Note la „Caritas in veritate” [3]

Papa Benedict al XVI-lea, Caritas in veritate, Ed. Presa Bună, Iași, 2009, 107 p.

***

Partea întâi și a doua.

*

raportul dintre om și ambientalul natural, p. 68/ împotriva hazardului și a determinismului evoluționist, p. 68/ „Natura este expresie a unui plan de iubire și de adevăr”, p. 69/ nu trebuie să considerăm natura „mai importantă decât însăși persoana umană”, p. 69/ resursele energetice, p. 70/ e nevoie de o solidaritate reînnoită, p. 70/

„să adoptăm noi stiluri de viață”, în care să cutăm ce e adevărat, frumos și bun și comuniunea cu ceilalți oameni, p. 72/ responsabilitatea Bisericii față de creație, p. 73/ „dezvoltarea popoarelor depinde mai ales de recunoașterea că sunt o singură familie”, p. 75/ „în lumina misterului revelat al Treimii se înțelege că adevărata deschidere nu înseamnă dispersare centrifugă, ci întrepătrundere profundă”, p. 77/

relaționarea interumană, p. 78/ culturi religioase individualiste, p. 78/ sincretismul religios, p. 78/ „Un posibil efect negativ al procesului de globalizare este tendința de a favoriza acest sincretism [religios], alimentând forme de „religie” care înstrăinează persoanele unele de altele, în loc să favorizeze întâlnirea lor”, p. 78/

„Libertatea religioasă nu înseamnă indiferentism religios și nu cere ca toate religiile să fie egale”, p. 78. De acord! Asta înseamnă că misiunea mea ortodoxă e o expresie a libertății mele religioase, care nu înseamnă o dorință de aplatizare a diferențelor ci de exprimare a lor tranșantă. Bineînțeles, fără însă a stopa libertatea religioasă a altor organizații religioase și religii.

prezența lui Dumnezeu în viața publică, p. 79/ „Negarea dreptului de a mărturisi în mod public propria religie și de a acționa pentru ca adevărurile credinței să inspire și viața publică are consecințe negative asupra adevăratei dezvoltări [a omului și a societății n.n.]. Excluderea religiei din domeniul public, precum și fundamentalismul religios, pe de altă parte, împiedică întâlnirea dintre persoane și colaborarea lor pentru progresul omenirii”, p. 79.

Autorul spune că rațiunea trebuie purificată mereu de credință iar religia de rațiune, p. 80. Ce înseamnă purificare în acest context? / dialogul între credință și rațiune, p. 80. De parcă nu folosim rațiunea și în credință ci o folosim numai în cercetarea științifică…/ colaborarea „fraternă” între credincioși și necredincioși, p. 80. Nu cumva folosim un cuvânt pe care taberele îl gândesc în mod propriu?/

Din ce am înțeles eu că înseamnă subsidiaritate pentru autor…rezultă că trebuie să îl ajutăm pe necredincios…chiar dacă nu ne împărtășește credința, p. 80-81. Și de aceea, susține el, globalizarea trebuie să activeze principiul subsidiarității, p. 81/

„globalizarea are nevoie desigur de autoritate, deoarece pune problema unui bine comun global care trebuie urmărit; însă această autoritate va trebui să fie organizată în mod subsidiar și poliarhic, fie pentru a nu leza libertatea, fie pentru a fi în mod concret eficientă”, p. 81.

Adică să fie pentru toți globalizarea, pe baza principiului subsidiarității, în care, pentru binele comun…funcționăm pe baza intereselor de mâna a doua/ de nivel doi…și să fie poliarhică/ cu mai multe centre de putere…pentru ca să nu fie monolită și astfel să nu fie acceptată de toți.

Însă interesele de grad 1, cele religioase, ale romano-catolicismului, nu se interferează deloc în interesele de grad doi, acestea economice, politice, sociale? Ba da!

subsidiaritate și solidaritate, p. 81/ acces sporit la educație, p. 85/ turismul internațional, p. 85/ fenomenul migrațiilor sociale, p. 86/ sărăcie și șomaj, p. 87/ demnitatea muncii umane, p. 87/ organizațiile sindicale ale muncitorilor, p. 88/mass-media favorizează „subordonarea…față de calculul economic, față de propunerea de a domina piețele”, p. 97/

„Mijloacele de comunicare socială nu favorizează libertatea, nici nu globalizează dezvoltarea și democrație pentru toți”, p. 98/ însă mass-media poate să ajute la creșterea comuniunii inter-familiale și la dezvoltarea etosului/specificului societăților, p. 98/ bioetică, p. 98/ „rațiunea fără credință este destinată să se piardă în iluzia propriei atotputernicii. Credința fără rațiune riscă înstrăinarea de viața concretă a persoanelor”, p. 99.

Papa e uimit, la modul negativ, de „selectivitatea arbitrară”, p. 100, adică de toleranța în fața tuturor abuzurilor la adresa umanității. „În timp ce săracii lumii bat încă la ușile opulenței, lumea bogată riscă să nu mai audă acele bătăi la ușa sa, din cauza unei conștiințe deja incapabile să recunoască umanul”, p. 100.

creșterea spirituală, p. 100/ „alienarea socială și psihologică și multele nevroze” au „cauze de ordin spiritual”, p. 101/ absolutizarea tehnicii împotriva experiențelor spirituale, p. 101/ trebuie să depășim viziunea materialistă asupra vieții umane, p. 102/