Un tânăr, iubiții mei!

Unul ca cei de care avem mare nevoie ca să dăm mărturie despre viața și sfințenia Bisericii.

Pentru că de la tinerețe trebuie să arătăm măreția credinței în noi înșine…și nu, aduși de spate, la bătrânețe…să căutăm să învățăm bucuria Bisericii.

Da, fără doar și poate, e bine să Îl găsim pe Dumnezeu și la bătrânețe…și pe patul de boală…și înainte cu puțin de clipa morții.

Oricând e bine să punem început bun…de mântuire…vieții noastre.

Însă nimic nu se compară cu viața trăită în har, în credință, în bucurie dumnezeiască…începând din copilărie și adolescență.

Pentru că atunci când înflorește bărbatul sau femeia în tine…tu trebuie să arăți minunile lui Dumnezeu în mijlocul Bisericii și în mijlocul lumii…

Sfântul Fanurie e grec de neam. Din insula Rodos.

Nu știm în ce secol a fost martirizat…dar știm anul în care, în mod minunat, i s-au descoperit Sfintele Moaște: 1.500 d. Hr.

Au crezut că e o comoară în peștera unde erau Sfintele sale Moaște…dar au găsit o lumină aprinsă…Și pe pieptul Sfintelor sale Moaște, ciobanii care le-au descoperit, au găsit Viața Sfântului scrisă pe o piele de animal.

Și totul e prea minunat la Sfântul Fanurie!

I-a murit tatăl, negustor bogat…și el avea încă 12 frați, el fiind cel mai mare. Când i-a murit tatăl avea 12 ani

Și la moartea tatălui său…Sfântul Fanurie era păgân, ca întreaga lui familie…

Mama…trebuia să îi crească pe cei 13 copii ai ei…

Și pentru că el o considera „o sfântă” pe mama lui…neștiind ce făcea ea pentru ca să le asigure existența…se lasă dus de curiozitate, la sfatul colegilor lui de joacă…și o urmărește

O urmărește noaptea…

Dacă ziua locuiau cu toții într-o bucătărie…adică într-o singură cameră…noaptea, mama lui, dansa și cânta într-un local de noapte.

Adică într-un loc rău famat.

Și când o vede…el, Fanurie, strigă la mama lui…și aceea cade moartă. Infarct? Posibil…

Spaima unei inimi iubitoare…

Pentru că nu dorea să știe ei prin ce trece ea…pentru a le asigura existența…

Cu alte cuvine: ce faci pentru copiii tăi? Ce le transmiți, în mod vital, despre tine?

Le lași o icoană în urmă…sau o rușine?

…Și Fanurie, la 12 ani, aleargă, desculț, pe pietre…până își zdrobește tălpile…

La 12 ani…

Ce maturitate!

Nefiind încă creștin

Însă creștini se nasc frumos și dramatic în același timp.

Se nasc suferind

Însă Domnul îl trimite pe un Sfânt al Lui, care de 65 de ani nu mai văzuse față de om…ca să îl întâmpine pe Fanurie, spunând că el e plăcutul Domnului și ales de El pentru a fi „ajutător celor în nevoi”.

îl introducă adică în Biserică…pentru ca să crească darurile din el spre folosul tuturor.

Pentru că Domnul de aceea ne dă daruri duhovnicești: ca să facem lucruri minunate cu ele și nu pentru ca să le aruncăm la coș.

Și Sfântul lui Dumnezeu a coborât din munte…și a mers într-o oră…o cale de 3 zile de mers pe jos…și l-a întâmpinat pe Fanurie.

Ce faci, dacă nu te întâmpină nimeni?

Dacă niciun Sfânt al lui Dumnezeu nu te ajută să crești, să înflorești duhovnicește?

Și de ce nu te ajută Sfinții să crești? Pentru că nu vrei

Dumnezeu îi trimite pe Sfinții Săi acolo unde…trebuie. La cel care trebuie. La cel care are nevoie. La cel care trebuie doar puțin ajutat…pentru ca să se umple de slava lui Dumnezeu și de multe daruri sfinte.

Și Fanurie a urcat, cu Sfântul lui Dumnezeu, într-un ceas în munte…o cale de 8 zile de mers.

Grabă…

Graba lui Dumnezeu ca să înflorească virtutea.

Există o grabă proastă, a celor care vor să facă răul…dar și o grabă bună: a celor care sunt mistuiți de dorul de a cunoaște, de a fi, de a se umple de sfințenie.

Pentru că atunci când devorezi cărți sfinte…te umpli de înțelegeri sfinte.

Trebuie să mănânci cărți tari, cu oase dogmatice, cu oase pline de contemplații sfinte pentru ca să îți astâmperi dorul cel mare de Dumnezeu.

Nu poți să bei doar lapte…ci și hrană tare.

Și Fanurie e dus spre viața monahală, aspră, spre hrana tare…pentru ca să crească repede întru bărbat desăvârșit.

Deci: la 12 ani.

La 12 ani începe urcușul în cer.

Fanurie, spune Viața lui, avea o fire aspră. Sfântul lui Dumnezeu l-a domesticit pe Fanurie, pe copilul de 12 ani.

L-a făcut creștin și l-a învățat asceza ortodoxă.

După ce s-a botezat…află, pe viu, că mama lui a murit și că frații lui au fost răspândiți pe la rude.

S-a întors la locul sihăstresc…a început să lucreze pământul…dar și pământul inimii prin milostenie, rugăciune, post și răbdare multă.

Mânca foarte puțin, din trei în trei zile…după care a început să mănânce numai din sâmbătă în sâmbătă.

Se împărtășea des cu Hristos Domnul, era avid să-i cunoască pe trăitorii pustiei, muncea mult în mod fizic, făcea privegheri de toată noaptea…și locuia într-o colibă…fără acoperiș.

Un copil bătrân…prea bătrân pentru a fi înțeles de cei care nu știu nici să se lege la pantofi…

Îi era milă de animale și le îngrijea…în așa fel încât a fost văzut de Părintele lui culcat lângă un șarpe mare, care îl proteja de fiare…pentru că Sfântul Fanurie îi făcuse bine

Adică nu schingiuia animalele…

Nu le fugărea

Nu urla ca bezmeticul prin pădure…și nici nu le incendia…ci făcea bine copacilor și viețuitoarelor pădurii.

O lecție pentru toate secolele…nu numai de ecologie…ci, mai întâi de toate, de viață paradisiacă.

Pentru că cel care se umple de slava lui Dumnezeu…e prietenul întregii creații…așa cum a fost creat omul, de Dumnezeu, la început…

Deci nu dacă mergi la nudiști…„te întorci la începuturi”…ci dacă te curățești de patimi, dacă te umpli de har, dacă ești locuit din destul de Dumnezeu…devii prietenul întregii creații.

Adică e vorba despre ceea ce făcea Sfântul Fanurie între 12 și 19 ani…

Pentru că la 19 ani a fost martirizat

De aceea el îi ajută pe cei asupriți de fiarele sălbatice…însă a primit, încă din timpul vieții, darul facerii de minuni.

A coborât din munte în cetate…și a făcut minuni. Multe minuni…

Minuni care l-au înspăimântat pe Satana atât de mult…încât a luat chipul unui tânăr străin…s-a prezentat sub acest chip la împărat…și l-a pârât pe Sfântul Fanurie.

Adică a făcut ceea ce a făcut Satana de la început cu omul: l-a invidiat și l-a vorbit de rău. L-a atras spre moartea păcatului

Dar prin propovăduirea și minunile lui…mulți s-au făcut creștini…

Și l-au chinuit cu sălbăticie demonică…până i-au tăiat capul. Și din rănile lui a curs lapte…și nu sânge

La 19 ani, iubiții mei!…

La 19 ani, când mulți dintre noi credem că cea mai mare „ispravă” e să dansăm toată noaptea sau să ne îmbătăm ca porcii.

Și ultima sa rugăciune a fost: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceștia care au făcut plângere și strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei și zahăr, sau o plăcintă și o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă”.

Lucru care…astăzi…mergând la mătușa mea…fără să știe că e pomenirea Sfântului Fanurie…mi-a dat, printre altele, și două plăcinte…și cred că ele sunt spre iertarea ei…astăzi, de ziua lui

Dar Dumnezeu, la rugăciune, i-a răspuns dumnezeiește: „s-a făcut tunet din cer și s-a auzit glasul Domnului astfel: „Fie Fanurie după cuvantul tău și tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine și tu vei fi ajutorul celor din nevoi”.

Apropo de delicatețea preadumnezeiască a lui Dumnezeu cu Sfinții Săi, care se bucură nespus când ei se roagă pentru lume

Se bucură să îi asculte rugându-se pentru lume…pentru că Dumnezeu se bucură de dragoste.

Și cine nu se bucură să fie ajutat cu dragoste de Sfinții lui Dumnezeu nu știe cum iubește Dumnezeu…cu ce bucurie

Și înainte ca să fie omorât…mulți au vrut să fie creștini!

Au cerut Botezul!

Și pentru că nu era apă…Sfântul Fanurie s-a rugat…și a plouat dumnezeiește numai peste cei care au cerut Dumnezeiescul Botez!

Însă călăii lui, trei la număr, care erau desemnați să îl martirizeze...au fost și ei botezați dumnezeiește…de ploaia cea de sus!

După ce a fost martirizat…deși îi vedeau trupul jos…Sfântul Fanurie a apărut în fața tuturor.

Cum? „Într-o aureolă asemeni Sfinților celor din veacuri, îmbrăcat în armură de roman, cu părul creț și negru, iar în mână ținea o făclie mare aprinsă”.

Iar călăul care îl omorâse la comandă…deși el crezuse în Hristos…a fost și el martirizat…și din cer a coborât o cunună de trandafiri pe capul lui iar din trupul lui a curs mir în loc de sânge.

La fel s-au petrecut și cu ceilalți doi „călăi” nominalizați…care nu au participat la omorârea lui…și care și ei au fost martirizați.

Și astfel vedem un mort viu…și niște morți paradoxale.

Morți cu amprentă dumnezeiască. Pentru că cei martirizați pentru Hristos se umplu de slava Lui.

Și noi, iubiții mei, fericiți suntem dacă suntem plini de slava Lui și dacă flămânzim după El!

…Și Sfântul Fanurie să ne învețe pe toți să uimim frumos…adică să ne pocăim frumos și să ne schimbăm viața cu tinerețea veșnică a harului Său. Amin!

Did you like this? Share it: