Paradoxal, iubiții mei,

cel căruia i s-a tăiat capul în mod nedrept…își are sfântul său cap într-o moschee în Damasc…după tradiția musulmană…

Lucru care nu îi împiedică pe extremiștii musulmani…să taie capete de creștini…cu cuțite mari, late, ritualice…

Căci crima din fanatism religios…ieri și azi…e la fel de odioasă.

Oricât am îmbrăca-o noi în cuvinte…crima rămâne tot crimă

Pe de altă parte, vedem îngăduința enormă a Sfântului Ioan Botezătorul, ca și a altor Sfinți, care deși își au Sfintele Moaște la păgâni sau eretici…ei le fac bine.

Ei îi cheamă spre dreapta credință

Și așa trebuie să înțelegem lucrurile: ca pe o mare îngăduință a lui Dumnezeu, ca pe o iconomie/ ca pe o lucrare tainică, prea iubitoare, a lui Dumnezeu cu cei din afara Bisericii…pentru ca ei să aibă motive întemeiate pe experiență…pentru ca să se convertească la Ortodoxie.

Pentru că Sfinții îndeamnă la dreapta credință și nu la erezie!

Iar în lumea noastră de azi, unde totul devine foarte repede bun public…unde totul e aflat imediatreperele dumnezeiești ale Bisericii, Sfinții Lui, sunt tezaurul întregii lumi, și al celor bine-credincioși și al celor rău-credincioși, pentru că informațiile despre ei, Sfintele lor Moaște, Icoanele lor…pot fi văzute de către toți.

Însă Biserica lui Dumnezeu, Biserica Ortodoxă din toată lumea, astăzi, 29 august 2012, prăznuiește prin post…martirizarea lui, a Sfântului Ioan Botezătorul…

Iar Irod, Irodiada și Salomeea, în toată slujba zilei, după cum ați auzit aseară și azi, au fost puși la zidul infamiei…pentru că ei au pus la cale și au dus la rău sfârșit…nelegiuirea imensă a omorârii Înaintemergătorului Domnului.

„Ziua nașterii lui Irod tuturor s-a arătat necuvioasă, când în mijlocul celor ce se dezmierdau, s-a pus înainte capul postitorului, ca o mâncare, cu bucuria s-a împreunat întristarea, și cu râsul s-a amestecat amara plângere; căci capul Botezătorului ducându-l în tipsie, a intrat fata înaintea tuturor precum i s-a zis ei. Și pentru înfierbântarea desfrânării, plângerea a căzut asupra tuturor celor ce se ospătau atunci cu împăratul, că nu i-a veselit pe aceia, nici pe însuși Irod, căci zice: Și s-a întristat cu întristare nu adevărată, ci amăgitoare, vremelnică” [Minei, luna august, ed. BOR 1929, p. 317, cu îndreptarea textului].

Conținutul Icosului zilei…

Care tușează motivul omorârii lui: desfrânarea…și că moartea celui Drept nu e bucurie decât pentru nebuni…pentru cei care sunt înnebuniți de răutate

Căci împăratul Irod i-a promis Salomeei, aprins fiind de poftă, un dar.

Și ea, fiind sfătuită de mama ei, a cerut…omorârea Sfântului Ioan.

Asta pentru ca să conștientizăm, în mod profund, ce înseamnă să asculți sfaturi rele…lipsite de evlavie…hulitoare…

Ce înseamnă să te lupți cu Sfinții lui Dumnezeu…

Și, mai devreme sau mai târziu, vom înțelege…cei care nu vrem să înțelegem…că a ne lupta cu Dumnezeu înseamnă a ne omorî sufletește

Și cine crede că poate trăi fără Cap, adică fără Hristos…așa, în orice biserică eretică sau adunare păgână…va afla, mai devreme sau mai târziu, ce înseamnă să fii lipsit de viață…de viața dumnezeiască

Pentru că viața aceasta, de acum, cu cât e mai prosperă, cu atât e mai tristă.

Te plictisești, te simți rău, te simți gol, te simți nimeni…fără viața dumnezeiască, fără slava Treimii în tine.

Și mi se rupe inima când văd atâta plictiseală peste tot…adică atât de puțină viață dumnezeiască în oameni.

Dar, pe de altă parte, cel care are cap, care are minte, care are demnitate…e înconjurat și minimalizat…de oameni fără cap, fără coloană vertebrală, fără…rușine de Dumnezeu și de oameni.

Căci omorârea lui…a Sfântului Ioan…a fost un act de cruzime imensă…și de nerușinare. De prostie plină de poftă…

Fiindcă el, cel prea ascetic, cel prea sfânt, Botezătorul Domnului, e închis în temniță pentru că spunea adevărul despre cuplul împărătesc ilegitim.

Îi mustra pentru desfrânarea lor…

Și de aceea, Irodiada, care trăia în concubinaj/ nelegitim cu Irod…s-a răzbunat prin fiica ei, nelegiuită ca și ea…și a cerut moartea lui…a celui care îi mustra.

…I s-a tăiat capul în temniță, noaptea târziu…și a fost adus pe tipsie în mijlocul oamenilor moleșiți de mâncare și băutură.

Iar întristarea celor de la banchet, despre care vorbește Icosul zilei pe care l-am citat, frica/ panica lor…a fost adusă de faptul că buzele Sfântului Ioan…din capul șiroind a sânge…îi spuneau Irodiadei: „Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău!”.

Și auziți răutate de femeie nebună: „Jucătoarea [Salomeea], luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa [Irodiada]. Irodiada, luîndu-l, înţepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap”.

Au îngropat trupul ucenicii lui…iar capul…Irodiada…

Și de ce Icoana înmormântării lui…nu respectă „veridicitatea istorică”…și îi prezintă tot pe ucenicii lui ca pe unii care au îngropat capul Sfântului Ioan?

Pentru că s-a socotit că Irodiada nu este vrednică…să fie inclusă în Icoana înmormântării lui.

Apar în icoană tot ucenicii…pentru că ei erau singurii care doreau să îl îngroape.

Irodiada i-a ascuns capul…nu i l-a îngropat!

…Lucru din care înțelegem că iubirea e cea care se ocupă de înmormântări…și de pomenirile de după…

Cei care te iubesc…te și îngroapă…și tot ei te pomenesc…se roagă pentru tine.

De aceea trebuie să ai oameni care te iubesc, rude, prieteni, ucenici…pentru că ei sunt cei care te poartă…mai departe…

…Trupul său a fost îngropat în Sebastia, o localitate din Palestina. Și mormântul său a fost aici

Salomeea a murit într-un mod cutremurător: a căzut în apa înghețată a unui râu…și după un chin prelungit…gheața i-a tăiat gâtul.

Capul a fost adus părinților ei…așa după cum ei i s-a adus, pe tipsie, capul celui preafrumos și preacurat.

Irod și Irodiada au avut parte, de asemenea, de o moarte înspăimântătoare: i-a înghițit pământul de vii.

Pentru că niciodată nu învinge răul, nu învinge nedreptatea…ci voia lui Dumnezeu!

Dumnezeu îngăduie multe…dar tot El și pedepsește.

Și să ne ferească Domnul de pedeapsa Lui în veci…pentru că ea este preadumnezeiască!

De aceea, în această sfântă zi, să postim fiind plini de rugăciune și de durere pentru păcatele noastre…și ale întregii lumi.

Pentru că rolul nostru în lume, al ortodocșilor, e acela de a ne sfinți viața…și de a-i atrage pe toți spre experiența reală, împlinitoare, a slavei lui Dumnezeu în reala Sa Biserică.

Fiindcă numai astfel, fiind plini de har, putem înțelege ce e bine să facem și cum să trăim cu cuvioșie în toate zilele vieții noastre. Amin!

Did you like this? Share it: