Ab initio sau despre mai departe

  • Datorită noii locații…trebuie să repunem fotografiile, să revedem textele și să reformulăm lincurile interne. Adică ne trebuie câteva luni de zile
  • Dacă vă grăbiți însă…și căutați un linc vechi pe TPA…pentru a-l face funcțional, introduceți particula wordpress/  în http-ul browserului dumneavoastră. Adică în lincul de căutare. Exemplu: orice http://www.teologiepentruazi.ro/(și următoarele)…pentru a fi funcțional, trebuie să devină așa: http://www.teologiepentruazi.ro/wordpress/(și următoarele). Și intrați astfel de pe platforma veche pe cea nouă.
  • Încă odată la mulți ani cu ocazia noului an bisericesc 2012-2013!
  • Tot ce e fals nu e durabil. Numai ceea ce e credibil are continuitate.
  • Protestatarii i-au stricat cununia civilă a lui Elena Băsescu. În momentul în care Băsescu și-a făcut apariția la Primăria Sectorului 2, oamenii adunați în fața instituției, au început să-l huiduie pe șeful statului”.
  • În 6 luni, dar mai ales în ultima perioadă, m-am confruntat, poate pentru prima dată în viaţă, cu prostia agresivă în stare pură”.
  • Dacă la cununia civilă, EBA a purtat o rochie Dior de 3.500 de euro, pentru cununia religioasă aceasta a ales o rochie clasică, albă, din organza, mătase naturală, dantelă și tafta, în valoare de 4.500 de euro”.
  • Și în timp ce unii aruncă cu banii pe ferestră…alții protestează și azi în fața Palatului Cotroceni. Huiduielile sunt reale și necesare…pentru cine nu-i ia în seamă pe români.
  • Invitat la emisiunea Andreei Creţulescu de la RTV, Adrian Papahagi a avut un schimb dur de replici cu directorul Institutului Diplomatic, Vlad Nistor. În timpul conflictului, Nistor i-a spus lui Papahagi că a studiat la Sorbona datorită relaţiilor pe care le-a avut tatăl său. Papahagi i-a dat replica şi  i-a spus lui Nistor că în momentul plecării sale tatăl său era decedat deja. Dacă privim pe CV-ul lui Papahagi constatăm că acest a plecat în Franţa în anul 1997. Tatăl lui Papahagi, Adrian Papahagi, a decedat însă în anul 1999, la doi ani după plecarea fiului, informează Cotidianul. După Revoluţie, Marian Papahagi a fost ministru adjunct al Învăţământului, apoi profesor de romanistică la Facultatea de Litere din Cluj şi profesor invitat la mai multe universităţi din Europa. În ultimii ani ai vieţii, a fost director la „Accademia di Romania” din Roma. “Am auzit că sunteţi profesor. Aţi studiat ca mine la Sorbona? Aţi trimis studii ca mine la Sorbona?”. Vlad Nistor i-a dat însă replica: „Domnule Papahagi, dumneata ai studiat în străinătate având un singur merit, acela că eraţi fiul ilustrului dumneavoastră tată!”. Papahagi a negat însă aceste afirmaţii ale lui Nistor. ”Nu este adevărat, când am plecat în străinătate, tatăl meu murise!””.
  • Nadim Kobeissi, un programator canadian independent, a sesizat existenta unei funcţii cel putin dubioase a sistemului Windows 8. Aceasta permite sistemului de operare să notifice Microsoft de fiecare dată când utilizatorul instalează o aplicaţie nouă. Acest proces se realizează cu ajutorul funcţiei SmartScreen, care oferă celor de la Microsoft detalii complete despre aplicaţiile instalate. Evident, acuzatiile despre violarea intimitatii si colectarea datelor cu caracter personal n-au intarziat sa apara. Si de data aceasta, pe buna dreptate”.
  • România va contribui cu suma de 52,395 milioane euro la majorarea capitalului subscris al Băncii Europene de Investiţii”.
  • Kelemen Hunor: „Am spus de fiecare dată că autonomia este un deziderat al comunităţii maghiare, un deziderat care se poate realiza prin lege, prin dialog, prin înţelegere şi cu acordul tuturor actorilor din politica românească”.
  • Dacă astăzi a intervenit diplomatic Vasile Blaga pentru a-i reaminti lui Neamţu farmecele de partid şi de stat ale Elenei Udrea, la vremea polemicii lui Neamţu cu Adrian Papahagi a intervenit sectoristic Teodor Baconsky, care a întrebat sastisit „La ce bun?” atâta zarvă şi i-a readus pe cei doi înapoi la „linia partidului”. Care nici nu era o linie, ci mai degrabă un zigzag. E coloana vertebrală a celor care dau mereu din coate. Şi traiectoria agitată a celor care, pentru că s-au dat de prea multe ori peste cap, rămân muşte şi nu mai redevin Feţi-Frumoşi”.
  • Premierul Victor Ponta a precizat, potrivit DC News, ca inceperea anului scolar va fi intarziata cu o saptamana. Anul scolar va incepe la data de 17 septembrie si nu la data de 10 septembrie cum se stia initial. Decizia a fost luata pentru a se pune la punct ultimele pregatiri pentru clasa pregatitoare”.

Predică la Duminica a XIII-a după Rusalii

*

(Pilda lucrătorilor celor răi)

Matei 21, 33-44

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe.

Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.

Din nou a trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi au făcut acelora tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.

Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: pe aceştia răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri?”.

De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea, îl va strivi”.

*

Această pildă din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, care se află şi în Evangheliile după Sfântul Marcu şi după Sfântul Luca, a fost rostită de Mântuitorul Iisus Hristos după intrarea Sa în Ierusalim. Prin ea, Mântuitorul Iisus Hristos arată că El este piatra din capul unghiului de care depinde mântuirea sau pieirea oamenilor.

De asemenea, toate aceste trei Evanghelii ne spun că arhiereii, fariseii şi cărturarii au înţeles că Iisus vorbea despre ei când le-a spus Pilda lucrătorilor răi din vie (cf. Matei 21, 45; Marcu 12,12; Luca 20,19).

Pilda are şi un conţinut profetic, întrucât, la câteva zile după ce a rostit această pildă, Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a dovedit că El însuşi este fiul stăpânului pe care l-au omorât lucrătorii din vie, adică arhiereii, fariseii şi cărturarii.

Pilda aceasta ne arată că Dumnezeu a făcut din poporul evreu un popor ales ca să lucreze în via Domnului, l-a ales dintre celelalte popoare şi i-a dat Legea lui Moise cu multe principii sau reguli religioase, morale şi cultice, pentru a-l ajuta să-şi păstreze identitatea sa, deoarece avea de împlinit o misiune sfântă.

Teascul din vie este viaţa spirituală a poporului ales, iar turnul de pază este simbolul templului din Ierusalim în care Dumnezeu era prezent în mod deosebit, pentru că preînchipuia pe Mesia – Hristos . Trimişii stăpânului viei sunt proorocii sau profeţii, pe care adesea conducătorii evreilor i-au bătut sau i-au ucis. Prin aceasta vedem că umanitatea păcătoasă, chiar dacă este chemată la o lucrare sfântă, devine adesea nerecunoscătoare, răzvrătită şi îndărătnică în a împlini voia lui Dumnezeu.

Comportamentul lucrătorilor răi din vie este comportamentul oamenilor răi care, după ce au fost chemaţi în via Domnului sau în lucrarea lui Dumnezeu, uită repede de stăpân şi se fac stăpâni ei înşişi considerând via stăpânului ca fiind o proprietate a lor personală. De aceea, Mântuitorul le spune: “Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 21, 43).

Vedem că Domnul Iisus Hristos identifică via din pilda aceasta cu Împărăţia lui Dumnezeu, iar lucrătorii viei sunt cei chemaţi de Dumnezeu să pregătească intrarea oamenilor în Împărăţia Lui. Astfel via simbolizează lucrarea sfântă de mântuire a oamenilor.

Aşadar, lucrarea pe pământ a lui Dumnezeu prin aleşii sau slujitorii Săi este lucrare de pregătire a oamenilor pentru mântuire, spre a dobândi viaţa veşnică fericită din Împărăţia lui Dumnezeu. Iar dacă lucrarea aceasta nu se face după voia lui Dumnezeu, cei care nu lucrează bine nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dar nici nu vor putea zădărnici planul Lui de mântuire a lumii.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune preotului: “Dumnezeu te-a ales pe tine, El ţi-a încredinţat acest har, şi nu ai fost ales prin vot omenesc. Deci, să nu batjocoreşti şi să necinsteşti votul lui Dumnezeu” 1*.

Aşadar, Dumnezeu are un plan de mântuire a lumii şi cheamă pe unii oameni să devină slujitori ai acestui plan, lucrători în via Domnului. Însă dacă ei nu sunt credincioşi, harnici, smeriţi şi ascultători de Dumnezeu, El cheamă pe alţii în locul lor, pentru a împlini planul Lui, deoarece iubirea Lui milostivă pentru întreaga umanitate este mai tare decât răutatea demonilor şi patimile oamenilor.

Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată că este un privilegiu să fii chemat la împlinirea acestui plan de mântuire, dar dacă nu răspunzi chemării sau preferinţei lui Dumnezeu pentru tine, El cheamă la slujire pe alţii mai vrednici decât tine, cheamă lucrători cinstiţi şi smeriţi, harnici şi buni, care nu au viclenie şi lăcomie în suflet.

Aceasta este semnificaţia cuvintelor: “Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 21, 43).

Aşa cum am spus mai înainte, pilda aceasta se referă în primul rând la slujitorii Legii Vechi, la învăţătorii de lege şi la mai-marii poporului evreu. Dar ţinând seama de faptul că poate exista totdeauna şi pretutindeni în lumea căzută în păcat nu numai un răspuns pozitiv, ci şi un răspuns ostil la lucrarea lui Dumnezeu, pilda din Evanghelia de astăzi ne cheamă şi pe noi, slujitorii lui Hristos, la multă responsabilitate.

Adică să nu punem stăpânire pe Biserică socotind ,,Via Domnului”, adică Biserica lui Hristos, ca şi cum ar fi proprietatea noastră personală. Să nu ne lenevim, deoarece vom da seama de modul în care am predicat sau am ascultat Evanghelia, am săvârşit sau am primit Sfintele Taine, am ajutat pe alţii sau am primit ajutorul lor, de felul în care am împlinit sau nu voia lui Dumnezeu în lucrarea noastră. Ca atare, trebuie să nu lucrăm în Biserica lui Hristos, contrar Evangheliei lui Hristos.

Evanghelia ne cheamă, pe de o parte, să ne bucurăm de darul alegerii sau al chemării noastre la o lucrare sfântă a lui Dumnezeu pentru oameni, iar pe de altă parte, să ne cutremurăm de marea răspundere pe care o avem pentru lucrarea sfântă şi mântuitoare la care am fost chemaţi.

De ce? Pentru că e mai greu să se mântuiască slujitorii Sfântului Altar decât credincioşii mireni, întrucât se cere mai mult de la slujitorii Bisericii, decât de la credincioşii ei. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: “Că spune Scriptura: “Cei tari, cumplit se vor certa” (Înţelepciunea lui Solomon 6, 6); şi: “Cel care a ştiut voia stăpânului său şi n-a făcut-o se va bate mult” (Luca 12, 47).

Deci cu cât cunoşti mai mult, cu atât eşti mai mult pedepsit. De aceea, preotul care face acelaşi păcat ca şi mireanul nu primeşte pedeapsa mireanului, ci o pedeapsă mult mai grea”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXVI, 6).

Ce se cere mai mult de la slujitorii Bisericii decât de la credincioşii ei mireni? Răspunderea pentru mântuirea sufletelor credincioşilor încredinţaţi lor spre păstorire.

Canonul 58 apostolic porunceşte: “Episcopul sau presbiterul arătând nepăsare faţă de cler sau popor şi neînvăţându-i pe aceştia dreapta credinţă, să se afurisească, iar stăruind în nepăsare şi în lenevie, să se caterisească”.

Referitor la marea responsabilitate a păstorului pentru sufletele păstoriţilor săi, Sfântul Ioan Gură de Aur zice:

“Adevărat spunea fericitul Pavel: “Ascultaţi de mai-marii voştri şi supuneţi-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca unii ce au să dea seamă de ele” (Evrei 13, 17). Tu ai grijă doar de treburile tale; şi după ce le aranjezi bine, nu te mai preocupă alt gând. Preotul însă, dacă dincolo de viaţa lui nu se va îngriji şi de a ta cu aceeaşi sârguinţă, se va afla cu păcătoşii în iad. Şi deseori, în vreme ce pentru păcatele sale nu este pedepsit, îşi pierde sufletul pentru păcatele altora, pe care nu s-a îngrijit să-i îndrepteze” 2*.

Înţelegem, aşadar, că misiunea preotului, în calitatea sa de păstor de suflete, este de origine divină, deoarece este întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos şi are un caracter supranatural prin scopul său ultim, care este mântuirea credincioşilor.

Preotul propovăduieşte o învăţătură dumnezeiască revelată care nu este produsul acestei lumi. Scopul lucrării sale este dobândirea vieţii veşnice, cereşti. Sfintele Taine săvârşite de el sunt cereşti, înfricoşătoare şi de viaţă făcătoare.

Ceea ce leagă şi dezleagă preotul pe pământ este legat şi dezlegat în ceruri (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 23). Preotul reprezintă în această lume lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu, care nu aparţine lumii acesteia: “Voi nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume …” (cf. Ioan 15, 19).

Ca părinte, învăţător şi duhovnic, el ajută pe oameni să renască duhovniceşte prin Botez şi Pocăinţă, să preguste, prin toate Sfintele Taine, Împărăţia cerurilor, arvuna Învierii şi a vieţii veşnice.

Preotul se numeşte Părinte pentru că ajută pe oameni să renască duhovniceşte şi să descopere iubirea părintească a lui Dumnezeu Tatăl, pe care ne-a arătat-o Fiul în Sine când S-a făcut Om şi o împărtăşeşte Duhul Sfânt, prin înfierea duhovnicească. În calitatea sa de părinte duhovnicesc, preotul aduce pe credincioşi la Hristos, şi-i înfiază prin harul Sfântului Botez ca fii după har ai lui Dumnezeu Tatăl (cf. Ioan 1, 12-13).

El este părinte sufletesc al tuturor credincioşilor încredinţaţi lui spre păstorire, indiferent de vârsta biologică. Lui credincioşii îi mărturisesc păcatele şi greutăţile vieţii, iar ca părinte duhovnicesc, el trăieşte bucuriile şi necazurile tuturor. El cunoaşte viaţa sufletească a tuturor credincioşilor care i se spovedesc şi trebuie să-i poarte pe toţi în rugăciunile lui, cu nădejdea mântuirii.

În calitate de slujitor al Sfintelor Taine şi de mărturisitor al dreptei credinţe, preotul are datoria de a păstra unitatea Bisericii prin comuniunea cu episcopul său. El este slujitor al lui Hristos şi al Bisericii, iar nu persoană particulară. Biserica nu există fără preoţie, după cum nici preoţia fără Biserică, pentru că Biserica este nedespărţită de Hristos, Arhiereul veşnic şi întemeietorul preoţiei creştine.

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că între Hristos şi Biserică nu poate fi nici o despărţire, fiindcă Biserica moare fără Hristos, iar Hristos moare fără Biserică, după cum capul care se taie de trup moare, iar trupul care se desparte de cap moare şi el.

Necesitatea ca preotul să aibă o bună cultură de specialitate este cerută de însăşi misiunea preoţiei. Ca să poată fi înţeleasă, primită, răspândită şi trăită, învăţătura creştină a trebuit şi trebuie să fie mai întâi propovăduită şi cunoscută. Nu poţi iubi ceea ce nu cunoşti, fiindcă iubirea vine prin cunoaştere.

Cel mai îndreptăţit şi totodată obligat să înveţe pe credincioşi cele duhovniceşti este preotul, învăţătorul prin excelenţă al credinţei creştine. Pentru a putea fi un bun propovăduitor, învăţător şi apărător al credinţei creştine, preotul trebuie să-şi însuşească mai întâi o temeinică şi aprofundată cunoaştere a învăţăturii de credinţă a Bisericii şi a teologiei creştine , precum şi a metodelor şi a mijloacelor pentru propovăduirea sau transmiterea ei. Ca şi ucenicii Domnului, preotul este: “sarea pământului” şi “lumina lumii”, “luminează înaintea oamenilor” (Matei 5, 13-16).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preotul trebuie să ştie să facă faţă la toate armele adversarilor săi, să cunoască “toate ştiinţele”. El asemăna comunitatea creştină cu o “cetate a lui Dumnezeu”, pe care “când înţelepciunea, ştiinţa şi priceperea preotului o înconjoară din toate părţile, ca nişte ziduri puternice, toate meşteşugirile duşmanului se termină cu ruşinea şi batjocura lor, iar locuitorii dinăuntrul cetăţii rămân nevătămaţi…” 3*.

Curăţia morală şi sfinţenia vieţii îi sunt absolut necesare preotului în calitatea sa de păstor, conducător şi învăţător al credincioşilor pe calea mântuirii.

Preotul este, prin însăşi misiunea sa, un învăţător al păstoriţilor săi, un pedagog, un îndrumător de conştiinţe, un făuritor de caractere creştine. El învaţă însă pe credincioşi nu numai prin predică şi prin cateheză şi nu numai prin îndemnul, sfatul şi povaţa pe care le dă ca preot, ci şi prin exemplul personal al vieţii sale 4*.

Harul divin pe care îl primeşte preotul la hirotonie nu-i acordă imunitatea împotriva ispitelor, a slăbiciunilor inerente firii omeneşti, ci dimpotrivă îi măreşte răspunderea, punându-l într-o situaţie deosebită faţă de ceilalţi oameni.

Lupta lui cu pasiunile şi cu tentaţiile lumii şi ale vieţii devine mai grea din pricina disproporţiei colosale dintre înălţimea misiunii lui dumnezeieşti şi puţinătatea puterilor lui omeneşti, dintre greutatea sarcinii cereşti pe care o poartă şi slăbiciunea firii sale pământeşti 5*.

Viaţa spirituală a preotului are, de asemenea, o importanţă deosebită, ca exemplu pentru credincioşi şi ca izvor de putere duhovnicească în misiunea lui de păstor de suflete.

În general, credincioşii se ataşează de preot, în măsura în care acesta este apropiat de Hristos prin rugăciune. Duhovniceşte, credincioşii se ataşează de preotul rugător, mai mult decât de cel savant. Preotul duhovnic nu este numai îndrumător, ci şi rugător, ajutând pe credincioşii păstoriţi şi cu puterea propriei rugăciuni.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au spus că rugăciunea este măsură (termometrul) vieţii spirituale, “plugăria” sufletului sau “respiraţia” sufletului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Atunci când omul încetează a se ruga, începe a păcătui. Sau: după cum pe vasul fierbinte nu se aşază muştele, de sufletul rugător nu se ating patimile. Neglijarea sau lăsarea în paragină a vieţii interioare echivalează cu secarea izvorului care înnoieşte puterea preoţiei.

Un lucru deosebit pentru un duhovnic bun este de a avea mulţi fii duhovniceşti, care să se roage pentru el. Întrucât responsabilitatea duhovnicească a preotului este mai mare decât cea a păstoriţilor săi, preotul are şi el nevoie de rugăciunea altora pentru sine. De aceea, chiar Sfinţii Apostoli cereau credincioşilor să se roage pentru ei (cf. Coloseni 4, 2-4; I Tesaloniceni 5, 25).

Astăzi se impune o atenţie sporită în privinţa cultivării vieţii spirituale a preotului, deoarece, în lumea contemporană, societatea pluralistă, pragmatică şi individualistă, cu puternice tendinţe de secularizare, nu stimulează viaţa spirituală. Una dintre caracteristicile societăţii secularizate este tocmai relativizarea vieţii morale şi spirituale.

Greutăţile preoţiei nu trebuie să descurajeze, să demoralizeze. Sufletul preotului are nevoie, pe lângă vocaţie şi pregătire, de o forţă lăuntrică mai mare, care să-i susţină energia şi încrederea: iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Această iubire e ca un “resort elastic, care nu se frânge niciodată sub presiunea împrejurărilor vitrege” 6*.

Iubirea este temelia legăturii sufleteşti dintre păstor şi turmă, dintre preot şi credincioşi. Iubirea părintească a preotului faţă de păstoriţi se arată în activitatea sa de învăţător, de iconom al Sfintelor Taine, de duhovnic şi organizator al parohiei.

În calitate de învăţător al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, preotul iubeşte pe credincioşi dacă îi hrăneşte cu hrană duhovnicească aleasă, înţelept şi frumos pregătită din Sfintele Scripturi şi din Scrierile Sfinţilor, potrivit îndemnului Mântuitorului: “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).

Sfântul Apostol Pavel cere ca preoţii care se ostenesc cu predicarea cuvântului Evangheliei şi cu învăţătura de credinţă să se bucure de o deosebită cinste (cf. I Timotei 5, 17).

În mod deosebit, iubirea faţă de credincioşi se vede dacă preotul apără dreapta credinţă şi îi fereşte de rătăciri sectare.

Pe lângă predică şi cuvântul scris, preotul trebuie să ofere credincioşilor şi exemplul său personal, în a se arăta un bun cunoscător şi trăitor al Ortodoxiei. El trebuie să arate cât de mult iubeşte Biserica Ortodoxă, pentru ca fiii săi duhovniceşti să iubească şi ei Biserica.

În calitate de iconom al Tainelor lui Dumnezeu (cf. I Corinteni 4, 1), preotul iubeşte pe credincioşi dacă se interesează ca ei să se împărtăşească de Sfintele Taine, după o pregătire temeinică.

În concluzie, înţelegem că Evanghelia de astăzi cheamă pe toţi slujitorii Bisericii lui Hristos să cultive ,,Via Domnului” cu multă responsabilitate.

Putem fi păstori buni sau păstori răi, dascăli buni sau dascăli răi, putem lucra pentru zidirea sufletească a celor încredinţaţi nouă spre păstorire sau putem fi nepăsători. Fiecare dintre noi va răspunde în faţa lui Dumnezeu, “Stăpânul viei”, potrivit roadelor duhovniceşti pe care le oferim Lui prin lucrarea noastră luminată şi ajutată de harul Său.

În această privinţă, cităm cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: “Voi, păstorilor, veţi da seamă şi pentru voi şi pentru oi. Arhiereii şi preoţii şi diaconii, fiecare precum s-a încredinţat, dar socotiţi să nu uitaţi talanţii, socotiţi-vă pe voi şi pe toată turma, păziţi să nu lipsească vreo oaie din turmă, că bine să ştiţi că de va rămânea vreo oaie din turmă pentru lenea voastră şi o vor mânca fiarele, toată viaţa voastră o va pierde, că sângele ei din mâna voastră îl va cere Judecătorul” 7*.

Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să ne bucurăm de harul chemării Lui şi de roadele lucrării noastre spre slava Lui, amintindu-ne mereu de pilda talanţilor, unde se spune că stăpânul care a dăruit talanţii laudă pe lucrătorul cinstit şi harnic, zicând: “intră întru bucuria domnului tău” (Matei 25, 23). Amin!

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*

Note:

1 Sf. Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola I către Timotei , Omilia a V-a, p. 60, după drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007, p. 631.

2 Sfântul Ioan Gură de Aur, din vol. Problemele vieţii, după drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007, p. 640.

3 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie , cart. IV, cap. 4, E.I.B. M.B.O.R., Bucureşti, 2007, p. 141.

4 Vezi pr. prof. D.I. Belu, Predica prin exemplul personal , în “Biserica Ortodoxă Română”, LXXIII (1954), nr. 5, pp. 560-583; Idem, A propovădui, ce înţeles are , în “Mitropolia Ardealului”, 1959, nr. 3-4, pp. 263-276.

5 Prof. Teodor M. Popescu, Sfinţenia şi răspunderile preoţiei , în “Studii Teologice”, IV (1952), nr. 3-4, p. 909.

6 Pr. prof. dr. Petre Vintilescu, Preotul în faţa chemării sale de păstor de suflete , Bucureşti, 1934, p. 109.

7 Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur , după drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scrip-turi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iaşi, 2007, p. 640.

Sfârșitul e un început

  • La mulți ani pentru noul an bisericesc 2012-2013!
  • Și pentru platforma Teologie pentru azi începe o nouă perioadă a existenței ei…lucru observabil. Vă vom da detalii pe parcurs…
  • Astfel, democraţia în ţara noatră nu înseamnă, cum aţi putea crede, manifestarea voinţei suverane a poporului exprimată, de exemplu, la un referendum, ci, ceea ce crede, în numele poporului şi spre binele său, Curtea Constiţuţională. Aceasta este forma modernă a democraţiei reprezentative”.
  • Se protestează la ușa Cotrocenilor…pentru demisia aceluiași TB. Antena 3. 20. 15.
    Patriarhia Română a luat decizia de a nu oferi asistență religioasă enoriașilor care aleg incinerarea în locul înmormântării. Preoții vor trebui să-i motiveze pe credincioși să nu aleagă varianta arderii trupului, deși este mai ieftină ca înhumarea”.
  • De la protestul de ieri, 31 august 2012, de la Cotroceni:
  • proteste, 31 august 2012
  • Vineri [31 august 2012], în jurul orei 18.00, la Palatul Cotroceni,  la poarta dinspre platoul Marinescu, se aflau peste 1000 de persoane venite și azi să protesteze plimbându-se în jurul Administrației Prezidențiale”.
  • Senatorul PNL, Ioan Ghișe, a susținut vineri [31 august 2012] la Senat, o conferință de presă în care a declarat că revenirea lui Băsescu la Cotroceni este neconstituțională”.
  • Un mesaj care a plutit închis într-o sticlă pe apele Oceanului Atlantic timp de 98 ani a intrat în Cartea Recodurilor. Mesajul a fost recuperat, în luna aprilie, din apele Scoției de un pescar”.
  • Numărul protestatarilor creşte de la zi la zi, nu spectaculos, dar consistent. În prima zi erau doi, a doua zi 150, a treia zi aproape cinci sute, acum cred că au fost, pe toate colţurile trotuarelor, aproape o mie. Protestatarii cer insistent ca parlamentarii să li se alăture”.
  • A trecut la cele veșnice poeta Constanța Buzea.
  • Pe acest fundal [de sărăcie generală], ceea ce nu îi trebuia președintelui era o nuntă a fiicei sale la care cuvîntul de ordine să fie opulență sfidătoare. O nuntă la care EBA are peste 600 de invitați, în timp ce Chelsea Clinton a avut doar 400. Românii se gîndesc cu groază ce vor pune la iarnă pe masă, dar află, în schimb, că friptura fină se servește inclusiv ”pe pat de dulceață de ceapă roșie”, la nunta EBEI”.
  • Idem: „Ca o picanterie de final, să reamintim cititorilor mai tineri una dintre cele mai mari spălări de bani post-decembriste, operate acum vreun deceniu și jumătate de către interlopul Fane Spoitoru. La botezul fiului acestuia, organizat la restaurantul Casei Poporului cu sute de invitați de mare calibru, inclusiv politicieni de top, invitații erau așteptați la intrare de amfitrioni care le strecurau discret plicuri cu bani gata pregătiți pentru dar, cu motivația susurată la ureche că ”domnii invitați au doar obligația să se simtă bine”. La final, Spoitoru a declarat oficial o sumă uriașă primită drept dar, bani curați, din acel moment, precum lacrima”.
  • Mâncarea de tip fast-food este extrem de procesatăbogată în colesterol şi conţine multe substanţe care afectează sănătatea cerebrală, circulaţia sângelui şi determină chiar o slabă alimentare cu sânge a creierului. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea Brown, din SUA, coordonaţi de Suzanne de la Monte, care au precizat că aceste grăsimi „rele”, aflate din abundenţă în alimentele de tip fast food, „otrăvesc” creierul, determinând organismul să nu mai producă insulină. Astfel, apare şi predispoziţia la apariţia demenţei”.

Ion Pillat – culorile amintirii [23]

Însă Povestea Maicii Domnului și Chipuri pentru o evanghelie (celelalte două cicluri din volumul Biserică de altădată) respectă ideologia sau tendințele de la „Gândirea”, prin care întreaga religiozitate a poporului român este redimensionată/ interpretată/ subordonată unei perspective populare/ folclorice  despre Biserică, religie sau teologie.

Este, din păcate, o perspectivă unilaterală, adoptată însă de gândiriști plecând de la falsa premisă că naivitatea populară înseamnă ingenuitate, inocență, puritate sufletească. Sau considerând că poporul de jos este cel care a păstrat credința curată.

În aceste condiții însă, pe lângă naționalizarea/românizarea istoriei sfinte (transmutarea evenimentelor relatate în Sfânta Scriptură, de la locurile sfinte/Israel, unde s-au petrecut, în arealul geografic al Țării Românești), are loc și o reinterpretare, ba chiar reinventare a evenimentelor biblice și a persoanelor sfinte…fapt care este fatal pentru orice credință/religie.

Pentru că, în acest fel, istoria sfântă și teologia ortodoxă sunt rescrise după ureche și, în niciun caz, nu se recuperează tradiția veche adevărată a poporului român.

Singurul lucru ce rezultă de aici este idealizarea vieții românilor, prezentată într-o aură formată dintr-o urzeală de elemente care, unele, aparțin credinței creștine, iar altele sunt basme sau fantezii folclorice.

Această atitudine a gândiriștilor pleacă, de fapt, de la un concept romantic, epoca romantică fiind cea care a căutat să revalorizeze creativitatea populară.

Romantismul german, în speță, a considerat că această creație populară ar putea avea un fundament ancestral care să reprezinte o posibilă cale de reîntoarcere spre acea religie primordială pe care a căutat-o atât Renașterea, cât și Romantismul.

De aceea, ei au reapreciat, pe lângă miturile și religiile orientale (India și Egiptul, mai ales), orice era considerat ocult, eretic, popular, superstiție, etc.

Ca să dau un singur exemplu, Faust-ul lui Goethe este o construcție închegată din elemente populare (mă refer la romane populare) și apocrife.

Deși s-au șters urmele intențiilor originare romantice, totuși, de la această prețuire a romanticilor pentru folclor, care s-a transmis și în literatura română și pe care pașoptiștii și chiar Eminescu au adoptat-o, derivă și optica gândiriștilor care apreciază tradiția populară în dauna recuperării cu adevărat a tradiției religioase ortodoxe.

Cum spuneam, eroarea lor se întemeiază pe o confuzie nefericită între naiv și ingenuu (pe care însă, sub o altă formă, a teoretizat-o mai înainte Schiller, făcând apologia geniului naiv).

Revenind la Ion Pillat, vom oferi câteva exemple care să ilustreze cele ce am afirmat mai sus.

Astfel, după un poem care este o rugăciune către Maica Domnului pentru ca „Povestea Ta să fie / În grai cinstit lucrată / Ca lâna dintr-o iie” (Rugă ca să încep), primul poem din cele care vor să repovestească viața Maicii lui Dumnezeu începe astfel:

N-au fost măslini, nici dafini, nici smochini…

Pământul sfânt nu e al Galileei –

La noi e Nazaretul. Ioachim

De pe pridvor privește Râul Doamnei.

(Nașterea)

În loc de „țara din Egipet” (Bejenia) e Ardealul, în loc de „Ierusalimul tău din carte” e Piatra Craiului (Rusalii), etc.

Credem că este destul de grăitor pentru modul în care este translatată istoria sfântă a Noului Testament într-un alt context istoric, geografic și chiar într-o ideologie care nu respectă gândirea ortodoxă.

Sfântul Ioachim este „moșul alb în portul de la țară”, iar Sfânta Ana merge în livadă „cu furca-n brâu” (Nașterea).

Chiar Maica Domnului este, în copilărie, „fetița cu opinci și cu opreag” și „Îngerii o țin cu basme lângă vatră, / Beau cu dânsa spuma laptelui din blid”.

Iar la Adormirea sa,

La icoane ea aprinse cuvios o lumânare.

Până-n temelii de suflet o cuprinse pace mare.

Se-nchină lui Sân Nicoară, lui Sân Ion, ei cel mai drag,

Se gândi la Fiu-n ceruri și la câinele din prag…, etc.

(Adormirea)

Din păcate, după cum lesne se poate observa, dorința prea mare de a îmbrăca religia în haină românească face ca, în versurile sale, umanizarea să capete accente de blasfemie sau cel puțin de necuviință.

În mod paradoxal, ortodoxiștii de la „Gândirea” manifestă, în această privință, o neașteptată tipologie protestantă și chiar neoprotestantă…accente care, după cum am afirmat…conviețuiesc cu  perspectiva ortodoxă.

Pânzele iconice sunt regândire conform unei perspective evident netradiționale, care introduce, în această iconografie literară, realismul și umanizarea opozabile hieratismului, simbolismului și alegoriei tradiționale ortodoxe.

Și aceasta pentru că gândiriștii continuă pe linia ideologiei poporaniste și semănătoriste. Ei, după cum și afirmase Nichifor Crainic, încearcă să le împace cu viziunea religioasă, dar prin aceasta nu recuperează nicio tradiție veche românească, ci…recreează fantezist o așa-zisă tradiție, inserând, e drept, și elemente concrete aparținând tradiției literare vechi și spiritualității ortodoxe.