie cel mai mare roman al tuturor timpurilor.

De fapt l-am terminat de scris.

De fapt îl voi scrie. Ne mai contând nici timpul și nici măcar minutarul de la ceas. Pentru că atunci când termini…termini.

*

Voi scrie despre orice piatră, plop, ostrogot ieșit în cale. Despre România, Maria, ciocolata cu alune, despre cărți și volbură, despre taste și coapse.

Poate „capse”…și poate despre tot ceea ce a însemnat, înseamnă și va însemna iubire, faith, abnegație, cultură, untură, cianură, pomicultură…și chiar agricultură.

*

Trebuie să exagerez.

Critica literară, din ce în ce mai mioapă, vrea decoltate.

Și tu trebuie să te despoi, și să despoi și firele de ceapă…și cuvintele…până și inima ta de orice e bun…pentru ca să troneze numai urâtul.

Că, cică, cititorii de carte…ca și consumatori de filme, sunt numai urâții la suflet. Belicoșii. Burtoșii. Buftorologii. Psihopații. Pedanții oligofreni. Angoasații de toate vârstele.

Și eu trebuie să exagerez, să manipulez, să consternez…chiar dacă mie îmi place tăcerea de Rai…și lacrima de nai.

*

Dar pentru că trebuie să scriu, să scriu ziua și noaptea, noaptea și ziua, la după prânz…și mai înainte de zori…de răcori…eu trebuie să scriu mare, diafan, complex, adânc, exaltant…să comport tot felul de stiluri, să sucomb tot felul de tabuuri, să miros tot feluri de felii de cozonac…și coarne de drac.

*

Da, va fi imens!

Numai gândiți-vă că romanul meu va trebui cărat de milioane și milioane de vapoare pe care România nu le are.

Va trebui dus pe lună cu Titanicul.

Porci zburători vor ronțăi din el ca dintr-un cub de zahăr…și vor intra, la fete mari, în urechi, ca un zefir…

*

Va fi cu multe, foarte imens de multe personaje.

Pe lângă porci multicolori sau zâne de bordel, va fi și cu multe capre politice.

Tot felul de staruri se vor perinda prin el ca prin piscină.

Sfinți și eroi, genii și oameni ca noi se vor intersecta, la un moment dat, în atâtea istorii, de nu mai înțelegi cât înțelegi…și cât mai e de așteptat ca să înțelegi.

Căci, chiar așa, un roman foarte lung, extrem de lung…trebuie să fie și extrem de fad? Normal că nu!

Ci un roman foarte lung, cel mai lung, extrem de lung…trebuie să fie și extrem de complicat. Dar dacă e extrem de complicat, așa, ca un cifru pentru hoți…sau ca o mitralieră pentru musca țețe…cine mi-l va mai citi?!!!!

*

O, ce viață complicată!

Cum orice propoziție se termină doar cu punct!

Pui ghilimele, închizi între ghilimele viața…și Dumnezeu pune…punct.

Puncte multe în cimitire…

Cimitire îngreunate de puncte…de puncte uitate…de puncte mai noi…de puncte accidentate…sau de puncte găsite reci, în casă, că iarna e plină de lipsă de haine.

O, ce tăcere…și ce complicată acțiune!

*

Cine te crezi tu, muritorule, să scrii…cel mai roman de roman? Cine mai citește romane acum? Și de ce tocmai tu (dar cine ești tu?!) îți venii să scrii așa romane mari…și așa de complicate?

Că ce, n-a scris Eminescu destul, pentru toți proștii? Pentru toți criticii literari care îl găsesc „mai nătăfleț” decât pe pornograful Brumaru? N-a scris el despre români, despre germani, despre luceferi, despre evrei, despre femei?

Ce se mai poate spune…în ochii mei?

De unde să mai existe cuvinte pe Dunăre…încât să scriem un roman…cât toate rapsodiile lui Virgilius și decât toate tonomatele lui Ulisse?

*

Au vrut să mă timoreze. Scriitori, critici literari, editori, cititori, necititori…Au vrut să mă timoreze.

Să mă facă să nu mai scriu…cel mai mare roman de roman…care în el să fie…o mare măreție, de fapt, lumea, de ieri și de azi, care se regăsește într-un pește, într-o idee, într-o femeie, într-o iapă care zboară prin stele…într-o ghindă și, de ce nu, într-un politician decadent…care ne minte cu înfumurare…și ne oblojește cu ranchiună.

Însă nu m-am lăsat deloc!

Am luptat energic.

M-am pus în fața tastelor ca în fața unui pustiu liniștitor…și am început să scriu…și să scriu…și să nasc oameni, epoci, cuvinte, morminte, una câte una…sub blândul soare de august…care te coace ca pe o piersică coaptă.

*

Și am scris mii, milione de pagini. Zeci de mii de miliarde de pagini, de cuvinte, de tăceri, de fraze…de vorbe.

De vorbe alese pe muchie.

De vorbe întraripate.

Încât unii…alții…ei…cu nume ciudate…și lipicioase…se întrebau până când…până unde…din ce motiv…cu ce mandat…îmi permit să zicsă fac…și să dreg în scris.

Adică, vezi, Doamne, Dumnezeule mare, eu, n-aș avea mandat să scriu!…

Dar de ce să n-am mandat…într-o democrație constituțională, cu drepturi depline, durabile, pe care tot felul de procurori ți le iau la scărmănat…și întru una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolică Biserică, plin de har și de viață dumnezeiască?

De ce să nu scriu…dacă simt, din tot sufletul meu și din toată liniștea mea și din toată dăruirea mea că trebuie să scriu roman, scriere, ce-o fi, numai să fie cuvânt, cuvinte?

*

A murit Maria…Voi știți cine a fost Maria? Nu știți…

Tocmai de aceea eu, ca scriitor, trebuie să vă spun cine era Maria. Cine este Maria. Câte nume avea ea. Ce fapte a făcut. De ce a făcut faptele pe care le-a făcut. Că și Maria avea conștiință

Nu era o clanță…ci o femeie! O femeie în toată firea.

Însă bărbatul ei (un tontoman, un linge blide, un neom, domne!) îi spunea Mariei „să mai tacă fleanca”…că are „clonțul mare”…

Adică o considera găină

Sau poate vorbitoare la radio…că alea vorbesc mai repede decât cuvintele…De cât se termină cuvintele. O iau înaintea cuvintelor…și termină în râsete prostești…chiar și la 5 dimineața…

Maria: o femeie dintr-o bucată!

Asta era părerea mea. Fiecare cu părerea lui. Că democrația e cu păreri, cu multe păreri…și unele dintre ele sunt atât de trăznite…că nu are rost nici măcar să le bagi în seamă.

*

Că d-aia literatura a luat-o razna…în momentul când a coborât de la genii, frumoase, eroi, conți…la tot felul de drogați, de dilimandii, de necrozați la idei.

Ce-o să spună Fane Pipiliș în roman despre ecuația de trei bisectoare…în așa fel încât mediana dintre lună și soare să producă pixeli mai mulți în următoarea decadă?

O să spună baliverne…Altfel ce?

Și, la fel, ce-o să spună Gigel Conțac despre distribuția, deloc neverosimilă, dintre bogăție și sărăcie în zona euro în așa fel încât miliardele de dolari luate de să-nu-l-mai-numim-toată-ziua, în numele României, să se evaporeze din dreptul nostru?

Vă spun eu: o să tacă ca bibanu…ca știuca de apă polară

Pentru că aici, în roman, trebuie să vină oameni deștepți, cu studii, cu har mult de la Dumnezeu și să spună omenirii ce trebuie să facă, scurt pe doi, și să nu mai mănânce afine toată ziua.

Trebuie să trezească umanitatea.

Să fie, așa, un bum de fericire…că de bumuri imobiliare suntem sătui.

De aceea, fără doar și poate, atent și cu migală, și chiar cu o doză bogată de tranșantitate, lucruri trebuie spuse cu lux de amănunte, chiar cu lux de explicitare.

*

Căci d-aia am ajuns, după 23 de ani de democrație la flux continuu…să nu mai știm care e dreapta și care e stânga.

Că acum, cică, dar eu nu sunt de acord cu aserțiunea, stânga înseamnă involuție…iar dreapta înseamnă șmanglereală. Adică eu, la Putere, care mă zic „de dreapta” te fur pe tine de îți merg fulgii, care, va să zică, tu ești „pe stânga”.

Însă „dreapta” fuse răsturnată, în cinci minute, chit că UE și NATO duse niște hârtii colo-colo, și veni „stânga” la Putere.

Dar „stânga” noastră e, de fapt, coaliția de centru-stânga. Că e și cu poporul și cu dezvoltarea capitalistă. Și cu meritocrația și cu relansarea.

Dar toate acestea, bineînțeles, trebuie privite mult mai larg…pentru că și Maria trăia, în aceste vremuri…în România…

*

O Românie atât de necunoscută…și pe cât de necunoscută…atât de neiubită. Că numai cine nu iubeștenu înțelege. Și cine nu înțelege e un papă lapte. Adică papă lapte…și nu iese din lapte nimic.

Însă totul trebuie să iasă. Să se transforme. Să se transforme viața în…esență a vieții.

Pentru că acesta e scopul celui mai mare și mai tare roman din toate timpurile și din toate locurile: să esențializeze viața. Să ne dea esența tare a vieții. Exemple de umanitate. Exemple de viață. Exemple de sfințenie. Exemple de ochi plânși.

*

Maria: un nume ce se poate spune în multe, foarte multe feluri…

Atât de multe feluri încât atât de multe vieți îl spun, l-au spus, îl vor spune.

O femeie rară. O femeie unică. O femeie…cu un soț mârlan, pămpălău, destrăbălat din cale afară.

Căci cine poate înșela, cine poate minți, cine poate stoarce de lacrimi o asemenea femeie demnă, curajoasă și frumoasă la cuget…decât un zănatic de bărbat, un băiat cu sechele, din copilărie și adolescență, care nu știe ce e dragostea?

Că dragostea, în comparație cu ce spun unii și alții, nu se tace, nu se face cu toptanul…ci se iubește.

Dragostea se iubește cu atenție…pentru că și romanul se scrie cu încordare.

Pentru că ochi, mii de ochi, de șacali de ochi stau să îmi pândească romanul în online și să mi-l devoreze semantic…ca și când romanul ar sta în semantisme.

Nu, romanul stă în spirit!

Acolo unde mai deloc se ridică ochiul criticului căzut în patimi multe…ochiul stângaci al lectorului unei edituri…care se gândește doar la ce-o să primească pe card…și nu la măreția de spirit a romanului meu.

Căci tu, cititorule, tu, cel care ești chemat la o asemenea măreție de roman mare trebuie să te depășești pe tine însuți continuu ca să poți să citești ce nici nu poți să știi când se termină. Sau când te termini

Trebuie să fii altul. Mereu altul. Mult mai străvăzător. Într-atât de frumos și de viu încât, prin tine trecând harul lui Dumnezeu, să te facă să vezi dincolo de orice roman…Romanul.

Documentul BEM…după 30 de ani [27]

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a.

***

III. com. 11 împarte gradele ierarhice ale Preoției între cele de început și cele apărute ulterior…mai înainte ca să spună care au fost cele „dintru început”.

Au fost la început ierarhi, preoți, diaconi sau nu?

Cu asta trebuia să înceapă discuția…și nu cu o împărțire vădit protestantă, care nu dă credit egal distincțiilor eclesiale apărute ulterior.

*

Dacă Hristos nu le-a instituit dintru început în Biserică…nu mai are „voie” sau „dreptul” să le instituie ulterior?

Dacă arhimandritul, starețul sau protoiereul nu au fost distincții ierarhice dintru început…nu aveau voie să apară?

Ce Biserică „vie” e aia care nu mai are nicio noutate de-a lungul istoriei, în afara primelor decenii ale secolului I după Hristos?

Și cum poate fi oprit Hristos, ca să nu Își spună cuvântul în vreun secol anume?

*

III. com. 11 ne spune, dimpotrivă, că Bisericile „to avoid attributing [să evite să atribuie] their particular forms of the ordained ministry [formele lor particulare de slujire preoțească] directly to the will and institution of Jesus Christ [în mod direct voinței și instituirii lui Iisus Hristos]”.

Păi dacă, în mod extatic, în diverse perioade istorice, Domnul Însuși a dorit instituirea uneia sau a alteia dintre slujirile preoțești…cum să nu I le atribuim lui Hristos, când El ni le-a poruncit?

Ce s-a petrecut de fapt în Biserica Ortodoxă, timp de 2000 de ani, fără voia și îngăduința Domnului? Nimic!

*

III. 12 spune că Biserica, prin ierarhie, vrea să dea „an example of holiness and loving concern” [un exemplu de sfințenie și de iubire preocupată/ responsabilă].

Un exemplu constitutiv și nu ostentativ.

Pentru că ierarhia eclesială nu e doar un exemplu, la o adică „auxiliar”…ci o parte din constituția Bisericii.

Biserica e, dintru început, formată din ierarhie bisericească și popor credincios. Și niciuna nu poate să o excludă pe cealaltă.

*

III. 13: scopul slujirii preoțești e acela de „to assemble and build up the body of Christ” [a aduna și a zidi Trupul lui Hristos].

Și III. com. 13 ne spune, în mod explicit, că BEM vorbește despre „preoție” nu în forma ei sacramentală ci de reprezentare [in a representative way].

Adică în mod protestant și neoprotestant, unde diferența dintre pastor și credincios nu e una harică ci de reprezentare, simbolică.

*

De ce însă Apostolii nu au avut și ei un apostolat, așa, ca pastorii neoprotestanți, „pasabil” la alții…când le-ar fi fost greu?

Și care ierarh al Bisericii a considerat preoția nu o amprentă harică pentru toată viața și veșnicia ci doar „o slujire” pentru o lună, 3 ani sau 4 zile?

De ce „preoție” pentru toți? Pentru ca să nu fie nimic stabil. Pentru ca voia lui Dumnezeu, stabilită ierarhic, să se transforme într-o democrație prost înțeleasă.

Cum putem democratiza preoția…adică harisma?

Cum putem să facem dintr-un dar al lui Dumnezeu…o posesiune trecătoare?

Însă în textele Tainelor și ale Slujbelor Bisericii ni se amintește adesea faptul că noi, membrii ierarhiei, am fost îmbrăcați cu putere de sus, cu har, pentru această slujire a Dumnezeieștii Preoții.

Că Preoția, cu alte cuvinte, nu e „un moft” de câteva săptămâni.

Nu e „o gripă” pe care o dăm de la unii la alții.

Ci e o alegere, o hirotonire, o umplere de har pentru slujire…și că Domnul ne umple, continuu, de har în slujbele noastre.

Pentru că El e sursa Preoției noastre!

Pentru că El slujește prin noi…și noi, fără El, nu putem nimic!

*

De aceea „preoția pentru toți” a neoprotestanților e „preoție pentru nimeni”. Pentru că atunci când nu o iei de la Dumnezeu…nu ți-o poate da niciun om.

Și a inventa „o preoție” a ta, după secole de Preoție a Bisericii, e tot una cu a fi penibil.

Însă democrația înseamnă, pe de altă parte, și strângerea penibililor la un loc. Strângerea diletanților la un loc. Încercarea de a pune semnul de egalitate între adevăr și toate minciunile scornite în secole la rând.

Noi avem doar un singur Președinte

  • Adrian Năstase (primul român creator de online care scrie și din detenție): „S-ar putea să nu fie adevărat, dar e posibil ca, observând creşterea exponenţială a membrilor sectelor religioase în România, procurorii să fi plecat – precum spaniolii în America de Sud, în urmă cu trei secole – cu Biblia în mână – să lupte pentru dreapta credinţă. Pentru credinţa în Traian Băsescu. Părerea mea…Adevăraţi misionari, procurorii au mers, din poartă în poartă, să lupte împotriva ereziilor constituţionale”.
  • Mihai Bendeac, prin votul tău într-o doagă de la Referendum ți-ai invalidat cei 2-3 ani sau câți au fost de pamfletărie TV la adresa lui Traian Băsescu. Puii tăi nu mai contează valoric, nu mai sunt un protest real…dacă atunci când ar fi trebuit să votezi cu ambele mâini…tu ai votat „pe litoralul” buletinului de vot. E ca și cum „În gura Presei” ar deveni mâine: „Să ne trăiți, comandante preaiubit!”.
  • Varujan Vosganian: „Consiliul Superior al Magistraturii, la rândul său  se sesizează prompt în legătură cu toate acestea. Blogul meu este trimis spre lectură Inspecţiei Judiciare. Ce altceva pot să spun decât: lectură plăcută! Dar aş vrea ca, pentru a-şi întregi cultura generală, Inspecţia Judiciară să-şi completeze bibliografia, citind şi declaraţiile preşedintelui (pe atunci în funcţie) cu privire la magistraţi. Ca să le uşurez, sarcina, le ofer eu trei exemple. În aprilie 2008, în urma unui proces controversat, preşedintele a considerat că soluţia a fost dată de unii magistraţi corupţi care au ignorat dovezile. In septembrie 2009, acelaşi preşedinte îi riposta preşedintei Asociaţiei Magistraţilor din România, pe când prezida el însuşi CSM, că dacă el ar fi judecător ar condamna-o imediat. Şi dacă tot vorbind de CSM, să amintim declaraţia din februarie 2008, când preşedintele considera că un sfert dintre judecători şi procurori sunt foşti securişti, declaraţie pe care, la vremea respectivă, preşedintele de atunci al CSM, Lidia Bărbulescu, a condamnat-o public. Ce spuneţi, domnule Danileţ, de aceste declaraţii ale preşedintelui României?”.
  • John Sanidopoulos e relevant, adesea, în ceea ce privește informațiile eclesiastice ortodoxe din Grecia și America. Însă nu trebuie să îi ceri sinteze sau răspunsuri aprofundate…pentru că nu mi-a dovedit că e capabil de așa ceva.
  • Penticostalule Amar, ce sunt aceia „talibani ortodocși”? Și de unde atâta desconsiderare din partea ta, a unui „intelectual” atât de lipsit de bun simț? Privești de sus oamenii? Te înalți cu mintea ca Lucifer? Ce se întâmplă cu tine, anglofonule de Moldova?
  • Mihail Neamțu (astăzi de-abia i-am aflat pseudonimul literar, de la Codrescu), ieri, s-a dus prin Argeș…Și a scris pe Facebook: „județul Argeș a rămas roșu până astăzi, fiind guvernat de blestemul ultimilor douăzeci și trei de ani ai politicii românești: PCR transformat în PSD”. Ce „bine” că nici Băsescu și nici părinții lui Neamțu nu au fost „comuniști”! Avem și noi, într-o țară „de comuniști”, doar două păsări negre.
  • Și Michel Telo, libidinosul M. Telo, va cânta, după Gaga, la Mamaia. Adică, „frumoaso…ce ți-aș face…de te-aș prinde”…exprimând, la fix, libidinozitatea celor care nu știu să convingă…ci doar să posede.
  • Cine vrea să pună monopolul pe ceva anume nu știe să accepte diferențele.
  • Arhi sau Cetin Ametcea: exemplu de om căruia onlineul îi face rău. Pentru că, pe fiecare zi, aflăm cât de mărginit e Cetin, cât de nesimțit e Cetin, ce lipsit e de gust idem/același…și că e bun la șters parbrize. Însă, pentru că are online, el e contra-exemplul pentru ceea ce înseamnă să fii „arhi”, adică „primul”. Primul la ce? La dat cu capul în zid?
  • Așteptăm cu deosebit interes reactualizarea listelor…
  • Traduci câte puțin…și te cunosc și alții.
  • „„Când mi-a întins spaniolul posterul cu Gioconda pe masă, i-am zis: vino încoace să-l vezi pe Leonardo tânăr! Spaniolul a rămas blocat. Era mai şocat decât mine. A fost un moment de graţie. I-am mai arătat încă o dată: am rulat un pic posterul, în aşa fel încât să se vadă doar capul şi m-am dat doi paşi înapoi, în stânga. Pe măsură ce te dai înapoi, chipul Giocondei se transformă din femeie, în bărbat. Ai o Gioconda mai urâţică şi apoi, dintr-o dată, devine chipul lui Leonardo, tânăr. Nu e loc de dubiu, trăsăturile se văd foarte, foarte clar. Dacă priveşti posterul rulat din dreapta, îţi apare la fel, o femeie cu trăsături masculine, apoi devine jumate femeie, jumate bărbat. Probabil că de aceea a fost Gioconda atât de disputată în întreaga lume, fiindcă subconştientul înregistrează că ascunde ceva, ca e ceva în neregulă cu ea”, ne povesteşte pictorul slătinean Ştefan Stoenică, 57 de ani. S-a dus imediat cu descoperirea sa la autorităţile spaniole şi în câteva luni Registrul de Proprietate Intelectuală din Madrid a cercetat, a studiat, l-a verificat şi într-un final i-a acordat drepturi de proprietate intelectuală pentru descoperirea sa”.
  • Da, e foarte „bisericos” când e vorba de prostit populația. Nu e eclesial și când trebuie să respecte liniștea și sufletul credincioșilor din România.
  • Iar alt „simpatizant” declară fraude ante-factum…așa după cum țăranii din Gorj au fost anchetați…fără ca să știe „pe cine” au în față.
  • Victor Roncea ne răspunde în mod public. Îi mulțumim frumos!
  • Iar dacă a schimbat „tabăra”…oare de ce a făcut-o? Românii nu îl mai iubesc „la fel de mult”?
  • Și cu toate acestea, d-le Ion Coja, cine e indianul care a zis-o…și de unde știți că papa s-a referit „la același lucru”? Și de când facem noi, ortodocșii, „literă de lege” din ce spune un indian și un papă?
  • Dacă Jay Leno și-a scăzut salariul cu 5 milioane de dolari…cât costă, de fapt, emisiunea lui cu întrebări? Costă mai mult întrebările în America decât în România?
  • Vlad Dulea ne invită să vizităm Peștera Românești din județul Timiș. Peștera unde se dau concerte de 27 de ani…
  • Maria Berciu:
    La târg
    Să tai o pădure,
    Îți cumperi secure:
    Să-nvingi un popor,
    Doar…cozi de topor!”.
  • Roxana Iordache: toate presiunile la adresa lor „membrii CCR trebuie să le ignore strict în favoarea poporului român. Pentru că n-a votat nici USL, nici PD-L, nici UDMR ca atare. N-au fost alegeri, a fost un referendum. Au votat 8,5 milioane de cetăţeni români, dintre care aproape 90% pentru demiterea însuşi factorului de tensiune continuă în România”.
  • Însă aia cu penticostalii, cu „teologia” lor, cu cât de „sfinți” sau de „fraieri” sunt ei…cu cine îi finanțează în România, cu cât costă „o slujire predicatorială” la penticostali, când urmează…că mor de nerăbdare? Anul ăsta? La anu? Când o începe și Cruceru să scrie „un tratat de cine mai știe ce teologie baptistă”? Vreodată? Niciodată?!!!!…Păcat!…Ar fi fost funny
  • Konstantin Behrends, german, vrea să locuiască în România. Dar nu de prost…ci motivat. Motivele lui? Simple și de bun gust: vrea o lume plurală și normală, fără securitisme demente, vrea mâncare bună, sănătoasă, biologică și nu chimicalizată, vrea să cumpere de la producător și nu de la mallul fără certificarea sănătății produselor, vrea taxe mai puține și mai multă umanitate.
  • Astăzi, 19 august 2012, e Ziua Mondială a Ajutorului umanitar. 20. 46. Antena 3.
  • Ce face, un om obișnuit din România…cu cele 4, 5 milioane de euro câștigate astăzi la loto?
  • Doar 14 mii
  • diaspora
  • De ce a pierdut Mircea Geoană? Pentru că celălalt…a făcut noi secții de votare…și acolo s-a votat „suspect de mult”?
  • pentru ca au aparut altele
  • CNP inexistente
  • Italia
  • Canada
  • tot

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno