Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a.

***

Și tocmai în III. 19 începe, de fapt, discuția despre ierarhia bisericească. La celelalte două s-a început cu începutul…pe când aici s-a făcut un ocol fără rost.

Însă prima minciună incalificabilă a secțiunii e aceea că tocmai în secolele II-III după Hristos a apărut în Biserică întreita slujire eclesială: diacon, prezbiter, episcop.

Nu!

Ea este constitutivă Bisericii, e amintită în Scriptura Noului Testament, scrisă în secolul I, și în cărțile Tradiției din fiecare secol creștin până astăzi.

Preoția, Tainele, Liturghia, Icoanele, Teologia și Tradiția Bisericii creștine încep de la Sfinții Apostoli și de la ucenicii primi ai acestora.

Toate sunt de secol I în esența lor…asta neînsemnând că nu s-au dezvoltat, pe parcurs, în forme mult mai ample.

Păi dacă sunt de secol II-III formele sacramentale ale preoției…în secolul I ce s-a petrecut? S-a șomat?

Care era rolul Apostolului în afară de acela de a hirotoni episcopi, care să întemeieze o ierarhie locală și, prin predicarea lor, să apară noi Biserici?

Însă cum să nu existe cele trei trepte ierarhice ale Bisericii în secolul I, dacă toate cele trei trepte sunt amintite în NT cât și în cărțile Sfinților Părinți trăitori în secolul I. d. Hr., ca Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Clement Romanul, ca să dăm doar două nume cu rezonanță?

*

O întrebare și mai abruptă: cum de au acceptat teologii ortodocși, semnatari ai BEM, atât de multe informații frauduloase și mincinoase regăsibile în acest document?

*

În III. 20, episcopul e mărturisit drept „the leader of the community” [conducător al comunității].

Și cu toate că se vorbește despre hirotonirea și instalarea episcopului nu ni se spune și cine făcea aceasta…dacă tot „știu” că el era hirotonit și instalat.

Cine îl hirotonea pe episcop…și pe baza cărei slujbe…dacă tocmai în secolele 2-3, potrivit mincinoasei afirmații a BEM, „au apărut” episcopii?

Însă m-aș fi așteptat, potrivit „vehemenței” nefaste a autorilor eterodocși ai BEM, să excludă cu totul ierarhia tripartită a Bisericii, dacă ea „a apărut în secolele II-III” și nu în secolul I.

Rezultă, potrivit raționamentului mincinos, că în secolul I „doar” Apostolii au slujit Sfânta Liturghie și Sfintele Taine și nu întreaga ierarhie a Bisericii.

*

Însă astfel de afirmații ale teologilor ortodocși se fac nu din necunoștință totală a Tradiției Bisericii ci din dorința de a falsifica Tradiția și de a nega pe Sfinții Părinți primi ai Bisericii.

De aceea se neagă canoanele Sfinților Apostoli, originea apostolică a Sfintei Liturghii și a Sfintelor Taine, întreita slujire preoțească, constituția Bisericii, viața și opera Sfântului Dionisie Areopagitul, martor și teolog sine qua non al Tradiției Bisericii în primul secol creștin, Didahia Sfinților Apostoli, alte mărturii scrise…pentru ca să se introducă ideea că în primul secol Biserica nu era deja formată…ci ea s-a format în secole la rând.

Adică toate alegațiile mincinoase cu referire la secolul I vizează anihilarea constituției Bisericii.

Pentru ca tot ceea ce au făcut Sfinții Apostoli și ucenicii lor să fie șters cu buretele…și să se comute formarea Bisericii în secolele 2-4 d. Hr.

*

Însă Biserica Ortodoxă, Biserica lui Hristos, Biserica Cincizecimii a avut din secolul I ierarhie sacramentală și viață internă proprie.

Iar Sfânta Scriptură a Noului Testament, Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul Clement Romanul, Sfântul Hermas, autorul Păstorului etc. dau mărturie despre preabogata teologie și viață sacramentală a Bisericii, care nu are nimic de-a face cu „degringolada” și „nediferențiata” viață eclesială pe care și-o imaginează protestanții și neoprotestanții zilelor noastre.

Pe scurt: eterodocșii vor să ideologizeze, de vreo 3-4 secole încoace, istoria primelor secole ale Bisericii și de aceea se chinuie „să conteste”, „să rectifice”, „să își închipuie” o cu totul altă realitate decât cea pe care o indică sursele, acestea, puține sau multe, care ne-au mai rămas.

Motiv pentru care teologii ortodocși trebuie să dea dovadă de luciditate și de pătrundere duhovnicească și să sublinieze continuu faptul că Biserica Ortodoxă s-a constituit deplin în secolul I și că secolul I, in nuce, conține toată dezvoltarea ulterioară a vieții și a teologiei Bisericii.

Totodată trebuie să aprofundăm sursele teologice rămase din primele secole pentru ca să arătăm maturitatea teologică și sfințenia Părinților Bisericii și cum adevărul lor este adevărul tuturor secolelor Bisericii.

*

III. 20 se încheie cu afirmația corectă: „the bishop’s ministry was a focus of unity within the whole community [slujirea episcopului era un focar al unității în cadrul întregii comunităţi].

Da, ieri şi azi, episcopul este și trebuie să fie un factor al unității ierarhiei bisericești, nu doar la nivel sacramental sau ierarhic ci și la nivelul relațiilor frățești dintre toți membrii ierarhiei Bisericii.

Acolo, în eparhia unde se dovedește că ierarhul este coslujitor real cu membrii ierarhiei Bisericii, unitatea Bisericii constă în comuniune iubitoare și nu în relații oarbe de autoritate și supunere.

*

III. 21 continuă strategia de fraudare a adevărului de la III. 19.

Pentru că „soon, however, the functions were modified” [cu toate acestea, în curând, funcțiile (ierarhiei bisericești) s-au modificat].

Despre Botez și Euharistie nu s-a bătut apa în piuă cu „modificările”…ca și când acolo ele nu ar fi existat.

Însă aici, după ce „s-a mutat” preoția în secolele 2-3, vedem că aceasta intră imediat într-o „perioadă de disoluție”. Adică când? Din secolul 4? Cinci? De la primul Sinod Ecumenic?

*

Ce „aflăm” din III. 20? Că episcopul, din cel care „prezida” Euharistia în secolele II-III devine…în curând, adică „din secolul 4”: episkopé/ supraveghetor.

Care surse spun asta, anume că episcopul și-a pierdut din funcționalitatea sa primară în secolele următoare?

Și, la fel, fără să se indice surse, în aceeași secțiune se afirmă, la fel de mincinos, și faptul că „presbyters and deacons are assigned new roles” [prezbiterilor și diaconilor li s-au atribuit noi roluri/ noi slujiri].

Și, ca și când preoții, până atunci, „nu slujiseră” Sfânta Liturghie, BEM spune că ei, de prin secolul 4, devin „the leaders of the local eucharistic community” [liderii/ conducătorii comunității euharistice locale] iar diaconii, ca „assistants of the bishops [asistenți/ ajutători ai episcopului]…receive responsibilities in the larger area [primesc reponsabilități într-o regiune mai largă].

Însă preoții slujiseră Tainele și până atunci iar diaconii nu erau numai ajutătorii episcopilor, cum vedem că se petrece astăzi, ci și ai preoților.

Așa că preoții și diaconii nu primesc o slujire nouă, alta decât cea din secolul I, chiar dacă comunitățile se lărgesc, Biserica capătă extindere mondială, epocile se schimbă radical…pentru că, observăm până azi, că rolul fiecăruia în Biserică e bine definit…și nu există loc de interpretări.

Niciodată diaconii nu au fost preoți și preoții nu au fost episcopi.

Adică niciunul fiind într-o anume treaptă ierarhică nu s-a considerat că e într-o treaptă ierarhică mai mare sau mai mică decât cea pe care o are.

Și BEM, cel atât de citativ când vine vorba de Scriptură, nu citează nicio sursă patristică…deși însăilează o întreagă istorie fabulos de inexactă pe o citire tendențioasă a unor surse patristice.

Așa ceva nu se face într-o lucrare științifică…și, cu atât mai mut, într-o lucrare ce s-a constituit pe dorința de a afirma un comun de înțelegere teologică și istorică a multor biserici.

Cum să vorbim despre „lucruri comune”…când Bisericii i se neagă sau i se contraface istoria și Tradiția?

Cum să accept, ca ortodox, să mi se vândă o poveste de adormit copiii despre primul secol al Bisericii…când martorii oculari ai secolului I spun altceva?

Scriptura Noului Testament e creația Bisericii, adică Biserica e anterioară NT. Și dacă vrem să fim fideli NT trebuie să fim fideli Bisericii care a scris NT și care l-a interpretat. Și să luăm toate sursele Tradiției, la un loc, pentru o privire coerentă asupra datelor teologice…așa cum se face în orice știință a lumii.

Matematica nu se naște în postmodernitate ci în antichitate. Pentru a face matematică trebuie să pui la un loc toată istoria și toate contribuțiile ei.

Tot la fel, Tradiția Bisericii își asumă crearea lumii, istoria lumii de dinainte și de după Hristos, tot ceea ce înseamnă viață bisericească și teologie, și nu putem accesa și aprofunda Scriptura în indiferență totală față de celelalte surse ale Tradiției…pentru că ea s-a scris în Tradiție și se păstrează aidoma.

Teologia reală se face cu toate sursele…după cum matematica se face la fel.

A pune Scriptura NT în prim plan și a spune că e singurul document al Bisericii din secolul I e ca și cum am discuta viața unui om numai pe baza unei fotografii.

NT nu înseamnă tot ce se poate spune despre viața eclesială a Bisericii în secolul I!

După cum a citi opera Părintelui Stăniloae nu înseamnă să afli tot ce a trăit și a pătimit Biserica Ortodoxă Română în secolul al XX-lea.

NT arată o fărâmă din viața Bisericii, cu amănunte extraordinar de importante, dar nu…toate amănuntele

Și ideologizarea Scripturii înseamnă să o scoți din arealul ei, din scopul ei, acela de a mărturisi despre viața Bisericii…și a o pune mai presus de Biserică.

Păi dacă nu exista Biserica…nu avea cine să scrie NT.

Și dacă Noul Testament nu era păstrat și interpretat de Sfinții Bisericii ne uitam la el ca la hieroglife…pentru că nu înțelegeam mare lucru.

Did you like this? Share it: