Documentul BEM…după 30 de ani [27]
Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a.
***
III. com. 11 împarte gradele ierarhice ale Preoției între cele de început și cele apărute ulterior…mai înainte ca să spună care au fost cele „dintru început”.
Au fost la început ierarhi, preoți, diaconi sau nu?
Cu asta trebuia să înceapă discuția…și nu cu o împărțire vădit protestantă, care nu dă credit egal distincțiilor eclesiale apărute ulterior.
*
Dacă Hristos nu le-a instituit dintru început în Biserică…nu mai are „voie” sau „dreptul” să le instituie ulterior?
Dacă arhimandritul, starețul sau protoiereul nu au fost distincții ierarhice dintru început…nu aveau voie să apară?
Ce Biserică „vie” e aia care nu mai are nicio noutate de-a lungul istoriei, în afara primelor decenii ale secolului I după Hristos?
Și cum poate fi oprit Hristos, ca să nu Își spună cuvântul în vreun secol anume?
*
III. com. 11 ne spune, dimpotrivă, că Bisericile „to avoid attributing [să evite să atribuie] their particular forms of the ordained ministry [formele lor particulare de slujire preoțească] directly to the will and institution of Jesus Christ [în mod direct voinței și instituirii lui Iisus Hristos]”.
Păi dacă, în mod extatic, în diverse perioade istorice, Domnul Însuși a dorit instituirea uneia sau a alteia dintre slujirile preoțești…cum să nu I le atribuim lui Hristos, când El ni le-a poruncit?
Ce s-a petrecut de fapt în Biserica Ortodoxă, timp de 2000 de ani, fără voia și îngăduința Domnului? Nimic!
*
III. 12 spune că Biserica, prin ierarhie, vrea să dea „an example of holiness and loving concern” [un exemplu de sfințenie și de iubire preocupată/ responsabilă].
Un exemplu constitutiv și nu ostentativ.
Pentru că ierarhia eclesială nu e doar un exemplu, la o adică „auxiliar”…ci o parte din constituția Bisericii.
Biserica e, dintru început, formată din ierarhie bisericească și popor credincios. Și niciuna nu poate să o excludă pe cealaltă.
*
III. 13: scopul slujirii preoțești e acela de „to assemble and build up the body of Christ” [a aduna și a zidi Trupul lui Hristos].
Și III. com. 13 ne spune, în mod explicit, că BEM vorbește despre „preoție” nu în forma ei sacramentală ci de reprezentare [in a representative way].
Adică în mod protestant și neoprotestant, unde diferența dintre pastor și credincios nu e una harică ci de reprezentare, simbolică.
*
De ce însă Apostolii nu au avut și ei un apostolat, așa, ca pastorii neoprotestanți, „pasabil” la alții…când le-ar fi fost greu?
Și care ierarh al Bisericii a considerat preoția nu o amprentă harică pentru toată viața și veșnicia ci doar „o slujire” pentru o lună, 3 ani sau 4 zile?
De ce „preoție” pentru toți? Pentru ca să nu fie nimic stabil. Pentru ca voia lui Dumnezeu, stabilită ierarhic, să se transforme într-o democrație prost înțeleasă.
Cum putem democratiza preoția…adică harisma?
Cum putem să facem dintr-un dar al lui Dumnezeu…o posesiune trecătoare?
Însă în textele Tainelor și ale Slujbelor Bisericii ni se amintește adesea faptul că noi, membrii ierarhiei, am fost îmbrăcați cu putere de sus, cu har, pentru această slujire a Dumnezeieștii Preoții.
Că Preoția, cu alte cuvinte, nu e „un moft” de câteva săptămâni.
Nu e „o gripă” pe care o dăm de la unii la alții.
Ci e o alegere, o hirotonire, o umplere de har pentru slujire…și că Domnul ne umple, continuu, de har în slujbele noastre.
Pentru că El e sursa Preoției noastre!
Pentru că El slujește prin noi…și noi, fără El, nu putem nimic!
*
De aceea „preoția pentru toți” a neoprotestanților e „preoție pentru nimeni”. Pentru că atunci când nu o iei de la Dumnezeu…nu ți-o poate da niciun om.
Și a inventa „o preoție” a ta, după secole de Preoție a Bisericii, e tot una cu a fi penibil.
Însă democrația înseamnă, pe de altă parte, și strângerea penibililor la un loc. Strângerea diletanților la un loc. Încercarea de a pune semnul de egalitate între adevăr și toate minciunile scornite în secole la rând.