Ce mai învățăm din istorie

Ovidiu Papadima reproduce câteva discuții cu țăranii dintre cele pe care le purtase și le publicase Ovid Densusianu în cartea Graiul nostru (1906-1907), remarcând o situație care ne-a atras atenția:

„Ovid Densusianu a constatat cu surprindere destul de multe elogii ale stăpânirii turcești, fiindcă atunci nu se plătea bir, adică turcul nu exercita decât o stăpânire nominală [cu numele]. […] Țăranul care îi vorbea profesorului Densusianu povestea fără nicio tresărire de rușine sau de ură, cum, când trecea turcul pe câmp, nu trebuia să faci nimic alt decât să descalici de pe cal sau să cobori din car și să stai în genunchi în drum, cu căciula în mâini; iar când intra în casa ta, trebuia să-i ții calul de frâu, plimbându-l prin curte, ca să-și poată face turcul nestânjenit toate gusturile”[1].

Dacă țăranii ajunseseră, în preajma anului 1907 (înainte de celebra răscoală), să regrete stăpânirea turcească și să o considere mai acceptabilă, în ciuda groaznicei umilințe, decât stăpânirea…boierilor pământeni (și a arendașilor greci), înseamnă că existența lor ajunsese cu totul de plâns.

Dar și că, uneori, cei de un neam și/ sau de o credință cu tine pot să se comporte, când dau de avere și putere, mult mai rău decât toți străinii și păgânii.

În aceeași situație se află mulți din ziua de astăzi, care îl regretă pe Ceaușescu, nu pentru că ne-ar fi fost nemaipomenit de bine sub conducerea lui, ci pentru că multora le este nespus de rău acum, când sunt dezorientați și nu mai au deloc nădejde în ziua de mâine.

Și nu au nicio garanție că cei ieșiți dintre ei și ajunși la conducerea țării își vor întoarce fața către ei și nu își vor urmări numai interesele personale.

Și poate că tocmai de aceea personaje dubioase pot să joace teatru și să pretindă că sunt solidari cu soarta lor, când scopurile oculte sunt cu totul altele.

Că doar nu cu multă vreme în urmă…unul care se întorcea tot timpul la popor, i-a tăiat pensiile și salariile fără să se gândească de două ori.

Încât s-ar părea că, la noi în istorie, problema se pune să alegi nu pe cine îți face bine, ci…pe cine nu te omoară de tot.


[1] Ovidiu Papadima, O viziune românească a lumii. Studiu de folclor, col. „Convorbiri literare”, Ed. „Bucovina” I. E. Torouțiu, București, 1941, p. 10.

*

Autor: Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *