Lecții dure dar necesare

Europa și America, Occidentul adică, ne-au aruncat recent încă o găleată cu apă foarte rece în cap. Și nu pentru că aveam nevoie de un duș rece pe vreme de caniculă. Nu pentru că vroiau să fie cool cu noi.

Dacă vrem să fim sinceri cu noi înșine, trebuie să recunoaștem că, cel puțin în ochii unora dintre politicienii occidentali, nu suntem decât o vacă de muls și, eventual un vot de pus la bătaie în favoarea cui are nevoie.

Că între România și Siria ei nu fac prea mare diferență.

Dacă Mubarak ar fi fost bun și pe mai departe, în optica reacției inițiale americane la criza din Egipt, deși poporul egiptean nu-l mai vroia, la fel se întâmplă și cu TB, care e în continuare…președintele ales de Angela Merkel și de Hillary Clinton/ Ph. Gordon.

Ce ar trebui acum, pentru ca să fie convinse și cancelariile occidentale?

Ar trebui ca mii de oameni să fie secerați pe străzi ca în Siria și Egipt, pentru ca să se indigneze în sfârșit marii apărători ai democrației din Europa și America?

Dacă un vot majoritar și decisiv, care este însăși esența democrației, nu contează pentru cei care ne-au predat de zeci de ani ideile democratice și ne-au tras de urechi cu severitate și regularitate pentru că nu am avea cultura democrației, ce concluzii putem să tragem de aici și la ce putem să ne așteptăm mai departe?

Prima concluzie și cea mai înfiorătoare este că democrația se termină unde începe interesul care nu se împiedică de vorbe frumoase.

Și că libertatea sau egalitatea nu e…„pentru căței”.

A doua concluzie e că…românilor ar trebui să le vină ceva mai mult mintea la cap și, în fața unui așa de binevoitor dispreț, să strângă rândurile și să oprească ofensiva ipocriziei și a nesimțirii.

Și să nu mai stea cu garda jos, gata oricând de a mai importa orice alții au de aruncat aici, dintr-un interes sau altul, fără discernământ.

La prima impresie, s-ar părea că e o lovitură dură, chiar mortală, dată bunului simț, respectului pentru demnitate și valoare.

În realitate însă reflexele spiritului lovit în credința lui cea mai fermă în bine și adevăr pot să uimească prin…determinare.

Spiritul tăvălit prin noroi nu se murdărește. Nici nu moare, ci…se trezește.

În aceste zile s-au despărțit apele cum n-am mai văzut de mult, cred că nici la Revoluție, într-un mod atât de limpede.

Mulți și-au spus gândurile inimii

Și România n-a pierit, nici n-a căzut, ci se privește cu foarte mare atenție în oglindă!

Predică la Duminica a XII-a după Rusalii

„În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Ştii poruncile: „Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”.

Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.

Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască?

Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.

[Matei 19, 16-26]

 †

Sfânta Evanghelie din Duminica a XII-a după Rusalii ne pune în faţă problema bogăţiei ca obstacol în calea mântuirii şi a desăvârşirii vieţii creştine.

Bogăţia nu este rea în sine, dar devine piedică în calea mântuirii când omul se leagă de ea ca de ultima realitate, când îşi alipeşte sufletul atât de mult de cele materiale, încât grija pentru bogăţie robeşte sufletul său şi nu mai lasă în el loc pentru prezenţa lui Dumnezeu.

Este nevoie să vedem ce ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii despre bogăţie şi sărăcie, pentru a înţelege când şi cum acestea ne împiedică sau ne ajută să dobândim mântuirea, adică iertarea păcatelor şi unirea cu Hristos, Izvorul vieţii veşnice.

Potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, bogăţia aparţine lui Dumnezeu (cf. Psalm 23, 1; 49, 12-13), însă El o dăruieşte oamenilor (cf. Facerea 24, 35), ca oamenii să o dăruiască şi altora, mai ales săracilor (cf. Matei 19, 21; Luca 12, 33; 16, 9; I Timotei 6, 18; I Ioan, 3, 17). Dumnezeu ajută pe om să adune bogăţia (cf. Deuteronom 8, 16-18), când aceasta este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru om (cf. Pilde 10, 22; Filipeni 4, 19).

Totuşi, bogăţia materială trecătoare, pământească, adică averile şi banii, nu trebuie să fie scop în sine, ci mijloc de a căuta şi cultiva bogăţia spirituală netrecătoare, care se dobândeşte prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, prin milostenie şi alte fapte bune.

Autorii Sfintei Scripturi observă cu înţelepciune că bogăţia materială este vremelnică (cf. Pilde 27, 24), nestatornică (cf. Psalm 38, 6; I Timotei 6, 17), trecătoare (cf. Pilde 13, 7; 23, 4-5; Apocalipsa 18, 16), ea poate fi furată (cf. Matei 6, 19; Luca 12, 33), poate fi distrusă (cf. Matei 6, 19; Iacob 5, 2; I Petru 1, 18), poate pieri (cf. Ieremia 48, 36), ea este înşelătoare (cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19), ea nu îndestulează pe om (cf. Ecclesiastul 4, 8; 5, 10), ea este izvor de ceartă şi invidie (cf. Facerea 13, 6-8; 26, 12-16; 31, 1-2; 36, 6-7), ea nu poate fi luată de om cu sine după moarte (cf. Psalm 48, 10; I Timotei 6, 7), iar când devine pentru om o patimă, bogăţia împiedică adesea intrarea lui în Împărăţia cerurilor (cf. Matei 19, 23-24; Marcu 10, 23-25; Luca 18, 24-25); mai mult, grija excesivă pentru bogăţia materială înăbuşă adesea rodirea cuvântului lui Dumnezeu în viaţa omului (cf. Matei 13, 22; Marcu 4, 19; Luca 8, 14); iar patima lăcomiei de avere sau iubirea de înavuţire cu orice preţ este sursă a multor nedreptăţi şi neajunsuri, „că iubirea de argint – constată Sfântul Apostol Pavel – este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns cu multe dureri” (I Timotei 6, 10).

Relele cele mai mari pe care le poate aduce lăcomia de avere vieţii spirituale sunt acestea: uitarea de Dumnezeu (cf. Deuteronom 6, 10-12; Osea 13, 6), părăsirea de Dumnezeu (cf. Deuteronom 32, 15), tăgăduirea sau negarea existenţei lui Dumnezeu (cf. Pilde 30, 8-9), răzvrătirea contra lui Dumnezeu (cf. Neemia 9, 25-26), lepădarea de Hristos (cf. Matei 19, 21-22), mândria nesăbuită (cf. Pilde 28, 11), învârtoşarea inimii sau lipsa de milostivire (cf. Pilde 18, 23), asuprirea semenilor, mai ales a săracilor (cf. Iacob 2, 6), înşelăciune (cf. Iacob 5, 4). Cunoscând aceste consecinţe rele ale lăcomiei de avere, Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă pe cei bogaţi să-şi adune comori în ceruri, întrucât comorile cereşti sunt mai presus de orice bogăţie pământească (cf. Matei 6, 19-20; Luca 12, 33; I Timotei 6, 19).

Sfânta Scriptură conţine multe mustrări şi ameninţări împotriva celor ce adună comori materiale pe nedrept (cf. Pilde 13,11) sau le dobândesc pe nedrept (cf. Pilde 21, 6; 28, 20-23; Ieremia 17, 11), dar şi împotriva celor ce acumulează averi prin constrângerea semenilor (cf. Iov 20, 18-23; Pilde 22, 16; Iacob 5, 1-5).

Pe de altă parte, Sfânta Scriptură ne prezintă şi bogaţi buni la suflet sau milostivi, harnici şi darnici, care au înţeles că bogăţia lor este dar de la Dumnezeu pentru a fi dăruită celor în nevoi, dobândind astfel marele dar al mântuirii, adică al iertării păcatelor şi al vieţii veşnice. Astfel de oameni sunt Avraam (cf. Facerea 13, 2; 24, 35), Lot (cf. Facerea 13, 5), Isaac (cf. Facerea 26, 13-14), Iacob (cf. Facerea 32, 5), Iosif (cf. Facerea 45, 8), Booz (cf. Rut 2, 1), Solomon (cf. III Regi 3, 13), Iov (cf. Iov 1, 3; 42, 12), Iosif din Arimateea (cf. Matei 27, 57), Barnaba sau Varnava (cf. Fapte 4, 37), Tavita din Iope (cf. Fapte 9, 36), Corneliu sutaşul (cf. Fapte 10, 2, 4, 31) şi alţii.

În ceea ce priveşte sărăcia, Sfânta Scriptură ne învaţă că aceasta are un înţeles material, ca lipsă de bunuri materiale, şi un înţeles spiritual, ca lipsă de bunuri duhovniceşti sau lipsă de virtuţi şi calităţi sufleteşti. După cum bogăţia în sine nu este rea, ci poate fi dobândită şi întrebuinţată într-un mod bun sau rău, tot aşa şi sărăcia poate fi înţeleasă, acceptată şi trăită cu folos duhovnicesc sau poate duce la disperare şi la fapte rele.

Cauzele sărăciei materiale sunt multiple: lenea şi nepăsarea (cf. Pilde 6, 9-11; 10, 4; 19, 15), beţia şi nechibzuinţa (cf. Pilde 21, 17; 23, 21), corupţia şi desfrânarea (cf. Pilde 6, 26; Luca 15, 13), calamităţi sau dezastre naturale, invazii ale inamicului, oprimări din partea vecinilor puternici, sau camăta înrobitoare şi alte nedreptăţi sociale.

Şi săracii sunt făpturi ale lui Dumnezeu (cf. Iov 34, 19; Pilde 22, 2). Dumnezeu iubeşte atât pe cei săraci, cât şi pe cei bogaţi (cf. Iov 34, 19), ascultă plângerea săracilor (cf. Iov 34, 28; Iacob 5, 4), El nu nesocoteşte rugăciunea lor (cf. Psalm 101, 18), ci ocroteşte pe săraci (cf. Psalm 11, 5), le face dreptate (cf. Psalm 139, 12), îi izbăveşte din necazuri (cf. Iov 5, 15; 36, 15; Ieremia 20, 13), poartă grijă de nevoile lor (cf. Psalm 67, 11; Luca 1, 53), înalţă pe cei săraci (cf. Psalm 106, 41; 112, 7-8), este azil sau apărător al săracilor (cf. Psalm 13, 6; Isaia 25, 4), a ales pe săracii acestei lumi, bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai Împărăţiei cerurilor (cf. Iacob 2, 5). Pe de altă parte, săracii trebuie să alerge la Dumnezeu (cf. Iov 5, 8), să nădăjduiască în Dumnezeu (cf. Psalm 9, 34), să laude pe Dumnezeu (cf. Psalm 73, 22), să se bucure în Dumnezeu (cf. Isaia 29, 19). Sfânta Scriptură ne arată că există oameni săraci, dar mărinimoşi şi darnici (cf. Marcu 12, 43-44; Luca 21, 3-4; II Corinteni 8, 2). Săracii trebuie ajutaţi (cf. Isaia 58, 7, Matei 5, 42; 19, 21; Marcu 10, 21; Luca 3, 11; 12, 33; 18, 22), nu cu părere de rău (cf. II Corinteni 8, 2; 9, 5), ci cu bucurie şi inimă bună (cf. II Corinteni 8, 3 şi 12, 9, 7), fără îngâmfare (cf. Matei 6, 1). Cine miluieşte pe săraci cinsteşte pe Dumnezeu (cf. Pilde 14, 31), împrumută pe Dumnezeu (cf. Pilde 19, 17). Cine ajută pe săraci va fi mântuit de Dumnezeu (cf. Pilde 40, 1-3), va fi fericit şi binecuvântat de Dumnezeu (cf. II Corinteni 9, 10; Evrei, 13, 16), va primi răsplată veşnică (cf. II Corinteni 9, 9; Matei 25, 34-36; Luca 12, 33; 14, 13; 18, 22).

Exemple de dărnicie către săraci sunt: Iov (cf. Iov 29, 16; 30, 25; 31, 16), Zaheu (cf. Luca 19, 8), primii creştini (cf. Fapte 2, 45; 4, 34-35), Petru (cf. Fapte 3, 6), Tavita (cf. Fapte 9, 36-39), Corneliu (cf. Fapte 10, 2), Pavel (cf. Fapte 24, 17; Galateni 2, 10), Biserica din Macedonia şi Ahaia (cf. Romani 15, 26). Sfânta Scriptură ameninţă cu pedepse pe cei ce nu ajută pe săraci (cf. Iov 22, 7-10; Pilde 21, 13; Iezechiel 16, 49) sau pe cei ce le fac nedreptate (cf. Isaia 10, 1-3), îi constrâng şi îi umilesc pe săraci (cf. Iezechiel 22, 29-31; Amos 2, 6-7; 4, 1-3; 5, 11-12), îi jefuiesc (cf. Amos 8, 4-7; Iacob 5, 4).

Cine nesocoteşte sau dispreţuieşte pe săraci dispreţuieşte pe Hristos (cf. Matei 25, 42-45) şi nu are dragoste faţă de Dumnezeu (cf. I Ioan 3, 17). Hristos-Domnul a fost sărac în cele materiale, a trăit în lipsă (cf. Matei 8, 20; Luca 9, 58; II Corinteni 8, 9), dar a îmbogăţit spiritual, cu harul, învăţătura, iubirea şi sfinţenia Sa, mulţimile care veneau la El.

La fel şi Apostolii au fost săraci din punct de vedere material, dar bogaţi în credinţă, sfinţenie, înţelepciune şi fapte bune. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spunea corintenilor: „înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu (…), ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind” (II Corinteni 6, 4 şi 8).

Urmând Sfintei Scripturi şi mai ales Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos şi învăţăturii Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au scos în evidenţă marea tiranie spirituală şi multele nedreptăţi şi consecinţe sociale negative pe care le aduce lăcomia de averi materiale trecătoare, îndemnând pe cei bogaţi să fie milostivi şi darnici faţă de săraci, să nu îngroape comorile de aur în pământ, ci să le mute, prin milostenie, în ceruri, la loc sigur, iar pe săraci îi îndeamnă să nu deznădăjduiască, ci să adune bogăţie spirituală în suflet, prin credinţă şi rugăciune, prin cuvânt bun şi blândeţe.

Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) îl îndeamnă pe bogat, zicând: Averile pe care le pui în mâna săracilor, le pui într-o vistierie sigură, în mâna lui Dumnezeu. Mâna lui Dumnezeu îţi va da averile înapoi, întregi şi bine păzite; iar când te vei duce în patria ta (cerească), odată cu averile tale, vei fi lăudat, vei fi încununat şi pe deplin mulţumit şi fericit” 1*.

Acelaşi Sfânt Părinte ne spune: „Iov nu-şi lipea inima de avuţii când le avea şi nici nu le căuta când le-a pierdut! Bunurile materiale pentru aceasta se numesc bunuri, pentru ca să facem bine cu ele, nu pentru ca să le îngropăm în pământ” 2*.

Iar despre sărăcie, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Este mult mai bine a fi cineva sărac şi să vieţuiască în virtute, decât a fi împărat şi să vieţuiască în păcate” 3*.

„Sărăcia îl sileşte pe cineva a fi înţelept, pe când bogăţia de multe ori îl împinge spre rele mari” 4*.

În concluzie, acelaşi Sfânt Părinte constată că „nici bogăţia şi nici sărăcia prin sine însăşi nu sunt ceva bun, ci aceasta se întâmplă în urma întrebuinţării lor”5*

În alt loc zice: „Bogăţia este un bine, însă nu în sine, ci în mâna celui drept, pe de altă parte, sărăcia este ceva rău, însă nu după firea ei, ci prin gura celui necucernic, pentru că el, supărat pe ea, învinovăţeşte şi huleşte pe Făcătorul său” 6*.

Apoi vine îndemnul: „Nu te teme de cuptorul sărăciei, ci de cuptorul păcatului. Acesta-i flacără şi chin, celălalt rouă şi odihnă. Lângă cuptorul păcatului stă diavolul, lângă cuptorul sărăciei stau Îngerii, care alungă flacăra” 7*.

„Creştinul se arată mult mai încercat în sărăcie decât în bogăţie. Cum aceasta? Când el cade în sărăcie, desigur că va fi mai smerit, mai înţelept, mai serios, mai îngăduitor, mai cinstit, pe când dacă se găseşte în bogăţie, are multe piedici spre aceasta” 8*.

„Să nu ne pierdem curajul dacă suntem săraci, ci cealaltă bogăţie să o căutăm, bogăţia în fapte bune” 9*.

Un alt Sfânt Părinte al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare († 379), este un înflăcărat apărător al săracilor şi un aspru judecător al bogaţilor lacomi în vreme de foamete şi criză economică. Iată câteva din îndemnurile sale date bogaţilor lacomi de câştig cu orice preţ:

„Nu scumpi produsele tale, îngreunând nevoile celor lipsiţi! Nu aştepta să lipsească grâul de pe piaţă, ca să-ţi deschizi tu hambarele, căci „cel ce scumpeşte grâul este blestemat de popor” (Pilde 11, 26). Nu aştepta vremuri de foamete, din dragostea de aur! Nu aştepta o lipsă generală ca să-ţi înmulţeşti averile! Nu face comerţ cu nenorocirile oamenilor! Nu preface mânia lui Dumnezeu în prilej de înmulţire a averilor tale! Nu înrăutăţi, cu biciul neomeniei tale, rănile celor în suferinţă”10*.

Bogaţilor nemilostivi le spune: „N-ai milă? Nu vei fi miluit! N-ai deschis casa, vei fi dat afară din Împărăţie (a cerurilor)! N-ai dat pâine? Nu vei primi viaţă veşnică”11*.

Iar în alt loc din aceeaşi Omilie către bogaţi, Sfântul Vasile cel Mare se întreabă: „Până când aurul va sugruma sufletele, până când va fi undiţa morţii, până când va fi momeala păcatului? Până când bogăţia va fi pricina războaielor, pentru care se făuresc arme şi se ascut săbii? Din pricina bogăţiei, rudele nu mai ţin seama de rude, fraţii se uită cu ochi ucigaşi la fraţi. Din pricina bogăţiei, pustiile sunt pline de ucigaşi, marea de piraţi şi oraşele de calomniatori. (… ) Bogăţia v-a fost dată ca să răscumpăraţi sufletele, nu ca să vă fie pricină de pierzare”12*.

În vreme de foamete, ca urmare a secetei cumplite, Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Pentru aceasta Dumnezeu nu-Şi deschide mâna, pentru că noi ne-am închis-o pentru iubirea de fraţi. Pentru aceasta sunt uscate ogoarele, pentru că s-a răcit dragostea”13*.

Sfântul Grigorie de Nyssa ne arată importanţa milosteniei faţă de săraci zicând: „Săracii sunt vistiernicii bunurilor făgăduite, ei sunt paznicii Împărăţiei (cerurilor, n.n.), cei care deschid uşile celor buni şi care le închid pentru cei învârtoşaţi la inimă şi urăsc pe oameni. Dar, în acelaşi timp, ei sunt acuzatori de temut, cât şi buni apărători. Ei apără sau învinuiesc, dar nu prin cuvinte, ci aşa cum sunt ei văzuţi de Domnul şi Judecătorul lumii. Căci felul cum ne purtăm cu ei strigă înaintea Cunoscătorului de inimi mai puternic decât orice crainic”14*.

Sfântul Asterie al Amasiei din Pont, un alt episcop din Capadocia, ca şi Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigorie de Nyssa, care a trăit ca şi ei tot în veacul al IV-lea, a rostit şi el omilii celebre despre bogăţie şi sărăcie, fiind un aspru luptător împotriva lăcomiei de averi materiale:

„Cine l-a şters din catalogul apostolilor pe Iuda şi l-a făcut vânzător în loc de apostol? Nu oare faptul că purta pungă, că a pus mai întâi la cale vânzarea, iar apoi a dobândit preţul faptei sale necinstite? Pentru ce Faptele Apostolilor pomenesc de Anania şi Safira? Nu pentru că s-au furat pe ei înşişi şi au furat darurile afierosite Bisericii din propriile averi? (…) Experienţa ne arată lăcomia drept o fiară, de care cu greu scapă cei prinşi de ea; înfloreşte mereu şi nu se veştejeşte; îmbătrâneşte cu cei pe care îi are sub stăpânirea ei şi nu-i părăseşte până la moarte (… ). Nu este uşor de eliberat sufletul unui om cuprins de lăcomie, fie că este tânăr cu trupul, fie că este bătrân, afară numai dacă vine vreun gând curat care să taie boala ca un cuţit”15*.

Atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că adevărata şi netrecătoarea bogăţie este iubirea covârşitoare a lui Dumnezeu faţă de oameni arătată în Iisus Hristos şi împărtăşită nouă acum în Biserică prin lucrarea Sfântului Duh.

„Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har suntem mântuiţi! – şi împreună cu El ne-a aşezat în ceruri, în Hristos Iisus, ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus (…), pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 4-7 şi 10).

Aşadar, trebuie să căutăm mai întâi îmbogăţirea în credinţă statornică, în rugăciune, în vieţuire curată şi sfântă, în împărtăşirea cu Sfintele Taine, şi totodată să ne îmbogăţim în fapte bune care aduc lumină şi pace, bucurie şi fericire oamenilor pe care-i ajutăm.

Criza financiară şi economică în care se află lumea de azi este în mare parte rezultatul lăcomiei, al câştigului nedrept, al speculei financiare, al evaziunii fiscale la nivel mondial.

Când goana după profitul material obţinut cu orice preţ, fără măsură şi fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci capitalismul devine „sălbatic” şi se manifestă ca o patimă a lăcomiei, „ştiinţific” organizată.

Consecinţele negative ale acestei crize pentru populaţia săracă sunt greu de descris, deoarece sărăcia impusă altora creează multă suferinţă şi nesiguranţă, dezorientare şi disperare.

În această situaţie de politică economică fără etică, întrucât totul devine nesigur şi imprevizibil, schimbător şi înşelător, este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu Cel statornic şi netrecător, drept şi milostiv, dar şi să sporim vigilenţa şi prudenţa.

Deşi criza financiară şi economică este în mare parte o judecată aspră pentru prea multa lăcomie de lucruri materiale adunate pe nedrept şi prea multa risipă de bani, ea poate fi totuşi înţeleasă şi folosită ca o chemare la un nou început în viaţa persoanelor şi a popoarelor.

Astfel, criza ne determină să fim mai economi şi mai cumpătaţi, să nu ne punem nădejdea în valorile materiale, bani şi averi, mai mult decât în valorile spirituale ale credinţei, dreptăţii, corectitudinii şi solidarităţii cu cei în nevoi.

Chiar dacă suntem mai săraci din punctul de vedere al bunurilor materiale, să nu sărăcim totuşi din punct de vedere spiritual, ci să ne îmbogăţim în bunătate, prin cuvântul bun de încurajare, sfatul bun, o mână de ajutor dată celor mai săraci decât noi, dar şi prin redescoperirea virtuţilor valoroase ale demnităţii şi creativităţii, ale muncii cinstite şi solidarităţii constante.

Mai păgubitoare decât sărăcia, ca lipsă de cele materiale, este acum, în vreme de criză financiară şi economică, criza de omenie, adică slaba voinţă de a fi cinstit şi drept, harnic şi darnic.

Să ne ajute Dumnezeu ca, prin cuvânt şi faptă, să aducem bucurie celor săraci şi bolnavi, orfani şi bătrâni, necăjiţi şi singuri, astfel încât şi ei să simtă că prin oamenii darnici se revarsă bogăţia iubirii lui Dumnezeu Cel Milostiv, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire. Amin.

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*

Note:

1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XX, V, în colecţia PSB, vol. 21, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 242.

2 Idem, Omilii la Matei, Omilia a XLIX-a, III, PSB, vol. 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 572.

3 Idem, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Omilia a IV-a, Editura Christiana, Bucureşti, 2005, p. 65.

4 Idem, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, Omilia a XXXV-a, Editura Sofia, Bucureşti, 2005, p. 380.

5 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, Omilia a II-a, p. 68, cf. Lumina Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur. Antologie şi studii introductive de drd. Liviu Petcu, vol. I, Editura Trinitas, Iaşi, 2007, p. 200.

6 Idem, Cuvânt la Duminica dinaintea Înălţării Cinstitei Cruci, în vol. Predici la Duminici şi Sărbători…, p. 201, cf. Lumina Sfintelor Scripturi, ed. cit., p. 200.

7 Idem, Omilii la Matei, Omilia IV, XI, PSB, vol. 23, ed. cit. 1994, p. 64.

8 Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, Omilia a II-a, p. 68, cf. Lumina Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur. Antologie şi studii introductive de drd. Liviu Petcu, vol. I, Editura Trinitas, Iaşi, 2007, p. 785.

9 Idem, Omilii la Matei, Omilia IX, V, PSB, vol. 23, ed. cit., 1994, p. 117.

10 Sfântul Vasile cel Mare, Omilia către bogaţi, 3, în vol. Despre lăcomie, către bogaţi, Omilie rostită în timp de foamete şi secetă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 11.

11 Ibidem, p. 32.

12 Ibidem, p. 32.

13 Ibidem, Omilie rostită în timp de foamete, 2, p. 49.

14 Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilia Despre iubirea faţă de săraci şi despre facerea de bine, în volumul Sfântul Grigorie al Nyssei. Despre înţelesul numelui de creştin. Despre desăvârşire. Despre iubirea faţă de săraci şi despre facerea de bine, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 68.

15 Asterie al Amasiei, Cuvânt împotriva lăcomiei, în volumul Asterie al Amasiei. Omilii şi predici, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2009, pp. 38 şi 39.

De ziua lui Andrei Pleșu

De dimineață…doamna preoteasă mi-a spus visul ei, foarte realistic, de azi-noapte.

Cum că Pleșu a venit la ea și a tras-o la rost…cum că ar vrea să facă o conferință care are un titlu „plagiat” după el.

A tras-o la rost pe bază de…potențialități.

Și asta pentru prima dată în viață…visându-l…

Și i-am spus…că l-a visat pentru că astăzi e ziua lui

Nu știa de acest lucru.

Însă azi, de ziua lui Pleșu…și de fostele manifestații comuniste, cei 3 „prieteni” s-au dus să îl dea în gât…pentru „plagiat”…pe premierul României….la o mie de zile după gripa aviară.

Ca să vedeți cum visul se interferează cu realitatea mai mult decât…se poate crede

*

Dar, cu ocazia zilei de astăzi…nu vreau să spun decât acest lucru: că persoana își legitimează sau delegitimează opera.

Și că, așa cum turnătoria nedreaptă a aproapelui e o infracțiune la adresa umanității…și pupincurismul lipsit de realism dar bănos e o astfel de infracțiune.

D-le Andrei Pleșu, trăiți degeaba…dacă sunteți în afara realității!

Dumneavoastră înșivă v-ați aruncat opera și personalitatea la veceu…dacă sprijiniți un om și un regim ce tratează ca pe niște hârtie igienică un popor întreg.

Când unii se joacă cu nervii noștri

România, momentan, nu are președinte legitim (prima zi, ziua a 2-a, ziua a 3-a)

***

  • După îndelungi şicane şi sfidări, iluştrii de la CSM au luat act joi [23 august 2012] de demisia Monei Pivniceru astfel încât aceasta va putea fi numită chiar azi sau cel târziu mâine ministru al Justiţiei”.
  • Parlamentul se întruneşte luni [27 august 2012] la ora 15.00 în şedinţă extraordinară pentru a lua act de invalidarea referendumului din 29 iulie [2012]”.
  • Roxana Iordache: „Demnocraţia e pentru cei capabili să o apere de ea însăşi, în  esenţa ei sinucigaşă, în faţa ticăloşilor care îi speculează deopotrivă beneficiile şi vulnerabilităţile pentru a o înlocui cu dictatura – cum a fost regimul personal Băsescu. La fel ca democraţia, statul de drept nu poate fi apărat decât dacă-i calci în picioare pe cei care-l calcă în picioare”.
  • Idem: „Dar, repet, în opinia mea, înalta trădare e varianta de rezervă. Parlamentul are tot dreptul să ia act de rezultatele votului popular şi să decidă demiterea lui Băsescu în consecinţă. Decizia se întoarce la CCR şi să vedem care Aspazie se mai opune. Până atunci, ea trebuie revocată disciplinar, conform Legii Curţii Constituţionale şi înlocuită cu altcineva, la propunerea USL”.
  • Idem: „Până una-alta, din tot ce a declarat Ponta [aseară] până acum rezultă că diferenţa cu care atât se mândreşte constă în prostie. Mulţumesc, dar nu, mulţumesc! Diferenţa dintre USL şi băsişti nu trebuie în nici un caz să fie prostia, amice Victor Ponta! Ci dimpotrivă. Dacă înţelegi ce spun. Dacă nu, întreabă-l pe Crin. Aseară la Gâdea, Ponta se mai lăuda că el şi Crin nu sunt golani, pe când Băsescu e golan. Cu golanii trebuie să fii mai golan decât au visat ei vreodată că poate fi un domn. Doar un domn. Dacă Ponta spune că revenirea lui Băsescu la Cotroceni e doar “o formalitate”, în ciuda votului meu şi a celorlalţi 7,4 milioane, ce rost ar avea să mai votez vreodată? Încununarea mentalităţii lui Ponta: “Categoric dacă vrem să ne întrecem în trişat, domnul Băsescu ne va bate totdeauna”. Şi-atunci, de ce nu vă duceţi acasă? Şi de ce ne-aţi mai pus pe drumuri, la referendum?”.
  • În Raport, România este pomenită ca singurul stat din Uniunea Europeană care nu solicită nici o formă de înregistrare şi deci de evaluare a numărului cetăţenilor săi din străinătate, în vederea participării la procesele electorale din ţară. Nicio altă ţară europeană nu înregistrează apriori, în listele electorale permanente, un număr nedefinit de cetăţeni, aflaţi în străinătate!”.
  • Lucian Avramescu: „Decizia neruşinată a celor şase de la Curtea Constituţională l-a îngropat definitiv pe Băsescu. Da, aţi citit corect! L-a îngropat definitiv. E prima oară când mizeria regimului Băsescu se arată purulentă. Nu mai sunt şprayuri care să acopere mirosul pestilenţial. Regimul pute. Abia acum oamenii care-l urăsc pe Băsescu primesc dezlegare la ură”.
  • Astăzi, 23 August 2012, Dr. Adrian Papahagi (Paris IV – Sorbonne) Dr. Augustin Ofițeru (Academia Română) și Dr. Mihail Neamțu (King’s College London) au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o plângere penală împotriva lui Ponta Victor Viorel”. Însă Dr. Neamțu nu și-a publicat teza doctorală și nici nu și-a făcut-o publică în vreun fel…Despre ceilalți doi nu știu nimic. Dacă le luăm tezele doctorale la puricat…oare vom găsi ceva plagiat? Pentru că a plagia nu înseamnă numai a lua grosso modo, de la alții, niște fraze…ci și a fura idei…concepție de lucru, mod de a pune în pagină lucrurile.
  • Spre deosebire de Piata Universitatii din Bucuresti, unde au protestat marti si miercuri seara circa 1000-2000 de oameni, la Cluj s-au adunat doar circa 60 de oameni. Multi dintre acestia sunt varstnici si au participat si la protestele din iarna. Ei au scandat „Rusine sa va fie”, „Boc, Boc, Boc, nu te-am uitat deloc”, „CCR in Romania, ne invata ce-i hotia”, „Demisia”, „Noi am votat, voi ne-ati furat”, „Iesi afara, javra ordinara„, „Basescu, nu uita, asta nu e tara ta” sau „Clujeni, treziti-va!””.
  • Radu Tudor: „Pe cuvint de onoare, Curtea Constitutionala este al doilea Comitet Central. Taie si spinzura, pronunta decizii absolut contradictorii care se bat cap in cap la distanta de 2-3 ani. Iar acum pretind ca o critica la adresa Curtii este un atac la democratie. Mentalitate pur comunista”.
  • Unul dintre acționarii ADM Farm, Dragoș Nicolae Pop, a decedat, miercuri noaptea în somn. Pop se afla pe poziţia 219 în Top 500 Forbes cu o avere estimată între 21 şi 22 de milioane de euro. Dragoş Nicolae Pop, 44 de ani, a decedat în somn, conform unor surse apropiate omului de afaceri. Acesta conducea alături de Alin Iosep compania ADM Farm.  ADM Farm are 20 de farmacii în Bucureşti şi Sectorul Agricol Ilfov. În 2010, compania a încheiat un parteneriat cu Labormed Pharma care asigura serviciile de depozitare şi livrare a produselor Labormed şi Ozone în Bucureşti şi în zonele limitrofe”.
  • 16. 27. Antena 3: Crin Antonescu a semnat decretul de numire al Monei Pivniceru pentru Ministerul Justiției. Peste o oră depune jurământul.
  • 16. 54. Antena 3: Guvernul a aprobat rectificarea bugetară.
  • Dan Mihalache și Iulia Huiu: „ceea ce se întâmplă în aceste zile nu este o lovitură de stat, este mai mult decât atât. În cazul unei lovituri de stat establishmentul politic este înlocuit pe față. Este vorba de o răsturnare a unei ordini de drept, dar poți spune în mod limpede cine conduce și cine decide, cine cu cine se înfruntă. Asistăm însă acum la apariția unui alt sistem decizional subversiv și ilegitim, paralel celui democratic, îndrituit de lege și de principiile democratice, sistem în care sunt implicate parchete, servicii secrete și alte instituții de forță”.
  • Ana Birchall: „Traian Băsescu şi reprezentanţii PDL au vorbit încă de la înfiinţarea USLacestă construcţie politică nu va rezista şi la primul vânt mai puternic se va dărâma. Acum, după un an şi jumătate de la formarea USL, construcţia noastră este mai puternică ca oricând, lucru dovedit de rezultate excelente obţinute la alegerile locale din 10 iunie şi de scorul de 87% obţinut la referendumul din iulie. Mai mult, acest referendum a arătat că 7,4 milioane de români gândesc la fel ca noi şi că doresc acelaşi lucru pentru România: despre de ce înseamnă Traian Băsescu şi îndreptarea greşelilor făcute de reprezentanţii PDL. USL trebuie să câştige alegerile parlamentare pentru a nu mai permite lui Traian Băsescu şi PDL să reînceapă procesul de distrugere a României”.
  • Val Vâlcu (DCNews): „Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum, șterge pe jos cu Ponta și Antonescu. Treaba lor. A celor trei și cu Angela Merkel, patru. Dar să nu prostească în față 8 milioane de oameni. Bun, au vrut să-l mențină la Putere pe Băsescu printr-un artificiu avocățesc, consideră ei că trebuie să decidă românii plecați din țară și care nu votează niciodată, ok. Dar Krichbaum a ţinut să sublinieze, în discursul său, și că România este o ţară suverană. ”Dezbaterea este de fapt nu pro sau contra preşedintelui Băsescu, spune Kirchbaum, dar despre respectarea standardelor democratice. Aceasta include respectarea independenţei sistemului judiciar, respectarea statului de drept, separaţia puterilor şi aşa numitele echilibre ale sistemului instituţional”. Vorbim, deci, despre domnul chestor, despre anunțarea arestărilor din vămi, despre anchetarea fraudelor de la alegerile din 2009, ca să dăm și exemple de independență a sistemului judiciar? Sau pe astea nu le observă profesorii de democrație?”.
  • Idem: „Spionarea adversarilor politici, ”scurgerile” din dosare, niciodată investigate, reprezintă, binențeles, dovezi de respectare a statului de drept. Separația puterilor o însemna ”suprapunerea” funcțiilor de președinte și premier, pe care o remarca până și mult prea politizata CCR? Nici nemții, nici austriecii, nici chiar luxembrughezii apărători ai drepturilor omului Băsescu nu au remarcat, până acum, vreo problemă. A, să nu uit, o mică nemulțumire tot au avut: Angela Merkel a cerut, acum un an, ca guvernul Boc să urgenteze plățile către companiile germane”.
  • O sansa uriasa pentru demacoveizarea Justiției. Mona Pivniceru a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Justiției”.
  • După depunerea jurământului Monei Pivniceru ca ministru al Justiției, președintele interimar Crin Antonescu a afirmat că desemnarea reprezintă un moment foarte important pentru întreaga societate românească. Antonescu a subliniat că o justiţie eficientă, credibilă şi independentă trebuie realizată, în primul rând, pentru cetăţenii României, nu bifată ca un obiectiv atins în plan externe. „Mai mult ca oricând, societatea românească are nevoie de o justiţie în care cetăţenii să creadă şi care să-şi facă datoria. Credibilitatea justiţiei nu este o marfă de export, este o necesitate pentru toţi cetăţenii României. Deşi clamată ca o realizare, depolitizarea justiţiei româneşti rămâne a fi făcută”, a declarat Antonescu”.
  • Indicatorii trecuţi în Carta Socială Europeană şi în Protoculul adiţional din 1988, care stau la baza calculului gradului de sărăcie, plasează România pe penultimul loc în Uniunea Europeană, iar pentru unii indicatori – suntem chiar pe ultimul loc. România este una dintre cele mai sărace ţări din UE. Intervine însă un factor nou, îngrijorător. Din mai multe studii pe care le-am făcut în cadrul Ministerului Muncii rezultă că, în ultima perioadă, creşte riscul de sărăcie în rândul persoanelor active”, a declarat Ministrul Muncii. Mariana Câmpeanu a explicat că ”până acum, Statul trebuia să se îngrijească de persoanele vulnerabile, de protecţia lor, dar dacă acest element nou va creşte în continuare, va reprezenta o mare problemă pentru Guvern, pentru Stat, în general. Eu aş spune că, în final, va reprezenta o problemă pentru democraţie”.
  • Premierul Victor Ponta a anunțat, joi, că Guvernul a aprobat rectificarea de buget, act normativ ce permite alocarea de fonduri pentru mărirea salarială a bugetarilor din iarnă, returnarea CASS către pensionari, plata indemnizaţiilor pentru însoţitorii persoanelor cu handicap și subvenţii pentru fermieri”.
  • În documentele pe care le prezentăm în facsimil (ziarele Scânteia, Cotidianul şi sentinţa) reiese că unchiul Aspaziei Cojocaru, Vasile Fodor, secretarul comisiei de la Drept şi cap al unei reţele care a fost implicată în 37 de cazuri, a fost condamnat, pentru luare de mită, abuz în serviciu, falsuri, trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite, la 13 ani de închisoare cu executare, 5 ani de interzicere a unor drepturi, confiscarea unei mari sume de bani şi a tuturor bunurilor obţinute prin corupţie. El a fost ulterior, după executarea unei mici părţi a pedepsei, graţiat, printr-un decret individual, de Nicolae Ceauşescu. Pavel Cojocaru, soţul Aspaziei, a luat, pentru fals în declarații şi uz de fals, un an şi şase luni de închisoare”.
  • Idem: „În sentinţa judecătorească scrie, negru pe alb, că Aspazia Cojocaru a fost direct implicată în fraudarea cel puţin unei lucrări de admitere, cea a surorii sale. „A doua zi, unchiul său (n.a. – Vasile Fodor) i-a dat un formular tipizat probă de concurs, sfătuind-o să întocmească o nouă lucrare pe care ea a făcut-o cu ajutorul surorii sale, Cojocarul Aspazia, şi în care a scris în plus 2-3 definiţii pe care nu le scrisese în lucrarea dată în sala de concurs (filele 264-268, vol. 4)”. Acelaşi document relevă că soţul Aspaziei, Cojocaru Pavel, „confirmă împrejurarea substituirii unei lucrări scrise în afara concursului, pentru Fodor Elena, împrejurare cunoscută de el întrucât soţia sa este persoana care a ajutat-o pe candidată să întocmească lucrarea în afara concursului (fila 48, vol. 3)”.
  • Oamenii își strigă mai departe dorința de dreptate în Piața Universității, 20. 09:
  • 20 06, 23 august 2012
  • Biografia Monei Pivniceru.
  • Petru Calapodescu (Jurnalul Național): „Când am citit în tinereţe „Ferma animalelor”, a lui George Orwell, am crezut că nimic nu putea egala acea satiră la adresa unui regim totalitar, care se potrivea şi involuţiei societăţii româneşti sub dictatura ceauşistă. Decembrie 1989, când peste o mie de tineri au murit spre a readuce ţara pe un făgaş democratic, părea apoi a închide o cumplită paranteză a istoriei. M-am înşelat. „Partida porcilor” şi-a revenit treptat din şoc şi, într-o recrudescenţă care în ultimii ani a devenit acută, vierul Napoleon a pus iar, el, cu nomenklatura şi cu clientela lui, copita pe grumazul oamenilor. Construind şi consolidând un sistem opresiv, care sufocă orice zvâcnet democratic. Cum s-a întâmplat şi cu recentul referendum pentru demiterea unui preşedinte care, în afara acoliţilor săi, nu mai reprezintă pe nimeni. Dar care, având la îndemână mecanisme şi o infrastructură pregătite din timp, e gata să se întoarcă la Cotroceni, într-o hăhăială lugubră şi rău prevestitoare”.

Cititorii care te caută

De aseară, am pus la vedere, widgetul roșu, de pe dreapta, al Whos-ului…care indică venirile directe pe pagină.

El nu înregistrează și citirile prin RSSuri, care sunt citiri indirecte (și care se pot face și de pe computer și de pe laptop și de pe plachetă și de pe telefon mobil)…și, pentru că noi dăm tot articolul la RSS…nu mai e nevoie, în cele mai multe dintre cazuri, să intri direct pe pagină.

Însă am vrut să subliniez venirile directe…și de pe tot mapamondul pe TPA.

Prin care le mulțumim tuturor acestor oameni.

Noi avem statistica și a cititorilor indirecți, care sunt abonați la RSSurile noastre sau care vin sub acoperirea „anonimatului” ca să ne citească.

Și lor le mulțumim pentru fidelitate…și sunt de ordinul miilor.

*

Motiv pentru care, zilnic, ne ostenim să venim spre această căutare a multora…căutare reală și constantă…pentru a fi de folos.

Și bucuria noastră e să ajutăm, într-un anume fel, pe cei care au nevoie de o informație, de un sfat, de o luminare a minții. De un impuls spre normalitate.

*

Îți mulțumim, cititorule care ne cauți!

Și noi te căutăm…pentru că vrem să îți fim aproape!

Și îți suntem

*

De aseară până azi, la vedere, am fost vizitați din: Redmond, Mountain View, Beverly Hills, Plano, San Antonio, Wilmette, New York, Mount Holly, Worcester (USA), Bacelona, Zaragoza (Spania), Torino (Italia), Wattens (Austria), Laatzen, Malente (Germania), Atena (Grecia), Craiova, Oradea, Cluj-Napoca, Bocșa, București, Botoșani, Sighetu Marmației, Republica Moldova, Ningbo (China).

Vă mulțumim tuturor!

Predică la Duminica a 12-a după Rusalii [2012]

Iubiții mei,

adesea, la Evanghelia de azi [Mt. 19, 16-26], se subliniază faptul că renunțarea la avuții și la lume, adică monahismul, este de fapt împlinirea supremă a omului.

Însă împlinirea supremă nu stă în renunțare…ci în ceea ce primești de la Dumnezeu în urma schimbării vieții.

În urma realei schimbări a interiorului ființei noastre.

Pentru că Mt. 19, 21 nu se termină cu renunțarea la avuții ci cu…urmarea lui Hristos.

De aceea, monahismul, așa, în mod simplu – mă duc, mă fac monah…și astfel sunt „mai presus” de mireni –  nu înseamnă „împlinire”.

Ci împlinirea/desăvârșirea evanghelică constă în urmarea Lui.

Adică în sfințirea vieții.

Iar sfințirea vieții se poate face oriunde și nu doar în Mănăstire.

Însă pentru Căsătorie, pentru Mănăstire, pentru Preoție, pentru orice lucru bun și mântuitor pe lumea asta…există chemare de sus.

Și dacă I te rogi Lui, dacă aștepți de la El sensul vieții tale…Dumnezeu îți luminează mintea și îți dă să înțelegi ce să faci cu viața ta.

De aceea trebuie să înțelegem că aici, în această Evanghelie, Domnul a răspuns punctual vieții interioare a unui tânăr…căruia Domnul i-a spus să renunțe la patima lui centrală: alipirea de avuții.

Acum însă nu toți sunt cu ochii după bani.

Alții sunt centrați pe alte patimi.

Și la fiecare în parte Domnul ne-ar fi indicat patima noastră: renunță la părerea bună despre inteligența ta; renunță la centrarea ta pe frumusețea trupului tău; renunță la lenea ta intelectuală; renunță la aviditatea ta după plăceri de tot felul; renunță la ereziile și părerile nebunești în care crezi etc.

Adică ne-ar fi indicat rădăcina decadenței noastre.

De ce noi batem pasul pe loc…și nu avem o reală creștere duhovnicească în cunoașterea și experierea slavei lui Dumnezeu.

Adică ne-ar fi vorbit personalizat…ca și tânărului de astăzi.

Însă Dumnezeu ne vorbește în conștiință și prin tot ceea ce se petrece în viața noastră…despre patimile noastre.

Orice cădere a noastră într-un păcat, orice boală pe care o trăim, orice nefericire, șicană, dandana trăită de noi…ne vizualizează patimile noastre. Vorbesc despre noi

Adică viața noastră internă și socială sunt căi de conștientizare a păcatelor și a patimilor noastre.

Și pe cât ne aflăm patimile pe atât avem de lucru, interior, cu noi înșine.

Însă patimile sunt avuția nefastă de care trebuie să scăpăm. Să scăpăm pentru a ne umple de harul lui Dumnezeu, împreună cu care să lucrăm virtuți dumnezeiești multiple.

Umplerea de virtute, adică latura pozitivă a lucrurilor și nu renunțarea la patimi…e scopul vieții noastre!

Noi renunțăm la rău pentru ca să ne umplem de bine. Pentru ca să creștem în sfințenie. Și creșterea în sfințenie înseamnă urmarea Lui.

Însă urmarea Lui e interioară

E umplerea de virtuțile Lui, de virtuțile pe care le descriu/ despre care dau mărturie cărțile sfinte ale Ortodoxiei.

Și acasă sau la Mănăstire, la muncă sau pe stradă, în Biserică sau oriunde…a-I urma Lui…înseamnă a fi plin de slava Lui și de împlinirea poruncilor Lui, adică de virtuțile Lui.

De aceea să nu ne autoamăgim când e vorba de mântuirea noastră!

Nu doar bogații, oamenii cu averi, vor intra în Împărăție cu greutate [discolos]/ cu anevoie/ în mod dificil [v. 23, cf. GNT]…ci toți cei care suntem bogați în patimi.

Oricare ar fi patima…ea este o greutate, o povară, o prindere în laț…și nu o fericire.

Pentru că patima te ține captiv, îți cere păcate, îți cere să îți calci pe conștiință, îți cere să fii un om mic, un depravat…

De aceea problema mântuirii nu este statistică ci relațională.

Nu ești mântuit pentru că ai dat atât la Biserică, pentru că ai făcut aia și aia și ailaltă…ci pentru că ai făcut toate în harul lui Dumnezeu și împreună cu El.

Mântuirea e relație, e intimitate cu Dumnezeu, e onestitate de conștiință și de mărturisire în fața Lui, a Celui care știe și de ce facem o mie de lucruri bune și de ce facem o sută de lucruri proaste.

Și dacă la noi, la oameni, cineva ne e prieten sau amic sau îl respectăm pentru că are un comportament frumos sau e demn sau e amuzant sau e muncitor…sau e strălucit în ceea ce face…cu atât mai mult în relația cu Dumnezeu nu primează statistica, nu primează chichițele avocățești, nu primează termenele de scadență ale băncilor…ci sinceritatea profundă a simțămintelor, a gândurilor și a gesturilor noastre.

El vede cât de onești am fost noi în bine dar și când am păcătuit.

Cu ce gând am făcut fapta bună…și cu ce gând păcatul.

Pentru că nu toți păcătuim la fel și nu toți facem lucruri bune la fel, chiar dacă păcatele și faptele bune au aceleași nume.

Ci intensitatea, implicarea, sinceritatea în fapte, coerența faptelor…ne dă desăvârșirea cerută de Domnul la v. 21.

Și putem trăi slava Lui, aici, în Biserica noastră, acasă, la Mănăstire, pe câmp, pe drum, în pat, la masa de scris, pe când ne uităm la televizor sau la computer, oriunde…și oricând…pe măsura sincerității și a implicării noastre în viața ortodoxă.

Putem gusta oricând din adevărurile Sale și din simțirea slavei Lui…și ceea ce părea imposibil…devine posibil. Cu Dumnezeu totul devine posibil [v. 26].

Însă posibil în sufletul nostru, în adâncul nostru, în schimbarea noastră în bine.

Un mesaj foarte întăritor la sfârșit de an bisericesc.

Acum, în ultima duminică a anului bisericesc 2011-2012, Dumnezeu ne amintește că El e împlinirea noastră, reala noastră împlinire…și că toate renunțările noastre, mai mari sau mai mici…sunt pentru ca să trăim, continuu, împreună cu El.

Asceza, cu alte cuvinte, se împlinește în sălășluirea mistică/ tainică/ îndumnezeitoare a lui Dumnezeu în noi înșine…și aceasta e împlinirea care ne împlinește cu adevărat.

Fără ea niciun an nu e bun, nicio clipă nu e frumoasă, nicio veșnicie nu e fericită.

Din acest motiv, iubiți frați și surori întru Domnul, să ne căutăm fericirea în Dumnezeu…pentru că El abia așteaptă să Se sălășluiască în noi ca reala și veșnica noastră fericire!

Să ne facem sălașuri/ biserici ale lui Dumnezeu, în care El să troneze în sufletele și în trupurile noastre, ca Lumina care ne luminează și ne sfințește spre viața veșnică.

La mulți ani pentru noul an bisericesc 2012-2013, Dumnezeu să ne dea să fim și mai ortodocși pe fiecare clipă și să ne umplem de daruri sfinte…din care să dăruim, continuu, și altora! Amin.

Satana e lumina lor

Pastorul Vladimir Pustan a uploadat mai multe predici recente, printre care și una, cu titlul: Închinarea care costă I.

Iar de la minutul al 20-lea acesta descrie „o vedere extatică” penticostală, adică o nălucire demonică.

În cuvintele lui, „descrierea extatică” e aceasta:

„Să vă spun ce e închinarea adevărată. E atunci când intri în prezența unui Dumnezeu glorios…și nu mai poți ieși.

Să vedeți ce mi s-a întâmplat cu câteva luni de zile în urmă, într-o vară, la un botez. M-am dus și am intrat în baptister și am botezat 3 sau 4 oameni împreună cu fratele păstor [mai] înainte.

După care era o fată…

Și în clipa când a intrat fata aceea acolo [în baptisterium], în jurul ei s-a făcut o lumină

Am văzut-o și eu și păstorul… (se referă la „lumină”)

Am crezut că am înnebunit.

Și în clipa aceea, când am întrebat-o pe fată (referitor la „botez”, probabil), eu nu mai puteam vorbi, ea nu mai putea să răspundă.

S-a coborât slava lui Dumnezeu acolo, în apă.

Știți ce mi-a spus (după aceea)? Că n-a putut să vorbească…și am ieșit afară.

Ce s-a întâmplat?

<Atât de mult mi-am dorit botezul acesta, frate Pustan, încât eu de 21 de zile nu am mâncat nimic…numai seara puțin…și am băut o gură de apă. Și am spus: Doamne, eu vreau să intru în prezența Ta și cum Te-ai pogorât peste Fiul Tău, acolo sus, de la Iordan, când a coborât porumbelul peste El, Te rog să Te pogori în baptisterul meu!>

Și Dumnezeu a ascultat-o!

Era să mă prăpădească…să ne prăpădească Dumnezeu în bazin. Așa Îi simțeam prezența! Tremuram…Simțeam că mi se zbăteau genunchii…

Era lumină…”. Final la 21. 23.

*

Ce a văzut pastorul Pustan? O lumină falsă, adică o nălucire satanică.

Pentru că a văzut o lumină văzută cu ochii, o lumină spectrală, un spectacol satanic de forță, care l-a înspăimântat…și nu l-a umplut de bucurie duhovnicească.

Nici nu avea cum să îl umple de bucurie duhovnicească, de seninătate, de convertire la dreapta credință…atâta timp cât dracu l-a înspăimântat, s-a arătat prezent…ca Pustan să creadă că stă „în fața” lui Dumnezeu și că „așa arată” slava Lui.

Însă slava Lui se vede cu ochii inimii curați…se vede cu duhul nostru curățit de patimi…și nu cu ochii fizici și se vede de către oameni plini de dreaptă credință și de sfințenie!

Iar vederea extatică te umple de bucurie și de luminare dumnezeiască, de descoperiri preasfinte și nu te face afazic…sau nu bagă spaimă depersonalizantă în tine.

Dar Satana, care se preface adesea în „înger de lumină” pentru eretici și păgâni…îi înspăimântă pe cei ai lui, îi convinge ca pe niște prostuți cu tot felul de artificii drăcești, pentru ca nu cumva să  caute adevărata închinare și experiență duhovnicească.

Mai pe scurt, ceea ce prezintă pastorul Pustan ca fiind „vedenie dumnezeiască”, stare „în fața” lui Dumnezeu, așa, ca și când el ar fi fost Sfântul Moise în fața Domnului sau Sfântul Ilie Tesviteanul…în Ortodoxie înseamnă înșelare demonică de cea mai joasă speță.

Și se poate observa încrederea satanică în sine atât a tinerei, care dorea „un botez ca al Domnului”, așa cum citise ea în Scriptură…cât și a pastorului Pustan, care, deși a trăit accente panicarde față în față cu „lumina” falsă…nu și-a pus problema că Dumnezeu Se manifestă mult mai spiritual decât atât.

Adică au luat-o de bună amândoi, nu s-au îndoit că e o înșelare…pentru că ambii se credeau „vrednici” de vederi și de minuni mari cu ei.

Iar Satana, celor „vrednici” de el, le arată lumini și vedenii false pe bandă rulantă. Tocmai de aceea mulți eretici consemnează vedenii satanice cu o nonșalanță cutremurătoare.