Predică la Sfântul Mare Mucenic Fanurie [27 august 2012]

Un tânăr, iubiții mei!

Unul ca cei de care avem mare nevoie ca să dăm mărturie despre viața și sfințenia Bisericii.

Pentru că de la tinerețe trebuie să arătăm măreția credinței în noi înșine…și nu, aduși de spate, la bătrânețe…să căutăm să învățăm bucuria Bisericii.

Da, fără doar și poate, e bine să Îl găsim pe Dumnezeu și la bătrânețe…și pe patul de boală…și înainte cu puțin de clipa morții.

Oricând e bine să punem început bun…de mântuire…vieții noastre.

Însă nimic nu se compară cu viața trăită în har, în credință, în bucurie dumnezeiască…începând din copilărie și adolescență.

Pentru că atunci când înflorește bărbatul sau femeia în tine…tu trebuie să arăți minunile lui Dumnezeu în mijlocul Bisericii și în mijlocul lumii…

Sfântul Fanurie e grec de neam. Din insula Rodos.

Nu știm în ce secol a fost martirizat…dar știm anul în care, în mod minunat, i s-au descoperit Sfintele Moaște: 1.500 d. Hr.

Au crezut că e o comoară în peștera unde erau Sfintele sale Moaște…dar au găsit o lumină aprinsă…Și pe pieptul Sfintelor sale Moaște, ciobanii care le-au descoperit, au găsit Viața Sfântului scrisă pe o piele de animal.

Și totul e prea minunat la Sfântul Fanurie!

I-a murit tatăl, negustor bogat…și el avea încă 12 frați, el fiind cel mai mare. Când i-a murit tatăl avea 12 ani

Și la moartea tatălui său…Sfântul Fanurie era păgân, ca întreaga lui familie…

Mama…trebuia să îi crească pe cei 13 copii ai ei…

Și pentru că el o considera „o sfântă” pe mama lui…neștiind ce făcea ea pentru ca să le asigure existența…se lasă dus de curiozitate, la sfatul colegilor lui de joacă…și o urmărește

O urmărește noaptea…

Dacă ziua locuiau cu toții într-o bucătărie…adică într-o singură cameră…noaptea, mama lui, dansa și cânta într-un local de noapte.

Adică într-un loc rău famat.

Și când o vede…el, Fanurie, strigă la mama lui…și aceea cade moartă. Infarct? Posibil…

Spaima unei inimi iubitoare…

Pentru că nu dorea să știe ei prin ce trece ea…pentru a le asigura existența…

Cu alte cuvine: ce faci pentru copiii tăi? Ce le transmiți, în mod vital, despre tine?

Le lași o icoană în urmă…sau o rușine?

…Și Fanurie, la 12 ani, aleargă, desculț, pe pietre…până își zdrobește tălpile…

La 12 ani…

Ce maturitate!

Nefiind încă creștin

Însă creștini se nasc frumos și dramatic în același timp.

Se nasc suferind

Însă Domnul îl trimite pe un Sfânt al Lui, care de 65 de ani nu mai văzuse față de om…ca să îl întâmpine pe Fanurie, spunând că el e plăcutul Domnului și ales de El pentru a fi „ajutător celor în nevoi”.

îl introducă adică în Biserică…pentru ca să crească darurile din el spre folosul tuturor.

Pentru că Domnul de aceea ne dă daruri duhovnicești: ca să facem lucruri minunate cu ele și nu pentru ca să le aruncăm la coș.

Și Sfântul lui Dumnezeu a coborât din munte…și a mers într-o oră…o cale de 3 zile de mers pe jos…și l-a întâmpinat pe Fanurie.

Ce faci, dacă nu te întâmpină nimeni?

Dacă niciun Sfânt al lui Dumnezeu nu te ajută să crești, să înflorești duhovnicește?

Și de ce nu te ajută Sfinții să crești? Pentru că nu vrei

Dumnezeu îi trimite pe Sfinții Săi acolo unde…trebuie. La cel care trebuie. La cel care are nevoie. La cel care trebuie doar puțin ajutat…pentru ca să se umple de slava lui Dumnezeu și de multe daruri sfinte.

Și Fanurie a urcat, cu Sfântul lui Dumnezeu, într-un ceas în munte…o cale de 8 zile de mers.

Grabă…

Graba lui Dumnezeu ca să înflorească virtutea.

Există o grabă proastă, a celor care vor să facă răul…dar și o grabă bună: a celor care sunt mistuiți de dorul de a cunoaște, de a fi, de a se umple de sfințenie.

Pentru că atunci când devorezi cărți sfinte…te umpli de înțelegeri sfinte.

Trebuie să mănânci cărți tari, cu oase dogmatice, cu oase pline de contemplații sfinte pentru ca să îți astâmperi dorul cel mare de Dumnezeu.

Nu poți să bei doar lapte…ci și hrană tare.

Și Fanurie e dus spre viața monahală, aspră, spre hrana tare…pentru ca să crească repede întru bărbat desăvârșit.

Deci: la 12 ani.

La 12 ani începe urcușul în cer.

Fanurie, spune Viața lui, avea o fire aspră. Sfântul lui Dumnezeu l-a domesticit pe Fanurie, pe copilul de 12 ani.

L-a făcut creștin și l-a învățat asceza ortodoxă.

După ce s-a botezat…află, pe viu, că mama lui a murit și că frații lui au fost răspândiți pe la rude.

S-a întors la locul sihăstresc…a început să lucreze pământul…dar și pământul inimii prin milostenie, rugăciune, post și răbdare multă.

Mânca foarte puțin, din trei în trei zile…după care a început să mănânce numai din sâmbătă în sâmbătă.

Se împărtășea des cu Hristos Domnul, era avid să-i cunoască pe trăitorii pustiei, muncea mult în mod fizic, făcea privegheri de toată noaptea…și locuia într-o colibă…fără acoperiș.

Un copil bătrân…prea bătrân pentru a fi înțeles de cei care nu știu nici să se lege la pantofi…

Îi era milă de animale și le îngrijea…în așa fel încât a fost văzut de Părintele lui culcat lângă un șarpe mare, care îl proteja de fiare…pentru că Sfântul Fanurie îi făcuse bine

Adică nu schingiuia animalele…

Nu le fugărea

Nu urla ca bezmeticul prin pădure…și nici nu le incendia…ci făcea bine copacilor și viețuitoarelor pădurii.

O lecție pentru toate secolele…nu numai de ecologie…ci, mai întâi de toate, de viață paradisiacă.

Pentru că cel care se umple de slava lui Dumnezeu…e prietenul întregii creații…așa cum a fost creat omul, de Dumnezeu, la început…

Deci nu dacă mergi la nudiști…„te întorci la începuturi”…ci dacă te curățești de patimi, dacă te umpli de har, dacă ești locuit din destul de Dumnezeu…devii prietenul întregii creații.

Adică e vorba despre ceea ce făcea Sfântul Fanurie între 12 și 19 ani…

Pentru că la 19 ani a fost martirizat

De aceea el îi ajută pe cei asupriți de fiarele sălbatice…însă a primit, încă din timpul vieții, darul facerii de minuni.

A coborât din munte în cetate…și a făcut minuni. Multe minuni…

Minuni care l-au înspăimântat pe Satana atât de mult…încât a luat chipul unui tânăr străin…s-a prezentat sub acest chip la împărat…și l-a pârât pe Sfântul Fanurie.

Adică a făcut ceea ce a făcut Satana de la început cu omul: l-a invidiat și l-a vorbit de rău. L-a atras spre moartea păcatului

Dar prin propovăduirea și minunile lui…mulți s-au făcut creștini…

Și l-au chinuit cu sălbăticie demonică…până i-au tăiat capul. Și din rănile lui a curs lapte…și nu sânge

La 19 ani, iubiții mei!…

La 19 ani, când mulți dintre noi credem că cea mai mare „ispravă” e să dansăm toată noaptea sau să ne îmbătăm ca porcii.

Și ultima sa rugăciune a fost: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceștia care au făcut plângere și strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei și zahăr, sau o plăcintă și o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă”.

Lucru care…astăzi…mergând la mătușa mea…fără să știe că e pomenirea Sfântului Fanurie…mi-a dat, printre altele, și două plăcinte…și cred că ele sunt spre iertarea ei…astăzi, de ziua lui

Dar Dumnezeu, la rugăciune, i-a răspuns dumnezeiește: „s-a făcut tunet din cer și s-a auzit glasul Domnului astfel: „Fie Fanurie după cuvantul tău și tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine și tu vei fi ajutorul celor din nevoi”.

Apropo de delicatețea preadumnezeiască a lui Dumnezeu cu Sfinții Săi, care se bucură nespus când ei se roagă pentru lume

Se bucură să îi asculte rugându-se pentru lume…pentru că Dumnezeu se bucură de dragoste.

Și cine nu se bucură să fie ajutat cu dragoste de Sfinții lui Dumnezeu nu știe cum iubește Dumnezeu…cu ce bucurie

Și înainte ca să fie omorât…mulți au vrut să fie creștini!

Au cerut Botezul!

Și pentru că nu era apă…Sfântul Fanurie s-a rugat…și a plouat dumnezeiește numai peste cei care au cerut Dumnezeiescul Botez!

Însă călăii lui, trei la număr, care erau desemnați să îl martirizeze...au fost și ei botezați dumnezeiește…de ploaia cea de sus!

După ce a fost martirizat…deși îi vedeau trupul jos…Sfântul Fanurie a apărut în fața tuturor.

Cum? „Într-o aureolă asemeni Sfinților celor din veacuri, îmbrăcat în armură de roman, cu părul creț și negru, iar în mână ținea o făclie mare aprinsă”.

Iar călăul care îl omorâse la comandă…deși el crezuse în Hristos…a fost și el martirizat…și din cer a coborât o cunună de trandafiri pe capul lui iar din trupul lui a curs mir în loc de sânge.

La fel s-au petrecut și cu ceilalți doi „călăi” nominalizați…care nu au participat la omorârea lui…și care și ei au fost martirizați.

Și astfel vedem un mort viu…și niște morți paradoxale.

Morți cu amprentă dumnezeiască. Pentru că cei martirizați pentru Hristos se umplu de slava Lui.

Și noi, iubiții mei, fericiți suntem dacă suntem plini de slava Lui și dacă flămânzim după El!

…Și Sfântul Fanurie să ne învețe pe toți să uimim frumos…adică să ne pocăim frumos și să ne schimbăm viața cu tinerețea veșnică a harului Său. Amin!

Așteptări de toate zilele

Așteptăm…așteptăm zile mai bune, când n-o să mai plouă cu minciuni, când n-o să ne mai fie frică de proprii conducători.

Când conducătorii noștri își vor iubi poporul și n-o să mai caute să-l mai jupoaie.

Așteptăm astfel de zile fericite…când frica nu ne va mai tăia picioarele.

Când nu ne va mai tăia…aripile.

Când tinerii vor vrea să muncească în țara lor.

Când oamenii nu vor mai dori să mai dea mită.

Și când nu vor mai dori să-și mai calce în picioare colegii, frații, compatrioții…pentru a arăta că au fost în stare…să fure mai mult, ca să trăiască mai bine.

Mult mai bine decât cei de pe care curg sudorile muncii zilnic.

Așteptăm să treacă și canicula.

Așteptăm să treacă și mașinile

Așteptăm să treacă și iarna ca și vara.

Și vara ca și iarna.

Pentru a fi alții.

Pentru a învăța să fim alții.

Pentru a lepăda ura și lipsa de sens a urii.

Așteptăm o lume mai respirabilă.

Mereu așteptăm…și mereu mergem mai înainte.

Tot mai înainte.

Există mereu un înainte.

Deși parenu e niciun orizont…totuși e mereu un…înainte.

Așteptăm ceva, care să strice proasta socoteală, și să aducă dreapta judecată.

Cum așteptăm nori de ploaie…și iar soare…și iar căldură în inimă.

Așteptăm să picure de la Dumnezeu mila.

Să înceteze războiul.

Toți așteptăm.

Toți știm că nu se poate altfel, fără așteptare…fără credință.

Cine așteaptă răul, așteaptă…hăul.

Binele tău crescut pe răul altora e o…nebunie, o atârnare deasupra prăpastiei.

Nicio secundă nu poți sta fără să faci binele, pentru că binele e singura speranță de viață pe care poți să o ai.

Acum și pentru totdeauna.

Așteptăm să ne vindecăm.

Întotdeauna așteptăm zile mai bune.

Ion Pillat – culorile amintirii [21]

Volumul Biserica de altădată (1923-1926) e alcătuit din alte trei cicluri de poeme, organizate tematic: Drumul magilor, Povestea Maicii Domnului și Morții.

Drumul magilor cuprinde, desigur, apelul la un simbolism deschis, închipuind căutarea lui Hristos, a Bisericii/a credinței.

El presupune un parcurs liric circular, deschizându-se cu Biserică veche și închizându-se cu Biserică de altădată, în care se înscrie relatarea unei traiectorii descendente a percepției creștine/religioase asupra lumii.

Se descrie pierderea treptată a credinței, îndepărtarea modernilor de trăirea religioasă tradițională.

Modul acestei relatări indică afilierea intimă a poetului la programul și mesajul „Gândirii” – deși aceasta de-abia începe să se coaguleze cu adevărat ca mișcare cu substanță teoretică tradiționalistă, așa cum a rămas în istorie.

În comparație cu volumul Pe Argeș în sus și chiar cu Satul meu, timbrul poetic este mai sever și versurile se scufundă mai mult decât se petrecuse anterior în probleme de conștiință și de morală, acuzând, în esență, valul de neoprit al despiritualizării, al contaminarea societății românești de nepăsarea ateistă.

Amurgul atât de iubit de poet ca realitate picturală se transformă aici mai degrabă într-un amurg al credinței, într-un crepuscul al luminii religioase, o estompare a valorilor creștine.

De aceea versurile au mai puțin caracter personalist/biografic și mai mult  militant. Însă implicarea și expresia unei autentice suferințe lăuntrice nu sunt deloc absente.

Și ele sunt evidente, din nou, în peisaje…în care, însă, de data aceasta, spiritualul aglutinează picturalitatea și îi diluează tușele tari, lăsând-o…impresionistă.

Tonul poetului este nostalgic și chiar (ca sentiment indus) inflamat-acuzator. Dar acuzațiile nu vizează numai lumea din afară, ci – și poate în primul rând – pe sine însuși.

Dacă poemul care deschide ciclul, Biserică veche, reunește nostalgia/regretul cu încrederea/speranța, senzația pe care o capătă cititorul pe parcurs este de instaurare treptată dar din ce în ce mai concretă a sentimentului de vid interior și de panică.

Poetul – și omul modern – avuseseră parcă încredințarea că lumea pe care o aduceau cu ei nu va periclita existența universului vechi și că va exista întotdeauna un depozitar al acestui univers, la care vor putea întotdeauna să se întoarcă, atunci când vor avea nevoie de resurse de viață și de cugetare, de regăsire și împăcare cu sine.

Sau când vor avea nevoie să refacă legătura pierdută cu trecutul.

Acest depozitar credeau că este satul.

Interbelicii urmăresc însă cu destulă neliniște și chiar descurajare/deznădeje destrămarea acestei lumi rurale/patriarhale în fața ochilor lor, care se manifestă în primul rând prin pierderea treptată a identității spirituale.

O pierdere pe care promotorii modernității (inclusiv poeții de la „Gândirea”) nu o prevăzuseră, ale cărei dimensiuni nu se așteptau în niciun caz să fie atât de incalculabile.

Calculul lor intim, credința lor în stabilitate și persistență/conservare a vechii lumi se dovedea o iluzie.

Pentru că presupuneauspiritul/spiritualitatea rezidă și rezidențiază într-o formă socio-culturală, în existența pur și simplu a satului românesc, cu optica, rânduielile și ritmurile lui străvechi.

Căutau, prin urmare, tradiția și spiritualitatea ortodoxă în…buzunarele amintirii care presupunea cel mai adesea o copilărie în universul rural și, datorită ei (articulată ulterior prin prisma erudiției culturale – teologice, filosofice și literale), o experiență reală și personală, ontologică și axiologică, a libertății și a nelimitatului.

Ori această lume se îndepărta, deopotrivă în mod real și lăuntric, de vederea/orizontul conștiinței lor.

De aceea conștiința lor e alertată și se simte…responsabilă.

Volumul de față al lui Pillat surprinde tocmai această constatare și descumpănire.

Reacția este, în consecință, aceea de a încerca să imortalizeze ceea ce credea că reprezintă instanțele ingenue ale acestui mod ancestral de existență.

Cum temelia culturii românești o constituie credința/teologia/cultura ortodoxă, de aceea, volumul acesta este dedicat Bisericii și viziunii/perspectivei religioase a românilor.

Arcul evocărilor, care a inclus ținuturile natale și tradiția literară românească, se închide astfel cu această încercare de recuperare a dimensiunii spirituale, care de fapt a însuflețit și a dăruit toată culoarea iluminată interior, pe care a remarcat-o Pillat și a încercat să o…definească în rememorările sale.

Să revenim însă la poemul care deschide volumul, Biserică veche:

Biserică, în noaptea albă cu zarzării-mprejur în floare
Și cu poleiul lunii pline pe aripe de heruvim,
Uitată-n fundul mahalălii – în liniștea-ți mântuitoare
Primește, din grădini de vară și patimi, singur să revin.

Pe turla ta lucește luna cu bruma ei ca o beteală…
Copil sfios mă lasă, lainic, să-ți calc pe prag ca pe-un hotar.
Să piară dorul de femeie, viclean, sub sfânta zugrăveală
Și inima mi-o fă să fie pe-altare limpede pahar.

Dar dacă sufletul din mine, bolnavul suflet, n-o să prindă
Ca tencuiala ta curată un rai de proaspete văpseli –
Cu barba ninsă, bunul preot se roagă pentru el în tindă
Și vede îngerii în preajma-i cu pene lungi de rândunel.

Și dacă birji îmi duc prin noapte, ca-n negre bărci de voluptate,
Iubirea trecătoare-n care mi-am otrăvit vecia mea –
Tușind, mai stă paracliserul bătrân, cu mâini cutremurate,
S-aprindă la icoane cerul: sfânt lângă sfânt, stea lângă stea.

Semnificațiile poemului nu sunt atât de absconse…Am reprodus poemul pentru a avea…panorama unei stări de spirit, înțeleasă nu ca momentană/accidentală.

Dacă este totuși de notat ceva, este dorința de a ieși de sub incidența cromatic-duhovnicească a negrului („negre bărci de voluptate” lunecând pe apele sumbre ale unui Aheron conștientizat) și de a intra sub cea a albului/luminii albe, spre care se îndreaptă nenumărate sugestii („noaptea albă”, „zarzării în floare”, „poleiul lunii”, „barba ninsă” a preotului, etc.).

Specific acestui univers spiritual este că unește cerul cu pământul, că recuperând frumusețea cosmică a lumii materiale se restaurează, de fapt, identitatea prezenței harice, spirituale, imateriale în interiorul ei.

Diafanul poleiului lunar poate reaminti conștiinței contemporaneitatea perpetuă a heruvimilor.

După cum și rândunelele pot fi contemplate ca o semiotică angelică.

În același fel pot fi alăturați sfinții lângă stele (simbolismul conform căruia sfinții sunt stelele cerului imaterial/veșnic e destul de vechi: Iov 38, 7; I Cor. 15, 40-41, etc.).

Densitatea lumii nu e atât de groasă încât să opacizeze cu totul transparența spirituală a prezenței harului  dumnezeiesc sau a îngerilor în această lume.

Arta interbelică/modernă/modernistă (și la noi poezia, cu precădere) își extrage vigoarea (apetența pentru simbolism, profunzimi de semnificație, hermetism, îndrăzneală în explorarea creatoare, în planul gândirii și al expresiei) din relația încă vie cu trecutul și resursele sale de reflecție…

Ceea ce constituie o țintă este noutatea expresiei poetice.

Tradiționaliștii nu sunt mai puțin novatori în materie de limbaj poetic (deși nu tot atât de entuziaști sau frenetici în a se proclama descoperitori ai unui tărâm încă neexplorat), decât cei considerați moderniști, doar că ei mizează pe o poetică a nostalgiei și pe o retorică a avertismentului asupra unor pierderi prea grave și costisitoare în plan sufletesc.

În această privință, se situează foarte bine în post-romantism.

Doar că ruinele lor sunt vestigiile vieții creștine de altădată (așa cum apucaseră să o cunoască ei) și ale …experiențelor spirituale proprii, a căror întipărire încearcă să o redescopere.

Dacă pașoptiștii – romanticii, în general – plângeau pe ruinele unui Ev Mediu pe care nu îl cunoșteau decât din istorie, interbelicii vor să reconstituie spiritualitatea creștină plecând de la construcția interioară, de la arhitectura acumulărilor lăuntrice și nu strict de la o epocă istorică sau de la o realitate concretă.

Pentru că o recuperează într-o anumită măsură din imprimările lăuntrice ale unor experiențe harice din copilărie, iar pe de altă parte nu sunt oameni străini de practica unei vieți religioase, incluzând fie acumularea de informații în domeniul teologiei, fie includerea într-un ritm ascetic și liturgic, fie pe amândouă. Chiar și într-o măsură fragmentară...(deși nu știu cine a căutat și a studiat aceste aspecte).

Ochii sașii ai ipocriziei

România, momentan, nu are președinte legitim (prima zi, ziua a 2-a, ziua a 3-a, ziua a 4-a, ziua a 5-a, ziua a 6-a)

  • Americanul Neil Armstrong, primul om care a mers pe Lună, a decedat la vârsta de 82 de ani”.
  • Nunta fetei lui Traian Băsescu seamănă mai degrabă cu un banchet de strângere de fonduri pentru campania electorală din SUA. În campaniile electorale pentru preşedinţia Statelor Unite se mai organizează asemenea mese la care tacâmul costă şi 70.000 de dolari. Dar la Bucureşti, asemenea “colecte” electorale nu s-au practicat la un asemenea nivel. Doar la Mavrogheni şi Pazvante Chiorul ce se mai folosea procedeul pentru a jumuli boierimea de daruri”.
  • Ce înseamnă să-ți facă reclamă prințul Charles: „Publicația britanică The Guardian recomandă din nou România turiștilor britanici dornici de o vacanță activă. Într-un articol, care se referă la zece destinații de vacanță unde se pot practica diverse sporturi, The Guardian include și România, alături de țări precum Portugalia, Italia, Franta, Austria și Spania. Astfel, turiștii britanici împătimiți de drumeții și care vor o provocare față de Alpi, nu trebuie să caute mai departe de Munții Făgăraș, despre care publicația scrie că „oferă priveliști uimitoare ale lacurilor glaciare și ale văilor abrupte” ”.
  • Petru Calapodescu (Jurnalul Național): „În Parlament, ziua de luni înseamnă gongul final la spectacolul jalnic pe care Băsescu şi acoliţii lui din PDL, dar, din nefericire, şi din instituţii fundamentale ale statului, cum sunt Curtea Constituţională sau Consiliul Superior al Magistraturii, l-au dat cu ocazia referendumului pentru demiterea preşedintelui. Adică a celui care, de opt ani, terfeleşte Constituţia şi legile ţării, ridiculizează Forul legislativ suprem al ţării şi Guvernul, ignoră principiile separaţiei puterilor în stat şi, mai ales, uzurpă suveranitatea poporului, impunând o politică economică şi socială dezastruoasă”.
  • Idem: „„Luând act” pur şi simplu, fără nici o reacţie, Parlamentul ar lăsa impresia că încă nu a scăpat de sindromul Băsescu, preşedintele care, câteodată, bifând formal respectarea obligaţiilor sale constituţionale, venea câteva minute în Parlament, cuvântând scurt, batjocoritor: „Am de gând să fac un referendum, dar Constituţia zice că trebuie să consult în prealabil Parlamentul. Consideraţi că v-am consultat” ”.
  • Cancelarul german Angela Merkel reclamă un nou tratat al Uniunii Europene (UE) şi încearcă să îşi convingă partenerii în acest sens, potrivit ediţiei de luni a săptămânalului Der Spiegel. „Guvernul federal vrea să determine avansarea integrării europene”, scrie revista, care precizează că Merkel ar dori ca „şefii de stat şi de Guverne să participe la o reuniune care să pună noi baze juridice pentru UE„. Potrivit Der Spiegel, „consilierul pentru Afaceri Europene al cancelarului Nikolaus Meyer-Landrut a condus negocieri în jurul acestui proiect la Bruxelles” ”.
  • Ehei, să fim noi bine-sănătoși cu toții măcar preț de tot atâția ani câte ore au trecut de când intervențiile la popor sau mai corect spus asupra poporului, au fost și ele suspendate dinspre cel mai cunoscut garaj! O tăcere care tare ne-ar plăcea dacă nu mult ne-ar atenționa…”.
  • Cine…îl mai iubește pe Băsescu.
  • Sorin Ilieșiu face un nou apel, către parlamentarii români: „“Ţineţi cu poporul să nu rătăciţi!” – ne îndemna acum aproape două veacuri politicianul democrat Simion Bărnuţiu. Prin DEMOCRAŢIE se înţelege (conform dicţionarului) “forma de organizare şi de conducere a unei societăţi în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea”. Poporul şi-a exercitat direct şi covârşitor puterea de a-şi exprima votul la referendumul din 29 iulie a.c., aproape 90% din participanţi, respectiv peste 7.400.000 de cetăţeni, votând pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu suspendat din funcţie de domniile voastre”.
  • Idem: „Subliniem că impunerea cvorumului de participare nu a respectat recomandările Comisiei Europene adoptate recent la Veneţia în materie de referendum prin care “nu se recomandă un cvorum de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ”. Mai subliniem că înainte de referendum, preşedintele suspendat şi partidul acestuia (PD-L) au făcut apeluri ilegale şi nedemocratice către electorat de a nu participa la referendum. Un apel identic către minoritatea maghiară din România de circa 7% din populaţie, a fost făcut şi de dl Viktor Orban, premierul Ungariei. Dezinformarea făcută de preşedintele suspendat la nivel naţional şi internaţional în timpul campaniei pentru referendum, acuzând o aşa-zisă „lovitură de stat”, a influenţat o parte din electorat. Conform dicţionarului, “lovitură de stat sau puci se numeşte o răsturnare bruscă şi neconstituţională a puterii legitime a unui stat, impusă (neparlamentar) prin surpriză de o minoritate, de obicei formată din ofiţeri militari sau comandanţi paramilitari, folosind forţa”.
  • Idem: „Avem convingerea că domniile voastre trebuie să dezbateţi faptul că o parte dintre judecătorii C.C.R. nu au constatat că pragul de 50%+1 a fost depăşit, cu toate că au primit documente edificatoare în acest sens cerute chiar de domniile lor pentru a decide corect. Conform recensământului din 2011, populaţia din România este de 19 milioane de locuitori din care aproape 4 milioane sunt minori, fără drept de vot. Deci cvorumul a fost substanţial depăşit. Din cei trei milioane de români din străinătate, doar vreo 2% au participat la scrutinele din ultimii ani (în 29 iulie a.c. au votat 2,4%), fapt care justifică lipsa acestora de pe listele electorale permanente”.
  • Sectia de urmarire penala a PICCJ, condusa de procurorul Horia Selaru i-a dat NUP lui Basescu, pe perioada suspendarii, pentru acuzatiile de luare de mita si spalare de bani din dosarul “terenul lui Casuneanu”. Legal, dosarul era de competenta DNA”.
  • Idem: „Profitand de perioada de suspendare a presedintelui Traian Basescu, in care nu se mai poate pretinde de nimeni ca mai are imunitate, procuroarea Carmen Damian, adjuncta procurorului sef al Sectiei de urmarire penala din PICCJ, Horia Valentin Selaru, a simulat o cercetare penala si, la 25 iunie 2012, cu stiinta sefului sau, a dat NUP lui Basescu, sustinand ca nu exista probe pentru spalarea de bani ori pentru infractiunea de mita. Ancheta s-a facut strict in birou, Basescu nu a fost audiat, cum nu a fost audiat niciun martor, totul fiind pro-causa, procurorii transformandu-se in aparatori ai lui Traian Basescu”.
  • O cablograma Wikileaks aparuta in anul 2011 – si uitata intre timp de public – atesta relatiile “speciale” dintre Basescu si CCR, precum si eforturile presedintelui de a intra in gratiile Americii. Astfel, conform raportului diplomatic SUA, la 11 iulie 2005, preşedintele Traian Băsescu i-a spus noului însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Mark Taplin, că în această dimineaţă (n.r. – 11 iulie 2005) el a avut un dialog la Curtea Constituţională pentru a determina dacă aceasta ar putea să-şi revizuiască decizia (asupra pachetului de reforme judiciare) care a dus la demisia Guvernului”.
  • Idem: „Tot la aceeaşi întâlnire, Băsescu a spus că un obiectiv principal al mandatului său este să întărească relaţiile României cu Statele Unite. “România nu va accepta niciodată să trebuiască să aleagă între SUA şi Europa”, a mai spus Băsescu, adăugând că el se străduieşte să convingă alte state membre UE că o legătură puternică transatlantică nu este incompatibilă cu statutul de membru al Uniunii Europene”.
  • Echipa AN” reamintește, de ziua prăznuirii Sfinților Adrian și Natalia, ceea ce scria Adrian Năstase cu un an în urmă: „Vad in Sfantul Mucenic Adrian un model demn de urmat. Si aceasta nu pentru ca port numele sau. Putini sunt cei care au ales sa mearga pana la capat pe calea ce le-a fost sortita, sa accepte cele mai crunte suplicii si sa nu se abata de la drumul lor”.
  • E duminică și o zi caniculară…dar oamenii se strâng în Piața Universității, 19. 28 (39 de grade Celsius):
  • 19 28, 26 august 2012
  • Afaceriştii italieni care patronează Cariera Meri SRL i-au pus gând rău Parcului Naţional Defileul Jiului. Aceştia vor ca o suprafaţă de aproape 67 de hectare să fie scoasă din aria protejată pentru a se relua exploatarea zăcământului de piatră de la Cariera Meri. Exploatarea carierei de piatră a fost sistată în anul 2010, după ce i-au expirat documentele de mediu. Atunci, Agenţia de Mediu a refuzat să elibereze o nouă autorizaţie de funcţionare, deoarece operaţiunea de extragere a pietrei se făcea în interiorul Parcului Naţional. Potrivit legislaţiei româneşti, completată de cea a Uniunii Europene, extragerea de resurse într-un parc naţional nu este permisă sub nici o formă”.
  • Idem: „Cariera Meri SRL este o societate care face parte din grupul de firme Secol. Această companie a intrat în atenţia opiniei publice după ce fostul ministru al Transporturilor, Anca Boangiu, i-a pricopsit un contract de 31 de milioane de euro pentru reabilitarea unei porţiuni de 37 km pe DN 6, între Alexandria şi Craiova. Întâmplarea face că Boangiu a lucrat pentru italieni, unde avea funcţia de asistent director. Contractul a fost atribuit la scurt timp după ce a fost înscăunată ministru în Cabinetul Boc”.
  • Producţia de legume şi fructe va fi în acest an mai mică cu 40% decât anul trecut din cauza secetei şi a problemelor financiare întâmpinate de fermieri”.
  • Protestatarii si Ghise