Între 2% și totul

Pseudo-poeții se cunosc după nimicurile lor.
Vor să se audă miorlăind, delirând, înjurând stele,
fiind nesimțiți cât tomberonul Glina.

Însă eu nu suport miorlăiala ci sinceritatea.
Brutala, brutala sinceritate.
Forma care te buzunărește prin toate firele electrice ale
decadenței tale, ca să vadă…cât urât duci în obraji.

Pseudo-poezia e o prostituare.
O prostituare a cuvintelor, a sentimentelor, a timpului.
Să îți dai timpul pentru a scrie prostii, insipide nimicuri
înseamnă să fii necomestibil.

Și tu, poeto necomestibilă, ești o curvă literară!
Și tu, poetule indescriptibil de afon la detalii, ești un homosexual al artei!

Da, îmi exprim indignarea…în plină seară!
Pentru că seara…și ziua, noaptea și dimineața, sunt pentru poezie cu sânge, cu nervi, cu liniște, cu pace, cu încântare.

Eu rămân aici, pentru ca să mă rog pentru liniștea celor care scriu…sau a celor care ascultă poezie cu pace.

Adevărata poezie te împacă.