Așteptăm…așteptăm zile mai bune, când n-o să mai plouă cu minciuni, când n-o să ne mai fie frică de proprii conducători.

Când conducătorii noștri își vor iubi poporul și n-o să mai caute să-l mai jupoaie.

Așteptăm astfel de zile fericite…când frica nu ne va mai tăia picioarele.

Când nu ne va mai tăia…aripile.

Când tinerii vor vrea să muncească în țara lor.

Când oamenii nu vor mai dori să mai dea mită.

Și când nu vor mai dori să-și mai calce în picioare colegii, frații, compatrioții…pentru a arăta că au fost în stare…să fure mai mult, ca să trăiască mai bine.

Mult mai bine decât cei de pe care curg sudorile muncii zilnic.

Așteptăm să treacă și canicula.

Așteptăm să treacă și mașinile

Așteptăm să treacă și iarna ca și vara.

Și vara ca și iarna.

Pentru a fi alții.

Pentru a învăța să fim alții.

Pentru a lepăda ura și lipsa de sens a urii.

Așteptăm o lume mai respirabilă.

Mereu așteptăm…și mereu mergem mai înainte.

Tot mai înainte.

Există mereu un înainte.

Deși parenu e niciun orizont…totuși e mereu un…înainte.

Așteptăm ceva, care să strice proasta socoteală, și să aducă dreapta judecată.

Cum așteptăm nori de ploaie…și iar soare…și iar căldură în inimă.

Așteptăm să picure de la Dumnezeu mila.

Să înceteze războiul.

Toți așteptăm.

Toți știm că nu se poate altfel, fără așteptare…fără credință.

Cine așteaptă răul, așteaptă…hăul.

Binele tău crescut pe răul altora e o…nebunie, o atârnare deasupra prăpastiei.

Nicio secundă nu poți sta fără să faci binele, pentru că binele e singura speranță de viață pe care poți să o ai.

Acum și pentru totdeauna.

Așteptăm să ne vindecăm.

Întotdeauna așteptăm zile mai bune.

Did you like this? Share it: