Zi: 22 septembrie 2012

Ce mai învățăm din istorie

Leave a comment

Ovidiu Papadima reproduce câteva discuții cu țăranii dintre cele pe care le purtase și le publicase Ovid Densusianu în cartea Graiul nostru (1906-1907), remarcând o situație care ne-a atras atenția:

„Ovid Densusianu a constatat cu surprindere destul de multe elogii ale stăpânirii turcești, fiindcă atunci nu se plătea bir, adică turcul nu exercita decât o stăpânire nominală [cu numele]. […] Țăranul care îi vorbea profesorului Densusianu povestea fără nicio tresărire de rușine sau de ură, cum, când trecea turcul pe câmp, nu trebuia să faci nimic alt decât să descalici de pe cal sau să cobori din car și să stai în genunchi în drum, cu căciula în mâini; iar când intra în casa ta, trebuia să-i ții calul de frâu, plimbându-l prin curte, ca să-și poată face turcul nestânjenit toate gusturile”[1].

Dacă țăranii ajunseseră, în preajma anului 1907 (înainte de celebra răscoală), să regrete stăpânirea turcească și să o considere mai acceptabilă, în ciuda groaznicei umilințe, decât stăpânirea…boierilor pământeni (și a arendașilor greci), înseamnă că existența lor ajunsese cu totul de plâns.

Dar și că, uneori, cei de un neam și/ sau de o credință cu tine pot să se comporte, când dau de avere și putere, mult mai rău decât toți străinii și păgânii.

În aceeași situație se află mulți din ziua de astăzi, care îl regretă pe Ceaușescu, nu pentru că ne-ar fi fost nemaipomenit de bine sub conducerea lui, ci pentru că multora le este nespus de rău acum, când sunt dezorientați și nu mai au deloc nădejde în ziua de mâine.

Și nu au nicio garanție că cei ieșiți dintre ei și ajunși la conducerea țării își vor întoarce fața către ei și nu își vor urmări numai interesele personale.

Și poate că tocmai de aceea personaje dubioase pot să joace teatru și să pretindă că sunt solidari cu soarta lor, când scopurile oculte sunt cu totul altele.

Că doar nu cu multă vreme în urmă…unul care se întorcea tot timpul la popor, i-a tăiat pensiile și salariile fără să se gândească de două ori.

Încât s-ar părea că, la noi în istorie, problema se pune să alegi nu pe cine îți face bine, ci…pe cine nu te omoară de tot.

[1] Ovidiu Papadima, O viziune românească a lumii. Studiu de folclor, col. „Convorbiri literare”, Ed. „Bucovina” I. E. Torouțiu, București, 1941, p. 10.

*

Autor: Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Note la „Theo-Doxa-Logia”

One comment

Dr. Iacob Coman, Theo-Doxa-Logia. Semnificația teologico-doxologică a imnelor religioase în marile religii ale lumii din perspectivă creștină, Ed. Episteimon, București, 1999, 435 p.

*

Autorul e pastor adventist și decan al Facultății de Teologie Penticostală din București…și aceasta e teza sa doctorală în teologie ortodoxă…scrisă sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Ioan Ică sn.

*

Prefața cărții e scrisă de fiul îndrumătorului, de Arhidiac. Prof. Dr. Ioan I. Ică jr, p. 13-14.

Și prefațatorul spune despre autor că practică „o teologie nepolemică și post-confesională” cu deschidere spre Ortodoxie, p. 13. Da, autorul are o perspectivă echilibrată…dar nu putem să spunem că e nepolemic și, cu atât mai mult, că nu privește lucrurile din perspectiva lui, a teologiei adventiste/ tot la fel nu pot să fiu de acord cu prefațatorul atunci când spune că autorul e congenial „cu spiritul Bisericii Răsăritene” în domeniul triadologiei, p. 14/

*

Autorul își începe Introducerea cu un citat din Părintele Stăniloae: „Nu pot ști de mine, dacă nu știu de tine și de un al treilea”, p. 15. Din Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, p. 17/ în p. 23 îl citează pe Sfântul Ioan din Kronstadt, cu Liturghia: Cerul pe pământ/  sacrul la Kant și Otto, p. 26/

„Omenia nu poate fi confundată cu educația și nici cu umanismul”, p. 27/ „imnologia sacră…este o manifestare în Dumnezeu”, p. 43/

Autorul gândește Revelația ca pe o realitate în cadrul posedării omului de către Dumnezeu pentru a-Și face cunoscută voia Sa, p. 49 și nu în termenii conlucrării Sfântului cu Dumnezeu. Citatul e acesta: „Atunci când vorbim de Revelație…Dumnezeu îl posedă pe om făcându-și prin aceasta cunoscută voia Lui”, p. 49. În sensul că Dumnezeu îl folosește la modul instrumental pe Sfântul căruia El i Se revelează.

sunt citați Popescu, Ică sn., Vintilescu, Braniște, Semen, Crainic…și Sfântul Vasile cel Mare/ „decretul lui Constantin”, p. 53. Al Sfântului Constantin cel Mare, pe care E. White, inițiatoarea adventismului, îl considera cel mai „negru” personaj al istoriei creștine…pentru că „a schimbat” sâmbăta cu duminica. Adică „a călcat” sabatul…

vorbește despre „energiile necreate” ale lui Dumnezeu care străbat întreaga creație, p. 63/

Sunt citați în mod excesiv teologi ortodocși…autorul însă nearătând, din propria sa confesiune, teologi care să susțină aceste gânduri teologice. Adică el a mimat o afiliere la gândirea ortodoxă…sau ideile teologice exprimate de teologii ortodocși au similitudini anume cu teologia adventistă?

Introducerea la imnuri mi se pare exagerat de mare. Nici la p. 73 nu s-a terminat introducerea…deși autorul ne-a promis o dezbatere asupra conținutului lor.

a început cu imnologia politeistă, p. 84/ Enuma Eliș, p. 86 sq./ teologia ebraică despre Dumnezeu, p. 97 sq./ îl citează pe Emil Bartoș, baptist, coleg la facultate, cu teza sa pe Stăniloae…și vorbesc amândoi despre energiile necreate…când nici adventiștii și nici baptiștii nu cred în ele, p. 101/

„teologia imnică ebraică este categorică în ceea ce privește suveranitatea lui Dumnezeu”, p. 107/ imnologia ebraică ne oferă „imaginea unică și suverană a lui Dumnezeu”, p. 111/ Mesia, p. 113 sq./ e dezamăgitor faptul că autorul se folosește de interpreți ortodocși pentru cultul nostru…și nu face o exegeză personală la diverse imne ortodoxe/

„dogma Sfintei Euharistii”, p. 142/ despre dogmele ortodoxe, p. 176 sq. …fără ca adventismul să creadă în dogme/

Și autorul s-a referit adesea la realitatea liturgică…fără să spună: asta e ortodoxă și nu adventistă, baptistă sau romano-catolică! Adică a vorbit despre unele imne ortodoxe, s-a referit la cultul ortodox…fără să sublinieze că e vorba despre Ortodoxie…și fără să se raporteze la ele din punct de vedere teologic adventist. Asta e lipsă de onestitate teologică și scriitoricească…pentru că îi lași pe cititori să creadă că tu împărtășești lucruri pe care…de fapt, nu le ai în biserica ta.

Care e relevanța capitolului despre dogme…într-o teză doctorală despre imnologie, dacă nu comentezi imnele din punct de vedere dogmatic?

„N-am dori ca să lăsăm impresia că suntem lipsiți de coerență”, p. 201. Dimpotrivă, mi se pare foarte laxă expunerea și incoerentă. Citările mă țin pe loc…și mă învârte în gândirea teologică ortodoxă…dar nu aflu nimic despre ce crede autorul. Pentru că nu înțeleg, ajungând la jumătatea cărții, care e scopul autorului? Ce vrea să ne spună, dacă nu tratează lucrurile distinct ci amalgamează Ortodoxia peste tot…dar adventismul nu se vede nicăieri?

Eu aș fi vrut teologie adventistă. Și aș fi vrut exegeză pe cultul ortodox…și pe cultul adventist. Să ia fragmentele și să scoată din ele teologia. Și dacă tot a vorbit despre dogme…să vadă cât de dogmatic e cultul ortodox și cât e cel adventist.

Ca ortodox…sunt frustrat să îl văd pe un adventist dându-se de „ortodox”…eu știind că acest lucru nu se poate petrece. Autorul nu și-a spus adevărata gândire aici…sau nu a fost lăsat să și-o spună. De aceea valoarea tezei e nulă.

Se pare că nu a înțeles sinonimia dintre har și energie: „cheia de boltă în această lucrare a harului mântuitor, exercitată prin energiile necreate”, p. 227. Pentru că harul = energiile necreate/ și o citează pentru prima dată în teza sa pe Ellen G. White…și anume în p. 230-231…cu un text fără nicio relevanță: „Ceasuri întregi a stăruit în rugăciune către Dumnezeu”. Oare dacă ar fi făcut teza la adventiști…ar mai fi citat vreun ortodox? Sau care ar fi fost ponderea de citări între ortodocși și adventiști?

doxologia e soteriologică, p. 271/ o a doua citare din H. White, mai consistentă, la p. 289-290, după care n. 418 e cu Schmemann, n. 419 cu Lossky, apoi Evdokimov, Răducă, Zizioulas etc. Adică numai ortodocși…și niciun adventist. Cum să faci așa ceva?

„Slavofilic”  înseamnă „simpatie/ iubire pentru slavi”…dar a fost folosit în p. 293 în contextul următor: „toată această manifestare are un caracter slavofilic [probabil e o eroare de redactare…și a vrut să spună salvific/ mântuitor] pentru că orice element al împărtășirii reflectă fie parțial fie întreg frumusețea Dumnezeului tri-unic ce a decis prin Jertfa Domnului Iisus Hristos să ne mântuiască”.

Formula englezească tri-unic vrea să spună că trei persoane dumnezeiești au în comun aceeași ființă. Dacă o prefixezi cu încă un Dumnezeu, adică „Dumnezeu tri-unic” ajungi la o repetiție neavenită: „Dumnezeu Dumnezeu treimic”. Pentru că unic = Dumnezeu iar tri = Treime de persoane.

Însă se pare că nu a fost o redactare greșită…ci autorul chiar folosește greșit termenul…Pentru că în p. 297 avem: „Această unire divino-umană realizată de Hristos, implică în mod necesar o unitate slavofilică [salvifică/mântuitoare n.n.] ce va confirma prin manifestare plinătatea Duhului Sfânt”.

În p. 318 îl citează, pentru prima dată la modul viguros, pe John R. W. Stott, care a fost anglican, și despre care spune că are „o operă monumentală” și anume cartea: „Crucea lui Cristos”.

Parusia Domnului…și ascendența „explozivă” a Bisericii către Tatăl, p. 320-321.

Cum sună: n. 496 e dedicată Ellenei White, fără „sfântă” și următoarele două sunt dedicate Sfântului Simeon Noul Teolog? Ca și cum mâine, un musulman, ar cita dogma Sfintei Treimi, laudativ, într-un articol despre Dumnezeu în Coran iar un hindus ar vorbi despre energiile necreate ale Dumnezeului treimic. Pericolul? De a relativiza teologia ortodoxă…dacă o citează laudativ orice eterodox…fără să spună ce acceptă și ce nu acceptă din ea.

„omul locuit de Hristos”, p. 345 și nu „omul în care locuiește Hristos” sau „omul care locuiește mereu, în el însuși, cu Hristos”. Adică acțiunea doar a lui Hristos în cel credincios și nu o conștientizare și o comuniune a celui credincios cu Hristos în propria sa persoană/ din nou „explozivă”: „unitatea în Hristos este o unitate explozivă, o reacție în lanț care ne schimbă”, p. 360. Care e înțelesul specializat al lui explozivă din acest fragment și din cel de la p. 321? Se referă explozivitatea la convertire, ca punct radical, de cotitură, în viața unui creștin?

Și la Concluzii: „elementul slavofilic”, p. 416. Înțelege prin slavofilic…iubitor de slavă sau doxologic?

Din predicile și cursurile video ale pastorului Iacob Coman, existente la nivel online, am înțeles mai multă teologie adventistă…decât am înțeles din teza sa doctorală…care e o pastișă ortodoxă de la un cap la altul.

Nu vream să știu, repet, de la dumnealui ce-a spus Stăniloae despre Taine, Biserică, Treime…ci ce crede el despre toate acestea. Și dacă mi-ar fi analizat cântările lor de la cină sau de la botez sau de la ce mai au pe acolo…ar fi fost mult mai onest…și mai interesant pentru mine…care caut alteritatea asumată…și nu imitarea neasumată.

*

Autor: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș.

Note la „Caritas in veritate” [3]

Leave a comment

Papa Benedict al XVI-lea, Caritas in veritate, Ed. Presa Bună, Iași, 2009, 107 p.

***

Partea întâi și a doua.

*

raportul dintre om și ambientalul natural, p. 68/ împotriva hazardului și a determinismului evoluționist, p. 68/ „Natura este expresie a unui plan de iubire și de adevăr”, p. 69/ nu trebuie să considerăm natura „mai importantă decât însăși persoana umană”, p. 69/ resursele energetice, p. 70/ e nevoie de o solidaritate reînnoită, p. 70/

„să adoptăm noi stiluri de viață”, în care să cutăm ce e adevărat, frumos și bun și comuniunea cu ceilalți oameni, p. 72/ responsabilitatea Bisericii față de creație, p. 73/ „dezvoltarea popoarelor depinde mai ales de recunoașterea că sunt o singură familie”, p. 75/ „în lumina misterului revelat al Treimii se înțelege că adevărata deschidere nu înseamnă dispersare centrifugă, ci întrepătrundere profundă”, p. 77/

relaționarea interumană, p. 78/ culturi religioase individualiste, p. 78/ sincretismul religios, p. 78/ „Un posibil efect negativ al procesului de globalizare este tendința de a favoriza acest sincretism [religios], alimentând forme de „religie” care înstrăinează persoanele unele de altele, în loc să favorizeze întâlnirea lor”, p. 78/

„Libertatea religioasă nu înseamnă indiferentism religios și nu cere ca toate religiile să fie egale”, p. 78. De acord! Asta înseamnă că misiunea mea ortodoxă e o expresie a libertății mele religioase, care nu înseamnă o dorință de aplatizare a diferențelor ci de exprimare a lor tranșantă. Bineînțeles, fără însă a stopa libertatea religioasă a altor organizații religioase și religii.

prezența lui Dumnezeu în viața publică, p. 79/ „Negarea dreptului de a mărturisi în mod public propria religie și de a acționa pentru ca adevărurile credinței să inspire și viața publică are consecințe negative asupra adevăratei dezvoltări [a omului și a societății n.n.]. Excluderea religiei din domeniul public, precum și fundamentalismul religios, pe de altă parte, împiedică întâlnirea dintre persoane și colaborarea lor pentru progresul omenirii”, p. 79.

Autorul spune că rațiunea trebuie purificată mereu de credință iar religia de rațiune, p. 80. Ce înseamnă purificare în acest context? / dialogul între credință și rațiune, p. 80. De parcă nu folosim rațiunea și în credință ci o folosim numai în cercetarea științifică…/ colaborarea „fraternă” între credincioși și necredincioși, p. 80. Nu cumva folosim un cuvânt pe care taberele îl gândesc în mod propriu?/

Din ce am înțeles eu că înseamnă subsidiaritate pentru autor…rezultă că trebuie să îl ajutăm pe necredincios…chiar dacă nu ne împărtășește credința, p. 80-81. Și de aceea, susține el, globalizarea trebuie să activeze principiul subsidiarității, p. 81/

„globalizarea are nevoie desigur de autoritate, deoarece pune problema unui bine comun global care trebuie urmărit; însă această autoritate va trebui să fie organizată în mod subsidiar și poliarhic, fie pentru a nu leza libertatea, fie pentru a fi în mod concret eficientă”, p. 81.

Adică să fie pentru toți globalizarea, pe baza principiului subsidiarității, în care, pentru binele comun…funcționăm pe baza intereselor de mâna a doua/ de nivel doi…și să fie poliarhică/ cu mai multe centre de putere…pentru ca să nu fie monolită și astfel să nu fie acceptată de toți.

Însă interesele de grad 1, cele religioase, ale romano-catolicismului, nu se interferează deloc în interesele de grad doi, acestea economice, politice, sociale? Ba da!

subsidiaritate și solidaritate, p. 81/ acces sporit la educație, p. 85/ turismul internațional, p. 85/ fenomenul migrațiilor sociale, p. 86/ sărăcie și șomaj, p. 87/ demnitatea muncii umane, p. 87/ organizațiile sindicale ale muncitorilor, p. 88/mass-media favorizează „subordonarea…față de calculul economic, față de propunerea de a domina piețele”, p. 97/

„Mijloacele de comunicare socială nu favorizează libertatea, nici nu globalizează dezvoltarea și democrație pentru toți”, p. 98/ însă mass-media poate să ajute la creșterea comuniunii inter-familiale și la dezvoltarea etosului/specificului societăților, p. 98/ bioetică, p. 98/ „rațiunea fără credință este destinată să se piardă în iluzia propriei atotputernicii. Credința fără rațiune riscă înstrăinarea de viața concretă a persoanelor”, p. 99.

Papa e uimit, la modul negativ, de „selectivitatea arbitrară”, p. 100, adică de toleranța în fața tuturor abuzurilor la adresa umanității. „În timp ce săracii lumii bat încă la ușile opulenței, lumea bogată riscă să nu mai audă acele bătăi la ușa sa, din cauza unei conștiințe deja incapabile să recunoască umanul”, p. 100.

creșterea spirituală, p. 100/ „alienarea socială și psihologică și multele nevroze” au „cauze de ordin spiritual”, p. 101/ absolutizarea tehnicii împotriva experiențelor spirituale, p. 101/ trebuie să depășim viziunea materialistă asupra vieții umane, p. 102/

După ploaie și ninsoare

Leave a comment
  • „Într-un sondaj efectuat de Institutul Gallup și preluat de AFP se arată că procentul americanilor care nu au încredere în mass-media a atins nivelul de 60% din totalul populației. Rezultatul este neașteptat întrucât în anul 2004 puțin peste jumătate din populația SUA dădea crezare celor spuse în media”.
  • „[Dan] Diaconescu, care spune că va finanţa Oltchimul ba cu ajutorul poporului, ba prin intermediul unor investitori misterioşi, este şi proprietarul OTV, care este în plin proces de insolvenţă. Din dosarul de faliment al OTV rezultă că datoriile totale ale televiziunii sunt de 6,5 milioane euro din care 600 000 euro către finanţele publice. […] Dan Diaconescu şi alţi doi colaboratori ai săi au fost trimişi în 2010 în judecată de DNA pentru şantaj. Procurorii spun că Diaconescu şi cei doi colaboratori au obţinut diverse sume de bani prin şantajarea unui primar şi a unui om de afaceri. […] Dan Diaconescu mai este cercetat şi pentru evaziune şi spălare de bani. În rechizitoriul dosarului de şantaj, procurorii DNA spun că un control al Gărzii Financiare a descoperit nereguli în contabilitate care conduc spre ipozeza că în cadrul OTV se spală banii din diverse activităţi infracţionale”.
  • „Cei care au decis vânzarea combinatului către Dan Diaconescu susţin că dânsul a oferit toate garanţiile că are banii necesari. Şi mai are nişte investitori ascunşi, care se vor ivi la momentul potrivit. Cum să privatizezi un combinat ca Oltchim cuiva care nu are nicio expertiză în domeniu şi doar ameninţă că investitori misterioşi? Şi care susţine că va achita zecile de milioane de euro cu un fel de taxă pe telespectator? Cine poate crede că vreun investitor serios se asociază cu un proprietar care anunţă deja că va da acţiunile salariaţilor? Cu siguranţă că salariaţii nu vor înghiţi gluma asta şi vor continua să-şi ceară drepturile salariale. Chiar dacă Guvernul, în contul salariilor, îi va trimite să o caute pe Elodia, nu cred că muncitorii vor accepta aşa ceva. Până la urmă, obligaţiile combinatului vor rămâne tot în sarcina Guvernului, în timp ce Dan Diaconescu va inventa tot felul de motive imaginare pentru a nu plăti banii şi pentru a se juca de-a telenovela până la alegeri”.
  • „Fostul complex siderurgic Galaţi a pierdut nu mai puţin de 60 de milioane de dolari, în urma primirii unei decizii nefavorabile într-un proces desfășurat pe parcursul a 30 de ani. Banii reprezentau o datorie mai veche a germanilor, pe care au uitat să o plătească”.
  • „Direcţia Poliţiei Rutiere urmează să ia legătura cu preoţii şi primarii din afara oraşelor pentru ca, în timpul slujbelor de duminică ori cu diverse ocazii când au loc adunări populare, să dea oamenilor sfaturi care să-i ajute să nu devină victimele unor accidente de circulaţie, mai ales că, de cele mai multe ori, incidentele rutiere produse în afara localităţii, pe şosea, au urmări extrem de grave”.
  • „Premierul Victor Ponta a declarat, vineri [21. 09. 2012], la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii UMF din Târgu Mureş, că Legea educaţiei ar putea fi schimbată până la sfârşitul anului, întrucât are „prevederi aberante”, „care împiedică promovarea unor noi cadre didactice” ”.
  • „“Procedura la CFR Marfă este în curs de aprobare, iar săptămâna viitoare, în şedinţă de guvern, aprobăm strategia de privatizare”, a declarat vineri seara [21 septembrie 2012] ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi”.
  • Albert Einstein: „Cuvântul Dumnezeu nu reprezintă pentru mine decât o expresie şi un produs al slăbiciunii umane. Biblia este pentru mine o colecţie de legende onorabile, dar primitive şi copilăreşti. Nicio interpretare, oricât de subtilă ar fi ea, nu-mi poate schimba această percepţie. Pentru mine, religia evreiască, la fel ca toate celelalte religii, este o întrupare a celor mai copilăreşti superstiţii. Şi evreii, popor din care fac parte şi eu, nu sunt mai presus decât alţi oameni”.
  • „Un kg luat în plus determină crearea a 22 de kilometri de vase sanguine, iar acest lucru supune inima la un efort mai mare pentru a pompa sânge și în vasele nou create”.

Sermon on the 18th Sunday after Pentecost [2012]

Leave a comment

My Beloved,

Are few those who were left caught by God from the first!

Who have accepted, from a date, His call.

But with such men God made history…ie He created His Church. With men with all dedicated to His service.

Just therefore are few who have passed through a radical conversion…Fulminant. Who passed from a foolish life…at ecclesial one.

They know the difference between before and after…but and the joys and the risks of to be Orthodox.

For that Evangel’s day [Lk. 5, 1-11] is about the listening from the first…about His immediate following…and not about exploratory, changes in the years, various evasions…

Saint Apostles Peter, James and John, after most-wonderful fished, „left all [and] they followed Him” (v. 11, cf. GNT). Just therefore they were the only ones that saw Him in glory on Tabor…for that they were men from one piece.

Energetic, decided, determined to great things.

For who can serve and preach world with relevance, with pathos, converting…than men that burn like torches?

And at what else we are called with all than at holiness?

And how to burn for God as a light set in a candlestick…if you do not proper your filling with light from above, divine, ie with His light?

Therefore, the Church needs man through that to shake the world…to speak to the world on its meaning…and against its bad habits.

For that the truths of God, proclaimed by the Church, change radically the faithful man.

They are living truths, transfiguring and not empty oratory.

They are truths that become our own interiority, our own mode of being. Are truths that reconfigured our existence and not simple informations.

Just therefore must be proclaimed truths of God and believed…for to be others. Always others…

And listening today’s Evangel, maybe you said the question: what has caught fish, be it and in excess, until breaking nets (v. 6)…with conversion?

But the Saint Apostles, three, saw His power… and fruits of obedience to Him (v. 5-6)…and just this thing amazed them.

Amazed the living example of the Lord.

It was converted…

In synodal edition from 1988 (a Romanian scriptural edition), at v. 9, is spoken about of their fear, of the 3…at the sight of the catching miracle so many fishes…that sinking boat.

But in GNT we have the substantive tamvos that means amazement, wonder, astonishment…

For that you cannot be converted by something negative, ie a terror, a misunderstood fear.

Terror, fear, scaremongering trembling, the interior states that are not full of divine peace and joy are states which you live then when the demons are crossing you.

But on our Apostles changed/ converted just a spiritual state, a very positive one: the wondering of the power and of the mercy of God.

Overcome them the mercy and His power.

Power of His mercy towards them…

Thing which lived and Saint Paul, on the road to Damascus, when he saw filled with the glory of Which he persecuted…Which considered void…

For that they, being fishermen, knew how to catch fish. And the fish that depended their life…

They could not play…with food and with money for tomorrow…thing which we know it from enough…

Life makes you to be serious.

And as to be serious must be professional in your work…for that otherwise you are not taken into account.

But they worked drudgingly all night and had taken nothing (v. 5)…in spite of their professional experience.

And when they saw fishes…come in the same place where they had been fishing all night…they understood, from a fire, that fishes came at His commandment, the One who commanded them to fish …and Who knew that they had taken nothing…and that they needed that fish…as the air.

Keeping the proportions, the Lord came to some people that were looking for work…but nobody engaged them.

Or came to some that they had seen, with a vengeance, helplessness…although they knew all what need for to catch fish.

With other words, without God’s help we cannot do what we know very well to do.

We cannot exclude Him any moment of our lives…because He is the One that illuminates our minds wherever we go and whatever we do for to fill us with understandings and good feelings…as the netful of fish.

Yes, the netful with fishes is the icon of the Church, of the Kingdom of God but also of our interiority!

All those who enter through Baptism in Church are fishes of God’s mercy that He gathered us together as we strive for to be together and in His Kingdom.

But in the same time all our virtues, full of the grace of God, are like nets that give the outside of the multitude of fishes.

We must gather many virtues in ourselves for to give and others from peace and from joy and from our spiritual beauty.

And whenever…and wherever we are…the divine beauty of clean life and full of theology…will be a rare treasure, enlightening for all.

And if the Apostles came after Lord, because they were hurt by the love and His mercy…whoever will see ourselves that follow God will hurt the heart of the beauty of this example.

Only that our example must be the real one, categorical, without hypocrisy…through that all may see that we are full of the zeal of God, the longing for God, the joy of to be with Him.

This is the motive for that to be Orthodox not means to have a service from 7 until 16…whereupon you can undress of robe of Christianity and you see…of postmodernity on further.

But Orthodoxy for us is the divine garment of any moment wherewith we dressed ontological…and that we do not want get naked never.

For that to be with God…it’s amazing.

It’s amazing not only when you convert…and understand that you were living worse than animals… for that you did not know Him…but He is amazing in any moment.

It’s amazing and when He let you suffer.

When He let you be tempted, hurt, distressed, unloved, cursed, given all the walls.

Not to mention how amazing He is when fills you with grace, miracles, divine discoveries, of high understandings.

It’s amazing because it’s not boring. And neither repetitive.

With God you have no time to yawn…for that He gives you still have something to do and to understand.

Just therefore I do not understand Orthodox Christians who don’t have searches, do not worry godly, no weakness, no heavenly joy.

I do not know how is that you do not have heavenly joy…for that from the moment of my conversion…and with much before…I was full of joy, of search, of understandings, of the fact to go on…

How not want to go further in knowledge, in joy, in holiness?

How to abandon the road to the Kingdom for a word, for a fall into sin, from cause of another person?

The joy, the fulfillment, the beauty are inside of us…and every falling from them must be directed through repentance.

Again and again to return at repentance and at confession of our sins!

Again and again to return to a deep understanding of theology and at a balanced ascesis, fulfilling!

Again and again to return to ourselves, to our personal mode of to be, at the capacities and the gifts that we have…and be thankful for them!

For that the things of God come by itself…if we are with all concentrated in wonder of Him.

Thus, let us marvel of the love and the beauty of our God Trinitarian, the Father and the Son and the Holy Ghost God!

Let us marvel at His creation and the culture of the whole world!

To see profound the difference between here and beyond, of His Kingdom, which has no resemblance!

And on us, on all, God fills us with joy to marvel at everything that is beautiful and deeply in this world, for that to rise to the understanding of His glory in continuous mode, now and ever and forever. Amen!