Câteodată scrisul e singura viață care îți mai rămâne…
Chiar și când ai foarte multă viață în jur.
E un tratament febril
pentru/contra stări febrile.
E un medicament pentru adormitul cu ochii în ceafă.
Un ceai de viață lungă și nedivulgată.

Timpul, pe de altă parte, nu este inamicul nimănui,
deși foarte multă lume îl dușmănește,
deși mulți îl înjură și îi cer socoteală
Îi cer să stea pe loc
și să nu facă nimic.
Dar el, timpul, e campion la Maraton.
Nebun cine nu ține pasul cu el și pierde medalia olimpică.

Rațiunea face cerul mai albastru.
Înverzește copacii.
Are o inimă de leu și nu e sedentară.
Înverzește iarba. Face vântul briză.
E bine măcar să ieși cu ea pe seară
La o cafea trează și amară.

Unii au vrut să invalideze voința și viața românilor,
dar suferința e un infern suspendat.

Câteodată iarba e un scris incendiar
și scrisul o iarbă verde din tot sufletul.

Sau te poți împiedica de râsul altora
cu dinții de lapte,
cu pete pe spate.
Însă nu e bine să te oprești. E bine să mergi mai departe.
Până când nu îți mai rămâne decât să scrii cu ochii
pe hârtia sufletului
din ce în ce mai albă.

Did you like this? Share it: