Predică la 7 ani de Dumnezeiască Preoție [17 septembrie 2012]

Iubiții mei,

mă simt împlinit pot sluji Domnului…și, în același timp, nevrednic, datorită patimilor, a căderilor mele și a insuficientei mele lucrări pastorale!

Mă simt împlinit…pentru că Dumnezeu e Cel care lucrează prin mine Sfintele Taine și tot lucrul preoțesc.

Mă simt împlinit…și prea bucuros…când văd câte minuni și luminări dumnezeiești face Dumnezeu cu mine, preotul Său…și, prin mine, cu cei cărora le slujesc și pentru care mă rog.

Mă simt împlinit și nu îmi doresc altceva decât bucuria aceasta preadumnezeiască de a-I sluji Lui, de a fi în intimitatea Lui și de a mă umple de descoperirile și îndreptările Lui.

Pentru că toți avem nevoie de îndreptările Lui…de luminările Lui…de ajustările Lui…pe care El, prin tot ce trăim, vedem, simțim, înțelegem…ne întoarce spre Sine și ne conduce la El.

Însă cum aș putea să nu mă simt nevrednic în fața Lui…a Celui Preasfânt și Preacurat?

Cum aș putea să nu am pete și neștiințe și nevoie de ajutor și de întărire în fiecare clipă…când sunt supus oboselii, stresului, orbirii aduse de păcat, neputințelor de tot felul?

Dar de fiecare dată, la fiecare slujbă, la fiecare rugăciune…pentru că nu-mi mai aparțin de la hirotonirea mea întru preot…simt…văd…mă înfior…sunt pătruns de bucurie…de tăria puterii Lui care sfințește Darurile, care sfințește apa, care îmi dă cuvânt cu putere dumnezeiască, care mă scoate din ispite, care mă ridică din căderi, care îmi dă putere și gând și bucurie să mă rog, să scriu, să slujesc pentru oameni…

Pentru toți oamenii…

La început simțeam că trebuie să intru în logica pomenirilor atente…așa cum sunt ele prescrise în cărțile noastre de cult…

Dar, pe fiecare zi, am simțit să includ…din ce în ce mai mult…rugăciuni și mijlociri pentru întreaga lume, vie și adormită…și să nu mă opresc…doar la ortodocșii mei…

Pentru că simt, cu o durere vie, profundă, că toți avem nevoie de slava Lui…și că nimeni nu trebuie să fie lăsat în afara rugăciunii noastre…ci pe toți să îi punem înaintea Domnului.

El știe, mai bine decât noi toți, ce să facă cu fiecare în parte…

Apoi, la fel, m-a biruit, în mod frumos, adâncul oamenilor.

Pe măsură ce mă tot umplu de Hristosul nostru euharistic…și mă spăl prin pocăință…și prin mărturisirea păcatelor…și prin dorul de a fi mereu nou…mereu altul…înțeleg…văd…simt tot mai profund oamenii…și nu mai am chef să le dau lecții.

Îmi place să vorbesc cu oamenii, să îi ascult, să îi simt, să învăț de la ei…și mai puțin să îi învăț.

Asta nu înseamnă că nu predic, că nu vorbesc oamenilor, că nu dau explicații…

Ci vreau să spun faptul că în adâncul meu…eu îi accept așa cum sunt și îi înțeleg și îi văd mai profund…pentru că nu mai vreau să îi judec…nu mai cred că îi înțeleg de la sine…și, mai ales, nu mai vreau să îi duc unde vreau eu…ci unde vrea Dumnezeul nostru…

Cu alte cuvinte, m-am îmbolnăvit duhovnicește de paradoxurile și de neașteptatul oamenilor.

M-am îmbolnăvit de dragostea de a-i vedea în adâncul lor…în firescul lor…și de a le fi prieten pe cale…și nu stăpân.

Pentru că spovedind oameni, coborând în sufletul lor…am învățat să fiu prietenul lor.

Să nu îi mai scot din mine…să îi port cu mine peste tot…așa cum și Dumnezeu ne poartă, pe toți, în slava Sa.

Am învățat să ascult, să aștept, să nu mă grăbesc, să nu mă înspăimânt, să fiu delicat, să fiu clar, să fiu duios, să fiu hotărât…să fiu determinat.

Pentru că veșmintele, modul nostru de a fi, slujbele noastre, cei care te cunosc și te așteaptă…m-au făcut responsabil în modul profund și delicat al preoției.

Însă, în același timp, nu sunt pe atât de responsabil pe cât mi-aș dori.

Nici atât de atent cu oamenii. Nici atât de calm cu oamenii. Nici atât de clar, de frumos, de binevoitor, de încrezător, de deschis cu oamenii.

…Ziua de 17 septembrie 2005, când am fost hirotonit preot și hirotesit duhovnic de către Prea Sfințitul Galaction Stângă era o zi de sâmbătă…călduță…frumoasă…cu soare…

…Și am primit Dumnezeiasca Preoție…după multă căutare, rugăciune…clarificare de sine…și, mai ales, iluminări dumnezeiești.

Cu vreo 2-3 înainte au început semnele minunate de la Dumnezeu…prin care eram chemat spre acest pas…

Și, la primele, când am vrut să le îndepărtez…să nu le iau în seamă…am simțit, tot mai mult, abundența harului…chemarea spre Sfântul Altar…care, deși la început era numai duhovnicească, numai în inima mea…în sufletul meu…mai apoi a început să fie și fizică.

Pur și simplu eram atras…chemat…îmbiat de către harul lui Dumnezeu spre a sta în fața Sfintei Mese…

Doamnei preotese i-am spus despre ele după vreo doi ani…

Adică eu nu am plecat la Seminar și nici nu am făcut Facultate, Master și Doctorat pentru ca…să mă fac preot.

Ci am plecat pentru ca să studiez, să mă umplu de credința…la care fusesem chemat în mod dumnezeiește odată cu convertirea mea

Și am făcut studii teologice…împotriva familiei, a rudelor și a prietenilor mei…care m-au disprețuit și mă disprețuiesc, mulți dintre ei, tocmai pentru că sunt…preot…și nu inginer, avocat sau artist.

Acesta a fost motivul pentru care nu m-am preoțit atunci când s-au preoțit foarte mulți dintre colegii mei: odată cu terminarea Seminarului…

Însă Prea Curata Stăpână, Stăpâna/ Doamna/ Stareța vieții noastre, m-a condus și mă conduce spre cunoașterea mistică/ tainică a credinței și a vieții ortodoxe…

De aceea, când, în mod minunat, am înțeles că e clipa…hirotonirii mele…am acceptat-o…pentru că am înțeles că trebuie să fac ascultare de Maica lui Dumnezeu…care a mijlocit pentru mine acest lucru în fața Prea Sfintei Treimi.

…Și acum 7 ani, în ziua hirotonirii mele…pe planul nevăzut și adânc al ființei mele…s-au întâmplat minuni cutremurătoare.

Pentru că atât la hirotonirea întru preot cât și la hirotesirea întru duhovnic…am avut parte de două mari vederi dumnezeiești…în care am văzut cum s-a coborât harul Preasfintei Preoții a lui Dumnezeu, în mine, netrebnicul, și cum m-a pus în slujirea Bisericii Sale.

De aceea…îmbrăcarea întru putere de sus/ dintru înălțime…la mine a fost întru vedere și conștiență.

Bineînțeles că nu puteam aproxima/ intui/ prevede ce se întâmplă în clipa hirotonirii…pentru că eu atunci eram…hirotonit

Și acum, la 7 ani de zile, e pentru prima dată când o spun în mod public…tot pentru că simt să fac acest lucru…oricum ar fi interpretat el…

Pentru că simt să mă bucur de minunile lui Dumnezeu față de care, fără doar și poate, nu mă simt deloc vrednic

Și ele, minunile acestea prea mari și incalculabile, care sunt rodul milei infinite a lui Dumnezeu față de noi toți, s-au înmulțit…s-au tot înmulțit în acești 7 ani…încât…ce s-a petrecut atunci a fost doar începutul

Asta nu înseamnă că nu am umplut sute de hârtii cu păcatele mele…pe care le-am spovedit…sau că am conștiința împlinită în ceea ce privește responsabilitățile mele.

Nu, nicidecum!

Ci nu cred să fi împlinit nici 1% din îndatoririle și starea preaminunată pe care Preamilostivul și Preafrumosul Dumnezeu le cere de la noi, preoții Săi.

Și pe zi ce trece…simt că nici 1% nu cred să fi făcut

…Însă am avut ajutători ai preoției mele pe Sfinții lui Dumnezeu…printre care și pe cei pomeniți astăzi.

Pentru că Sfânta Sofia, din Icoana de deasupra, o italiancă rămasă văduvă, și-a văzut fiicele schingiuite în chip și fel…după care…omorâte prin tăierea capului.

Sfânta Pistis avea 12 ani…Sfânta Elpis avea 10 ani…Sfânta Agapi avea 9 ani…

Și în anul 137 după Hristos, aceste patru femei cu nume teologice, au ales moartea pentru Hristos decât să jertfească zeiței Artemis, zeiței vânătorii.

Iar înțelepciunea, credința, nădejdea și dragostea…cele 4 nume ale lor…sunt dorul inimii mele în mod zilnic.

Tot azi e pomenită și Sfânta Muceniță Agatoclia care a fost arsă în foc. Sfânta Muceniță Teodota, în secolul al 3-lea d. Hr., a fost omorâtă cu sabia în Niceea. 156 de ortodocși au fost martirizați în Tir, în Fenicia, în sec. 3-4 d. Hr., fiind aruncați în foc.

Și iarăși focul…care se leagă de numele meu…Dorin…care în greacă vine de la un substantiv care înseamnă dar…ca parte componentă a sintagmei darul lui Dumnezeu.

Adică nu la întâmplare…ne naștem…și nu la întâmplare ne cununăm…și nu la întâmplare ne hirotonim…

Ci Dumnezeu, prin întreaga alegere a zilei…și a locului…și a oamenilor care participă ne vorbește despre noi…și despre vocația noastră.

Despre ce așteaptă de la noi…

Și pe fiecare zi Dumnezeu așteaptă de la noi să fim foc

Să fim înfocați pentru iubirea Lui și pentru iubirea oamenilor.

Iar eu nu mă simt „un exemplu” la aceste două mari capitole ale vieții ortodoxe: iubirea de Dumnezeu și de oameni.

Am multe restanțe aici…

Trebuie să mai învăț foarte multe lucruri…pentru ca să simtÎl iubesc pe Dumnezeu și…îi iubesc pe oameni.

Așadar, bucurați-vă împreună cu mine de Dumnezeul nostru!

Și să vă încredeți tot mai mult în purtarea Lui de grijă…în milostivirea Lui…în atenția Lui față de noi…care niciodată nu ne face de rușine!

Pentru că darurile Lui, cele mari, sunt înăuntru…sunt ascunse…sunt tainice…și acelea sunt adevărata noastră împlinire.

La mulți ani!…și Dumnezeu să ne umple pe toți de slava Sa, El, Dumnezeul nostru Cel preaslăvit în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

*

Autor: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș.

În conul de umbră

  • Mai multe calculatoare noi au fost depistate ca având deja viruşi informatici prezenţi din procesul de fabricaţie. Un virus informatic, Nitol, descoperit de Microsoft într-un calculator nou, are scopul de a sustrage datele personale ale conturilor de mail. Microsoft afirmă, într-o analiză referitoare la modul de acţionare a virusului Nitol, că grupările infracţionale au reuşit să se infiltreze în liniile de aprovizionare si producţie de calculatoare, unde au instalat softuri care afectează componentele cibernetice”.
  • Victor Ponta: „Doamna Macovei imi cere sa prezint dovezile privind declaratiile pe care le-am facut acum o saptamana cu privire la dosarul casei parintilor sai. Raspuns: am aflat din presa!”.
  • Sorin Roșca Stănescu: „Cel mai apropiat om de Barroso, un fost director de cabinet, pe vremea  când Barroso a fost prim-ministru, iar acum vicepreşedinte al Partidului  Popular  European, face afaceri în România. Are firme de construcţii,  iar când vine în România, trece pe la Băsescu şi mai primeşte câte un contract. Acesta este unul din  presupusul motiv de protejare a preşedintelui”.
  • Adrian Năstase: „Unul dintre foştii membri ai cabinetului pe care l-am condus afirma, zilele acestea, admirativ, că Traian Băsescu a fost primul, în România, care a vorbit despre Uniunea Europeană ca viitoare federaţie şi despre necesitatea acestui proiect. Era şi o trimitere la propunerea lui Manuel Barroso formulată în discursul său din 12 septembrie, de la Strasbourg, despre „Starea Uniunii”, în care prezenta ideea unei Uniuni Europene – ca „federaţie a statelor-naţiuni”. M-a mirat că fostul meu coleg, membru al Grupului de la Cluj, participant la „scrierea” istoriei în perioada 2001-2004, încearcă să o „re-scrie”, acum, în beneficiul lui Traian Băsescu! […] Şi o constatare tristă de final: am impresia că unii dintre foştii mei colegi nu ştiu nici acum, din ce guvern au făcut parte…”.
  • Alexandru Podea este hunedoreanul care combină siderurgia şi arta într-un mod excepţional. A terminat Facultatea de Metalurgie, cu specializarea “Deformări plastice”, iar în prezent este deputy manager la ArcelorMittal, Hunedoara. […]  “Chemarea” – [o piesă cu] un mesaj adresat de către părinţii tuturor fiilor, fiicelor (şi invers, adică adresat de către copii înspre părinţi), rudelor plecate peste hotare. Simbolicul nostru lup proto-dacic, prin Chemarea – aflat în suferinţă. Urletul lupului,  se ştie,  nu are ecou… Este un strigăt ancestral, al Originii. Portretul uman în capul lupului priveşte înapoi în timp, clopotele  semnifică revelaţia unui sfârşit într-un alt început, anume poziţionate în locul alăptării, amintind că şi-au hrănit şi îngrijit odraslele pentru descendenţă şi care acum i-au părăsit, părinţii sau copiii rămânând acasă. Sprijinul, desigur, este  uneori consolator, însă gol de energia divină a iubirii familiale, gentilice”.
  • Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: „educația ar trebui să fie prioritatea fundamentală a oricărei societăți care dorește progresul spiritual și bunăstarea materială a poporului. În contextul rezultatelor deosebit de slabe înregistrate la examenul de bacalaureat din ultimii doi ani, cu o medie de promovabilitate de sub 50%, este necesară o analiză sinceră și lucidă a sistemului de învățământ din țara noastră. Cauzele eșecului din școala românească sunt multiple, iar unele dintre acestea au fost și vor mai fi analizate de specialiștii din diverse instituții abilitate, în special inconsecvenţa şi instabilitatea sistemului educaţional”.
  • Idem: „La acestea se mai adaugă şi criza spirituală şi morală din societatea românească. Lipsa de valori perene, de repere credibile şi de motivaţii solide din societatea și școala românească a atins cote alarmante. Se pare că acumularea de valori intelectuale este tot mai mult înlocuită cu acumularea de bunuri materiale, încât astăzi nu mai valorează mult o cultură aleasă, ci doar o avere frumoasă. Iar dictonul „cine are carte are parte” nu mai este valabil, deoarece oamenii bine pregătiţi sunt prea puţin plătiţi. Prin urmare, acum „cine are carte pleacă departe”, adică în străinătate”.
  • Alianţei intitulată fraudulos România Dreaptă i s-ar putea alătura şi partidul OTV, al lui Dan Diaconescu”.
  • Exclusiv Construct srl.:  firmă de construcții condusă de un creștin ortodox, cu mult bun simț…pe care l-am cunoscut astăzi.
  • Tema platformei noastre la această dată este asigurată de Site5.
  • Mâine, 17 septembrie 2012, împlinesc 7 ani de preoție.
  • Nu am terminat uploadarea arhivei TPA în Internet Archive. E în lucru…
  • Radu Tudor: „Romania a devenit o minge de ping-pong, pasata de la Bruxelles la Washington pentru a fi lovita cu mai multa putere”.
  • Luni, RCS&RDS lansează cea de-a patra televiziune locală la Constanța. Digi 24 Constanța își începe emisia pe 17 septembrie [2012] la ora 19.00”.
  • Peste 128.000 de copii au fost înscrişi pentru clasa pregătitoare şi aproximativ 171.000 pentru clasa I în anul şcolar care începe luni, 17 septembrie [2012]”.
  • Un sait, pe luni, dedicat Sfinților români.
  • Un blog cu date statistice despre Sfintele Moaște din România.
  • Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, a inaugurat, sîmbătă [15 septembrie 2012], prima şcoală confesională ortodoxă din judeţColegiul Naţional Ortodox din Cluj-Napoca. În unitatea şcolară vor învăţa aproximativ 75 de elevi, în două clase pregătitoare şi două clase I”.
  • Aproximativ 3.200.000 de elevi încep luni [17 septembrie 2012] noul an şcolar, 2012 – 2013. Potrivit unui centralizator al Ministerului Educaţiei, dintre aceştia, aproximativ 925.000 sunt elevi în învăţământul primar, incluzând şi clasa pregătitoare, circa 800.000 la gimnaziu, aproape 850.000 sunt cuprinşi în învăţământul liceal şi cel profesional şi peste 600.000 sunt preşcolari”.
  • Între timp Băsescu ţopăie pe mormântul unei Românii care începe să nu mai fie”.
  • Potrivit Prof. Dr. Theresia Hainthaler (Frankfurt) tocmai  Sinodul al 6-lea de la Toledo (638 d. Hr.) a inclus pe Filioque în Simbolul de credință. Cf. Prof. Dr. Theresia Hainthaler, Dumnezeu-Tatăl în Simbolurile de credință de la Toledo: Fons et origo totius Trinitatis, în Dumnezeu-Tatăl și viața Preasfintei Treimi, vol. coordonat de Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu și Pr. Asist. Dr. Sorin Șelaru, Ed. Trinitas, București, 2010, p. 172.
  • Părintele Maxim Vlad, vorbind despre Sfinții stâlpnici, leagă ascetismul lor extrem de ascetismul extrem al unor Sfinți Proroci din Vechiul Testament. Mă refer la cartea Asist. Univ. Drd. Protos. Maxim Vlad, Priveliștea lumii. Stâlpnicii în spiritualitatea monahală. O introducere, col. Isihasm, Ed. Platytera, București, 2007, p. 28-29. E o conexiune foarte importantă, pentru că astfel ascetismul ortodox nu mai apare ca o noutate greu de acceptat…ci ca o continuare a unui mod minunat de asceză descoperit de Dumnezeu. Și autorul se referă la III Regi 20, 35-39, 43; Is. 20, 2, Ier. cap. 27 și 28, Iez. 4, 4-6, 12; 5, 1-3 și Os. 1, 2.
  • Existentă online, fără download: Mărturii documentare privitoare la viața și activitatea Mitropolitului Dosoftei, de Prof. N. A. Ursu și Pr. Nicolae Dascălu, cu un cuv. înainte de ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Ed. Trinitas, Iași, 2003, 142 p.
  • Peste 10.000 de persoane au ieșit duminică [16 septembrie 2012], pe străzile din Chişinău cerând unirea Republicii Moldova cu România”.

  • Ce s-a întâmplat astăzi la Chișinău a fost oreală minune! Pentru că atunci când Dumnezeu unește oamenii…îi unește pentru lucruri non-egoiste. Pentru lucruri mai mari decât ei.
  • Despre EMAG, gorilieni, freza iguaniferă și alte trăznăi…cu Lorin Fortuna:

  • Revenire în forță a echipajelor României de canotaj la Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia). Sportivii români de canotaj au reușit să câștige patru medalii, din care două de aur, după ce la Jocurilor Olimpice, desfășurate anul acesta la Londra, România s-a întors fără nicio medalie la acest sport, lucru ce nu s-a mai întâmplat din 1968”.

Falimentul ideologic al Revoluției franceze

Dacă nu m-a lăsat memoria de izbeliște, cred că mi-o amintesc pe Catherine Lalumière (zisă și d-na Lumină) și pe alții, făcând incursiuni în România, pe vremea când nu eram în UE, și trăgându-ne câte o săpuneală zdravănă, de fiecare dată, pentru că…nu știm să integrăm romii în societate.

Am auzit discursul acesta, până la sațietate, ani și ani de zile.

Și cred că l-au auzit toți care…au avut televizor

Credeam că e un discurs născut, în speță, de…Revoluția franceză.

Unul care pledează pentru drepturile omului, pentru drepturi europene, pentru…„liberté, égalité, fraternité”.

Însă nu știu ce s-a întâmplat, între timp, cu egalitatea și fraternitatea, pentru că  Franța pare că e cea mai revoltată de…propria-i lozincă.

Cum rămâne cu omul care e bun de la natură (Rousseau), dacă o etnie poate fi considerată…mizeria lumii?

De ce nu sunteți în stare voi să îi acceptați și să îi integrați, după ce ne-ați ținut lecții peste lecții despre europenism?

Dacă în țările din care provin sunt discriminați, voi nu îi discriminați aruncându-i afară din țara voastră și declarându-i, implicit, de netolerat?

Se vede că e ușor să faci filosofie – deși francezii au impus egalitatea și fraternitatea cu ghilotina – și instrucție teoretică altora, dar e embarrassant când trebuie să o respecți și să o aplici la tine acasă.

Autor: Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Ion Pillat – culorile amintirii [25]

Poezia tradiționalistă a lui Pillat ne dezvăluie, în esență, un maestru peisagist.

Poetul e un plastician al luminii. Cuvintele se transformă în culori și în jocuri de lumini sub pana lui: „Imagini prinse în colori de vise /…/ Într-un amurg aproape ireal” (Ceamul albastru).

Lumina aceasta se vrea, însă, nu doar de suprafață, ci și de adâncime, capabilă să exprime diferite niveluri de profunzime și rațiune: „Priveliștile-n mine lumina și-au închis / Cu lampa și cu luna” (Eyub).

Adesea, priveliștile par a fi contemplate în ele însele, însă nu puține sunt și situațiile în care apar semnificații mistice deslușite – ca în poemele Pluta sau Drum de seară, dintre ultimele poezii ale acestui volum II (corespunzător etapei tradiționaliste, îngrijit astfel de poet).

În Drum de seară expune (în spirit eminescian) regretul îndepărtării de natură și de fiorul religios:

Ți-aduci aminte seara de sub munte
În țara ce privește către Jiu?
Catapeteasma culmilor cărunte
Purta chenar de aur stacojiu.

Mestecenii cei albi veneau în pâlcuri
De lumânări cu sfeșnice de-argint;
Soborul stelelor citea cu tâlcuri
Adânci, în stranele de mărgărint.

Și cum treceam pribegi cu toamna-n țară,
Ardeau mestecenii frunzișul rar
Și-l dăruiau în lacrime de ceară
Topite-n pacea mare de altar;

Pleșuvii munți îngenuncheau în zare
Trudiți de mers ca peregrini bătrâni.
Mătăniile de oi coborâtoare
Se deșirau în drumul de la stâni.

Bisericile vechi, purtând potcapul
Monahilor pe turla lor de lemn,
Blagosloveau; troițele cu capul
Atâtor sfinți uitați ne făceau semn.

Dar noi, nebuni, nu ne-am oprit trăsura,
Ne-am dus – păgâni grăbiți – spre Polovraci:
De pretutindeni ne-arăta pădurea
Copaci schimonosiți ca niște draci.

A căutat, de asemenea, în mod fundamental, poezia naturii și lirica anotimpurilor, mai ales a toamnei.

Între ultimele poeme ale acestui volum, am descoperit versuri în ritm de litanie eminescian (pe care l-a instrumentat și Arghezi, în Apă trecătoare):

Doru-n mine înfrunzește: dorul turmii, dorul stânii.
În zadar mă-nchid în casă și m-ascund pe după cărți,
Dor de ducă mă ajunge, dor hain din zece părți:
Buchiile le zăpăcește, gândurile le încurcă.
Văd un gol de munte-n soare și văd turmele cum urcă;
Tot aud cum latră câinii, cum tălăngile răspund
Când adânc ca vântu-n frunză, când pe ape vii de prund,
După cum cotește drumul mai departe, mai aproape,
Spre lumina de poiană ce prin fagi răzleți încape…
(Primăvară)

Toamnă-amară, toamnă dulce pentru cine te-nțelege,
Pentru cine știe gândul ce-a sortit să se dezlege
Frunza galbenă și coaptă ca un rod cules de vânt,
Toamnă, care legi prin moarte cerurile de pământ
Și sub foaia veștejită pregătești o primăvară,
Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară,
Fie-ți milă de făptura mea de om și fă să fiu
– Pe sub nuci, lângă femeie, lângă fată, lângă fiu,
În grădina aurită de lumină și de frunză –
Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză.

Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă câte-un vers
Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers,
Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,
O să-i pară – cine știe – mai puțin amară sarea
Lacrimilor sale-n drumul de dureri și dor ascuns…
Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.
(Toamnă la Miorcani)

Pictor în versuri, având o solidă formație clasicistă, Pillat a tins spre armonizarea modernismului  cu tradiția literară, pe care a înțeles-o și a apreciat-o parțial, în ciuda erudiției sale, favorizând mai degrabă, cel puțin în teorie, creația folclorică decât tradiția literară cultă – a fost un întreg curent care susținea această atitudine, a cărui fatală influență nu s-a ofilit de tot nici astăzi.

Și o numesc fatală pentru că, din păcate, aprecierea textelor folclorice, de toate genurile, a fost supradimensionată și concluziile au fost deviate spre a fi considerată singura tradiție literară valabilă, în esență, pentru poezia și literatura română modernă.

La această concluzie nefastă a ajuns și Pillat, deși ritmurile sau motivele folclorice nu abundă – nici pe departe – în lirica sa.

În opinia sa, meritul primordial al romantismului românesc ar fi acela de a fi recuperat „spiritul adevărat al poeziei populare”[1], ceea ce nu mi se pare o aserțiune valabilă.

Multe din concluziile sale sunt și ale istoriilor literare, de atunci și până astăzi[2].

Așa cum scriam și altă dată, tradiționaliștii gândiriști caută, după cum și Pillat precizează, o „fericită sinteză de tradiție adevărată și de spirit modern”[3], apreciind „înalta valoare estetică”[4], deși susțin deopotrivă valoarea spirituală și morală a poeziei și artei.

De fapt, cred că trebuie să vorbim de tradiționalisme și nu de tradiționalism, așa cum cum vorbim de mai multe curente moderniste.

Nu există un modernism unitar și nici un tradiționalism compact. Nu de puțin ori, tradiționaliștii își aduc reproșuri vehemente unii altora, după cum procedau, de altfel, nu de puține ori, și moderniștii.


[1] Ion Pillat, Opere, vol. 6, Ed. Eminescu, 1994, p. 104.

[2] Cf. Idem, p. 98-104.

[3] Idem, p. 16.

[4] Idem, p. 28.