După ce am scris Cel mai mare roman din toate timpurile…într-un timp record, de zeci, sute de ani…chiar de anotimpuri de ani…acum îl voi scrie pe cel mai scurt.

Asta pentru că mă gândesc la cei care nu le cam au cu cititul…și dacă îl vor mai scurt…sau foarte scurt…atunci să îl aibă breviarizat.

Însă asta nu înseamnă că dacă e cel mai scurt…nu e roman!

Ci, dimpotrivă, dacă e roman atunci e detaliu, e exprimare pe larg…Că de aceea e cel mai mic roman: pentru că ceea ce nu poți spune concis, nu poți spune nici prolix.

*

La urma urmei, chiar așa, cel care nu citește nu are cum să știe care e mai mare și care e mai mic. Căci ar trebui să facă comparațieprin citire.

Adică iei cartea în mână sau pe un gadget și pleci cu ea pe stradă…în metrou…pe canapea…cu picioarele spre soare…și citești.

Și după ce citești un roman îl compari…cu un alt roman.

Te uiți la ce conține, la ce idei…citești mai multe romane ale aceluiași autor…și în cele din urmă vei realiza faptul – asta după ce vei citi toate romanele din lume – că acesta, de aici și numai de aici, e cel mai mic roman dintre toate.

*

Pentru că acest mic și unic roman are un cifru…mai important decât Codul lui Artaxerxe.

Și cine îl descifrează, cu ochelarii pe nas, după zile întregi de crucire în fața textului, va trăi o experiență fără seamăn: lui, aceluia, lu’ ăla care îl va citi…i se vor mări conexiunile neuronale cu de 10 miliarde de ori mai mult.

Însă nimeni, până acum, nu a descoperit cifrul acestui roman…pe care îl scriu în clipa de față.

Deși unii, falși cititori de gânduri, au crezut că mi-au citit toate gândurile…încât tot ce am să scriu de aici încolo…e ca și când ar fi știute.

*

Despre ce e vorba în roman? Despre adevăr…Pentru că adevărul nu e de mai multe feluri.

Cine trăiește adevărul îl poate spune în mai multe feluri…dar cine îl va citi îl va citi într-un singur fel: ca adevăr genuin…și nu ca adevăr falsificat.

Pentru că astăzi, ca și ieri, se falsifică adevărurile.

Se spune despre teologul cutare o minciună. Despre scriitorul cutare o prostie. Despre omul cutare…o enormitate.

Iar cititorii neavizați iau prostia de bună.

O duc prin târg…prin online…prin suflet…Și de aceea oricât de mici suntem…tot la fel rămânem…dacă ne plac prostiile.

Dar dacă nu ne plac, dacă suntem net împotriva oricărei prostii…îi vedem lucid pe oameni…și le găsim atenuante.

*

Spre exemplu: domnul doctor G. Popescu a fost ciripitor la Securitate. De ce? Pentru că l-au strâns cu ușa din cauza lu’ nevastă-sa, care fusese „moșieră”.

A trebuit să mintă „frumos” vreo 15 ani…

Că cine intră și iese din spital…ce învârteli…ce scamatorii se fac…pentru ca, în cele din urmă, să nu mai suporte…și a fugit peste graniță…

Îi găsim atenuante sau nu? Ba da! Omul a trebuit să reziste…într-un spațiu social irespirabil din cauza ideologiei comuniste.

Dar colegul lui, Dr. V. Gherghe, a turnat…de plăcere. A mâncat plăcinte și a mințit copios.

Și dacă a turnat…pentru ca să câștige favoruri și nu pentru ca să se arânească…de aceea e de neacceptat!

S-a făcut părtaș grețoșeniei

*

Însă democrația, în care eu scriu foarte mari și foarte mici romane, e tot prin turnătorie.

Unul prosperă pentru că toarnă minciuni…altul stagnează…pentru că este exponentul adevărului.

Și adevărul e unul…și nu multiplu.

Sau Adevărul unul are multiple ramificații dar ele se aseamănă între ele…și nu se bat coarne în coarne precum berbecii.

Căci de aceea stagnează mulți: pentru că nu cred una și spun alta.

Dar democrațiafurată și manipulată de plutocrație și de meseriași ai fraudologiei, naște oameni care profită de adevăr, se spoiesc cu adevărul…și anulează 7, 4 milioane de voturi cât ai zice: pește!

*

Și romanul meu asta vrea să întrebe: e mai rău turnătorul la Securitate care ajuta sistemul…sau turnătorul la marile corporații ca să trăiască bine doar magnații?

E mai rău cel care susținea o ideologie, în spatele căreia era o șleahtă…sau cel care susține doar pe un pârlit și familia lui?

*

Pentru că adevărul se întreabă! Și întrebările nu sunt niciodată rele…chiar și când fac mare rău. Pentru că întrebările la care se răspunde de-o manieră categorică…lămuresc lucrurile.

Nu și atunci când în loc de răspunsuri se dau…zâmbete, înjurături sau înnegurări de sprâncene.

*

Democrația e pe bază de încredere în instituții și în conducători.

Iar conducătorii care fură democrația sunt niște terchea-berchea…pentru că numai cine conduce cu adevărat…dă sens și împlinire așteptărilor democratice.

Așteptări care vizează aziul și mâinele, locul de muncă, demnitatea, pâinea, sănătatea, școala, Biserica, instituțiile judecătorești, cele universitare, presa, civilizația.

Iar cel mai mic roman pledează pentru adevăruri și realități democratice…adică pentru echitate și șanse pentru toți.

*

Trebuie să vă așteptați la: inevitabil.

Cel mai mic roman se poate încheia în orice clipă.

Dumneavoastră trebuie să fiți pregătiți, dragi postmoderni de toate vârstele, pentru că inevitabilul se termină la un moment dat!

Începe bucuria…inevitabil…pentru unii…și tristețea…inevitabil…pentru alții, chiar dacă anumite „teologii” hilare vă vorbesc și despre un al treilea loc sau despre o adormire a sufletului sau despre desființarea lui după moarte.

Inevitabil este inevitabilul.

*

Mă gândesc și mă tot gândesc…cât să mai țină…cel mai mic roman din toate timpurile?…

Să mai spun despre cineva cunoscut? Despre un necunoscut? Despre ce am mai visat eu…și am uitat?

Că astăzi se bate câmpii în romane despre orice te miri ce.

Spre exemplu: despre cum „și-au pus-o” doi cetățeni în miriștea de lângă pădure…

despre ce visează o adolescentă tânără la ora de Mate…

despre cum o babă a fost tăiată inocent, cu drujba, de nepotul ei cel tandru,

despre miliardarul care cândva vindea înghețată,

despre parașuta concitadină ajunsă mare divă internațională

despre ce poate să facă Mihail Neamțu cu o funie de usturoi în mână…

sau Vladimir Tismăneanu cu un articol orb, plin de invective culese din insectar.

Poți să spui orice, oricum, oricând…că și așa „nimeni nu te citește”.

Și când te citescte contestă.

Și când te contestăte ignoră.

Și când te ignorăle pare rău

Și dacă le pare rău…aici se termină romanul…

*

Poate că îl continuăm și altă dată…

Asta nu înseamnă că, de e cel mai mic, trebuie să nu aibă episoade.

Oamenii vor citi și celelalte episoade…pentru că și așa nu au altceva mai bun să facă.

Did you like this? Share it: